Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023
Asupra recursului în casaţie de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 144 din 31 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. x/2017, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaţilor A. şi S.C. B. S.R.L. Negreşti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare improprie la folosirea sau prezentarea, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 397 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.
În temeiul art. 397 alin. (5) C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 38/P/2012 din 24.05.2017 cu privire la bunurile inculpaţilor A. şi S.C. B. S.R.L. Negreşti, până la concurenţa sumei de 686.399,04 RON, urmând a fi încetate de drept dacă persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi.
Prin decizia penală nr. 602 din 21 august 2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 144 din 31 octombrie 2018 pronunţată de Tribunalul Vaslui, s-a desfiinţat, în integralitate, hotărârea atacată, iar în rejudecare:
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare improprie la folosirea sau prezentarea, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. (interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a desfăşura activitatea de care s-a folosit în săvârşirea infracţiunii, respectiv administrator societate comercială implicată în activitatea de achiziţii publice cu fonduri europene) pe o durată de 3 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.
În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost obligat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri şi obligaţii:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Vaslui la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., inculpatul a fost obligat să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate împreună cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Negreşti, jud. Vaslui, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnată inculpata persoană juridică S.C. B. S.R.L. Negreşti la pedeapsa amenzii penale de 200.000 RON, rezultând din înmulţirea a 200 zile amendă cu suma de 1000 RON corespunzătoare unei zile amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare improprie la folosirea sau prezentarea, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
În baza art. 136 alin. (3) lit. d) C. pen. s-a aplicat inculpatei S.C. B. S.R.L. Negreşti pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a participa la procedurile de achiziţii publice, pe o durată de 3 ani.
În baza art. 25 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. s-a admis acţiunea civilă formulată de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, dispunându-se obligarea, în solidar, a inculpaţilor A. şi S.C. B. S.R.L. Negreşti, la plata către partea civilă a sumei de 686.399,04 RON, cu accesorii fiscale conform O.U.G. nr. 66/2011, calculate de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării efective.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. s-au menţinut măsurile asiguratorii dispuse prin ordonanţa nr. 38/P/2012 din 24.05.2017 cu privire la bunurile inculpaţilor A. şi S.C. B. S.R.L. Negreşti, până la concurenţa sumei de 686.399,04 RON.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi S.C. B. S.R.L. Negreşti să achite statului câte 2500 RON fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate la urmărire penală şi judecata în fond a cauzei.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel au fost lăsate în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri au formulat contestaţie în anulare inculpaţii A. şi S.C. B. S.R.L. Negreşti, invocând cazul prev. de art. art. 426 lit. b) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 654 din 19 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2022, în temeiul prevederilor art. 432 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis contestaţia în anulare formulată de inculpaţii A. şi S.C. B. S.R.L. Negreşti împotriva deciziei penale nr. 602 din 21 august 2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2017, s-a desfiinţat, în parte, hotărârea atacată, numai cu privire la dispoziţiile de condamnare a contestatorilor, de aplicare a pedepselor complementare/accesorii şi a regimului de individualizare a pedepselor şi, rejudecând:
În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (6) şi art. 16 alin. (1) lit. f) teza a doua C. proc. pen., raportate la prevederile art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., dispoziţiile Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi Decizia nr. 67/2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a dispus încetarea procesul penal pornit împotriva inculpaţilor A. şi S.C. B. S.R.L. Negreşti pentru săvârşirea infracţiunii de instigare improprie la folosirea sau prezentarea, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii contestate, care nu contravin deciziei.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (3) şi (6) C. proc. pen., cheltuielile judiciare aferente judecării contestaţiei în anulare şi rejudecării apelului în cauză, precum şi cele aferente urmăririi penale şi judecăţii în primă instanţă, au fost lăsate în sarcina statului.
Curtea de Apel Iaşi a reţinut, în esenţă, că, în condiţiile în care infracţiunea prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în varianta în vigoare începând cu data de 01.02.2014), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., imputată celor doi inculpaţi, a fost comisă la data de 6 martie 2012, termenul de prescripţie a răspunderii penale prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a împlinit la data de 6 martie 2020, anterior pronunţării deciziei penale nr. 602 din 21 august 2020 a Curţii de Apel Iaşi, care a făcut obiectul contestaţiei în anulare.
În acest sens, reţinând că nu există incompatibilitate între dreptul Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pe de o parte, şi aplicarea legii penale mai favorabile în materie de prescripţie a răspunderii penale ca urmare a evaluării incidenţei art. 155 alin. (1) C. pen. în interpretarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, pe de altă parte, Curtea a opinat că, în aplicarea mitior lex, hotărârile instanţei de contencios constituţional menţionate se aplică tuturor cauzelor penale care erau pendinte la data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018). Ca urmare, niciun act efectuat în cadrul prezentului dosar penal până la data de 25 iunie 2018 nu poate produce efecte întreruptive de prescripţie a răspunderii penale, în baza unei prevederi legale care, încă de la intrarea sa în vigoare, a configurat o unică soluţie normativă neconstituţională, sancţionată ca atare, atât prin intermediul Deciziei nr. 297/2018, cât şi al Deciziei nr. 358/2022, aplicabile raporturilor juridice de conflict pendinte.
