Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 171 din data de 15.04.2019, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2015, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen.., a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul A., prin apărătorul ales, de schimbare a încadrării juridice dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din infracţiunile de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
A fost admisă cererea formulată de procuror şi, în baza art. 386 alin. (1) C. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., din infracţiunile de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (în forma în vigoare la data săvârşirii infracţiunii).
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969 în referire la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 în referire la art. 64 C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor de a alege, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia de administrator societate, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 în referire la art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor de a alege, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia de administrator societate, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.., cu referire la art. 998 şi urm. C. civ. de la 1864, art. 119-120 O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 41 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Galaţi şi a fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Galaţi, suma de 5.876.000,75 RON (3.325.619,92 RON TVA şi 2.550.380,83 RON impozit pe profit), precum şi majorări şi penalităţi de întârziere aferente care se vor calcula până la data deschiderii procedurii de insolvenţă a S.C. B. S.R.L.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen.., au fost desfiinţate facturile pretins a fi emise de S.C. C. S.R.L., pretins a fi emise de S.C. D. S.R.L., pretins a fi emisă de E., pretins a fi emise de S.C. F. S.R.L., pretins a fi emise de S.C. G. S.R.L..
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.. în referire la art. 11 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi art. 249 alin. (5) C. proc. pen.., s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A. până la concurenţa sumei de 5.876.000,75 RON.
În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, s-a dispus înregistrarea cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului, sens în care s-a dispus comunicarea hotărârii, după rămânerea definitivă, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum total de 5000 RON.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi, A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Galaţi - A.J.F.P. Galaţi şi inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 203/A din data de 15 februarie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA - Serviciul Teritorial Galaţi şi de partea civilă Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală nr. 171 din 15.04.2019 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi în rejudecare:
A fost majorat de la 5.876.000,75 RON la suma de 5.910.422,44 RON, cuantumul despăgubirilor la plata cărora a fost obligat inculpatul A. către partea civilă Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, cu titlu de prejudiciu cauzat bugetului de stat, la care au fost adăugate majorări şi penalităţi de întârziere aferente, calculate până la data deschiderii procedurii de insolvenţă a S.C. B. S.R.L. (12.05.2011).
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate, care nu contraveneau deciziei.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 171 din 15.04.2019 pronunţate de Tribunalul Galaţi.
Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii penale a formulat contestaţie în anulare condamnatul A..
Prin decizia penală nr. 128/A din 02 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 432 alin. (1) rap. la art. 426 lit. b) C. proc. pen.., raportat la decizia nr. 67/2022 (pct. 2) a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost admisă contestaţia în anulare formulată de condamnatul A..
A fost desfiinţată, în parte, decizia penală nr. 203/A din15.02.2021 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2015.
În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 171 din 15.04.2019, pronunţate de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2015, pe care a desfiinţat-o în parte şi, în rejudecare:
În temeiul art. 386 C. proc. pen.., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen. (în forma în vigoare la data săvârşirii infracţiunii), în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 22.03.2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
A fost înlăturată soluţia de condamnare a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 22.03.2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. coroborat cu art. 153, art. 154 alin. (1) lit. d) şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi prin decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 22.03.2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
A fost exonerat inculpatul A. de plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.500 RON (5.000 RON la judecata în fond, 500 RON la judecata în apel).
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi a criticat soluţia de încetare a procesului penal din cuprinsul hotărârii recurate prin raportare la constatarea eronată a incidenţei cauzei de nepedepsire prev. de art. 153 din C. pen., respectiv împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale şi a apreciat că argumentele aduse în susţinerea cererii referitoare la natura juridică a actelor de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale pot fi circumscrise, din punct de vedere strict formal, cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., aspectele invocate putând face obiectul cenzurii instanţei de casaţie.
Astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi a formulat cerere de recurs în casaţie la data de 28 februarie 2023, invocând cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., respectiv în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.
În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie subsumate cazului de casare invocat, parchetul a susţinut că, instanţa a procedat, în mod greşit, apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022 prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că, în cazul prescripţiei răspunderii penale, Curtea Constituţională a pronunţat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii.
În consecinţă, pentru respectarea acestui principiu, considerând că infracţiunea din cauză este una din infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, procurorul a susţinut că instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, în interpretarea dată prin decizia nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale.
