Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024
Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 525 din 28 noiembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-au hotărât următoarele:
În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (1), (2) C. pen. (persoană vătămată B.), ca urmare a retragerii plângerii prealabile.
În temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi cu privire la persoana vătămată sus-menţionată.
În temeiul art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1), (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 65 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 19 şi art. 25 alin. (1) cu referire la art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 1349 şi art. 1357 C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de C., dispunându-se obligarea inculpatului A. la plata către această parte civilă a sumei de 1.000 RON cu titlu de daune materiale şi a sumei de 5.000 euro - prin echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul A. şi partea civilă C..
Prin decizia penală nr. 811 din 12 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a admis apelul declarat de partea civilă C. împotriva sentinţei penale nr. 525 din 28 noiembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a desfiinţat, în parte, hotărârea atacată, iar în rejudecare, s-a majorat cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul A. către partea civilă C., de la 5000 euro la 10000 euro în echivalent RON, la cursul BNR de la data plăţii.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, care nu contravin deciziei şi s-au înlăturat dispoziţiile contrare.
Totodată, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, dispunându-se obligarea apelantului la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelului părţii civile au fost lăsate în sarcina acestuia.
În baza art. 276 C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă C. a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, reprezentând onorariu avocaţial conform chitantei seria x nr. x/09.12.2022.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. s-a dispus ca suma de 240 RON, reprezentând onorariul partial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., să fie avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei către Baroul Iaşi, rămânând în sarcina statului.
Împotriva deciziei penale nr. 811 din 12 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termen legal, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat D., invocând cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 şi 7 C. proc. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 3 noiembrie 2023, sub nr. x/2020, fixându-se termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 7 decembrie 2023.
Prin încheierea din 7 decembrie 2023, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. şi art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., iar pe cea prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 438 C. proc. pen. numai sub aspectul cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, în limitele menţionate, pentru argumentele expuse în cuprinsul acesteia.
Totodată, a respins cererea de suspendare a executării deciziei atacate formulată de recurentul inculpat.
În sfera cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., în esenţă, apărarea a invocat faptul că, în cursul judecăţii, nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, întrucât prin rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei cu privire la faptele persoanelor vătămate, iar singura persoană trimisă în judecată a fost recurentul inculpat A., care, la momentul săvârşirii faptelor avea calitatea de militar (pompier). Prin urmare, raportat la dispoziţiile art. 44 şi art. 63 C. proc. pen., instanţa competentă era cea militară.
Pentru argumentele prezentate, apărarea a solicitat admiterea recursului în casaţie şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă, respectiv Tribunalul Militar Iaşi.
*******
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele admiterii sale în principiu, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală.
Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de casaţie nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care " în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente"
Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat în mod constant că acest caz de recurs în casaţie este incident numai atunci când judecata s-a desfăşurat în faţa unei instanţe inferioare celei competente potrivit legii - după materie sau după calitatea persoanei, iar încălcarea dispoziţiilor privind competenţa a intervenit în cursul judecăţii. Cazul de recurs în casaţie analizat este echivalent motivului de nulitate absolută ce derivă din nerespectarea competenţei materiale sau personale a instanţelor de judecată, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) Cod procedură, şi condiţiilor corelative în care intervine sancţiunea echivalentă a nulităţii.
Incidenţa cazului de nulitate absolută supus analizei este, aşadar, dublu condiţionată: nerespectarea dispoziţiilor referitoare la competenţa după materie (ratione materiae) şi/sau competenţa după calitatea persoanei (ratione personae) reprezintă o condiţie necesară, dar nu suficientă pentru incidenţa nulităţii absolute, această ultimă sancţiune intervenind numai dacă se constată, în mod cumulativ, şi că judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente. Cerinţa cumulativă este proprie nu doar situaţiilor în care se ridică problema competenţei materiale (cum pare a sugera recurentul), ci şi celor în care este evaluată competenţa personală, deoarece, de vreme ce dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. nu disting între cele două forme de competenţă, argumentul de interpretare logică ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus exclude o astfel de distincţie realizată exclusiv pe cale de interpretare.
