Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023
Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 17/PI din 27 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 67/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de: fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. complicitate la sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 259 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. şi instigare la abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale.
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 67/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei B. pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (2) C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 C. pen. complicitate la sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 259 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. şi abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale.
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. şi art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. şi cu aplicarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 67/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei C. pentru săvârşirea infracţiunilor de: fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 320 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 C. pen. şi abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-au desfiinţat în totalitate următoarele înscrisuri: cerere de chemare în judecată aflată la dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, aflat în original în plic închis şi sigilat care constituie anexa nr. 4 a dosarului nr. x/2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea; cerere de chemare în judecată aflată la dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, aflat în original în plic închis şi sigilat care constituie anexa nr. 5 a dosarului nr. x/2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea; cerere de chemare în judecată aflată la dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, aflat în original în plic închis şi sigilat care constituie anexa nr. 6 a dosarului nr. x/2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea; cerere de chemare în judecată aflată la dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, aflat în original în plic închis şi sigilat care constituie anexa nr. 7 a dosarului nr. x/2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea; cerere de chemare în judecată aflată la dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, aflat în original în plic închis şi sigilat care constituie anexa nr. 8 a dosarului nr. x/2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi cerere de chemare în judecată aflată la dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, aflat în original în plic închis şi sigilat care constituie anexa nr. 9 a dosarului nr. x/2019 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea şi s-a dispus restituirea către Tribunalul Bihor a dosarelor civile nr. x şi nr. 12.975/111/2012, la rămânerea definitivă a hotărârii.
În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. la plata sumei de câte 18.000 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală şi judecată în primă instanţă.
În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost obligată inculpata C. la plata sumei de 13.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală şi judecată în primă instanţă.
În baza art. 272 C. proc. pen., onorariile parţiale ale avocaţilor din oficiu, în cuantum de câte 434 RON, s-au avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea şi inculpaţii B., A. şi C..
Prin decizia penală nr. 229/A din 10 iulie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020, s-au decis următoarele:
În unanimitate, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinţei penale nr. 17/PI din 27 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, dispunându-se rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat de procuror şi a onorariului parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta inculpată C., în cuantum de 300 RON.
În majoritate, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B., A. şi C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, dispunându-se obligarea apelanţilor inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
~Opinia separată a fost în sensul admiterii apelurilor formulate de inculpaţii B., A. şi C. şi înlăturării obligării acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat dispusă de prima instanţă (cu consecinţa rămânerii în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor inculpaţilor).
Instanţa de apel a menţinut soluţia de încetare a procesului penal dispusă faţă de inculpaţi în fond (care a făcut obiectul criticii în apelul Ministerului Public), reţinând, în esenţă, următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (1) şi (4) C. pen., în forma în vigoare anterior modificării prin O.U.G. nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 30 mai 2022, "cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză şi termenele prevăzute de art. 154, dacă au fost depăşite cu încă o dată vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni".
Prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, Curtea Constituţională a statuat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituţională.
Ulterior, Curtea Constituţională a declarat, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022, neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., reţinând că "în condiţiile stabilirii naturii juridice a deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale" (paragraf 73).
Până la momentul publicării acestei decizii, 9 iunie 2022, legiuitorul a adoptat O.U.G. nr. 71 din 30 mai 2022, prin care a pus în acord dispoziţiile care reglementează cursul prescripţiei răspunderii penale cu normele constituţionale, sens în care a reglementat că "La articolul 155 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".
Subsecvent deciziilor anterior menţionate şi modificărilor legislative intervenite în materia întreruperii cursului răspunderii penale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, a stabilit, cu caracter obligatoriu, că "normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen..".
Drept urmare, în condiţiile în care, în intervalul temporal 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, în legislaţia penală substanţială nu au existat cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 C. pen., dispoziţiile art. 155 C. pen., în forma în vigoare anterior modificării prin O.U.G. nr. 71/2022, reprezintă, în condiţiile art. 5 C. pen., legea penală mai favorabilă pentru inculpaţi.
Ca atare, concordant instanţei de fond, curtea de apel a constatat că inculpaţilor le sunt aplicabile termenele generale de prescripţie a răspunderii penale prevăzute de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. - de 8 ani pentru infracţiunile de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prev. de art. 259 alin. (1) şi (2) Cod şi abuz în serviciu în forma calificată, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. - de 5 ani pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) C. pen.
Pentru a aprecia în acest sens, curtea a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul infracţiunilor ce fac obiectul judecăţii, în forma legii penale mai favorabile, respectiv forma legii noi.
****
Împotriva deciziei penale nr. 229/A din 10 iulie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
În motivarea căii de atac, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în argumentarea căruia a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a constatat în mod eronat împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale a inculpaţilor B., A. şi C. pentru infracţiunile continuate de abuz în serviciu şi sustragere sau distrugere de înscrisuri, soluţia de încetare a procesului penal cu privire la infracţiunea continuată de fals material în înscrisuri oficiale fiind justă întrucât în martie 2023 s-a împlinit termenul special de prescripţie a răspunderii penale (de 10 ani).
