Şedinţa publică din data de 18 iunie 2024
Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 179 din data de 16.06.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Paşcani, în baza dispoziţiilor art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 5 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatului i-a fost aplicată, pe lângă pedeapsa principală de 1 an şi 5 luni închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule pe o durată de 2 ani după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., inculpatului i-a fost aplicată si pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi i) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce autovehicule de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza dispoziţiilor art. art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform disp. art. 92 alin. (1) C. pen.
În baza disp. art. 93 alin. (1) C. pen., inculpatul A. a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza disp. art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., condamnatul A. a fost obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune Iaşi sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza disp. art. 93 alin. (3) C. pen., inculpatul A. a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Consiliului Local Butea, jud. Iaşi sau a oricărei instituţii aflate in subordinarea acestuia, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune ca urmare a evaluării efectuate conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza disp. art. 404 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 91 alin. (4) C. pen., inculpatului i-a fost atrasă atenţia asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în regim de detenţie în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege, a neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.
În baza disp. art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 742,60 RON din cursul urmăririi penale.
Împotriva sentinţei penale sus menţionate, a formulat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 232 din data de 27 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 179/2023 pronunţate la 16.06.2023 în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Paşcani, sentinţă pe care a menţinut-o.
*******
Împotriva deciziei din apel, la data de 28.03.2024, prin mail, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat B., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.
Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A., prin apărător, a solicitat:
- admiterea recursului în casaţie declarat împotriva deciziei penale nr. 232 din data de 27 februarie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2020, pentru cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, şi, pe cale de consecinţă,
- casarea deciziei penale nr. 232/27 februarie 2024 atacată, ca nelegală -neconformă cu regulile de drept aplicabile şi, judecând recursul în casaţie, pronunţarea unei soluţii legale de:
- achitarea inculpatului A. pentru infracţiunea de "conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe ", prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) C. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
În esenţă, prin cererea de recurs în casaţie, apărarea inculpatului A. a susţinut că hotărârea pronunţată în apel este contrară considerentelor obligatorii ale Deciziei CCR nr. 732/2014, iar condamnarea în cauza pendinte se bazează pe simpla prezumţie cu privire la depăşirea limitei legale şi a pragului infracţional prevăzut de art. 336 alin (1) C. pen., şi nu pe probe certe - dincolo de orice îndoială rezonabilă, care să dovedească existenta îmbibaţiei alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul conducerii efective a autovehiculului pe drumurile publice, astfel cum a statuat instanţa de contencios constituţional, ale cărei considerente sunt intrate în ordinea juridică normativă cu efecte de opozabilitate erga omnes, general obligatorii pentru instanţele naţionale.
Astfel, s-a susţinut de apărarea recurentului inculpat A. că motivele recursului în casaţie sunt următoarele:
Neconformitatea deciziei atacate în raport cu prevederile Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 732/2014 - inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevăzută de legea penală, în dezacord cu norma de incriminare a art. 336 alin. (1) C. pen., în configurarea dată ca efect al Deciziei CCR prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat ca sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională.
S-a susţinut în apărare că prin noul C. pen., legiuitorul a incriminat fapta de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului, in varianta simplă, în art. 336 alin. (1) C. pen., potrivit căruia "Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoana care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani sau amendă."
Norma de incriminare a art. 336 alin. (1) C. pen. nu a preluat identic textul art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, ci a modificat condiţiile de incriminare în ceea ce priveşte momentul la care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al infracţiunii.
În reglementarea anterioară, se impunea cerinţa ca îmbibaţia alcoolică în sânge, peste limita prevăzuta de lege, să existe la momentul conducerii autovehiculului. Noua reglementare, până la intervenţia CCR cu Decizia nr. 732/2014, prevedea condiţia ca autorul faptei sa aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul prelevării mostrelor biologice.
Astfel cum rezultă din expunerea de motive a noului C. pen., prin modificarea conţinutului infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, legiuitorul a urmărit eliminarea posibilităţii unei estimări retroactive a alcoolemiei, în scopul evitării inconvenientelor create de această estimare. Soluţia legislativă propusa de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice impunea calculul retroactiv al alcoolemiei care consta în determinarea imbibatiei de alcool existente în momentul conducerii autovehiculului şi necesita recoltarea a doua probe de sânge pentru stabilirea fazei intoxicaţiei etilice şi a ratei de eliminare individuală, în perspectiva solicitării expertizei medico-legale de estimare retroactivă a alcoolemiei.