În plus, rezultă per a contrario că încălcarea normelor privind competenţa materială sau personală a instanţelor urmată de judecarea cauzei de o instanţă ierarhic superioară celei legal competente nu este sancţionată cu nulitatea absolută a hotărârii, putând atrage, eventual, doar incidenţa nulităţii relative, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile expres prevăzute de art. 282 C. proc. pen.. O atare ipoteză excedează, însă, sferei de aplicare a cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., care este corespunzătoare, astfel cum s-a argumentat în precedent, numai situaţiilor sancţionabile cu nulitate absolută, potrivit legii.
În contextul acestor considerente teoretice, Înalta Curte constată că, în sfera cazului de recurs în casaţie analizat, apărarea a invocat faptul că, în cursul judecăţii, nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după calitatea persoanei întrucât, de vreme ce prin rechizitoriu s-a dispus o soluţie de clasare cu privire la faptele persoanelor vătămate (civili), iar singura persoană trimisă în judecată a fost recurentul inculpat A., care, la momentul săvârşirii faptei, avea calitatea de militar (pompier), raportat la dispoziţiile art. 44 şi art. 63 C. proc. pen., instanţa competentă să soluţioneze cauza era cea militară.
Recurentul inculpat A. a invocat, aşadar, în sfera cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., exclusiv faptul că, raportat la calitatea sa de militar la momentul săvârşii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tentativă de omor deduse judecăţii, competenţa de judecată în primă instanţă revenea Tribunalului Militar Iaşi (instanţă militară), iar nu Tribunalului Iaşi (instanţă civilă).
Evaluând aceste susţineri, Înalta Curte constată că situaţia invocată nu se circumscrie cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., deoarece, în speţă, judecata nu a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente după calitatea persoanei, ci de o instanţă superioară acesteia.
În acest sens, Înalta Curte constată că, potrivit art. 20 alin. (5) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a C. proc. pen., începând cu data de 1 februarie 2014, tribunalele militare Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara au devenit echivalente în grad tribunalelor, nemaiexistând o instanţă corespunzătoare în grad judecătoriei (curtea militară de apel fiind echivalentă în grad curţii de apel).
Or, în condiţiile în care, ca efect al dispoziţiilor legale precitate, începând cu data de 1 februarie 2014, tribunalele militare sunt echivalente în grad tribunalelor civile, se constată că susţinerile recurentului inculpat A. în sensul că, raportat la calitatea sa de militar la data săvârşirii faptelor, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revenea Tribunalului Militar Iaşi, iar nu Tribunalului Iaşi, nu ridică ab initio problema eventualei încălcări a ierarhiei instanţelor competente personal, sub aspectul judecării cauzei de către o instanţă inferioară celei legal competente, circumscrisă ipotezei prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.
În al doilea rând, constată că, raportat la obiectul acuzaţiilor aduse recurentului inculpat A. - infracţiunile de tentativă de omor, prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1), (2) C. pen. şi lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (1), (2) C. pen. [altele decât cele care, potrivit art. 38 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen. şi art. 39 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., intră în competenţa de primă instanţă a curţii de apel sau curţii militare de apel], competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine tribunalului [fie civil, în cazurile prev. de art. 36 alin. (1) C. proc. pen., fie militar, conform art. 37 alin. (1) C. proc. pen..].
În fine, reţine că, în cazul inculpaţilor care au calitatea de militari angajaţi cu gradul de plutonier major, calitate aparent deţinută şi de recurentul inculpat A. la momentul săvârşirii faptelor deduse judecăţii, în principiu, potrivit art. 37 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., instanţa competentă personal să judece în primă instanţă cauze de această natură este tribunalul militar.
În acest context, Înalta Curte concluzionează că judecarea prezentei cauze în fond de către Tribunalul Iaşi nu a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente, în sensul art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., ci de o instanţă echivalentă în grad celei competente după calitatea persoanei.
Ca urmare, nefiind întrunită una dintre condiţiile cumulativ prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., respectiv aceea ca judecata să fi fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie invocat de recurentul inculpat A..
Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 811 din data de 12 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Urmare acestei soluţii, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 811 din data de 12 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 februarie 2024.