Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2024
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 10 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 10 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul inculpat A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 113 din 27 martie 2023 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2021, printre altele, în baza art. 395 alin. (5) din C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. raportat la art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 cu referire la art. 452 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015, cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi art. 396 alin. (10) teza a II a din C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10000 ţigarete.
În baza art. 67, art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 65 din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen.
În baza art. 91 şi 92 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului A., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului A. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul A. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului local al comunei Şofronea jud. Arad sau Consiliului local al oraşului Curtici, jud. Arad, pe o perioadă de 60 zile.
În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen.
În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., a fost scăzută din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii din 11 iulie 2019.
Totodată, în baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 25 din C. proc. pen., s-a constatat reparat integral prin achitare prejudiciul cauzat părţii civile Autoritatea Vamală Română - Direcţia Regională Vamală Timişoara de către inculpatul A..
În baza art. 112 alin. (1) lit. b) şi f) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a următoarelor bunuri:
- cantitatea de 9500 pachete cu ţigarete marcă x, netimbrate,a 20 ţigarete/pachetul conţinând 190.000 de ţigarete, depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Arad cu dovadă seria x nr. x/12.04.2018, precum şi înscrisuri olografe ridicate de la inculpatul A. aflate la dosar up;
- cantitatea de 30.000 pachete cu ţigarete marca x, netimbrate,a 20 ţigarete/pachetul, conţinând 600.000 de ţigarete, ce au fost depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Timiş cu dovada seria x nr. x/12.04.2018;
- o carte de vizită ridicată de la inculpatul B. aflată la dosar up;
- cantitatea de 2500 pachete cu ţigarete marca x, netimbrate,a 20 ţigarete/pachetul conţinând 50.000 de ţigarete, depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Timiş cu dovada seria x nr. x/12.04.2018;
- cantitatea de 16.500 pachete cu ţigarete marca x, netimbrate, a 20 ţigarete/pachetul, conţinând 330.000 de ţigarete, depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Arad cu dovada seria x nr. x/18.04.2018;
- cantitatea de 2490 pachete cu ţigarete marca x, netimbrate, a 20 ţigarete/pachetul, conţinând 49.800 de ţigarete, depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Arad cu dovada seria x nr. x/19.09.2018.
Prin decizia penală nr. 485/A din 24 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, inculpaţii C. şi D. şi de părţile civile Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Regională Vamală Timişoara împotriva sentinţei penale nr. 113 din 27 martie 2023 a Tribunalului Arad.
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de inculpaţii E., A. şi F. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A fost desfiinţată sentinţa penală apelată şi rejudecând:
S-a reţinut în favoarea inculpatului A. circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă, conform art. 76 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 40 alin. (3) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului F. durata reţinerii din 11.07.2019, 18.09.2018 si a arestului la domiciliu 12.07.2019 - 19.07.2019, respectiv durata executată de la 10 iulie 2020 până la 24 mai 2022.
În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului E. şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul apelant ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timiş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Timiş sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a impus inculpatului să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de câte 60 zile, la una dintre următoarele două instituţii: la Consiliul Local al Municipiului Timişoara sau Consiliul Local al comunei Dumbrăviţa.
În baza art. 94 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) din C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Timiş.
În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., respectiv a faptului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere va săvârşi o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului de supraveghere pentru care se va pronunţa o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar şi după expirarea acestui termen şi a faptului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu va respecta măsurile de supraveghere sau nu va executa obligaţiile impuse de instanţă, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei în regim de detenţie.
Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate care nu contravin deciziei.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, la 23 iunie 2023, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen. şi solicitând, în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015, cu referire la art. 452 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 227/2015, întrucât fapta săvârşită nu este prevăzută de legea penală, iar, în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit sub aspectul săvârşirii respectivei infracţiuni, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale la data de 11 aprilie 2023.
Cu ocazia formulării cererii de recurs în casaţie, recurentul A. a solicitat, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că acest text de lege încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24, art. 53 alin. (2), art. 124 alin. (2) şi art. 129 din Constituţia României, precum şi cele ale art. 6 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, art. 7 din Declaraţia universală a drepturilor omului, art. 14 paragraful 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, atâta timp cât instituie ca motiv de recurs în casaţie doar situaţia în care instanţa de apel a dispus, în mod greşit, încetarea procesului penal, nu şi situaţia în care respectiva instanţă nu a dispus, în mod greşit, încetarea procesului penal, deşi s-a solicitat acest lucru şi erau probe la dosar conform cărora procesul penal trebuie să înceteze.