S-a menţionat că, din perspectiva elementelor de tipicitate, instanţa de condamnare a motivat explicit, considerente însuşite şi menţinute în totalitate şi în mod definitiv de instanţa de control judiciar, după cum urmează:
"Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe, instanţa retine ca elementul material constă in acţiunea inculpatului de conducere a autovehiculului marca x, cu numărul de înmatriculare x, din Jud. Iaşi, având o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge, respective o alcoolemie în sânge de 1,55 mg/l".
A precizat apărătorul inculpatului că, astfel cum rezultă din motivele hotărârii, situaţia factuală şi încadrarea în norma de incriminare a faptei inculpatului s-a fundamentat, esenţial, pe proba urmăririi penale constând în "Buletin de analiza toxicologica nr. x emis de IML Iaşi ", evocat ca probă a condamnării şi care stabileşte următoarele:
"(...) Rezultatul: 1. Cantitatea de alcool exprimata în g la 1000 ml sânge (g ‰): Proba I: ora recoltării 20.30 alcoolemie de 1,55 g ‰ (unucincizecişicinci); Proba II: ora recoltării 21:30 alcoolemie de 1,46 g ‰ (unuspatruzecişişase)."
Prin urmare, s-a menţionat că, din considerentele hotărârilor de condamnare, rezulta fără echivoc că, pentru a stabili că fapta inculpatului constituie infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) C. pen., precum şi a vinovăţiei acestuia în scopul tragerii la răspundere penală, prima instanţă şi instanţa de apel au avut în vedere alcoolemia - îmbibaţia alcoolului pur în sânge (exprimata în g/l alcool pur în sânge), la momentul prelevării mostrelor biologice de sânge, respectiv la momentul prelevării primei probe biologice de sânge.
Din aceasta perspectivă, s-a susţinut că decizia din apel este vădit nelegală, fiind pronunţată cu ignorarea flagrantă a considerentelor definitive şi obligatorii erga omnes ale Deciziei Curţii Constituţionale, nr. 732 din 16 decembrie 2014 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituţională.
Astfel, consideră apărarea că în mod greşit judecătorii cauzei s-au raportat la valoarea alcoolemiei la momentul prelevării mostrelor de sânge - respectiv la momentul "primei probe recoltate", în raport de considerentele Deciziei ante referite care a prevăzut obligativitatea pentru organele judiciare de a avea în vedere ca moment cu relevanţă juridică pentru stabilirea existenţei infracţiunii prevăzute la art. 336 alin. (1) C. pen., alcoolemia conducătorului de vehicul la momentul depistării acestuia în traficul rutier şi nu la momentul prelevării/recoltării probelor de sânge.
A susţinut apărătorul inculpatului că în speţa pendinte, în mod greşit, s-a soluţionat acţiunea penală prin pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare, în condiţiile în care fapta inculpatului nu constituie infracţiune şi nu se poate realiza tragerea la răspundere penală. A susţinut că instanţa de judecată a raportat greşit valoarea alcoolemiei conducătorului de vehicul şi implicit încadrarea în sfera ilicitului penal a faptei imputate acestuia, la momentul recoltării primei mostre/probe de sânge. Infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 336 alin. (1) C. pen., fiind o infracţiune de pericol, nu se consumă la momentul prelevării mostrelor biologice, ci la momentul săvârşirii ei - respectiv momentul depistării în trafic, moment cu relevanţă juridică la care trebuia să se raporteze şi alcoolemia inculpatului A., unicul moment de natura să fi conferit valenţă penală faptei sale.
Mai mult, la stabilirea vinovăţiei inculpatului instanţele nu au avut în vedere calcularea retroactivă a alcoolemiei existente la momentul depistării inculpatului în trafic, ci doar valoarea alcoolemiei de la momentul "primei probe recoltate" stabilită cu Buletinul de analiza toxicologică nr. x emis de IML Iaşi.