În acest sens, s-a menţionat că, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privitoare la aplicarea retroactivă a normelor prin care anumite infracţiuni au fost declarate imprescriptibile (deciziile nr. 511/2013 şi 341/2014) rezultă că, în cazul normelor privitoare la prescripţie, principiul aplicării legii penale mai favorabile poate fi pus în balanţă cu cerinţele echităţii substanţiale.
S-a mai arătat că, potrivit Curţii Europene de Justiţie neutralizarea efectului temporal al întreruperii termenului de prescripţie poate crea un risc sistemic de impunitate în cauzele privind fraude grave aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene. În acest caz, instanţa trebuie să lase neaplicată legea internă privind reducerea termenului prescripţiei speciale, cu excepţia cazului în care neaplicarea legii interne mai favorabile determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislaţii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii.
A mai susţinut procurorul că, deşi prescripţia răspunderii penale este o instituţie de drept material, instituţia întreruperii termenului de prescripţie este o instituţie preponderent de drept procedural şi reprezintă, în esenţă, unul dintre efectele actelor de procedură, acte realizate în cursul procesului penal de către organele judiciare. S-a arătat că acest fapt rezultă inclusiv din aceea că, în cuprinsul deciziei nr. 358/2022 (par. 67), Curtea Constituţională tratează în mod distinct cele două instituţii.
Având în vedere natura sa, s-a menţionat că întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale este guvernată de principiul aplicării imediate a legii care guvernează actele de procedură. Ca urmare, orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25 iunie 2018 (data publicării deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale.
Referitor la termenele de prescripţie în prezenta cauză, Parchetul a învederat că, inculpatul A. a fost condamnat definitiv, prin decizia penală nr. 203/A din 15.02.2021 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2015, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. (în forma în vigoare la data săvârşirii infracţiunii). Astfel, în cazul inculpatului A., instanţa de apel a statuat, în mod definitiv, faptul că legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. din 1969, respectiv legea penală în vigoare la data săvârşirii faptelor.
S-a arătat că, termenele de prescripţie au fost calculate conform dispoziţiilor art. 122-124 din C. pen. din 1969, în cauză fiind întrerupt termenul general al prescripţiei răspunderii penale prin acte care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului (art. 122 din C. pen. din 1969), aşa încât în cauză este incident termenul de prescripţie specială, care este de 15 ani şi care s-ar fi împlinit în februarie 2024, faţă de data săvârşirii ultimului act de evaziune fiscală (februarie 2009).
S-a mai susţinut de către procuror că, deşi stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel) şi nu poate face obiectul cenzurii în contestaţie în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen.. (aspect subliniat şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în decizia nr. 227/A/14.11.2022 - dosar nr. x/2022, decizia nr. 34/A/26.01.2023 - dosar nr. x/2022), Curtea de Apel Galaţi a admis contestaţia în anulare formulată de A., a desfiinţat, în parte, decizia penală nr. 203/A din15.02.2021 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2015, iar în rejudecare a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 171/15.04.2019, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2015, pe care a desfiinţat-o în parte, numai pe latură penală şi, în rejudecare, în temeiul art. 386 C. proc. pen.., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. din infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 alin. (1) C. pen. (în forma în vigoare la data săvârşirii infracţiunii), în infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 22.03.2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., fără însă ca această schimbare de încadrare juridică să fie pusă în discuţia părţilor.
Chiar şi în ipoteza reţinerii acestei noi încadrări juridice, procurorul a considerat că, din luna februarie 2009 (data săvârşirii ultimului act material) a început să curgă termenul general de 10 ani al prescripţiei răspunderii penale, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., care s-ar fi împlinit în luna februarie 2019, conform art. 186 C. pen., iar termenul special de prescripţie, conform legii noi (art. 155 alin. (4) C. pen.), este 20 de ani şi s-ar fi împlinit în februarie 2029.
Parchetul a subliniat că, în speţă, în cazul ambelor ipoteze, au fost îndeplinite mai multe acte, care au întrerupt cursul termenului general de prescripţie, atât potrivit legii în vigoare la data faptelor, cât şi conform legii în vigoare până la apariţia deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297, publicată în Monitorul Oficial în data de 26.04.2018 şi nr. 358, publicată în Monitorul Oficial în data de 09.06.2022.