În acest sens, a apreciat că textul de lege criticat creează o inegalitate de tratament juridic între inculpat, pe de o parte, şi procuror sau partea vătămată, pe de altă parte, sub aspectul asigurării dreptului de a formula recurs în casaţie, inegalitate care nu este justificată în condiţiile în care toţi participanţii la procesul penal au aceeaşi calitate, de părţi, de subiecţi procesuali.
A susţinut că eliminarea controlului judiciar asupra hotărârii pronunţate în apel, în situaţia în care în mod nelegal nu s-a dispus încetarea procesului penal, deşi la dosar erau probe în acest sens, aduce atingere principiului constituţional referitor la egalitatea în faţa legii, astfel cum este reglementat prin art. 16 din Constituţie, golind de conţinut dispoziţiile art. 129 din Constituţie, atâta timp cât, în situaţia în care instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal, este deschisă calea de ataca a recursului în casaţie.
Or, principiul constituţional al egalităţii în faţa legii, fără privilegii şi discriminări, principiu preluat şi în legislaţia infraconstituţională, presupune că toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică au o vocaţie egală de a fi judecate de aceleaşi instanţe judecătoreşti şi după aceleaşi reguli de procedură, incluzând administrarea probelor, asigurarea dreptului la apărare sau la folosirea aceloraşi căi de atac, fără nicio discriminare pe criterii de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine ori condiţie socială sau alte criterii discriminatorii.
A considerat că, în speţă, imposibilitatea exercitării recursului în casaţie de către părţile unui proces penal, determinată de un criteriu subiectiv, dacă decizia este de încetare a procesului penal, este de natură să împiedice aplicarea efectivă a principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi, în general, şi egalităţii în faţa justiţiei, în special, cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală.
A concluzionat că, din moment ce legiuitorul a recunoscut aplicarea motivului de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.. în privinţa hotărârilor de apel prin care s-a dispus încetarea procesului penal, nu există niciun motiv pentru care să nu le recunoască si în privinţa deciziilor prin care instanţa a respins cererea de încetare a procesului penal. Aceasta deoarece indiferent de soluţia pronunţată, hotărârea judecătorească poate suferi de aceleaşi probleme de legalitate, atât în cazul încetării procesului penal, cât şi în cazul contrar în care se respinge o asemenea cerere.
În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, recurentul a invocat considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 18/2017, paragrafele 19, 20-24 şi 28.
Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul inculpat A., prin prisma dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele argumente:
Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legii, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României.
Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţie, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.
Însă, sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, Legea nr. 47/1992 stabilind un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia, posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru sesizarea instanţei de contencios constituţional trebuie îndeplinite mai multe cerinţe, şi anume:
a) excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial de una dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial sau de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
b) excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
c) excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d) excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Verificând, prin prisma acestor dispoziţii legale, solicitarea formulată de recurentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., s-a constatat că aceasta nu întruneşte cumulativ condiţiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia.
Astfel, deşi excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de o parte în proces, respectiv de recurentul inculpat A., în faţa unei instanţe judecătoreşti învestite, conform art. 440 din C. proc. pen., cu examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, pe care acesta a formulat-o împotriva deciziei penale nr. 485/A din 24 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara şi vizează un text de lege aflat în vigoare, respectiv, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, Înalta Curte a apreciat că nu este îndeplinită la condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, privind legătura excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În acest sens, s-a avut în vedere stadiul procesual în care a fost invocată excepţia, respectiv etapa admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate împotriva unei decizii a instanţei de apel care s-a pronunţat asupra acţiunii penale exercitate în procesul penal. Definitoriu pentru această etapă procesuală premergătoare judecării pe fond a recursului în casaţie, potrivit art. 440 alin. (2) rap. la art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., este verificarea din punct de vedere formal a corespondenţei între cazurile de casare pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (în speţă recurentul A. şi-a fundamentat cererea de recurs în casaţie pe cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. pen.), astfel încât calea extraordinară de atac ajunge să fie judecată exclusiv în limitele în care s-a constatat, în procedura de filtru, aparenta concordanţă între cazurile de casare (expres şi limitativ prevăzute de lege) şi motivarea acestora.
