Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

Contestație. Mandat european de arestare. Dublă incriminare. Arestare provizorie

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Proceduri prevăzute în Legea nr. 302/2004

 

  Indice alfabetic:  drept procesual penal

                               - contestație

                               - mandat european de arestare

                               -arestare provizorie

 

Legea nr. 302/2004, art. 97, art. 102

 

Pentru infracțiunile care nu fac parte din lista celor enumerate de Legea nr.  302/2004, pentru executarea mandatului european de arestare este necesară îndeplinirea condiţiei dublei  incriminări,  potrivit  legii,  predarea fiind subordonată condiţiei ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracţiune potrivit legii române [art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004]. În absenţa îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, nu poate fi dispusă o măsură preventivă, indiferent de natura acesteia.

 

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 99 din 6 februarie 2024

 

Prin încheierea din 23 ianuarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iași, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, cooperare judiciară internaţională, în dosarul nr. x/45/2024/a1, s-a admis propunerea de arestare provizorie în vederea predării, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și, în baza dispoziţiilor art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., cetăţean ceh, cu domiciliul în orașul (...), fără forme legale în (...), aflată în stare de reținere în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Iași, în vederea predării, în baza semnalării Schengen - Biroul SIRENE Naţional din Cehia din 17.01.2024, emise în baza mandatului european de arestare emis la data de 15.01.2024 de Judecătoria Plzen-mesto, în dosarul cu nr. de referinţă x/2020, fundamentat pe un mandat național de arestare emis la data de 28.07.2021, în dosarul cu nr. de referință x/2020-106, în vederea cercetării penale pentru comiterea infracțiunii de „neglijență în sprijinul obligatoriu”, prevăzut de art. 196 alin. (1) C. pen. ceh, pe o durată de 15 zile, cu începere de la 23.01.2024 până la 06.02.2024, inclusiv.

S-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare pe numele persoanei solicitate A.

Prima instanţă a constatat că în baza mandatului european de arestare, emis la data de 15.01.2024 de Judecătoria din Plzen-mesto, emis în dosarul cu nr. de referință x/2020, fundamentat pe un mandat național de arestare emis la data de 28.07.2021, în dosarul cu nr. de referință x/2020-106, A. a fost dată în urmărire internațională, din data de 17.01.2024.

S-a observat că în semnalarea S.I.S., introdusă de autoritățile judiciare din Republica Cehă, se arată că predarea numitei A. este solicitată în vederea cercetării penale pentru comiterea infracțiunii de „neglijență în sprijinul obligatoriu”, prev. de art. 196 alin. (1) C. pen. ceh, pentru care pedeapsa maximă este de un an închisoare. În formularul A al semnalării S.I.S. s-a aratat, sub aspectul situației de fapt, că persoana solicitată A. nu și-a executat obligația de întreținere a copiilor săi X. (născut în anul 2004) și Y. (născut în anul 2012), deși printr-o hotărâre a Judecătoriei din Domazlice a fost obligată să plătească lunar sumele de 1500 CZK (61 euro) pentru X., respectiv de 1200 CZK (48 euro) pentru Y., suma restantă fiind în valoare totală de 54.810 CZK (2.214 euro).

Față de situația de fapt prezentată de autoritățile cehe, s-a constatat că în legea penală română există o infracțiune corespondentă celei pentru care este cercetată persoana solicitată, respectiv infracțiunea de „abandon de familie”, prevăzută de art. 378 alin. (1) lit. c) C. pen.

Persoana solicitată a arătat că se opune predării, întrucât nu are cunoștință de hotărârea prin care a fost obligată la plata sumelor de bani pentru copiii săi din statul de origine, nu are venituri care să-i permită plata acelor sume și, în plus, în prezent are un copil minor, în vârstă de 2 ani și 2 luni, născut în România, din relația de conviețuire cu cetățeanul român B., iar tatăl copilului este plecat la muncă în Belgia (în momentul de față copilul fiind lăsat cu bunica paternă).

Constatând că documentele transmise de autoritățile solicitante conțin informațiile prevăzute la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, că este îndeplinită condiția dublei incriminări și că nu se prefigurează existența unor motive de refuz al predării, prin Ordonanța nr. x/2024, emisă la data de 22.01.2024, ora 16.00, s-a dispus reținerea persoanei solicitate A., pe o durată de 24 de ore, în vederea prezentării sale în fața instanței de judecată.

La identificarea de către procuror, persoana solicitată a fost asistată de către avocat C. din Baroul X., apărător desemnat din oficiu (delegație nr. x/22.01.2024). Persoana solicitată a arătat că înțelege și vorbește limba română și a înțeles care sunt acuzațiile ce-i sunt aduse de organele judiciare cehe și în ce constă procedura de predare.