În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a fost făcut şi un scurt istoric al reglementărilor şi deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în materia prescripţiei răspunderii penale, procurorul concluzionând că, înlăturarea termenului special de prescripţie, ca urmare a deciziei instanţei de contencios constituţional nr. 358/2022 este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel naţional şi nu doar pentru infracţiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene şi de corupţie, ci a tuturor infracţiunilor cu excepţia celor imprescriptibile.
S-a menţionat, deopotrivă, că înlăturarea termenului special de prescripţie nu reprezintă voinţa legiuitorului constituant sau delegat, ci ar putea fi o consecinţă a deciziei Curţii Constituţionale, instituţie situată în afara sistemului judiciar, fiind evocate statuările C.J.U.E. în cauza Euro Box Promotion şi alţii (C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-8I1/19 şi C-840/19) referitoare la obligativitatea deciziilor curţii constituţionale pentru instanţele naţionale de drept comun.
Sintetizând, procurorul a considerat că, în cauză, nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripţie, întrucât, dând prevalenţă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate inculpatului şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.
A mai arătat că, prin interpretarea conferită în hotărârea nr. 107/2023, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că instanţele naţionale sunt obligate să lase neaplicat standardul naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, care permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac împotriva hotărârilor definitive, a întreruperii termenelor de prescripţie a răspunderii penale, prin acte de procedură intervenite anterior invalidării.
Pentru motivele dezvoltate pe larg în cererea scrisă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA- Serviciul Teritorial Galaţi a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 448 pct. 2 lit. b) şi art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., admiterea recursului în casaţie şi casarea deciziei penale nr. 128/A din 02.02.2023 pronunţate în apel de Curtea de Apel Galaţi cu privire la încetarea procesului penal faţă de A., în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen.., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 22.03.2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică prin decizia recurată).
Prin încheierea din 10 mai 2023 pronunţată de Înalta Curte, secţia Penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva deciziei penale nr. 128/A din 02 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul A., apreciindu-se că motivele de recurs în casaţie privind intervenirea prescripţiei răspunderii penale se circumscriu, din punct de vedere strict formal, cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
S-a precizat, totodată, că nu pot fi verificate prin prisma niciunui caz de casare, dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., criticile referitoare la stabilirea situaţiei de fapt, incidenţa legii penale mai favorabile sau încadrarea juridică dată faptei.
Examinând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, se constată că exercitarea căii extraordinare de atac a recursului în casaţie urmăreşte verificarea de către instanţa supremă a conformităţii hotărârii penale definitive cu acele regulile de drept, care se circumscriu cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., nefiind permisă în această fază o reapreciere a situaţiei de fapt, stabilită cu autoritate de lucru judecată de către instanţa de apel, sau o reevaluare a încadrării juridice dată faptelor în sensul schimbării/dispunerii asupra acesteia, ci doar înlăturarea acelor încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare în textul anterior menţionat.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi a invocat incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., apreciind că în cauză, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal în privinţa inculpatului A., având în vedere că la momentul pronunţării deciziei atacate nu era împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, raportat la dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care întreruperea cursului prescripţiei se produce prin îndeplinirea unui act care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, considerând totodată că supremaţia dreptului Uniunii Europene face inaplicabile aspectele statuate prin deciziile nr. 358/2022 şi nr. 297/2018 ale Curţii Constituţionale şi nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În argumentarea acestei teze, suplimentar, Ministerul Public a solicitat să fie avută în vedere hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la data de 24 iulie 2023, în cauza nr. C-107/23, precum şi jurisprudenţa anterioară a instanţei de la Luxemburg (cauza Euro Box Promotion şi alţii).
Înalta Curte notează sfera de aplicare a cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal". Astfel, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., instanţa analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale la momentul pronunţării deciziei de către instanţa de apel, prin raportare la starea de fapt descrisă prin decizia penală ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac, precum şi ţinând cont de legea penală mai favorabilă reţinută prin hotărârea definitivă recurată.