Apărarea recurentului a susţinut că în cauza pendinte, instanţele de condamnare nu au efectuat un calcul retroactiv al alcoolemiei inculpatului A., existentă la momentul depistării în trafic (20.03) - unicul moment cu relevanţă penală în considerarea modificărilor operate în conţinutul constitutiv al normei de incriminare prin decizia Curţii nr. 732/2014, aceasta, cu atât mai mult cu cât momentul depistării în trafic nu a coincis, potrivit probelor cu momentul prelevării/recoltării celor doua probe de sânge.
S-a concluzionat că, în ceea ce îl priveşte pe inculpat, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare în lipsei probei certe, ştiinţifice, care să stabilească valoarea alcoolemiei la momentul cu relevanţă juridică - momentul depistării în trafic, în interpretarea dată de Decizia CCR nr. 732/2014, or, efectuarea unei expertize privind estimarea retroactiva a alcoolemiei era obligatorie în cauză.
Ca atare, consideră apărarea că hotărârea instanţei de apel este contrară considerentelor obligatorii ale Deciziei CCR nr. 332/2017, iar condamnarea în cauza pendinte se bazează pe simpla prezumţie cu privire la depăşirea limitei legale şi a pragului infracţional prevăzut de art. 336 alin. (1) C. pen., şi nu pe probe certe - dincolo de orice îndoială rezonabilă, care să dovedească existenţa îmbibaţiei alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul conducerii pe drumurile publice a vehiculului pentru care legea prevedea obligativitatea deţinerii permisului de conducere, ceea ce implică, fără putinţă de tăgada, stabilirea îmbibaţiei alcoolice prin efectuarea analizei toxicologice şi a calculului retroactiv al alcoolemiei existente la momentul depistării în trafic.
S-a mai susţinut neconformitatea deciziei atacate raportat la prevederile Deciziei nr. 3 din 12 mai 2014 - publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392, din data de 28 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) C. pen.
S-a invocat nelegalitatea deciziei penale atacate, ce decurge din eroarea gravă de judecată determinată de raportarea greşită a instanţei de apel a valorii alcoolemiei conducătorului de vehicul la analiza/valoarea primei probe de sânge recoltate.
A notat apărarea că Decizia nr. 3/2014 nu mai producea efecte la data pronunţării hotărârii de condamnare în cauza inculpatului, deoarece reglementarea pe care o interpreta a fost practic modificată prin declararea ca neconstituţională a sintagmei "la momentul prelevării mostrelor biologice", ca efect al statuărilor Curţii Constituţionale din Decizia nr. 732/2014.
S-a menţionat că relevante sub aspectul greşitei aplicări a legii, ceea ce a şi condus la pronunţarea în cauză a unei decizii de condamnare nelegală, pentru o fapta care nu este prevăzuta de legea penala, sunt considerentele Deciziei Curţii nr. 732/2014.
Apărarea recurentului a conchis că fapta inculpatului A., astfel cum a fost calificată sub aspectul încadrării juridice realizată de instanţa de apel, nu intră în sfera ilicitului penal şi în mod greşit judecătorul cauzei a acordat relevanţă penală rezultatului alcoolemiei dat de prima proba de sânge recoltată, contrar prevederilor normei de incriminare a art. 336 alin. (1) C. pen., astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 732/2014 a CCR.
S-a susţinut totodată neconformitatea deciziei atacate decurgând din încălcarea regulilor de drept relative la prezumţia de nevinovăţie şi a principiului in dubio pro reo -condamnarea inculpatului s-a pronunţat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, deşi acuzaţia formulată împotriva sa nu a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. S-a susţinut că hotărârea de condamnare a fost pronunţată cu încălcarea standardului de exigenţă impus de prevederilor art. 4 alin. (2), art. 103 alin. (2) şi art. 396 alin. (2) din C. proc. pen.
Cu privire la acest motiv de recurs, apărarea inculpatului a făcut referire la principiile ce reglementează desfăşurarea procesului penal statuate prin dispoziţiile art. 1 - art. 13 şi art. 349 din C. proc. pen. şi în concret, a susţinut că, în cauza inculpatului A., instanţa, în mod nelegal, a pronunţat o hotărâre de condamnare, fundamentată pe presupuneri, deducţii şi prezumţii ale judecătorului, deşi probele cauzei nu erau sigure şi certe, în absenta calculului retroactiv al alcoolemiei inculpatului la momentul depistării în trafic şi consumării faptei imputate, astfel cum impune obligatoriu, organelor judiciare, Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/2014.