În acest sens, s-a arătat că, reţinând incidenţa în cauză a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2028 şi nr. 358/2022 şi a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 67/2022, instanţele de fond au avut în vedere, în mod eronat, doar termenul general de prescripţie a răspunderii penale, de 8 ani, determinat conform art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., calculat conform art. 154 alin. (2) şi art. 186 C. pen., cu consecinţa constatării intervenirii prescripţiei pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi sustragere sau distrugere de înscrisuri.
Or, analiza îndeplinirii condiţiilor pentru constatarea incidenţei prescripţiei se impunea a fi făcută inclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 155 C. pen., context în care s-ar fi constatat că nu este împlinit termenul de prescripţie specială întrucât, în intervalul de timp dintre momentul săvârşirii ultimului act material al infracţiunilor -13 martie 2013 şi, respectiv, data de 25 iunie 2018 (a publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018), au fost efectuate numeroase acte de procedură ce au fost aduse la cunoştinţă inculpaţilor şi care au întrerupt cursul prescripţiei răspunderii penale. După fiecare dintre acestea a început un nou termen de prescripţie.
Aceasta întrucât instanţele de judecată din România sunt ţinute de respectarea jurisprudenţei obligatorii a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care statuează asupra obligaţiei statelor de a combate infracţiunile de corupţie, în general, şi infracţiunile ce vizează fraude ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, prin măsuri disuasive şi efective, lăsând neaplicate deciziile Curţii Constituţionale care nu permit o prevenire şi reprimare efectivă a acestora.
Dacă un prim reper în acest sens este raţionamentul stabilit, în mod expres, în privinţa României, prin Hotărârea din 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19 - Eurobox Promotion şi alţii), cel de-al doilea reper îl constituie Hotărârea Curţii din 24 iulie 2023 în cauza C-107/23, ulterioară pronunţării deciziei recurate, dar care reia necesitatea lăsării neaplicate a deciziilor Curţii Constituţionale în faţa riscului de impunitate pentru cei care comit infracţiuni grave.
În cuprinsul deciziei pronunţate în cauza Euro Box Promotion şi alţii (cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19), Curtea de Justiţie a reţinut că: noţiunea de "activitate ilegală" la care se referă art. 325 alin. (1) TFUE acoperă, printre altele, orice act de corupţie al funcţionarilor sau orice abuz în serviciu din partea acestora, care poate aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii (par. 185); "obligaţia de a lupta în mod efectiv împotriva corupţiei şi în special a corupţiei la nivel înalt, care decurge din obiectivele de referinţă prezentate în anexa la Decizia 2006/928 coroborate cu angajamentele României, nu se limitează doar la cazurile de corupţie care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii" (par. 189);, "în ceea ce priveşte infracţiunile de corupţie în general, obligaţia de a prevedea sancţiuni penale care au caracter efectiv şi disuasiv decurge, pentru România, din Decizia 2006/928, având în vedere că această decizie obligă statul membru menţionat să lupte în mod efectiv şi independent de o eventuală atingere adusă intereselor financiare ale Uniunii, împotriva corupţiei şi în special împotriva corupţiei la nivel înalt" (par. 191).
Dacă decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 21 decembrie 2021 statua în mod clar asupra imperativului sancţionării efective a autorilor faptelor grave, cu atât mai mult, prin decizia din 24 iulie 2023, instanţa europeană s-a aplecat şi mai mult asupra riscului sistemic de impunitate pentru infracţiunile grave, statuând, la solicitarea Curţii de Apel Braşov, că aplicarea legii penale mai favorabile şi, implicit, neluarea în considerare a actelor întreruptive de prescripţie a răspunderii penale pentru perioada 1 februarie 2014 (intrarea în vigoare a noului C. pen.) - 25 iunie 2018 (data publicării deciziei CCR nr. 297/2018) reprezintă acte de natură "să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii"(pct. 123) şi că judecătorii nu pot fi traşi la răspundere dsciplinară dacă aplică dreptul UE prioritar faţă de decizii naţionale cu caracter obligatoriu ce emană de la instanţa constituţională sau instanţa supremă.
Or, în acest context, restrângerea perioadei de timp în care se pot trage la răspundere penală autorii infracţiunilor, reţinându-se că, în intervalul de timp 25 iunie 2018 - 31 mai 2022 nu ar fi existat vreo întrerupere a cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale, ca efect al aplicării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 de către organele judiciare în instrumentarea/judecarea dosarelor penale privind, între altele, şi fapte de corupţie, evaziune fiscală ori spălarea banilor, ignorând efectul întreruptiv al actelor anterior emise şi aduse la cunoştinţa celor vizaţi, nu reprezintă decât o dovadă de lipsă de fermitate a statului român (prin autorităţile sale, inclusiv autoritatea judecătorească) şi de neîndeplinire a obligaţiilor asumate de acesta.
Ca urmare, instanţele naţionale nu pot repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale aferentă unor acte de procedură intervenite anterior invalidării dispoziţiilor naţionale pertinente. O asemenea repunere în discuţie ar avea astfel drept consecinţă agravarea riscului sistemic de impunitate atât pentru infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii (prevăzute în Legea nr. 78/2000), cât şi pentru infracţiuni de corupţie regelementate în aceeaşi lege [infracţiunea prevăzută art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, reţinută în sarcina celor trei inculpaţi în speţă), dar şi pentru infracţiuni concurente care au acelaşi termen general de prescripţie, de 8 ani (infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri reţinută în cauză).