Din verificările efectuate în baza de date Ecris GPS a rezultat că pe numele persoanei solicitate A. nu sunt înregistrate dosare penale în curs de instrumentare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, sub numărul de dosar x/45/2024, fiind stabilit termen de soluţionare în aceeaşi zi, respectiv 23.01.2024, la orele 13:00.

La termenul de judecată din data de 23.01.2024, după identificarea de către instanţă, persoana solicitată a fost informată despre motivul prezentării în faţa instanţei, context în care i-a fost adus la cunoştinţă conţinutul semnalării S.I.S. De asemenea, i s-au adus la cunoştinţă persoanei solicitate, succint, drepturile prevăzute de art. 104 şi art. 106 din Legea nr. 302/2004.

În conformitate cu dispozițiile art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 modificată, în prezenţa apărătorului ales (avocat D. - împuternicire avocațială seria x. nr. y/2024), persoana solicitată A. a fost ascultată cu privire la solicitarea parchetului privind arestarea provizorie, declaraţia fiind ataşată la dosarul cauzei. Cu această ocazie a arătat şi că nu are obiecţiuni cu privire la identitatea sa, aceasta fiind persoana vizată de solicitarea autorităţilor judiciare cehe. A mai precizat că dorește să beneficieze de regula specialităţii, că nu este de acord să fie predată autorităţilor judiciare din Republica Cehă.

În analiza măsurii provizorii, oportune în cauza de faţă, judecătorul curţii de apel a avut în vedere coordonatele specifice procedurii de faţă şi natura faptelor înscrise în semnalarea S.I.S., modul de operare, activitatea infracţională descrisă de autorităţile emitente şi imputată persoanei solicitate.

S-a menționat că mandatul european de arestare, emis pe numele persoanei solicitate de către Judecătoria Plzen-mesto, în data de 15.01.2024, se fundamentează pe un mandat de arestare intern, emis de aceeași instanță, la data de 28.07.2021, în dosarul cu nr. de referință x/2020-106.

Au fost examinate de către organele de urmărire penală existența condiției dublei incriminări, a lipsei oricăror cazuri obligatorii sau opționale de refuz al executării mandatului european de arestare în forma sesizării din sistemul informatic Schengen, conform art. 99 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar persoanei cercetate i-au fost comunicate copii a sesizării din sistemul Schengen.

S-a reţinut că nu au fost invocate sau dovedite cauze de nulitate relativă sau absolută ale procedurii desfășurate în fața organelor de urmărire penală cu privire la procedura de aducere la cunoștință a acuzațiilor pentru care s-a pus în executare semnalarea din Sistemul Schengen, persoana solicitată a fost asistată de apărător desemnat din oficiu.

De asemenea, s-a constatat că au fost depuse relații relevante privind semnalarea introdusă în Sistemul de Informații Schengen de către un stat membru al Uniunii Europene, cu indicarea datelor complete de identificare ale persoanei vizate, organului judiciar emitent și a infracțiunii pentru care este cercetată, cu descrierea situației de fapt care i se impută.

Curtea de apel a constatat că aceasta corespunde exigențelor legislației naționale și europene incidentă în materie, pentru arestarea provizorie a persoanei solicitate în baza semnalării S.I.S.

S-a apreciat de către prima instanţă că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 102 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată: semnalarea Schengen echivalează cu mandatul european de arestare şi în scopul executării mandatului european de arestare emis, a bunei desfăşurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare şi evitarea riscului sustragerii persoanei solicitate, care are exclusiv cetățenia Republicii Cehia, de la procedura executării mandatului european de arestare, instanța a admis propunerea de arestare provizorie în vederea predării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, iar în baza dispoziţiilor art. 102 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, forma republicată, va dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate. Pentru a preîntâmpina riscul de fugă, s-a apreciat că singura măsura eficientă este aceea a arestului provizoriu, măsură ce presupune plasarea persoanei solicitate în mediul carceral, sub paza permanentă a agenților Statului Român. Migrarea persoanei solicitate în state membre ale Uniunii Europene sau terțe, îndreptățesc a aprecia că persoana solicitată prezintă un risc crescut de a încerca să se sustragă de la procedura de față, de executare a mandatului european de arestare, emis pe numele său. În opinia primei instanţe, orice altă măsură preventivă, în raport de aspectele prezentate, nu este oportună pentru asigurarea prezenţei persoanei solicitate în prezenta procedură de executare a mandatului european de arestare şi aducerea persoanei solicitate în faţa justiţiei europene.

