Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2023
Deliberând asupra recursului în casaţie declarat, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 84/P/2022, pronunţată de Tribunalul Bihor la data de 20 iunie 2022, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. (1) C. pen., şi acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. (1) C. pen.. În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă B..
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Prin decizia penală nr. 209/A din 15.03.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinţei penale nr. 84/20.06.2022, pronunţată de Tribunalul Bihor.
A desfiinţat în totalitate sentinţa penală apelată şi rejudecând cauza,
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic, prev. de art. 360 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 3 luni închisoare.
A constatat că inculpatul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 146/P/11.08.2020 a Tribunalului Bihor, definitivă prin neapelare la data de 25.08.2020, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 91 şi următoarele din C. pen., referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 C. pen., pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, fapta fiind săvârşită în concurs real cu faptele ce fac obiectul cauzei.
În baza art. 97 alin. (1) C. pen., a anulat beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, din sentinţa penală nr. 146/P/11.08.2020 a Tribunalului Bihor.
Conform art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite în prezenta cauză (2 ani închisoare şi respectiv 3 luni închisoare) cu pedeapsa de 3 ani închisoare din sentinţa penală nr. 146/P/11.08.2020 a Tribunalului Bihor şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care a adăugat sporul obligatoriu de o treime din celelalte două pedepse ce nu se mai execută ca efect al contopirii, respectiv 9 luni închisoare (1/3 din 2 ani, 3 luni închisoare), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani 9 luni închisoare în regim de detenţie.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de persoana vătămată B. şi, în consecinţă, a obligat pe inculpatul A. să plătească părţii civile suma de 1607,59 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt dedusă judecăţii, respectiv că inculpatul A. a efectuat retrageri de numerar de pe cardul bancar cu numărul x aparţinând persoanei vătămate B., asociat contului x, deschis la C., respectiv, suma de 1.500 RON reprezentând 330.03 euro, la data de 26.05.2018, suma de 2.000 RON reprezentând 438,12 euro, la data de 30.05.2018, suma de 2.000 RON reprezentând 438,12 euro, la data de 30.05.2018, suma de 1.500 RON reprezentând 328,59 euro, la data de 30.05.2018, suma de 1.500 RON reprezentând 324,89 euro, la data de 30.05.2018, aspecte care nici nu au fost contestate de inculpat, însă în mod eronat a apreciat că nu există suficiente mijloace de probă care să ateste lipsa consimţământului persoanei vătămate, în ce priveşte retragerile de numerar mai sus arătate.
A apreciat că instanţa de fond a dat o soluţie de achitare, reţinând dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I (fapta nu este prevăzută de legea penală) din simplul motiv că nu a evaluat şi analizat toate mijloacele de probă aflate la dosar, bazându-se doar pe declaraţia inculpatului A. şi a martorilor D. şi E..
A apreciat aceste declaraţii date de cei doi martori ca fiind subiective şi inexacte.
În schimb, a arătat că există la dosar alte mijloace de probă care confirmă susţinerile persoanei vătămate, iar după o amplă analiză a acestora, în concluzie, Curtea a reţinut vinovăţia inculpatului A., cu privire la faptele pentru care a fost trimis în judecată, aceasta reieşind fără dubii din declaraţia şi demersurile persoanei vătămate B., coroborate cu conţinutul convorbirilor pe aplicaţia F. dintre aceasta şi inculpat, dar şi cu declaraţia inculpatului din cursul urmăririi penale.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 12.04.2023, prin apărător ales, avocat G..
În esenţă, prin cererea de recurs în casaţie formulată, invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a solicitat, faţă de lipsa tipicităţii obiective a faptelor reţinute în sarcina sa, să se dispună achitarea, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
Cu privire la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 alin. (1) C. pen., a arătat, în esenţă, că situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracţiunilor pentru care a fost condamnat.
A arătat că există numeroase elemente care indică existenţa consimţământului persoanei vătămate în utilizarea cardului.
Cu privire la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic, a arătat că alin. (1) al art. 360 C. pen. prevede că accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, iar aceasta înseamnă că nu va exista infracţiunea de acces ilegal în cazul în care există o autorizare prealabilă din partea titularului de drept a sistemului informatic.
Cu alte cuvinte, a susţinut că accesarea sistemului informatic cu consimţământul persoanei vătămate conduce la lipsa tipicităţii obiective a faptei reţinută în sarcina sa sub aspectul lipsei cerinţei esenţiale ca activitatea incriminată să se fi desfăşurat fără drept.
Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie la data de 14.06.2023.
Prin încheierea din data de 14.06.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2021, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul-inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 209/A din data de 15.03.2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2021.
A fost fixat termen de judecată, în şedinţă publică, la data de 13.09.2023, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie.
La termenul din data de 13.09.2023, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casaţie declarat de inculpat, cauza rămânând în pronunţare.
Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casaţie expres şi limitativ prevăzute de lege.
Aşadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi de apel (situaţia de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, stabilitatea situaţiilor juridice rezultate din hotărârile judecătoreşti definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, aşa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecinţe grave, excluzând reexaminarea faptelor şi probelor, dar şi încadrarea juridică dată acestora şi, implicit, evaluarea legii penale mai favorabile, deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casaţie într-un "apel deghizat".
Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs în casaţie invocat de inculpatul A., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau a calificării juridice în aplicarea legii penale mai favorabile, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.
Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.
Astfel, în speţă, în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi de acces ilegal la un sistem informatic, constând în aceea că inculpatul A. a efectuat retrageri de numerar de pe cardul bancar cu numărul x, aparţinând persoanei vătămate B., asociat contului x, deschis la C., respectiv, suma de 1.500 RON reprezentând 330.03 euro, la data de 26.05.2018, suma de 2.000 RON reprezentând 438,12 euro, la data de 30.05.2018, suma de 2.000 RON reprezentând 438,12 euro, la data de 30.05.2018, suma de 1.500 RON reprezentând 328,59 euro, la data de 30.05.2018, suma de 1.500 RON reprezentând 324,89 euro, la data de 30.05.2018.
Or, criticile formulate de inculpatul A., deşi au fost circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., caz de casare ce vizează lipsa elementelor de tipicitate ale infracţiunii pentru care s-a dispus o soluţie de condamnare, sunt întemeiate pe argumente prin care, în realitate, se tinde la o reevaluare a materialului probator şi la reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel (având în vedere cele susţinute de recurentul inculpat, respectiv că a existat consimţământul persoanei vătămate pentru utilizarea cardului, în timp ce instanţa de apel a stabilit că nu a existat un astfel de consimţământ), ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres şi limitativ prevăzute de lege, situaţia de fapt rezultată din coroborarea probelor intrând, însă, în puterea lucrului judecat şi excedând cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul - inculpat nu a evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală.
Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 209/A din 15 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 209/A din 15 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 septembrie 2023.