Tocmai de aceea, în cauză, toate actele de procedură efectuate în faza de urmărire penală anterior datei publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (25 iunie 2018) nu pot fi lipsite de efectul lor (astfel cum era prevăzut în legea în vigoare la momentul efectuării lor), respectiv întreruperea cursului termenului general de 8 ani al prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi sustragere sau distrugere de înscrisuri.
Or, în speţă, termenele generale de prescripţie a răspunderii penale pentru cele două infracţiuni (de 8 ani) au început să curgă la 14.03.2013 şi au fost întrerupte de numeroase acte efectuate de procuror, exemplificative fiind: ordonanţa din 04.10.2017, emisă în dosarul nr. x/2013 al D.N.A. - S.T. Oradea, prin care s-a dispus şi procedat la efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii A., B. şi C., împrejurare în care acestora li s-a adus la cunoştinţă învinuirea; audierea, în calitate de suspect, la datele de 08.03.2018 şi 14.03.2018, a numitei C.; încunoştiinţarea, la data de 12.03.2018, a apărătorilor aleşi ai suspecţilor A. şi B. că, în anumite zile din intervalul 14-23.03.2018, se vor efectua acte de urmărire penală, respectiv audierea unor suspecţi, acte ce au fost efectuate; audierea a trei martori la data de 04.04.2018; emiterea, la 28.08.2020, a rechizitoriului în dosarul nr. x/2019 şi comunicarea acestuia către inculpaţii A., B. şi C.; desfăşurarea, în perioada 14.10.2020-10.03.2021, a procedurii de cameră preliminară, în care, până la 10.03.2021, au fost acordate 7 termene. Toate aceste acte, care au întrerupt termenul general de prescripţie de 8 ani, nu au fost eliminate ca fiind nelegale, în procedura de cameră preliminară.
Prin urmare, soluţia de încetare a procesului penal ar fi putut fi dispusă doar după împlinirea unui termen de 16 ani, respectiv la 13 martie 2029, după depăşirea cu încă o dată a termenului de 8 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., astfel cum prevăd dispoziţiile art. 155 alin. (4) şi art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen.
Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 26 octombrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.
La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, respectiv 7 decembrie 2023, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.
Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală.
Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.
În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale valorificat de instanţa de fond, confirmat în apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpaţilor B., A. şi C. pentru infracţiunile continuate de abuz în serviciu şi sustragere sau distrugere de înscrisuri, subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.
În acest sens, sub aspect factual:
Acuzaţiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că:
- în perioada 01.02.2013-14.03.2013, ar fi înmânat unui funcţionar din cadrul Tribunalului Bihor, ştiind că acesta urma să sustragă de la dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor cererea de chemare în judecată iniţială şi reală prin care se solicita înmatricularea unui singur autoturism, cererea de chemare în judecată falsificată, pentru ca aceasta din urmă să fie depusă la dosar în locul celei iniţiale şi reale (un act material);
- în perioada 01.02.2013-14.03.2013, ar fi înmânat unui funcţionar din cadrul Tribunalului Bihor, ştiind că acesta urma să sustragă de la dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor cererea de chemare în judecată iniţială şi reală prin care se solicita înmatricularea unui singur autoturism, cererea de chemare în judecată falsificată, pentru ca aceasta din urmă să fie depusă la dosar în locul celei iniţiale şi reale (un act material);
- în perioada 18.02.2013-07.03.2013, ar fi înmânat unui funcţionar din cadrul Tribunalului Bihor, ştiind că acesta urma să sustragă de la dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor cererea de chemare în judecată iniţială şi reală prin care se solicita înmatricularea unui singur autoturism, cererea de chemare în judecată falsificată, pentru ca aceasta din urmă să fie depusă la dosar în locul celei iniţiale şi reale (un act material);
- în perioada 01.02.2013-14.03.2013, ar fi înmânat unui funcţionar din cadrul Tribunalului Bihor, ştiind că acesta urma să sustragă de la dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor cererea de chemare în judecată iniţială şi reală prin care se solicita înmatricularea unui singur autoturism, cererea de chemare în judecată falsificată, pentru ca aceasta din urmă să fie depusă la dosar în locul celei iniţiale şi reale (un act material);
- în perioada 01.01.2013-07.03.2013, ar fi înmânat unui funcţionar din cadrul Tribunalului Bihor, ştiind că acesta urma să sustragă de la dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor cererea de chemare în judecată iniţială şi reală prin care se solicita înmatricularea unui singur autoturism, cererea de chemare în judecată falsificată, pentru ca aceasta din urmă să fie depusă la dosar în locul celei iniţiale şi reale (un act material);
- în perioada 01.02.2013-07.03.2013, ar fi înmânat unui funcţionar din cadrul Tribunalului Bihor, ştiind că acesta urma să sustragă de la dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor cererea de chemare în judecată iniţială şi reală prin care se solicita înmatricularea a două autoturisme, cererea de chemare în judecată falsificată, pentru ca aceasta din urmă să fie depusă la dosar în locul celei iniţiale şi reale (un act material), fapte care se circumscriu infracţiunii de complicitate la sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 259 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (6 acte materiale).
