Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023
Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 148 din 8 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2022, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpatul A. , a infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
S-a constatat că partea civilă Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş nu s-a constituit parte civilă în cauză faţă de inculpatul A., respectiv faţă de S.C. B. S.R.L., întrucât prejudiciul în cuantum de 803.104 RON a fost achitat integral.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri: factura nr. x din data de 30 decembrie 2011, factura nr. x din data de 30 decembrie 2011, factura nr. x din data de 20 decembrie 2011, factura nr. x din data de 31 decembrie 2011, factura nr. x din data de 31 decembrie 2011, factura nr. x din data de 31 decembrie 2011 şi factura nr. x din data de 27 decembrie 2011 .
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş.
Prin decizia penală nr. 226/A din 18.04.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, îndreptat împotriva sentinţei penale nr. 148 din 8 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2022, menţinând hotărârea atacată.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş.
Invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., procurorul a susţinut că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru infracţiunea dedusă judecăţii, motivat de împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale.
În susţinerea recursului în casaţie, a învederat că instanţa de apel a apreciat în mod greşit ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei CCR nr. 358/2022 referitoare la prescripţia răspunderii penale, ca lege penală mai favorabilă, fără a avea în vedere că, în cazul prescripţiei răspunderii penale, Curtea Constituţională a României a pronunţat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii.
În consecinţă, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracţiunea ce face obiectul cauzei face parte din categoria infracţiunilor ce aduc indirect atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, a apreciat că instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.
Faţă de aspectele menţionate, a apreciat că în cauză nu se impunea constatarea încetării procesului penal, motivat de împlinirea termenului general de prescripţie, întrucât, dând prevalentă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate inculpatului în cauză, şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.
În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 448 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. şi art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casaţie declarat de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi casarea deciziei penale nr. 226/A/18.04.2023 pronunţate de către Curtea de Apel Târgu Mureş cu privire la soluţia de încetare a procesului penal dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. faţă de inculpatul A..
Prin încheierea din 14 iunie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2022, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş împotriva împotriva deciziei penale nr. 226/A din data de 18.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2022, privind pe intimatul-inculpat A., dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 1, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac, şi stabilindu-se termen pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie la data de 13.09.2023.
Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, ca fiind nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală. Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile., scopul său fiind îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel şi de ICCJ. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar şi cu regulile de drept aplicabile la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.
În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale valorificat de către instanţa de apel este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., fiind constatată intervenirea prescripţiei răspunderii penale, ca urmare a împlinirii termenului general de prescripţie.
Pentru a pronunţa soluţia recurată, curtea de apel a constatat că, termenul de prescripţie generală, în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 214/2005, de care este acuzat inculpatul, este de 8 ani, termen care s-a împlinit în decembrie 2019, astfel cum a reţinut prima instanţă, având în vedere că acesta, ca urmare a aplicării principiului legii penale mai favorabile, nu a fost întrerupt.
Examinând criticile formulate în recurs în casaţie, Înalta Curte constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, acestea au caracter nefondat.
Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.
În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.
Prin urmare, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, întrucât o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Înalta Curte a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.
Curtea de Apel Tg. Mureş a valorificat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale, ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum si a deciziei ICCJ nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, aplicând normele de drept penal în concordanţă cu dezlegarea obligatorie a problemei de drept ce a făcut obiectul hotărârii prealabile anterior menţionate situaţiei factuale definitiv reţinute în cauză.
Hotărârea Curţii Europene de Justiţie, Marea Cameră, pronunţată la data de 24 iulie 2023 în cauza C-107/23, care a adus o inovaţie în materia calculului termenului de prescripţie, este ulterioară rămânerii definitive a deciziei atacate în prezenta cauză. Deşi, aparent, cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. permite o reconsiderare a interpretării aplicării dispoziţiilor normative privind calculul termenului prescripţiei răspunderii penale în cauză, Înalta Curte consideră că acest caz de casare, ca şi celelalte, trebuie interpretat stricto sensu, având în vedere faptul că recursul este în prezent o cale extraordinară de atac şi nu ordinară, aşa cu era până în 2014. Cazul de casare se referă la situaţia când "în mod greşit s-a dispus o soluţie de încetare", ca atare când curtea de apel a pronunţat o soluţie greşită în raport cu legislaţia şi interpretările date acesteia la momentul respectiv, ceea ce nu este cazul în prezentul dosar.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş împotriva deciziei penale nr. 226/A din data de 18.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş împotriva deciziei penale nr. 226/A din data de 18.04.2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 octombrie 2023.