În consecinţă, s-a menţionat că probele condamnării în cauza pendinte nu au un caracter cert, sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei, astfel ca se impune a se da eficienţă principiului in dubio pro reo - art. 4 din C. proc. pen. - "Prezumţia de nevinovăţie".
În final, pentru motivele expuse, s-a solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie, casarea, ca nelegală, a deciziei recurate şi, judecând recursul promovat, pronunţarea unei soluţii legale - de achitare a inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzuta de art. 336 alin. (1) C. pen., în acord cu dispoziţiile art. 448 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casaţie a fost înaintat Înaltei Curţi şi înregistrat la data de 22.04.2024 pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 21.05.2024, fiind depus la dosar şi raportul asupra recursului în casaţie de faţă.
Prin încheierea din data de 21 mai 2024, Înalta Curte, judecătorul de filtru, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată în prezenta cauză, pentru considerentele expuse în încheierea respectivă, a dispus, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 232 din data de 27 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, dispunând trimiterea cauzei Completului C5 în vederea judecării recursului în casaţie, pentru termenul de judecată din data de 18.06.2024, cu citarea recurentului inculpat.
Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc la termenul din 18.06.2024, s-au luat concluziile asupra recursului în casaţie de faţă, acestea fiind consemnate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.
v
Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Prioritar, trebuie subliniat că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.
Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţei s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro)
De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...) verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) şi care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..) " (decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).
Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte poate analiza dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund din punct de vedere obiectiv tiparului de incriminare a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.
În cauza de faţă, în temeiul acestui caz de casare invocat de recurentul inculpat A., prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în esenţă, se reţine că apărarea recurentului inculpat a solicitat să se constate că, în mod greşit, a fost condamnat inculpatul pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condiţiile în care elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., respectiv acţiunea de conducere cu o alcoolemie peste limita legală, la ora depistării în trafic, nu a fost dovedit în cauză.
În concret, s-a susţinut în apărare că decizia din apel este vădit nelegală, fiind pronunţată cu ignorarea flagrantă a considerentelor definitive şi obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale, nr. 732 din 16 decembrie 2014 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituţională.
Consideră apărarea că în mod greşit judecătorii cauzei s-au raportat la valoarea alcoolemiei la momentul prelevării mostrelor de sânge - respectiv la momentul "primei probe recoltate", deşi în raport de considerentele Deciziei CCR menţionate, momentul cu relevanţă juridică pentru stabilirea existenţei infracţiunii prevăzute la art. 336 alin. (1) C. pen., îl reprezintă alcoolemia conducătorului de vehicul la momentul depistării acestuia în traficul rutier şi nu la momentul prelevării/recoltării probelor de sânge.
Faţă de cele reţinute în cauză, apărarea recurentului inculpat A. consideră că hotărârea instanţei de apel este contrară considerentelor obligatorii ale Deciziei CCR nr. 732/2014, iar condamnarea în cauza pendinte se bazează pe simpla prezumţie cu privire la depăşirea limitei legale şi a pragului infracţional prevăzut de art. 336 alin. (1) C. pen., şi nu pe probe certe - dincolo de orice îndoială rezonabilă, care să dovedească existenţa îmbibaţiei alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul conducerii pe drumurile publice a vehiculului pentru care legea prevedea obligativitatea deţinerii permisului de conducere, ceea ce implică, fără putinţă de tăgada, stabilirea îmbibaţiei alcoolice prin efectuarea analizei toxicologice şi calculul retroactiv al alcoolemiei existente la momentul depistării în trafic.
Astfel, s-a susţinut că în cauză trebuia să se dispună efectuarea unei expertize, în sensul de a se stabili cu exactitate valoarea alcoolemiei la momentul depistării în trafic a inculpatului şi nu să fie condamnat acesta pe baza unei prezumţii şi să se ia în considerare, în mod greşit, valoarea primei probe biologice de 1,55 g‰.
