Şedinţa publică din data de 18 iunie 2024
Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 92 din 29.11.2023 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2023, s-a dispus după cum urmează:
În baza art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, la pedeapsa de 22 (douăzeci şi doi) de ani închisoare.
În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii executării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) C. proc. pen.
În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii, precum şi cea a arestării preventive, începând cu data de 21.01.2023 până la zi.
În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive faţă de inculpatul A. pentru o perioadă de 60 de zile de la pronunţarea prezentei. Executorie, potrivit art. 399 alin. (4) C. proc. pen., pentru măsura preventivă.
În baza art. 7 alin. (1) şi art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., învederându-i-se că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic, după obţinerea acordului inculpatului.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19, art. 25 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1349 alin. (1)-(2) şi art. 1357-1371 C. civ., art. 1381-1395 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă B. şi obligat inculpatul A. să plătească respectivei părţi civile, suma de 10.711 RON, reprezentând daune materiale, precum şi suma de 45.000 euro, cu titlu de daune morale.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19, art. 25 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1349 alin. (1)-(2) şi art. 1357-1371 C. civ., art. 1381-1395 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă C. şi obligat inculpatul A. la plata sumei de 25.000 euro în favoarea respectivei părţi civile, cu titlu de daune morale.
A respins acţiunea civilă formulată de partea civilă D..
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19, art. 25 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1349 alin. (1)-(2) şi art. 1357-1371 C. civ., art. 1381-1395 C. civ., art. 320 din Legea nr. 95/2006, republicată, a admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa, drept pentru care l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.373,73 RON, reprezentând cheltuieli cu asistenţa medicală acordată persoanei vătămate B., sumă la care se vor adăuga dobânzile legale aferente până la achitarea debitului.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19, art. 25 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 1349 alin. (1)-(2) şi art. 1357-1371 C. civ., art. 1381-1395 C. civ., art. 320 din Legea nr. 95/2006, republicată, s-a admis acţiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Pius Brînzeu" Timişoara, drept pentru care l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 32.706,78 RON, reprezentând cheltuieli cu asistenţa medicală acordată persoanei vătămate B., sumă la care se vor adăuga dobânzile legale aferente până la achitarea debitului.
În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea corpului delict reprezentat de o bucată de scândură găsită rezemată de un copac în apropierea petei de sânge identificată pe Aleea Galaţi din mun. Reşiţa (aflată actualmente în custodia I.P.J. Caraş-Severin, Camera de Corpuri Delicte, conform Dovezii seria x nr. x din 30.01.2023 - dosar u.p.).
În baza art. 162 alin. (3) C. proc. pen., mijlocul material de probă, respectiv proba biologică prelevată din urmele de sânge descoperite pe Aleea Galaţi din mun. Reşiţa, ce a fost ridicată prin tamponare cu beţişor steril umectat în ser fiziologic, fixată la reperul criminalistic nr. 1, care a fost ambalată în plicul de hârtie nr. 1, conform Dovezii seria x nr. x din 30.01.2023, întocmită de I.P.J. Caraş-Severin - Serviciul de Investigaţii Criminale, a fost păstrată la dosarul cauzei, urmând parcursul acestuia. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 453 C. proc. civ., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 7.350 RON, reprezentând onorariu avocat, către părţile civile.
Prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2023 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin la data de 09.03.2023 şi înregistrat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin la data de 10.03.2023, în dosarul nr. x/2023, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen.
În actul de sesizare s-a reţinut că, în data de 20.01.2023, în jurul orei 18:30, în timp ce se afla pe Aleea Galaţi din mun. Reşiţa, jud. Caraş-Severin, inculpatul A. l-a urmărit şi agresat fizic pe numitul B., folosind un par din lemn, l-a lovit în mod repetat în zona capului, precum şi în alte zone ale corpului, până în momentul în care persoana vătămată şi-a pierdut cunoştinţa, abandonând victima în acel loc, aceasta decedând la data de 26.01.2023 în unitatea spitalicească din municipiul Reşiţa ca urmare a multiplelor lovituri primite de la inculpat.