- în perioada 01.02.2013-06.02.2013, în legătură cu dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, ar fi determinat-o pe inculpata B. să realizeze următoarele acte nelegale: la data de 06.02.2013, fără ca la dosar să existe o încheiere de preschimbare sau să se fi dispus de către preşedintele completului preschimbarea termenului, inculpata B., prin aplicaţia Ecris, a procedat la modificarea termenului acordat iniţial de 23.01.2014 şi a adăugat termenul de judecată pentru data de 14.03.2013 şi, fără să efectueze menţiuni în aplicaţie referitoare la vreo încheiere prin care s-a preschimbat termenul stabilit iniţial, a procedat la imprimarea unor citaţii către părţi pentru noul termen implementat, 14.03.2013;
- în perioada 01.02.2013-12.03.2013, în legătură cu dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, ar fi determinat-o pe inculpata B. să realizeze următoarele acte nelegale: la data de 12.03.2013, fără a exista nicio viză a judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata, în mod fictiv a inclus pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013 cauza având ca obiect cerere preschimbare termen (în condiţiile în care, deşi sistemul Ecris permite aceasta, în mod obiectiv nu se poate stabili un termen de judecată pentru trecut, iar în condica şedinţelor de judecată din data de 06.02.2013 nu există cauza având ca obiect cerere preschimbare termen în dosarul nr. x/2012 şi, de asemenea, cererea de preschimbare a termenului nu era implementată în Ecris). După aceasta, la data de 12.03.2013, deşi la data de 06.02.2013 nu se dispusese de către judecător preschimbarea termenului, B. a redactat o încheiere de preschimbare a termenului cu data de 06.02.2013, încheiere care a fost semnată de către judecătoarea D.;
- la data de 06.02.2013, în legătură cu dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, ar fi determinat-o pe inculpata B. să realizeze următoarele acte nelegale: la data menţionată, fără a exista nicio viză a judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata B. a inclus cererea pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013, stabilind astfel termen de judecată pentru această dată;
- în perioada 01.02.2013-06.02.2013, în legătură cu dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, ar fi determinat-o pe inculpata B. să realizeze următoarele acte nelegale: la data de 06.02.2013, fără a exista nicio viză judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata a inclus cererea pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013, stabilind astfel termen de judecată pentru această dată. Tot la data de 06.02.2013, fără ca la dosar să existe o încheiere de preschimbare sau să se fi dispus de către preşedintele completului preschimbarea termenului, B., prin aplicaţia Ecris, a procedat la modificarea termenului acordat iniţial de 09.01.2014 şi a adăugat termenul de judecată pentru data de 14.03.2013. De asemenea, la aceeaşi dată, fără a efectua menţiuni în aplicaţie referitoare la vreo încheiere prin care s-a preschimbat termenul stabilit iniţial, în condiţiile în care nici la dosarul cauzei nu se regăseşte o astfel de încheiere, inculpata B. a procedat la imprimarea unor citaţii către părţi pentru noul termen implementat, 14.03.2013;
- în perioada 01.01.2013-06.02.2013, în legătură cu dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, ar fi determinat-o pe inculpata B. să realizeze următoarele acte nelegale: la data de 06.02.2013, fără a exista nicio viză a judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata a inclus cererea pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013, stabilind astfel termen de judecată pentru această dată;
- în perioada 01.02.2013-07.03.2013, în legătură cu dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor, ar fi determinat-o pe inculpata B. să realizeze următoarele acte nelegale: la data de 06.02.2013, fără a exista nicio viză a judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata a inclus cererea pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013, stabilind astfel termen de judecată pentru această dată;
- în fiecare dintre următoarele dosare ale Tribunalului Bihor şi la următoarele date: în dosarul nr. x/2012 - la data de 14.03.2013, în dosarul nr. x/2012 - la data de 14.03.2013, în dosarul nr. x/2012 - la data de 12.03.2013, în dosarul nr. x/2012 - la data de 14.03.2013, în dosarul nr. x/2012 - la data de 12.03.2013 şi în dosarul nr. x/2012 - în perioada 08.03.2013-12.03.2013, ar fi determinat-o pe inculpata B. să îi remită hotărârile judecătoreşti, în condiţiile în care inculpatul A. nu era îndreptăţit să le primească (părţile nesolicitând ca actele de procedură să îi fie comunicate acestuia şi, în orice caz, nefiind efectuată, potrivit înscrisurilor de la dosare, comunicarea hotărârilor către acesta), toate actele nelegale comise de inculpata B., săvârşite prin încălcarea dispoziţiilor art. 230 C. proc. civ. raportat la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, art. 215 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, art. 154 alin. (1), (2) C. proc. civ. şi art. 427 alin. (1) C. proc. civ., având drept scop, conţinut şi finalitate ca dosarele completului din care făcea parte inculpata şi care erau vizate de către A. pentru a fi înlocuită în ele cererea de chemare în judecată, să fie devansate ca şi termen, fapte care se circumscriu infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 C. pen. (12 acte materiale), toate infracţiunile cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.