Astfel, se constată că instanţa de apel, prin decizia nr. 128/A din 02.02.2023 a Curţii de Apel Galaţi a reţinut că:
"în perioada decembrie 2006 - decembrie 2008, inculpatul A., în calitate de administrator la S.C. B. S.R.L. Galaţi, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, a înregistrat în evidenţa contabilă un număr de 13 facturi fiscale emise de către S.C. G. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. Galaţi şi E. S.R.L., care nu exprimă operaţiuni comerciale reale, iar în perioada februarie 2006 - februarie 2009, a comercializat bunurile găsite lipsă în gestiune şi nu a înregistrat aceste sume în evidenţele contabile, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 5.876.000,75 RON, din care 3.325.619,92 RON TVA şi 2.550.380,83 RON impozit pe profit"
Admiţând contestaţia în anulare formulată de condamnatul A., desfiinţând în parte decizia penală nr. 203/A/15.02.2021a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2015, şi în continuare, rejudecând apelul potrivit art. 417 alin. (2) C. proc. pen., în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 22.03.2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen. şi art. 5 alin. (1) Noul C. pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Curtea de apel a constatat că, în speţa dedusă judecăţii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. b), iar termenul general de prescripţie a răspunderii penale de 10 ani s-a împlinit, raportat la aspectele indicate anterior, în perioada decembrie 2018, conform art. 186 alin. (1) teza finală C. pen.
Înalta Curte constată, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Înaltei Curţi - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, că recursul în casaţie are caracter nefondat.
Astfel prin decizia de unificare a practicii judiciare în materie penală amintită mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 C. pen.
Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.
Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei pronunţate în dezlegarea unei chestiuni de drept şi situaţia de fapt reţinută cu titlu definitiv prin hotărârea atacată, care nu mai poate fi cenzurată de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen., este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., de 10 ani, începând să curgă de la momentul ultimului act material, plasat de instanţa de apel în luna februarie 2009 şi s-a împlinit în luna februarie 2019, anterior pronunţării deciziei în apel.
Argumentele parchetului în recursul în casaţie promovat, referitoare la solicitarea de a lăsa neaplicate Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, au la bază hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la data de 24 iulie 2023, în cauza nr. C-107/23, care a stabilit că instanţele naţionale nu sunt ţinute să respecte deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 pronunţate de Curtea Constituţională a României, şi nici decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în condiţiile în care, prin respectarea acestora ar fi împiedicată aplicarea unor sancţiuni efective şi disuasive pentru combaterea infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, creându-se, astfel, un risc sistemic de impunitate.
Potrivit art. 433 C. proc. pen., pornind de la scopul recursului în casaţie, Înalta Curte judecă, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar constatarea nelegalităţii deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare, nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate. Pentru modificările intervenite după pronunţarea hotărârii definitive, C. proc. pen. prevede alte remedii procesuale, cum ar fi contestaţia la executare sau contestaţia în anulare. Or, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existenţa cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate atât sub aspect factual, cât şi legislativ. Astfel, în cazul prescripţiei răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei şi legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, având în vedere eventuala incidenţă a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ şi interpretativ existent la data pronunţării deciziei.
Se constată că hotărârea Curţii Europene de Justiţie - Marea Cameră, în cauza C-107/23 PPU, a fost pronunţată la 24 iulie 2023, ulterior datei deciziei atacate (25 aprilie 2023), aşadar, legalitatea soluţiei de încetare a procesului penal nu poate fi analizată în raport de acea decizie. Astfel, la momentul pronunţării deciziei atacate, calificarea în dreptul naţional a instituţiei prescripţiei ca fiind o instituţie de drept substanţial, chestiune asupra căreia a statuat cu caracter obligatoriu instanţa supremă prin decizia amintită, atrăgea incidenţa principiului legii penale mai favorabile, iar elementele de interpretare oferite prin Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie - Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, cât şi prin Hotărârea din 5 decembrie 2017, în cauza C-42/17, nu ofereau argumente pentru o eventuală înlăturare a jurisprudenţei obligatorii menţionate, dimpotrivă.