Împotriva sentinţei penale nr. 92 din data de 29 noiembrie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Tribunalul Caraş-Severin a declarat apel inculpatul A.,
Prin încheierea de şedinţă din data de 25.01.2024, Curtea de Apel Timişoara a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A., prin avocatul ales E., din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen., în infracţiunea de omor simplu, prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen.
Prin decizia penală nr. 126/A din data de 22 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 92 din data de 29 noiembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2023.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:
A redus pedeapsa aplicată inculpatului A. de la 22 de ani închisoare la 13 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) C. pen., încadrare juridică stabilită de Curte prin încheierea de şedinţă din data de 25.01.2024.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În baza art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat încetată de drept, la data prezentei decizii, dată la care se emite mandatul de executare a pedepsei închisorii, a măsurii arestului preventiv luat faţă de inculpat în cauză.
În baza art. 72 alin. (1) C. pen. şi art. 404 alin. (4) C. proc. pen., s-a dedus în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive, de la data de 29.11.2023, la zi.
*******
Împotriva deciziei din apel, nr. 126/A din data de 22 februarie 2024, la data de 27.03.2024, prin fax, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat ales E., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.
Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. prin apărător, a solicitat în baza art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. coroborat cu art. 6 din CEDO, să se dispună admiterea recursului în casaţie, casarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii în tot a apelului inculpatului în sensul de a se dispune rejudecarea de către instanţa de fond pentru a se putea asigura dreptul la un proces echitabil cu toate stadiile, pentru ca inculpatul, urmare a schimbării încadrării juridice, să beneficieze de posibilitatea utilizării procedurii simplificate, procedură posibilă în cazul infracţiunii de omor simplu ca urmare a admiterii cererii de schimbare a încadrării juridice, pe care o consideră corectă.
S-a menţionat că, în fapt, prin sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Caras Severin, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, la pedeapsa de 22 ani de închisoare.
Aşa cum a demonstrat în faţa instanţei de apel, sentinţa instanţei de fond era una netemeinică fiind aplicată o pedeapsă prea aspră raportat la persoana inculpatului şi întreaga stare de fapt şi împrejurările săvârşirii infracţiunii, ducând la aplicarea unei pedepse dure.
S-a arătat că, prin încheierea din data de 25.01.2024, instanţa de apel a admis cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice şi a dispus în mod corect, temeinic şi legal schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 189 alin. (1) lit. h), în) infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 C. pen.
Consideră apărarea inculpatului că, în condiţiile în care instanţa a dispus în mod corect schimbarea de încadrare juridică, soluţia pronunţată în cauză, anume cea de admitere a apelului, trebuia să fie una de trimitere spre rejudecare pe fond a cauzei la Tribunalul Caras Severin.
Având în vedere prevederile art. 374-375 C. proc. pen., apărarea a susţinut că "este de la sine înţeles că inculpatul, care de la începutul urmăririi penale a avut un comportament sincer, onest şi corect de recunoaştere şi regret, ar fi putut utiliza procedura simplificata a judecăţii în cazul în care instanţa de fond ar fi admis cererea noastră de schimbare de încadrare juridica în omor simplu".
În atare situaţie, apreciază apărarea recurentului inculpat că, şi instanţa de apel ar fi trebuit, ca urmare a admiterii cererii de schimbare de încadrare, să trimită la judecata pe fond a cauzei, în procedura simplificată, nu doar să se rezume la reducerea pedepsei aplicate. S-a susţinut că, practic, inculpatul a fost privat de 2 elemente esenţiale în drepturile sale şi apărarea sa: în primul rând dreptul la un proces în care toate gradele şi căile procedurale să fi putut fi exercitate de la început (fond-apel), iar în al doilea rând dreptul de a beneficia de o pedeapsă în procedura simplificată cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsa cu o treime. S-a arătat că, pe aceste considerente, îşi întemeiază şi recursul în casaţie privind limitele de pedeapsă aplicate.