Acuzaţiile aduse inculpatei B. au constat în aceea că:
- în perioada 01.02.2013-14.03.2013, în urma unei înţelegeri prealabile cu funcţionarul din cadrul Tribunalului Bihor care a sustras din dosarele nr. x/2012, nr. y/2012, nr. z/2012, nr. w/2012, nr. t/2012 şi nr. v/111/2012 ale Tribunalului Bihor cererile de chemare în judecată iniţiale şi reale prin care se solicita înmatricularea unui singur autoturism, pe care le-a înlocuit cu cele falsificate de către inculpatul A. (prin care se solicitam aparent, înmatricularea mai multor autoturisme), precum şi în urma unei înţelegeri cu inculpatul A., care a falsificat cererile, inculpata B., în calitate de grefier al completului CAF 3 al Tribunalului Bihor condus de judecătoarea D., a efectuat o serie de acte nelegale în legătură cu cele 6 dosare ale Tribunalului Bihor, acte nelegale care au avut ca scop şi finalitate devansarea termenelor de judecată stabilite iniţial, pentru ca cererile falsificate să fie introduse în dosare având un termen mai apropiat de judecată decât cel stabilit iniţial, în modalitatea anterior evidenţiată, fapte care se circumscriu infracţiunii de complicitate la sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 259 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen. (10 acte materiale);
- în calitate de grefier al completului CAF 3 al Tribunalului Bihor condus de judecătoarea D., încălcând dispoziţiile art. 230 C. proc. civ. raportat la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, art. 215 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 119 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, art. 154 alin. (1), (2) C. proc. civ. şi art. 427 alin. (1) C. proc. civ.:
1. În dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor - la data de 06.02.2013, fără ca la dosar să existe o încheiere de preschimbare sau să se fi dispus de către preşedintele completului preschimbarea termenului, inculpata B., prin aplicaţia Ecris, a procedat la modificarea termenului acordat iniţial de 23.01.2014 şi a adăugat termenul de judecată pentru data de 14.03.2013. De asemenea, la aceeaşi dată, în condiţiile în care la dosar nu exista o încheiere de preschimbare şi nici nu se dispusese de către preşedintele completului preschimbarea termenului, fără să efectueze menţiuni în aplicaţie referitoare la vreo încheiere prin care s-a preschimbat termenul stabilit iniţial, B. a procedat la imprimarea unor citaţii către părţi pentru noul termen implementat, 14.03.2013 (2 acte materiale);
2. În dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor - la data de 12.03.2013, fără a exista nicio viză judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata B., în mod fictiv, a inclus pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013 cauza având ca obiect cerere preschimbare termen (în condiţiile în care, deşi sistemul Ecris permite aceasta, în mod obiectiv nu se poate stabili un termen de judecată pentru trecut, iar în condica şedinţelor de judecată din data de 06.02.2013,nu există cauza având ca obiect cerere preschimbare termen în dosarul nr. x/2012 şi, de asemenea, cererea de preschimbare a termenului nu era implementată în Ecris). După aceasta, tot la data de 12.03.2013, deşi la data de 06.02.2013 nu se dispusese de către judecător preschimbarea termenului, B. a redactat o încheiere de preschimbare a termenului cu data de 06.02.2013, încheiere care a fost semnată de către judecătoarea D. (2 acte materiale);
3. În dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor - la data de 06.02.2013, fără a exista nicio viză a judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata B. a inclus cererea pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013, stabilind astfel termen de judecată pentru această dată (un act material);
4. În dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor - la data de 06.02.2013, fără a exista nicio viză a judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata B. a inclus cererea pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013, stabilind astfel termen de judecată pentru această dată. Tot la data de 06.02.2013, fără ca la dosar să existe o încheiere de preschimbare sau să se fi dispus de către preşedintele completului preschimbarea termenului, inculpata B., prin aplicaţia Ecris, a procedat la modificarea termenului acordat iniţial, 09.01.2014, şi a adăugat termenul de judecată pentru data de 14.03.2013. De asemenea, la aceeaşi dată, fără a efectua menţiuni în aplicaţie referitoare la vreo încheiere prin care s-a preschimbat termenul stabilit iniţial, în condiţiile în care nici la dosarul cauzei nu se regăseşte o astfel de încheiere, inculpata B. a procedat la imprimarea unor citaţii către părţi pentru noul termen implementat de 14.03.2013 (3 acte materiale);
5. În dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor - la data de 06.02.2013, fără a exista nicio viză a judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata B. a inclus cererea pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013, stabilind astfel termen de judecată pentru această dată (un act material);
6. În dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bihor - la data de 06.02.2013, fără a exista nicio viză a judecătorului pe cererea de preschimbare a termenului existentă la dosar, inculpata B. a inclus cererea pe lista de şedinţă din data de 06.02.2013, stabilind astfel termen de judecată pentru această dată (un act material);
7. În fiecare dintre următoarele dosare ale Tribunalului Bihor şi la datele menţionate: în dosarul nr. x/2012 - la data de 14.03.2013, în dosarul nr. x/2012 - la data de 14.03.2013, în dosarul nr. x/2012 - la data de 12.03.2013, în dosarul nr. x/2012 - la data de 14.03.2013, în dosarul nr. x/2012 - la data de 12.03.2013 şi în dosarul nr. x/2012 - în perioada 08.03.2013-12.03.2013, inculpata B. i-a remis inculpatului A. hotărârile judecătoreşti, în condiţiile în care acesta nu era îndreptăţit să le primească (6 acte materiale), fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 35 C. pen. (16 acte materiale).