Or, prin încheierea pronunţată în cauză la data de 10 octombrie 2023 Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie, apreciind că motivele invocate de recurent, în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nefiind întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii incriminată de art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (lipsind elementul material al laturii obiective), pot fi examinate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., urmând ca verificarea acestora să se facă prin raportare la situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv de către instanţa de apel.
În raport de această soluţie, s-a constatat că sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., precum şi pronunţarea unei eventuale decizii de către instanţa de contencios constituţional în această materie, nu ar putea produce vreo consecinţă asupra admisibilităţii în principiu a cereri de recurs în casaţie formulate de recurentul A..
Cu alte cuvinte, s-a apreciat că forma de legiferare a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. nu are înrâurire directă asupra soluţiei ce se pronunţă în cauză asupra admisibilităţii în principiu, în baza art. 440 din C. proc. pen.
Sub un alt aspect, raportat la argumentele prezentate de autorul excepţie de neconstituţionalitate, instanţa a considerat că se urmăreşte un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât nu s-a formulat o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., ci recurentul tinde la completarea şi modificarea textului criticat în sensul dorit, prin completarea acestuia cu ipoteza în care instanţa de apel nu a dispus încetarea procesului penal.
Modificarea sau completarea normei legale, reprezintă o atribuţie care nu este conferită Curţii Constituţionale, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
În consecinţă, s-a constatat că este evident că solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate arătată nu a fost determinată de o contradicţie concretă a textului criticat pentru neconstituţionalitate cu prevederile constituţionale, ci este o încercare de a transfera, în mod artificial, competenţa exclusivă a Parlamentului, unica autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţia României, în sarcina instanţei de contencios constituţional.
Împotriva încheierii din data de 10 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, a declarat recurs petentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub dosar nr. x/2021.1, fiind stabilit termen de judecată aleatoriu la data de 24 septembrie 2024.
În esenţă, petentul în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate, iar în rejudecarea cauzei, să se constate că în mod nelegal s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. şi sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
În mod nelegal se susţine faptul că, în fapt nu a formulat o veritabilă excepţie, ci s-a dorit prin excepţia invocată completarea prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
Conform doctrinei, Curtea Constituţională este chemată să răspundă la întrebarea dacă o lege/ordonanţă este sau nu este constituţională.
Din perspectiva exercitării propriu-zise a unei asemenea competenţe atribuită Curţii Constituţionale, doctrina a identificat un criteriu de clasificare a deciziilor Curţii Constituţionale, şi anume, "întinderea" sancţiunii de neconstituţionalitate, în raport cu care se pot identifica două categorii de decizii, respectiv, decizii prin care se constată sau se declară neconformitatea totală a prevederilor legale supuse controlului cu dispoziţiile Constituţiei şi decizii prin care se constată sau se declară neconformitatea parţială a prevederilor legale supuse controlului Curţii, în raport cu dispoziţiile Constituţiei.
O analiză a practicii Curţii Constituţionale pune, însă, în evidenţă un nou criteriu de clasificare a deciziilor Curţii, şi anume "conduita", comportamentul Curţii în activitatea sa concretă de măsurare a constituţionalităţii legilor. În raport cu acest criteriu, doctrina a identificat două categorii de decizii, şi anume decizii simple sau extreme, prin care se constată, respectiv se declară constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea legii supuse controlului Curţii şi decizii intermediare sau interpretative, prin care, fără a se declara neconstituţionalitatea Curtea atribuie normelor criticate o anumită semnificaţie, un sens care le-ar face compatibile cu Constituţia, pe calea interpretării acelor norme şi în considerarea motivelor arătate de Curte. Primele permit Curţii Constituţionale, sub masca unei interpretări, să completeze textul controlat pentru a-l face conform cu Constituţia, motiv pentru care acestea se mai numesc şi decizii aditive. A doua categorie de decizii dau posibilitatea Curţii de a interzice o anume interpretare a legii, de multe ori aceasta fiind cea care rezultă în mod nemijlocit din text. Curtea decizând că legea este conformă cu Constituţia doar dacă este interpretată cum vrea ea. A treia categorie de decizii sunt cele care obligă organele abilitate să execute/să aplice/legea, să facă această executare/aplicare a ei, într-un fel anumit, astfel actele de aplicare a legii şi legea însăşi devin neconstituţionale.