Consecinţa schimbării încadrării juridice a faptei, este şi reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, în condiţiile în care, aşa cum s-a menţionat anterior, starea de fapt rămâne aceeaşi cu cea reţinută în rechizitoriu, iar vinovăţia inculpatului şi împrejurarea că el răspunde din punct de vedere penal au fost stabilite pe bază de probe.
Limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de omor, sunt de la 10 ani închisoare la 20 de ani închisoare şi interzicerea unor drepturi; ca urmare a aplicării prevederilor art. 396 alin. (10) teza a II-a C. proc. pen., ele se reduc, fiind cuprinse între 6 ani şi 8 luni închisoare şi 13 ani şi 4 luni închisoare.
În aceste condiţii, apărătorul a susţinut că se impune desfiinţarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare pe fond Tribunalului Caras Severin.
A precizat apărarea că inculpatul, încă din stadiul incipient al urmăririi penale, a recunoscut plin de regret săvârşirea faptei, căindu-se pentru faptele sale. În atare situaţie, chiar dacă încadrarea juridică a faptei nu permite judecata în procedura simplificată, consideră apărarea că totuşi instanţa poate nu doar menţiona atitudinea sinceră şi plina de regret a inculpatului, ci să îi dea eficienţă acestei teorii/criteriu prevăzut de art. 74 C. pen.
În consecinţă, pentru motivele arătate, apărarea recurentului inculpat A. a arătat că, deşi este de acord şi susţine soluţia instanţei de apel de a schimba încadrarea juridică, consideră totuşi că se impunea trimiterea spre rejudecare pe fond astfel încât inculpatul să beneficieze de procedura simplificată.
Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către procuror şi părţi, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.
La dosar intimaţii C. şi B. au depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului în casaţie.
După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casaţie a fost înaintat instanţei supreme şi a fost înregistrat la data de 15.04.2024 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 07.05.2024, fiind depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie de faţă.
Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 07.05.2024, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.
Cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 18.06.2024, s-au luat concluziile apărării recurentului inculpat şi ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul cauzei de recurs în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate, ca atare, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Din interpretarea acestei dispoziţii legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.
Aşadar, prin sintagma mai sus menţionată "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.
Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în speţă inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 13 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) C. pen.
În cauză, în esenţă, se reţine că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1) art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen., fiind condamnat în primă instanţă la o pedeapsă principală de 22 de ani închisoare.
În apel, s-a constatat că prima instanţă a reţinut o stare de fapt corectă pe baza probatoriului administrat în cauză, stare de fapt stabilită astfel cu caracter definitiv de către instanţa de apel, constând în aceea că, în data de 20.01.2023, în jurul orei 18:30, în timp ce se afla pe Aleea Galaţi din mun. Reşiţa, jud. Caraş-Severin, l-a urmărit şi agresat fizic pe B., folosind un par din lemn, l-a lovit în mod repetat în zona capului, precum şi în alte zone ale corpului, până în momentul în care persoana vătămată şi-a pierdut cunoştinţa, abandonând victima în acel loc, aceasta decedând la data de 26.01.2023 în unitatea spitalicească din municipiul Reşiţa ca urmare a multiplelor lovituri primite de la inculpat.
De asemenea, în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei deduse judecăţii, se reţine că instanţa de apel a dispus prin încheierea de şedinţă din data de 25.01.2024, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. h) C. pen., în infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen.
Astfel, admiţând apelul inculpatului, Curtea de Apel Timişoara a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. de la 22 de ani închisoare la 13 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) C. pen., încadrare juridică stabilită de curtea de apel prin încheierea de şedinţă din data de 25.01.2024.