De asemenea, s-a apreciat că, deși, aparent, raportat reglementării naționale, infracțiunea cercetată este una de o gravitate redusă, acesta nu constituie un motiv pentru luarea unei alte măsuri. Totodată, instanța din statul de executare nu are posibilitatea de a evalua existența unei suspiciuni rezonabile a săvârșirii infracțiunii, acesta fiind atributul autorității emitente a mandatului european de arestare.

În ceea ce privește pe minorul E., persoana solicitată a indicat că la acest moment, este încă căsătorită pe teritoriul Cehiei, nefiind stabilită filiația minorului față de cetățeanul român B. Pe cale de consecinţă, a respins, ca nefondată, cererea formulată de persoana solicitată, de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu.

Văzând că semnalarea transmisă pe canale specifice de către autoritățile judiciare din Republica Cehă, echivalentă cu mandatul european de arestare emis, în vederea asigurării prezentării persoanei solicitate, reținând că s-a urmat procedura prevăzută de art. 102 din Legea nr. 302/2004, că aceasta corespunde exigențelor legislației naționale și europene incidentă în materie, pentru arestarea provizorie a persoanei solicitate în baza semnalării S.I.S., că o altă măsură restrictivă de libertate nu este posibil a fi luată, instanța a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate pentru o perioadă de 15 zile, cu începere de la 23.01.2024 până la 06.02.2024, inclusiv.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie persoana solicitată A.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:

  Conform dispozițiilor art. 102 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, judecătorul:

  a) admite, prin încheiere motivată, propunerea procurorului și dispune arestarea provizorie în vederea predării, pe o durată de cel mult 15 zile; sau

  b) respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului și, dacă este cazul, dispune punerea în libertate a persoanei reținute. În scopul asigurării bunei desfășurări a procedurii de executare a mandatului european de arestare sau al împiedicării sustragerii persoanei solicitate de la procedura de executare a mandatului european de arestare, instanța dispune, prin încheiere motivată, aplicarea, pe o durată de cel mult 30 de zile, a uneia dintre măsurile preventive neprivative de libertate, prevăzute de Codul de procedură penală.

  Potrivit art. 97 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, fapte care dau loc la predare, anumite infracţiuni, indiferent de denumirea pe care o au în legislaţia statului emitent, dacă sunt sancţionate de legea statului emitent cu o pedeapsă sau cu o măsură de siguranţă privativă de libertate a cărei durată maximă este de cel puţin 3 ani, nu vor fi supuse verificării îndeplinirii condiţiei dublei incriminări. Infracțiunea descrisă în sesizarea S.I.S. nu este dintre cele menţionate de art. 97 din Legea nr. 302/2004.

  Pentru infracţinile care nu fac parte din lista celor enumerate de Legea nr. 302/2004, pentru executarea mandatului european de arestare, este necesară îndeplinirea condiţiei dublei incriminări, potrivit legii predarea fiind subordonată condiţiei ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracţiune potrivit legii române [art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004]. În absenţa îndeplinirii condiţiei dublei incriminări, nu poate fi dispusă o măsură preventivă, indiferent de natura acesteia.

  Din semnalarea S.I.S., introdusă de autoritățile judiciare din Republica Cehă, rezultă că predarea numitei A. este solicitată în vederea cercetării penale pentru comiterea infracțiunii de „neglijență în sprijinul obligatoriu”, prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen. ceh, pentru care pedeapsa maximă este de un an închisoare, întrucât nu și-a executat obligația de întreținere a copiilor săi X. (născut în anul 2004) și Y. (născut în anul 2012), deși printr-o hotărâre a Judecătoriei din Domazlice a fost obligată să plătească lunar sumele de 1500 CZK (61 euro) pentru X., respectiv de 1200 CZK (48 euro) pentru Y., suma restantă fiind în valoare totală de 54.810 CZK (2.214 euro).

Astfel, persoana solicitată A. a fost prezentată Curţii de Apel Iași cu propunerea de arestare în vederea predării autorităţilor judiciare din Cehia, întrucât, la data de 15.01.2024, Judecătoria Plzen-mesto a emis un mandat european de arestare, în dosarul cu nr. de referinţă x/2020, fundamentat pe un mandat național de arestare, emis la data de 28.07.2021, în dosarul cu nr. de referință x/2020-106, în vederea cercetării penale pentru comiterea infracțiunii de „neglijență în sprijinul obligatoriu”, prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen. ceh. Se observă că persoana solicitată a arătat că se opune predării, întrucât nu are cunoștință de hotărârea prin care a fost obligată la plata sumelor de bani pentru copiii săi din statul de origine, nu are venituri care să-i permită plata acelor sume și, în plus, în prezent are un copil minor, în vârstă de 2 ani și 2 luni, născut în România, din relația de conviețuire cu cetățeanul român B., iar momentan copilul este lăsat cu bunica paternă, tatăl fiind plecat la muncă în Belgia.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu denumirea marginală „Dubla incriminare”, extrădarea poate fi admisă numai dacă fapta pentru care este învinuită sau a fost condamnată persoana a cărei extrădare se solicită este prevăzută ca infracţiune atât de legea statului solicitant, cât şi de legea română.