Acuzaţiile aduse inculpatei C. au constat în aceea că:
- în calitate de agent procedural în cadrul Tribunalului Bihor, având ca şi atribuţii, printre altele, potrivit fişei postului, aplicarea de dată certă pe actele de sesizare depuse personal sau prin reprezentant, încălcând dispoziţiilor art. 199 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi art. 199 alin. (2) C. proc. civ.:
1. În dosarul nr. x/2012, în perioada 01.02.2013-14.03.2013, la solicitarea inculpatului A., a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor şi a executat rezoluţie olografă de înregistrare pe o cerere de chemare în judecată cu privire la care avea cunoştinţă că fusese anterior depusă la Tribunalul Bihor (în forma nefalsificată) şi prin care se solicita înmatricularea mai multor autoturisme fără plata taxei de înmatriculare, atât ştampila registraturii Tribunalului Bihor aplicată, cât şi rezoluţia olografă de înregistrare executată de către C. fiind antedatate 19.12.2012, după care a înapoiat cererea astfel înregistrată inculpatului A. (un act material);
2. În dosarul nr. x/2012, în perioada 01.02.2013-14.03.2013, la solicitarea inculpatului A., a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor şi a executat rezoluţie olografă de înregistrare pe o cerere de chemare în judecată cu privire la care avea cunoştinţă că fusese anterior depusă la Tribunalul Bihor (în forma nefalsificată) şi prin care se solicita înmatricularea mai multor autoturisme fără plata taxei de înmatriculare, atât ştampila registraturii Tribunalului Bihor aplicată, cât şi rezoluţia olografă de înregistrare executată de către C. fiind antedatate 19.12.2012, după care a înapoiat cererea astfel înregistrată inculpatului A. (un act material);
3. În dosarul nr. x/2012, în perioada 18.02.2013-07.03.2013, la solicitarea inculpatului A., a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor şi a executat rezoluţie olografă de înregistrare pe o cerere de chemare în judecată cu privire la care avea cunoştinţă că fusese anterior depusă la Tribunalul Bihor (în forma nefalsificată) şi prin care se solicita înmatricularea mai multor autoturisme fără plata taxei de înmatriculare, atât ştampila registraturii Tribunalului Bihor aplicată, cât şi rezoluţia olografă de înregistrare executată de către C. fiind antedatate 27.11.2012, după care a înapoiat cererea astfel înregistrată inculpatului A. (un act material);
4. În dosarul nr. x/2012, în perioada 01.02.2013-14.03.2013, la solicitarea inculpatului A., a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor şi a executat rezoluţie olografă de înregistrare pe o cerere de chemare în judecată cu privire la care avea cunoştinţă că fusese anterior depusă la Tribunalul Bihor (în forma nefalsificată) şi prin care se solicita înmatricularea mai multor autoturisme fără plata taxei de înmatriculare, atât ştampila registraturii Tribunalului Bihor aplicată, cât şi rezoluţia olografă de înregistrare executată de către C. fiind antedatate 18.12.2012, după care a înapoiat cererea astfel înregistrată inculpatului A. (un act material);
5. În dosarul nr. x/2012, în perioada 01.01.2013-07.03.2013, la solicitarea inculpatului A., a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor şi a executat rezoluţie olografă de înregistrare pe o cerere de chemare în judecată cu privire la care avea cunoştinţă că fusese anterior depusă la Tribunalul Bihor (în forma nefalsificată) şi prin care se solicita înmatricularea mai multor autoturisme fără plata taxei de înmatriculare, atât ştampila registraturii Tribunalului Bihor aplicată, cât şi rezoluţia olografă de înregistrare executată de către C. fiind antedatate 20.12.2012, după care a înapoiat cererea astfel înregistrată inculpatului A. (un act material);
6. În dosarul nr. x/2012, în perioada 01.02.2013-07.03.2013, la solicitarea inculpatului A., a aplicat ştampila registraturii Tribunalului Bihor şi a executat rezoluţie olografă de înregistrare pe o cerere de chemare în judecată cu privire la care avea cunoştinţă că fusese anterior depusă la Tribunalul Bihor (în forma nefalsificată) şi prin care se solicita înmatricularea mai multor autoturisme fără plata taxei de înmatriculare, atât ştampila registraturii Tribunalului Bihor aplicată, cât şi rezoluţia olografă de înregistrare executată de către C. fiind antedatate 11.12.2012, după care a înapoiat cererea astfel înregistrată inculpatului A. (un act material), fapte prin care, pe de o parte, au fost vătămate interesele legitime ale Tribunalului Bihor, iar, pe de altă parte, au fost obţinute foloase necuvenite pentru proprietarii autoturismelor inserate în cereri şi pentru avocatul A., care se circumscriu infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 C. pen. (6 acte materiale) şi art. 5 C. pen.