În prezenta cauză, se constată că motivele recursului în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., vizează în concret împrejurarea că, în opinia apărării, instanţa de apel trebuia să dispună rejudecarea de către instanţa de fond pentru a se putea asigura dreptul la un proces echitabil cu toate stadiile, pentru ca inculpatul, urmare a schimbării încadrării juridice, să beneficieze de posibilitatea utilizării procedurii simplificate, procedură posibilă în cazul infracţiunii de omor simplu ca urmare a admiterii cererii de schimbare a încadrării juridice.
Ca atare, se reţine în concret că recurentul inculpat A. şi-a întemeiat recursul în casaţie cu referire la limitele de pedeapsă aplicate pe împrejurarea că, urmare a admiterii cererii de schimbare de încadrare, trebuia să se trimită la judecata pe fond a cauzei, în procedura simplificată, nu doar să se rezume la reducerea pedepsei aplicate pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. S-a susţinut de asemenea, că "instanţa poate nu doar menţiona atitudinea sinceră şi plină de regret a inculpatului, ci să îi dea eficienţă acestei teorii/criteriu prevăzut de art. 74 C. pen..".
Or, astfel de critici cum sunt cele formulate în cauză nu pot face obiectul examinării în recurs în casaţie prin prisma cazului de casare prevăzut art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. invocat, în condiţiile în care prin motivele formulate se critică în realitate faptul că pedepsele stabilite sunt în afara limitelor legale ca urmare a nereţinerii a unei cauze de reducere a pedepsei.
Înalta Curte nu poate avea în vedere, prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, criticile recurentului inculpat A. referitoare la reţinerea sau nu a vreunei cauze de reducere sau critica vizând împrejurarea că în opinia apărării se impunea în apel o soluţie de trimitere spre rejudecare a cauzei şi de asemenea nici aspectele referitoare la atitudinea sinceră şi plină de regret a inculpatului, respectiv să se dea eficienţă acestui criteriu prevăzut de art. 74 C. pen., întrucât toate aceste critici formulate nu pot face obiectul recursului în casaţie.
Astfel de susţineri nu urmăresc să supună cenzurii Înaltei Curţi legalitatea pedepsei aplicate în speţă prin raportare la particularităţile faptice reţinute prin decizia recurată, ci tind la o reevaluare a însuşi conţinutului acestor particularităţi, în scopul recunoaşterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancţionator, ceea ce excede scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate de art. 433 şi art. 447 C. proc. pen.
Înalta Curte reaminteşte că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei şi incidenţa unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei reţinute prin hotărârea definitivă, instanţa de recurs în casaţie neavând posibilitatea legală să dispună reindividualizarea pedepsei, textul permiţând cenzurarea doar a unor aspecte de nelegalitate care situează pedeapsa aplicată în alte limite speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune.
În jurisprudenţa constantă a instanţei supreme s-a stabilit că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancţiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator. În toate cazurile însă, legalitatea sancţiunilor a fost examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea recurată (relevante în acest sens sunt deciziile nr. 66, 230, 246, 249, 250, 267, 367 din 2014; nr. 27, 32, 75, 115, 124, 349, 404 din 2015; nr. 51, 63, 327, 522, 554 din 2016; nr. 23, 150 din 2017 ale I.C.C.J., secţia penală, publicate, www.x.ro).
Procesul individualizării pedepsei este atributul instanţei care are libertatea alegerii sancţiunii aplicate. Pe de altă parte, fiind o chestiune de apreciere a instanţelor de fond şi apel, acestea sunt singurele în măsură să stabilească cuantumul pedepsei în contextul concret al cauzei.
Susţinerile vizând aplicarea sau nu a cauzei de reducere a pedepsei ori reţinerea circumstanţelor atenuante ce ar implica reducerea cuantumului pedepsei aplicate nu pot face obiectul analizei în cadrul recursului în casaţie, reprezentând chestiuni subsumate temeiniciei hotărârii recurate.
Încadrarea juridică dată faptelor, reţinerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanţelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casaţie reglementat ca şi o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.