Ca atare, pentru toate motive arătate, apărătorul recurentului a conchis în sensul că nu există o dovadă clară la dosar în raport de care să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, iar în cauză trebuia să nu se încalce prezumţia de nevinovăţie şi să se dea eficienţă principiului in dubiu pro reo, motiv pentru care a solicitat să se dispună achitarea inculpatului A. pentru fapta prevăzută de dispoziţiile art. 336 alin. (1) din C. pen., întrucât inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Înalta Curte reţine că starea de fapt valorificată cu titlu definitiv prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, constă în aceea că inculpatul A., la data de 01.11.2019, în jurul orelor 20:00, a condus pe DJ 208, din jud. Iaşi, autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, în timp ce prezenta o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 g/l.
Astfel, în esenţă, în fapt, au reţinut instanţele că: potrivit procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din data de 01.11.2019, la data de 01.11.2019, orele 20:00, agenţii de poliţie C. şi D., din cadrul Compartimentului Rutier Târgu Frumos, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu în baza planului de acţiune nr. x/31.10.2019 şi a anexei acestuia, au depistat autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, care se deplasa din direcţia DE583 către Primăria com. Butea şi au procedat la oprirea regulamentară a acestuia. De la volanul maşinii a coborât o persoană de sex masculin care a început să se deplaseze în direcţia DE583, încercând să pară pieton. Agenţii au oprit maşina de poliţie în spatele autoturismului marca x, cu nr. de înmatriculare x, şi l-au oprit pe bărbatul care se dăduse jos de la volan solicitându-i să se legitimeze, moment în care acesta a încercat să plece şi a devenit recalcitrant, ceea ce a determinat organele de politie să procedeze la încătuşarea lui. Imediat, persoana în cauză s-a liniştit, a devenit cooperant, declinându-şi identitatea - A., a prezentat permisul de conducere şi cartea de identitate pe care le avea în buzunarul din fată dreapta al pantalonilor, de faţă nefiind la acel moment nicio persoană.
De asemenea, în cuprinsul procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante s-a consemnat faptul că numitul A. nu contestă rezultatul testării, acesta precizând că în ziua de 01.11.2019, în intervalul orar 19:00-20:00, a băut la domiciliu o bere de 500 ml marca x, fără a consuma vreun aliment în ziua respectivă, apoi s-a urcat la volanul maşinii proprietate personală x, cu nr. de înmatriculare x, intenţionând să se deplaseze la locuinţa surorii sale, care se află in apropierea locului în care a fost oprit. Inculpatul a precizat că nu a observat iniţial semnalul poliţiştilor rutieri şi că a oprit maşina, coborând cu intenţia de a merge la casa surorii sale si a refuzat iniţial legitimarea in fata organelor de politie întrucât nu ştia ce se întâmplă. Acesta a confirmat că a fost testat cu aparatul etilotest şi şi-a exprimat acordul să fie condus la spital în vederea recoltării probelor biologice, al căror rezultat nu îl contestă, recunoscând că a condus autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x sub influenta băuturilor alcoolice.
S-a mai reţinut în hotărârea pronunţată în cauză că: Întrucât s-a constatat că numitul A. emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest marca x, la ora 20:03, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur in aerul expirat - f.16 d.u.p. (inculpatul refuzând semnarea bonului alcooltest).
Cu acordul acestuia şi in baza ordonanţei de recoltare a mostrelor biologice - f.17 d.u.p., acesta a fost ulterior condus la Spitalul Orăşenesc Tg. Frumos pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Acestuia s-au recoltat 2 mostre de probe biologice la orele de 20.30 si respectiv de 21.30, ambele probe fiind ambalate si sigilate in trusa standard cu sigiliul x.
Conform buletinului de analiză toxicologică nr. x emis de I.M.L., s-a stabilit că la data de 01.11.2019, inculpatul A. prezenta, la ora 20:30, o alcoolemie de 1,55 gr. ‰, iar la ora 21:30, o alcoolemie de 1,46 gr. ‰.
În ceea ce priveşte rezultatul prelevării probelor biologice raportat la incriminarea faptei astfel cum este prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu luare in considerare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, instanţa a reţinut, potrivit jurisprudenţei in materie, că recoltarea probelor biologice intr-un interval de timp cât mai scurt (de cel mult 60 de minute) de la momentul depistării in trafic (care este de fapt si momentul epuizării infracţiunii) are relevanţă asupra stabilirii îndeplinirii condiţiei de tipicitate a faptei penale.