În paragraful 209 din hotărârea pronunţată la data de 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion, Curtea precizează expres că, în cauzele în care s-a dispus sesizarea prealabilă, sunt antamate cerinţele care decurg din articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, situaţie în care nu poate fi opus un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un risc sistemic de impunitate, instanţa naţională având obligaţia de a se asigura că infracţiunile ce intră în domeniul dreptului Uniunii fac obiectul unor sancţiuni penale care au un caracter efectiv şi disuasiv. Curtea a subliniat, însă, că, în drept, ipoteza este distinctă de situaţia în care instanţa naţională ajunge să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile naţionale în cauză se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Cartă, situaţie în care nu este ţinută să se conformeze acestei obligaţii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 61).
Or, în speţă, în raport de deciziile obligatorii amintite, era incidentă tocmai ipoteza avută în vedere de Curtea de Justiţie la pronunţarea Hotărârii din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, (Taricco 2), prin care s-a statuat în sensul că "Articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanţei naţionale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracţiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziţii interne în materie de prescripţie care intră sub incidenţa dreptului material naţional şi care se opun aplicării unor sancţiuni penale efective şi disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripţie mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepţia cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislaţii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii.".
De altfel, acest raţionament este reluat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi în considerentele Hotărârii pronunţate în cauza C-107/23 PPU, (paragrafele 95-125), Curtea concluzionând că instanţele române nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile instanţei de contencios constituţional amintite, în pofida existenţei unui risc sistemic de impunitate a unor infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile se întemeiază pe principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripţie referitor la infracţiuni.
Elementul de noutate în interpretarea articolului 325 alin. (1) TFUE şi articolul 2 alin. (1) din Convenţia PIF a constat în aceea că aplicarea de către o instanţă naţională a standardului naţional de protecţie care repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, trebuie considerat ca fiind de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenţei amintite (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, punctul 212).
Cât priveşte obligativitatea deciziei menţionate care impune instanţei naţionale să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuţie a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de pronunţarea deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, aceasta operează exclusiv în cauzele pendinte la data pronunţării acesteia în contextul în care legea procesual penală în vigoare nu reglementează un remediu pentru situaţia în care o hotărâre se dovedeşte a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.
În considerarea argumentaţiei mai sus evocate, se constată că în speţă nu se poate analiza cazul de recurs în casaţie în raport de hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene la data de 24 iulie 2023, în cauza nr. C-107/23, care nu exista la data pronunţării deciziei în apel, instanţa de casaţie nefiind abilitată să reexamineze pe această cale hotărârea atacată prin prisma compatibilităţii acesteia cu interpretarea dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.
În limitele procesuale menţionate, instanţa de recurs în casaţie constată că, raportat la perioadele în care a fost săvârşită infracţiunea de evaziune fiscală (forma în vigoare la data de 22.03.2013) de către inculpatul A., prescripţia răspunderii penale a fost considerată intervenită, în mod corect, prin raportare la termenul general de prescripţie şi data soluţionării definitive a apelului, când a fost pronunţată decizia penală nr. 128/A din 02.02.2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
Sub acest aspect, se notează că potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 22.03.2013), infracţiunea de evaziune fiscală este sancţionată cu închisoarea de la 9 la 15 ani.
În conformitate cu art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data de 22.03.2013), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Noul C. pen. şi art. 5 alin. (1) Noul C. pen., săvârşită de inculpatul A. (în perioada decembrie 2006- decembrie 2008 şi februarie 2006 - februarie 2009), pentru care art. 155 C. pen. prevede un termen de prescripţie generală a răspunderii penale de 10 ani, era împlinit termenul de prescripţie generală a răspunderii penale la data pronunţării deciziei în apel. Or, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt împlinite.
În aceste condiţii, este neîntemeiat motivul de recurs în casaţie prin care procurorul a invocat neintervenirea prescripţiei răspunderii penale prin prisma faptului că a fost întrerupt cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, pentru infracţiunea în discuţie, şi ar fi trebuit calculat termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, iar nu cel al prescripţiei generale a răspunderii penale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva deciziei penale nr. 128/A din 02 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul A..
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva deciziei penale nr. 128/A din 02 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul A..
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi rămân în sarcina statului.
Onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.
Dată
Tip
Sursă
31/08/2022
Contestaţie în anulare
H.
21/10/2022
Cerere
Contestator - H.
02/11/2022
Cerere
Contestator - H.
20/03/2023
Adresă de înaintare/trimitere dosar
Curtea de Apel GALAŢI
08/05/2023
Cerere
Penitenciarul Ploieşti
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2023.