S-a solicitat să se constate faptul că în jurisprudenţa Curţii Constituţionale se pot identifica numeroase decizii aditive prin care aceasta a completat în fapt textul controlat pentru a-1 face conform cu Constituţia.
Examinând recursul declarat de petentul A., Înalta Curte constată următoarele:
Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din această perspectivă, se constată că, în speţă, recurentul petent A. a invocat în faţa instanţei judecătoreşti investită cu soluţionarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., text de lege aflat în vigoare.
Totodată, se constată că instanţa de contencios constituţional nu s-a pronunţat anterior prin declararea ca neconstituţionale a prevederilor legale invocate de recurentă.
În ceea ce priveşte examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă.
În acest sens, se constată, contrar raţionamentului judecătorului de filtru, că, în cauză, este îndeplinită şi cerinţa referitoare la existenţa legăturii cu soluţionarea cauzei, excepţia de neconstituţionalitate fiind invocată în cadrul verificării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, fază procesuală vizată, în mod direct, de textul de lege criticat care nu presupune posibilitatea inculpatului de a ataca cu recurs în casaţie soluţia instanţei prin care nu s-a dispus încetarea procesului penal.
Aşadar, o eventuală decizie a Curţii Constituţionale prin care s-ar stabili neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. are aptitudinea de a produce efecte asupra cursului procesului penal, în mod concret, asupra soluţionării etapei admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.
În consecinţă, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de petentul A..
Opinia instanţei cu privire la constituţionalitatea textului criticat este în sensul că aceste dispoziţii nu respectă exigenţele impuse de legea fundamentală, excepţia invocată de recurentul petent fiind întemeiată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Înalta Curte reţine că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce poate fi promovată împotriva unor hotărâri judecătoreşti definitive prin care este soluţionat fondul cauzei şi are ca scop îndreptarea anumitor erori grave de drept comise la judecarea apelului.
O asemenea eroare gravă de drept o constituie greşita apreciere a instanţei cu privire la incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal. Atunci când instanţa de apel, prin hotărâre definitivă, nu a dispus încetarea procesului penal, deşi aceasta ar fi fost soluţia legală, în prezenţa unuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., ci a dispus condamnarea/amânarea aplicării pedepsei/renunţarea la aplicarea pedepsei, suntem, fără îndoială, în prezenţa unui viciu de nelegalitate al respectivei hotărâri.
Cu referire la acest aspect, chiar acceptând că inculpatul, în caz de condamnare ar avea la îndemână, pentru restabilirea legalităţii, în cazul în care erau incidente cazurile de încetare a procesului penal, calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare (art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.), remediul pus la dispoziţia inculpatului este asimetric şi discriminatoriu, prin comparaţie cu remediul pus la dispoziţia procurorului şi a părţii civile. Aceasta deoarece, inculpatul poate supune examinării pe calea contestaţiei în anulare, o decizie definitivă, prin care nu s-a constatat în mod greşit incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal, doar dacă instanţa de apel nu a analizat ea însăşi existenţa acestei cauze de încetare, pe când procurorul şi partea civilă pot supune examinării pe calea recursului în casaţie, o decizie definitivă, prin care s-a constatat în mod greşit incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal, chiar dacă instanţa de apel, examinând anterior temeiurile de casare, nu s-a pronunţat asupra lor sau le-a respins.
În acest context este de subliniat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 10/2017, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a dat o interpretare de principiu dispoziţiilor art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., stabilind imposibilitatea pentru instanţa care soluţionează contestaţia în anulare de a analiza cauza de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a examinat ea însăşi incidenţa cazului de încetare.
Având în vedere aceste considerente apreciem că remediile puse la îndemâna procurorului, părţii civile şi inculpatului sunt asimetrice şi discriminatorii, în ceea ce priveşte restabilirea legalităţii, ca urmare a aplicării greşite a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., cu consecinţa directă a încălcării egalităţii de arme - garanţie a dreptului la un proces echitabil, precum şi a încălcării liberului acces la justiţie, inculpatul neavând acces la o cale extraordinară de atac, prin care să se restabilească legalitatea, atunci când instanţa de apel a apreciat greşit asupra aplicării cazurilor de încetare a procesului penal.
Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 10 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021, pe care o va desfiinţa şi rejudecând, va admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionale a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., formulată de petentul A..
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 10 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2021.
Desfiinţează încheierea recurată şi, rejudecând:
Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionale a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., formulată de petentul A..
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2024.