În plus, s-a constatat că depistarea in trafic şi testarea inculpatului a avut loc la ora 20:03-20:05, iar prima probă biologică s-a recoltat la ora 20:30, astfel că testarea inculpatului cât şi recoltarea probelor biologice s-a realizat în cel mai scurt timp posibil, conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1512/12.12.2013 (modificat), prin care s-au aprobat normele metodologice privind recoltarea.
În prezenta cauză, prima probă biologică a fost prelevată la ora de 20.30, după 30 de minute de la oprirea autoturismului presupus a fi condus de către inculpat. Cea de a doua probă a fost recoltată exact la intervalul de o oră de prima probă, având o valoare mai mică, ceea ce denotă in mod logic că alcoolul se afla in faza de eliminare si prin urmare, la momentul circulării pe drumul public, valoarea era mai mare.
Coroborând întreg probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi în etapa cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut că este demonstrat dincolo de orice dubiu că, la data de 01.11.2019, în jurul orelor 20:00, inculpatul A. a condus pe DJ 208, din jud. Iaşi, autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, în timp ce prezenta o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 g/l, respectiv o alcoolemie de 1, 55 g/l.
În raport de situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., corespund faptei reţinute în concret în sarcina inculpatului A..
Criticile recurentului inculpat A., (invocate de altfel şi în faţa instanţei de apel şi înlăturate de instanţă ca fiind nefondate), vizând lipsa elementului material al laturii obiective, sunt neîntemeiate întrucât pornesc de la premisa greşită că încadrarea faptei sale în sfera ilicitului penal s-a făcut în raport de gradul de îmbibaţie alcoolică de la momentul prelevării mostrelor biologice, iar nu de la cel al depistării sale în trafic.
Înalta Curte subliniază, aşa cum în mod corect a susţinut şi recurentul, că momentul la care trebuie raportată valoarea de 0,8 g/l alcool pur în sânge prevăzută de norma de incriminare este cel al săvârşirii faptei de conducere a vehiculului pe drumurile publice, care coincide cu cel al depistării în trafic a conducătorului auto.
Astfel, Înalta Curte are în vedere că prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale (publicată în M. Of. nr. 69 din 27 ianuarie 2015) a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituţională.
În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că sintagma menţionată lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale.
Totodată, s-a reţinut că elementul material al laturii obiective a infracţiunii reglementate în art. 336 alin. (1) C. pen. se realizează prin acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Îmbibaţia alcoolică este procesul de pătrundere a alcoolului în sânge, consecinţa fiind provocarea unei stări de intoxicaţie (alcoolică). Sub aspectul urmării imediate este vorba de o infracţiune de pericol, acţiunea săvârşită punând în primejdie siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Fiind o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate dintre acţiunea ce constituie elementul material al laturii obiective şi urmarea imediată rezultă din însăşi materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită.
Îmbibaţia alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puţin îndepărtat de momentul săvârşirii infracţiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile art. 336 C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale şi convenţionale.
După cum se poate observa, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 (publicată în M. Of. nr. 69 din 27 ianuarie 2015), a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituţională.
Această împrejurare nu are însă drept consecinţă dezincriminarea faptei prevăzute în art. 336 alin. (1) C. pen., ci doar o modificare a textului, în sensul înlăturării din cuprinsul său a acestei prevederi neconforme Constituţiei.
Practic, infracţiunea revine la o formă asemănătoare celei anterioare intrării în vigoare a noului C. pen., cea prevăzută în art. 87 din O. U. G. nr. 195/2002 care incrimina conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Se mai impune a se sublinia faptul că, prin includerea sintagmei "la momentul prelevării probelor biologice" în noua reglementare a art. 336 alin. (1) C. pen., legiuitorul a vizat doar probaţiunea şi nu elementele constitutive ale infracţiunii. În mod evident, ceea ce se incriminează este conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (aceasta fiind şi denumirea marginală a infracţiunii) şi nu prezentarea în această stare cu ocazia prelevării de probe biologice. În plus, în Expunerea de motive a noului C. pen. se explică acest element de noutate, arătându-se că "determinarea concentraţiei de alcool în sânge relevantă pentru reţinerea infracţiunii prevăzute la art. 336 se face la momentul prelevării probelor biologice, fără posibilitatea unei recalculări ulterioare."