Aşa cum s-a arătat, fiind prevăzut ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală.
Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Prin urmare, recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.
Concluzia este aceeaşi nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci şi a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecinţe în planul tratamentului sancţionator.
În cazul unor manifestări de voinţă ale inculpaţilor intervenite pe parcursul procesului penal, orientate spre obţinerea unui tratament sancţionator mai blând, conţinutul obiectiv al acestora nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casaţie, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reţinute prin hotărârea definitivă, fie în sensul înlăturării unui beneficiu deja recunoscut, fie dimpotrivă, al recunoaşterii acestuia direct pe calea recursului în casaţie.
Aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., privind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime în situaţia recunoaşterii vinovăţiei, este o chestiune de fond, ce trebuia avută în vedere de instanţă la individualizarea judiciară a pedepsei, ca un criteriu obiectiv. Aplicarea acestor prevederi legale are consecinţe asupra limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea dedusă judecăţii, în procesul complex al individualizării pedepsei realizat cu ocazia judecării pe fond a cauzei.
Conform legii, dar şi a practicii judiciare, critica recurentului inculpat A. în sensul că instanţa de apel nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., nu se circumscrie cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres şi limitativ prevăzut de lege.
Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic anterior expuse şi de la dispoziţiile legale incidente, în cauză se constată caracterul legal al pedepsei aplicate recurentului inculpat A., sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, nefiind identificate în cauză situaţii de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Astfel, în speţa de faţă, examinând legalitatea pedepsei stabilite în cauză în limite procesuale anterior menţionate, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului recurent A., prev. de art. 188 alin. (1) C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de omor, sunt de la 10 ani închisoare la 20 de ani închisoare şi interzicerea unor drepturi, astfel că în speţă pedeapsa aplicată acestuia de 13 ani şi 4 luni închisoare se situează între aceste limite legale, iar în conţinutul hotărârilor pronunţate în cauză nu reiese reţinerea vreunei cauze de reducere sau circumstanţe atenuante ori agravante, procesul de individualizare al pedepsei realizat de către instanţa de apel neputând face obiectul cenzurii instanţei de casaţie prin intermediul cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. sau vreunui alt caz de casare expres şi limitativ prevăzut de lege.
Pe de altă parte, chiar şi în situaţia expusă de recurent referitoare la valorificarea în favoarea inculpatului recurent a dispoziţiilor care permit reducerea cu o treime a pedepsei în raport cu atitudinea de recunoaştere a faptei susţinută de către apărarea inculpatului, se constată că şi din acest punct de vedere pedeapsa aplicată inculpatului A. prin decizia definitivă de condamnare, de 13 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) C. pen., se încadrează în limitele speciale de pedeapsă ce ar fi putut fi cuprinse între 6 ani şi 8 luni închisoare şi 13 ani şi 4 luni închisoare dacă s-ar fi aplicat prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum consideră apărarea inculpatului că trebuia să se dispună în cauză.
Aşadar, nici din această perspectivă nu se identifică vreo nelegalitate a pedepsei aplicate în cauză recurentului inculpat, Curtea de Apel Timişoara aplicând o pedeapsă de 13 ani şi 4 luni închisoare care se situează între limitele prevăzute de lege în condiţiile anterior menţionate.
Aşa cum s-a arătat, invocarea pe calea recursului în casaţie a unor aspecte vizând aplicarea dispoziţiilor vizând o cauză de reducere a pedepsei, excede cadrului legal al acestei căi extraordinare de atac.
Concluzionând, se constată că motivele recursului în casaţie formulate în cauză vizând în realitate reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului A., ca urmare a nereţinerii unei cauze de reducere a pedepsei, aşa cum au fost formulate, excedează scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 433 şi art. 447 C. proc. pen., astfel că recursul în casaţie formulat este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 126/A din data de 22 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
Faţă de soluţia dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 126/A din data de 22 februarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în dosarul nr. x/2023.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2024.