Similar instanţei de fond, Înalta Curte, ca instanţă de apel, a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă în speţă este cea în vigoare în intervalul 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, întrucât, în această perioadă, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie. Prin urmare, având în vedere data comiterii celor două infracţiuni sus-menţionate reţinute în sarcina inculpaţilor, respectiv, 14 martie 2013 (data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale pentru fiecare dintre cei trei inculpaţi), instanţa de apel a apreciat că termenul general de 8 ani al prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile continuate de abuz în serviciu şi sustragere sau distrugere de înscrisuri s-a împlinit la data de 13 martie 2021.
Examinând critica formulată în recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta are caracter nefondat.
Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.
În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.
Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Înalta Curte a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.
Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă.
În faza judecării cauzei în fond, Curtea de Apel Oradea a valorificat, iar în apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat incidenţa prescripţiei generale a răspunderii penale a inculpaţilor B., A. şi C. pentru infracţiunile continuate de abuz în serviciu şi sustragere sau distrugere de înscrisuri, ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită anterior în hotărârea prealabilă menţionată.
În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile continuate prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 (reţinută sub forma autoratului în sarcina inculpatelor B. şi C., respectiv, a instigării în sarcina inculpatului A.) şi de art. 259 alin. (1), (2) C. pen. (reţinută în sarcina inculpaţilor B. şi A. sub forma complicităţii), este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani şi a început să curgă la data de 14 martie 2013, data epuizării infracţiunilor.
De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţele de fond (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză, la 13 martie 2021.
În consecinţă, în privinţa inculpaţilor B., C. şi A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluţia dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.
În ceea ce priveşte hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 24 iulie 2023, în cauza C-107/23 PPU -Lin, Înalta Curte constată, prioritar, că invocarea acestei hotărâri preliminare se circumscrie unui argument suplimentar în susţinerea criticilor privind aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi a Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi, ca atare, se încadrează în limitele devolutive conturate de art. 442 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căruia instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie.
Cu privire la acest argument, Înalta Curte reaminteşte că, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, aceea de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 din C. proc. pen. acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalităţii deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare, nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate, pentru modificările intervenite ulterior hotărârii definitive, C. proc. pen. prevăzând alte remedii procesuale, cum ar fi contestaţia la executare sau contestaţia în anulare.
Cu alte cuvinte, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existenţa cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate, atât sub aspect factual, cât şi legislativ. Astfel, în cazul prescripţiei răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei şi legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de către instanţa de apel, având în vedere eventuala incidenţă a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ şi interpretativ existent la data pronunţării deciziei.
Or, hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Marea Cameră, în cauza C-107/23 PPU, a fost pronunţată la data de 24 iulie 2023, ulterior deciziei atacate. Aşadar, legalitatea soluţiei definitive de încetare a procesului penal din data de 10 iulie 2023 nu poate fi analizată în raport cu această decizie.
Dimpotrivă, la momentul soluţionării definitive a litigiului de faţă, dată fiind calificarea în dreptul naţional a instituţiei prescripţiei ca fiind o instituţie de drept substanţial - chestiune asupra căreia a statuat cu caracter obligatoriu instanţa supremă prin decizia sus-menţionată - era incident principiul aplicării legii penale mai favorabile, eventuala înlăturare a jurisprudenţei naţionale obligatorii sub acest aspect fiind contrară elementelor de interpretare existente, la acel moment, în jurisprudenţa pertinentă a Curţii de Justiţie, Marea Cameră, reflectată în Hotărârea din 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, şi Hotărârea din 5 decembrie 2017, în cauza C-42/17.
În acest sens, Înalta Curte consideră relevant paragraful 209 din Hotărârea Eurobox, în cuprinsul căreia Curtea de Justiţie a precizat expres că, în cauzele în care s-a dispus sesizarea sa prealabilă, sunt antamate cerinţele care decurg din articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, situaţie în care nu poate fi opus un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un risc sistemic de impunitate, instanţa naţională având obligaţia de a se asigura că infracţiunile ce intră în domeniul dreptului uniunii fac obiectul unor sancţiuni penale care au un caracter efectiv şi disuasiv. Curtea de Justiţie a subliniat, însă, că, în drept, ipoteza este distinctă de situaţia în care instanţa naţională ajunge să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile naţionale în cauză se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Cartă, situaţie în care nu este ţinută să se conformeze acestei obligaţii (în acest sens, Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, punctul 61).
Or, în speţă, în raport cu deciziile naţionale obligatorii amintite, era incidentă tocmai ipoteza avută în vedere de Curtea de Justiţie la pronunţarea Hotărârii din 5 decembrie 2017, Taricco 2, prin care s-a statuat în sensul că "Articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanţei naţionale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracţiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziţii interne în materie de prescripţie care intră sub incidenţa dreptului material naţional şi care se opun aplicării unor sancţiuni penale efective şi disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripţie mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepţia cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislaţii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii.".
De altfel, acest raţionament a fost reluat de Curtea de Justiţie şi în considerentele Hotărârii Lin (punctele 95-125), Curtea concluzionând că instanţele române nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile instanţei de contencios constituţional amintite, în pofida existenţei unui risc sistemic de impunitate a unor infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile se întemeiază pe principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripţie referitor la infracţiuni.