De aceea, modificarea textului infracţiunii, prin introducerea locuţiunii "la momentul prelevării probelor biologice" nu a avut ca efect dezincriminarea faptelor comise sub imperiul legii vechi (art. 87 din O. U. G. nr. 195/2002), când determinarea concentraţiei de alcool în sânge se făcea în raport cu momentul depistării în trafic, după cum nici intervenţia instanţei de contencios constituţional nu produce asemenea consecinţe. Singurul efect este, aşa cum s-a arătat, modificarea textului în sensul eliminării prevederii neconforme cu legea fundamentală, cu consecinţe doar sub aspect probator, respectiv necesitatea stabilirii îmbibaţiei alcoolice la momentul săvârşirii infracţiunii, care coincide cu momentul opririi în trafic.
În aceste coordonate, revenind la situaţia inculpatului recurent A. din prezenta cauză, din examinarea actelor dosarului în limitele procesuale anterior menţionate şi în raport de situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului corespunde elementelor de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) din C. pen., reţinută în concret în sarcina sa.
Înalta Curte analizând criticile inculpatului constată că pentru a se reţine existenţa faptei, astfel cum rezultă din textul legal de incriminare, interpretat în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/2014, este necesar ca la momentul la care conducătorul auto a fost depistat ca fiind implicat în activitatea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice, îmbibaţia sa alcoolică să fie peste 0,80 g‰.
Contrar susţinerilor inculpatului, pentru reţinerea tipicităţii faptei în discuţie, raportat la momentul depistării în trafic a conducătorului auto, nu este absolut necesar să se stabilească valoarea exactă a alcoolemiei, fiind suficient să se stabilească existenţa unei îmbibaţii alcoolice peste limita legală, singura condiţie fiind de a nu exista nici cel mai mic dubiu că la momentul conducerii autovehiculului conducătorul auto ar fi putut avea o îmbibaţie alcoolică sub limita la care legea penală incriminează această conduită ca infracţiune.
Prin buletinului de analiză toxicologică nr. x emis de I.M.L., s-a stabilit că la data de 01.11.2019, inculpatul A. prezenta, la ora 20:30 - prima probă, o alcoolemie de 1,55 gr. ‰, iar la ora 21:30 - a doua probă, o alcoolemie de 1,46 gr. ‰. Ţinând cont de valoarea alcoolemiei rezultată din probele biologice (respectiv 1,55 g‰ şi 1,46 g‰) şi văzând că valoarea alcoolemiei potrivit celei de-a doua probe este mai redusă decât valoarea primei probe, rezultă că alcoolul se afla în faza de eliminare şi, prin urmare, la momentul conducerii autovehiculului pe drumul public putea fi chiar mai ridicată decât alcoolemia rezultată din analiza primei probe biologice, fiind cert că la momentul în care inculpatul a condus autoturismul, la ora 20:00, avea o alcoolemie peste limita legală, chiar dacă nu s-a stabilit valoarea exactă. Prin urmare, chiar dacă valoarea alcoolemiei nu a fost determinată pentru ora 20:00, ora opririi în trafic, aceasta era, categoric, superioară limitei de la care legea prevede că fapta de a conduce pe drumurile publice este infracţiune, atâta vreme cât recoltarea s-a făcut într-un interval de timp scurt de la momentul opririi în trafic, iar ambele probe au indicat valori cu mult peste limita legală.
În cauză, aşa cum s-a arătat anterior, la momentul opririi inculpatului în trafic, alcoolemia se afla în faza de eliminare şi, având în vedere că valorile rezultate la analiza chimică a probelor de sânge, respectiv 1.55 g‰ la ora 20:30 şi 1,46 g‰ la ora 21:30, sunt un fapt cert, necontestabil, în raport de aceste valori şi de timpul foarte scurt scurs de la oprirea în trafic până la recoltare, aproximativ jumătate de oră, s-a reţinut în mod corect că la momentul la care inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice avea o alcoolemie superioară limitei de la care legea penală incriminează această faptă drept infracţiune.