Descrierea situației de fapt care i se impută persoanei solicitate de către organul judiciar emitent şi încadrarea în infracţiunea de neglijență în sprijinul obligatoriu, prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen. Ceh, care nu are corespondent în Codul penal român, nu pot fundamenta arestarea provizorie în vederea predării, nefiind întrunite exigențele legislației naționale și europene în acest sens (dubla incriminare).

Astfel, în semnalare se reține următoarea situaţie de fapt: în perioada 01.02.2019-09.10.2020, persoana solicitată A. nu și-a executat obligația de întreținere a copiilor săi X. (născut în anul 2004) și Y. (născut în anul 2012), deși acest lucru i-a fost ordonat prin decizia Judecătoriei din Domazlice, când nu a plătit o taxă lunară de 1500 CZK (61 euro) pentru X., respectiv de 1200 CZK (48 euro) pentru Y. În acea perioadă, ea nu a făcut niciun efort pentru a-şi îndeplini obligaţia anterioară faţă de copiii săi. Prin acest act, ea cauzând o datorie în valoare totală de 54.810 CZK (2.214 euro).

Fapta la care face referire instanţa de fond atunci când examinează condiţia dublei incriminări, art. 378 alin. (1) lit. c) C. pen., are următorul conţinut: (1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte (...) c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească sau notarială, (...)

Comparând incriminarea din legea română, faţă de care instanţa de fond reţine a fi îndeplinită condiţia dublei incriminări, cu descrierea infracțiunii din semnalarea S.I.S., rezultă că nu există identitate între forma de vinovăţie cu care este comisă infracţiunea în statul solicitant şi forma de vinovăţie cu care este comisă infracţiunea în statul solicitat. Infracţiunea pentru care este solicitată A. de către autorităţile judiciare din Cehia are ca denumire marginală, potrivit actelor trimise de autorităţile străine, neglijenţă în acordarea ajutorului material, pentru întreţinerea copiilor săi. Conform art. 16 alin. (6) C. pen., fapta constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este săvârșită cu intenţie. Fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres. Potrivit legii române, neglijenţa este asimilată culpei.

Instanţa de fond a apreciat că infracţiunea care ar putea avea corespondent în legea naţională este cea incriminată de art. 378 alin. (1) lit. c) din C. pen., respectiv „abandon de familie”. Infracţiunea de abandon de familie, la care face referire instanţa de fond, este, potrivit legii române, o infracţiune intenţionată, elementul subiectiv fiind caracterizat prin rea credinţă, astfel că este exclusă posibilitatea asimilării unei infracţiuni comise de culpă (neglijenţă), astfel cum pare a fi incriminată fapta în statul solicitant, cu o infracţiune intenţionată (rea credinţă), astfel cum este incriminată fapta în statul solicitat.

Din examinarea infracţiunilor incriminate de legea română, o altă infracţiune al cărei conţinut ar putea să reprezinte tipicitatea faptelor, astfel cum sunt descrise în semnalare, ar fi, potrivit legii române, „nerespectarea hotărârilor judecătoreşti”, incriminată prin art. 271 alin. (1) lit. c) C. pen., (1) Nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti săvârşită prin: (...) c) refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către persoanele care au această obligaţie conform legii; (...). Faţă de art. 16 alin. (6) C. pen., citat mai sus, forma de vinovăţie a infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, este, de asemenea, intenţia, astfel că, faţă de diferenţele dintre formele de vinovăţie ale infracţiunii incriminate de legea statului solicitant şi cea din statul solicitat, nici în acest caz nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări.

În absenţa altor elemente de fapt care să permită stabilirea, în legea penală română, a unui corespondent al faptei pentru care s-a solicitat cooperarea internaţională în materie penală de către autorităţile din Cehia, având în vedere că, potrivit datelor comunicate până în prezent, fapta nu poate fi încadrată în niciuna dintre infracţiunile pentru care nu este necesară îndeplinirea condiţiei dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, va respingerea propunerea de arestare provizorie în vederea predării, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, neexistând o bază legală care să fundamenteze, în România, o măsură privativă sau restrictivă de liberate.

Pentru aceste considerente, a admis contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Iași, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, cooperare judiciară internaţională, în dosarul nr. x/45/2024/a1.

A respins propunerea de arestare provizorie în vederea predării, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, a persoanei solicitate.

A dispus punerea de îndată în liberate a persoanei solicitate A. (...), dacă nu este arestată în altă cauză.