Elementul de noutate în interpretarea dreptului Uniunii, regăsit în Hotărârea Lin (pct. 123), vizează problematica distinctă a aplicării, de către o instanţă naţională, a standardului naţional de protecţie care repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, Curtea de Justiţie considerând că aplicarea acestui standard trebuie considerată ca fiind de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenţei sale anterioare (respectiv, Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion, punctul 212).
Admiţând fără rezerve obligativitatea jurisprudenţei Curţii de Justiţie care impune instanţei naţionale să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), ce ar permite repunerea în discuţie a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de pronunţarea Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată, însă, că aceasta operează exclusiv în cauzele pendinte la data pronunţării hotărârii preliminare, deoarece legea procesual penală română nu reglementează un remediu pentru situaţia în care o hotărâre se dovedeşte a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie ulterior datei la care acea hotărâre a rămas definitivă.
În această ultimă ipoteză, în raport cu elementele de interpretare a dreptului Uniunii furnizate de Curtea de Justiţie în jurisprudenţa sa anterioară şi reiterate în Hotărârea Lin (paragrafele 79-85), deşi situaţia juridică ce rezultă din aplicarea standardului regăsit în Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar genera un risc sistemic de impunitate ce ar putea constitui, şi în cazul infracţiunilor de corupţie, un caz de incompatibilitate cu cerinţele dreptului Uniunii, Înalta Curte constată că, în contextul prevalenţei principiului autorităţii de lucru judecat, nu este posibilă, de lege lata, remedierea eventualei încălcări.
În privinţa importanţei pe care o are principiul autorităţii de lucru judecat, atât în ordinea juridică europeană, cât şi în sistemele juridice naţionale, Curtea de Justiţie a statuat în mod constant asupra necesităţii ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu mai poată fi repuse în discuţie (Hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler, în cauza C-224/01), cu excepţia situaţiei în care normele de procedură interne aplicabile autorizează reexaminarea (Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, în cauza C-453/00 şi Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti & C. Spa, în cauza C-213/13).
Mai mult, Curtea de Justiţie a stabilit că principiul cooperării nu impune unei instanţe naţionale să înlăture norme de procedură internă în vederea reexaminării unei hotărâri judecătoreşti care a dobândit autoritate de lucru judecat şi să o anuleze, atunci când se constată că este contrară dreptului Uniunii (Hotărârea din 1 iunie 1999, Eco Swiss, cauza C-126/97, Hotărârea din 16 martie 2006, Rosmarie Kapferer, cauza C-234/04), statuând, totodată, că principiile echivalenţei şi efectivităţii nu se opun "ca o instanţă naţională să nu aibă posibilitatea de a revizui o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în cadrul unei acţiuni de natură civilă, în cazul în care această hotărâre se dovedeşte a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care hotărârea menţionată a rămas definitivă, chiar dacă o astfel de posibilitate există în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti definitive incompatibile cu dreptul Uniunii pronunţate în cadrul unor acţiuni de natură administrativă" (Hotărârea din 6 octombrie 2015, Dragoş Constantin Târşia, C-69/14).
Această din urmă cauză a avut în vedere chiar reglementarea procesuală naţională, întrebarea preliminară adresată Curţii de Tribunalul Sibiu, respectiv dacă "Articolele 17, 20, 21 şi 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolul 6 [TUE], articolul 110 [TFUE], principiul securităţii juridice tras din dreptul [Uniunii] şi jurisprudenţa [Curţii] pot fi interpretate ca opunându-se unei reglementări precum articolul 21 alin. (2) din Legea [contenciosului administrativ], care prevede posibilitatea revizuirii hotărârilor judecătoreşti interne pronunţate exclusiv în materia contenciosului administrativ în ipoteza încălcării principiului priorităţii dreptului [Uniunii] şi nu permit[e] posibilitatea revizuirii hotărârilor judecătoreşti interne pronunţate în alte materii decât contenciosul administrativ (civile, penale) în ipoteza încălcării aceluiaşi principiu al priorităţii dreptului [Uniunii] prin aceste din urmă hotărâri?", şi, implicit, interpretarea dată de Curtea de Justiţie dreptului Uniunii fiind relevante, mutatis mutandis, şi în cauza de faţă.
Or, legislaţia procesual penală română nu instituie, nici în reglementarea referitoare la recursul în casaţie şi nici în cea referitoare la alte căi extraordinare de atac, un remediu procesual de natură a permite revizuirea unei hotărâri definitive incompatibile cu o interpretare a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, ulterior datei rămânerii definitive a respectivei hotărâri.
În concluzie, analiza privind cazul de recurs în casaţie se raportează, potrivit legii procesual penale române, la regulile de drept existente la data pronunţării deciziei în apel, instanţa nefiind abilitată să reexamineze pe această cale hotărârea atacată prin prisma compatibilităţii acesteia cu interpretarea dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.
Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 229/A din data de 10 iulie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020.
Urmare acestei soluţii, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C., B. şi A., în cuantum de câte 170 RON, să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei penale nr. 229/A din data de 10 iulie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2020.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Ministerul Public rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C., B. şi A., în cuantum de câte 170 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2023.