Situaţia de fapt stabilită definitiv, rezultată din probatoriul administrat în cauză permite determinarea, în mod cert, a faptului că inculpatul a avut o îmbibaţie alcoolică peste limita de 0.80 g‰ la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice, moment ce se identifică cu cel al săvârşirii faptei, limită de la care fapta de a conduce vehicule pe drumurile publice este sancţionată penal.
Aşa fiind, prin decizia atacată, în raport cu circumstanţele factuale şi mijloacele de probă, analizate coroborat, s-a apreciat corect în sensul că nu există niciun un dubiu referitor la calificarea faptei drept infracţiunea de conducerea pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.
Contrar apărării inculpatului recurent, care a susţinut că decizia recurată este contrară considerentelor obligatorii ale Deciziei CCR nr. 332/2017, Înalta Curte constată faţă de cele anterior reţinute, că în cauză instanţele de fond şi apel au dat relevanţă gradului de îmbibaţie alcoolică de la momentul depistării în trafic, iar statuările în drept ale instanţelor sub acest aspect, astfel cum rezultă din descrierea în fapt a situaţiei deduse judecăţii, respectă exigenţele rezultate din Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial nr. 69 din 27 ianuarie 2015), fiind îndeplinită condiţia regăsită în norma de incriminare a art. 336 alin. (1) din C. pen., aceea că în momentul săvârşirii infracţiunii (respectiv în momentul depistării în trafic a conducătorului vehiculului), alcoolemia să fie situată peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Ca atare, faţă de cele reţinute, Înalta Curte constată că în prezenta cauză, în baza situaţiei definitiv stabilite şi a probatoriului administrat, fapta imputată inculpatului A., care la data de 01.11.2019, în jurul orelor 20:00, pe DJ 208, din jud. Iaşi, a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, în timp ce prezenta o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 g/l, se circumscrie normei de incriminare prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., existând o corespondenţă deplină cu toate cerinţele de tipicitate obiectivă a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, Înalta Curte apreciind astfel criticile recurentului vizând greşita sa condamnare, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală, ca fiind nefondate.
Deopotrivă, realizarea condiţiei de tipicitate de mai sus, regăsită în norma de incriminare a art. 336 alin. (1) din C. pen., nu este condiţionată de efectuarea, în toate cauzele având ca obiect o astfel de acuzaţie, a expertizei privind calculul retroactiv al alcoolemiei. Invocând lipsa unor dovezi certe cu privire la valoarea alcoolemiei de la momentul depistării în trafic, alcoolemie pe care iniţial nu a contestat-o, inculpatul recurent a solicitat, în realitate, nu cenzurarea unor chestiuni de drept circumscrise conţinutului tipic al infracţiunii, ci reevaluarea materialului probator sub aspectul menţionat, negând concluzia definitivă la care au ajuns instanţele de fond şi apel, sub aspectul stării de fapt. Or, având în vedere că, aşa cum s-a menţionat anterior, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt, instanţa supremă nu poate rejudeca pentru a treia oară o cauză în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel.
Aceasta înseamnă prin urmare că, Înalta Curte trebuie să se raporteze în speţă la statuările definitive ale instanţei de apel cu privire la valoarea alcoolemiei recurentului la momentul săvârşirii infracţiunii, care, aşa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, expuse pe larg în cele ce preced, pe baza elementelor factuale menţionate anterior şi care nu mai pot fi cenzurate în recurs în casaţie, a fost stabilită neechivoc ca depăşind limita legală, de 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Analiza conţinutului mijloacelor de probă pe baza cărora instanţa de apel a stabilit această stare de fapt este proprie unei evaluări de fapt a cauzei, care excedează, aşa cum s-a menţionat anterior, limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În consecinţă, în cauză, apreciind că, din situaţia de fapt reţinută de cele două instanţe în hotărârile pronunţate rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, în raport de considerentele anterioare, Înalta Curte constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. este prevăzută de legea penală, respectiv art. 336 alin. (1) C. pen., criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. fiind, aşadar, nefondate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 232 din data de 27 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020.
Faţă de soluţia dispusă, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 232 din data de 27 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2024.