****
Împotriva deciziei penale nr. 654 din 19 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi.
În motivarea căii de atac, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că, în mod greşit, Curtea de Apel Iaşi a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., faţă de inculpaţii A. şi S.C. B. S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
În acest sens, parchetul a arătat că instanţa Curţii de Apel Iaşi a reţinut în mod greşit ca fiind obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, prin considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022, fără a avea în vedere şi faptul că, în cazul prescripţiei răspunderii penale, Curtea Constituţională a României a pronunţat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 şi nr. 358/2022), iar principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al uniunii.
În consecinţă, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracţiunile ce fac obiectul cauzei fac parte categoria infracţiunilor care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma Deciziei CCR nr. 297/2018.
Astfel, prin decizia menţionată, instanţa de contencios constituţional a decis că noua reglementare nu este constituţională pentru că este lipsită de previzibilitate şi contrară principiului legalităţii incriminării deoarece suspectul şi inculpatul nu pot cunoaşte că a fost întrerupt cursul termenului prescripţiei răspunderii penale..
Ulterior publicării acestei decizii, textul art. 155 C. pen. prevedea în continuare posibilitatea întreruperii cursului prescripţiei, iar practica judiciară, în conformitate cu jurisprudenţa C.E.D.O., a clarificat, gradual, regulile răspunderii penale şi a înlăturat dubiile cu privire la interpretarea textului de lege precitat, statuând uniform că întreruperea cursului prescripţiei se produce prin îndeplinirea unui act care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.
Prin Decizia nr. 358/2022, CCR a declarat textul neconstituţional încă o dată, considerând că acesta este imprevizibil întrucât cauzele de întrerupere a cursului prescripţiei au fost stabilite de practica judiciară, iar nu de legiuitor. Înainte de publicarea Deciziei CCR nr. 358/2022 în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, prin O.U.G. nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022, s-a modificat art. 155 alin. (1) C. pen., stabilindu-se că termenul de prescripţie a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, adică exact în sensul art. 124 C. pen. din 1969, a celor statuate de CCR prin Decizia nr. 297/2018 şi conform interpretării constante şi unanime date de instanţa supremă timp de aproape 4 ani (de la data publicării Deciziei nr. 297/2018 şi până la pronunţarea Deciziei nr. 358/2022).
Practic, prin considerentele Deciziei CCR nr. 358/2022 s-a statuat că, în perioada 26.06.2018-30.05.2022, în legislaţia română nu ar mai fi existat prescripţia specială, deoarece Parlamentul nu a pus în acord, în termen de 45 de zile, C. pen. cu Decizia CCR nr. 297/2018.
Ulterior, prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.
Or, în contextul aplicării Deciziei CCR nr. 297/2018 în modalitatea impusă de Decizia nr. 358/2022 se produce un risc sistemic de impunitate în toate cauzele penale, inclusiv în cele de corupţie şi cele care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, astfel că este necesară aplicarea dreptului Uniunii Europene şi aplicarea legislaţiei naţionale privind prescripţia răspunderii penale în acord cu normele acestuia.
Aceasta este concluzia la care a ajuns Curtea de Justiţie a Uniunii Europene care, dând efect direct articolului 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, articolului 325 alin. (1) TFUE, precum şi Deciziei 2006/928, în interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, prin hotărârea pronunţată la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19 S.C. EuroBox Promotion, C-379/19, C-547/19, C-81119 şi C-840/19, şi prin ordonanţa pronunţată la 07.11.2022 în cauzele conexate C-929/2019 S.C. Complexul Energetic Oltenia şi alţii, a impus lăsarea neaplicată a deciziilor CCR sus-menţionate, reţinând că acestea sunt de natură a genera un risc sistemic de impunitate atât în cazurile de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, cât şi în cazurile de corupţie, în general, în condiţiile în care viciul constatat nu este de natură să afecteze dreptul la un proces echitabil potrivit standardelor europene.
Parchetul a arătat că solicitarea sa de a lăsa neaplicate cele două decizii ale instanţei de contencios constituţional are în vedere inclusiv considerentele expuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în deciziile penale nr. 45/10.05.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi nr. 41/07.04.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, definitivă, privitoare la alte 2 decizii ale CCR, apreciind argumentele instanţei supreme ca fiind pe deplin valabile şi în acest context, cu atât mai mult cu cât vizează o instituţie de drept penal cu impact direct asupra modalităţii de angajare a răspunderii penale.
În raport cu argumentele prezentate, parchetul a concluzionat că în cauză nu se impunea constatarea încetării procesului penal faţă de cei doi inculpaţi, întrucât, dând prevalenţa principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate suspecţilor/inculpaţilor şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.
În final, invocând şi decizia C.J.U.E. pronunţată în cauza C-107/23 la data de 24.07.2023, parchetul a susţinut că nu pot fi redeschise cauze soluţionate definitiv pentru a fi aplicată prescripţia răspunderii penale.
Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 12 octombrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.
La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, respectiv 7 decembrie 2023, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.
Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive de legalitate expres şi limitativ prevăzute de legea procesual penală.
Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate nici remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
În cauza de faţă, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluţionării definitive a cauzei, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.
În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale valorificat de către instanţa de apel subsecvent admiterii contestaţiei în anulare formulate de condamnaţi, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpaţilor A. şi S.C. B. S.R.L. Negreşti pentru infracţiunea prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituţională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen.
În acest sens, sub aspect factual, acuzaţiile aduse inculpaţilor au constat în aceea că, în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L. Negreşti, în numele şi în interesul acestei persoane juridice, cu intenţie directă, pe parcursul derulării proiectului intitulat "Creare parc nou în municipiul Huşi", cod SMIS 12184, inculpatul A. a depus la U.A.T. Huşi înscrisuri inexacte, care atestau costuri supraevaluate cu suma totală de 553.547,61 RON faţă de preţurile plătite furnizorilor, ale unor materiale folosite în cadrul proiectului, deşi, conform Ordinului nr. 863 din 02.07.2008 pentru aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, cheltuielile directe sunt constituite, printre altele şi din cheltuieli aferente consumurilor de resurse materiale, în care se cuprinde valoarea materialelor, calculată cu preţurile de la furnizori, fără TVA, determinându-i astfel pe reprezentanţii U.A.T. Huşi să le prezinte, mai departe, fără vinovăţie, la Autoritatea de Management Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, actualmente Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, fapte ce au avut ca rezultat obţinerea, fără drept, de către Municipiul Huşi, a sumei totale de 686.399,04 RON, după cum urmează: 119.600,26 RON la data de 06.03.2012; 106.255,48 RON la datele de 12.10.2011, 13.10.2011, 14.11.2011 şi 06.03.2012; 17.268,00 RON la data de 06.03.2012; 209.685,55 RON la datele de 11.03.2011, 12.10.2011 şi 13.10.2011; 116.031,04 RON la data de 19.09.2011 şi 117.558,29 RON la datele de 14.11.2011 şi 03.03.2012, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare improprie la folosire sau prezentare, cu rea credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său, prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
Curtea de Apel Iaşi a reţinut că data de început a termenului de prescripţie generală a răspunderii penale este 6 martie 2012 (data producerii ultimului rezultat, respectiv obţinerea, fără drept, de către Municipiul Huşi, a ultimei tranşe din sumele menţionate în actul de sesizare), astfel că, în absenţa din fondul activ al legislaţiei penale a vreunui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 5 martie 2020, anterior pronunţării deciziei penale nr. 602 din 21 august 2020 a Curţii de Apel Iaşi, care a făcut obiectul contestaţiei în anulare.
Examinând critica formulată în recurs în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanţei supreme - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta are caracter nefondat.
Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată şi art. 5 din C. pen.
În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.
Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripţiei, cu dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menţionate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispoziţiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeaşi instituţie juridică, exercitând un atribut care nu le revine şi intrând în sfera de competenţă constituţională a legiuitorului.
Înalta Curte a reţinut, de asemenea, că revine fiecărei instanţe de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispoziţiilor legale incidente în raport cu particularităţile fiecărei situaţii în parte, respectând însă cerinţele ce decurg din interdicţia generării unei lex tertia.
Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunţate, referitoare la natura dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, şi a întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, în special, este incidentă şi în speţa de faţă.
Subsecvent admiterii contestaţiei în anulare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 426 lit. (b) C. proc. pen. - soluţie care, fiind pronunţată într-o cale extraordinară de atac, contrar celor susţinute în recurs în casaţie, nu poate face, în sine, obiect de cenzură într-o altă cale extraordinară de atac - Curtea de Apel Iaşi a rejudecat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi şi, în acest cadru procesual, a valorificat prescripţia generală a răspunderii penale a inculpaţilor A. şi S.C. B. S.R.L. Negreşti ca efect al adoptării Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, interpretând şi aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită în hotărârea prealabilă sus-menţionată.
În acest context jurisprudenţial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reţinute prin hotărârea instanţei de apel şi care nu mai pot fi cenzurate de instanţa de casaţie, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani şi a început să curgă la data de 6 martie 2012 (data epuizării activităţii infracţionale, respectiv a producerii ultimului rezultat constând în obţinerea, fără drept, de către Municipiul Huşi, a ultimei tranşe din sumele menţionate în actul de sesizare).
De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituţional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanţa de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripţie generală s-a împlinit, în cauză, la 5 martie 2020.
Referitor la solicitarea Ministerului Public de a lăsa neaplicate Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în considerarea hotărârii pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, Înalta Curte constată că, în raport de calificarea în dreptul naţional a instituţiei prescripţiei ca fiind o instituţie de drept substanţial, în cauză este incident principiul legii penale mai favorabile, astfel cum este definit de dreptul intern, eventuala înlăturare a jurisprudenţei obligatorii menţionate fiind contrară elementelor de interpretare oferite de instanţa de contencios european.
În acest sens, relevant este paragraful 209 din decizia amintită, în cuprinsul căruia Curtea de Justiţie a Uniunii Europene precizează expres că, în cauzele în care s-a dispus sesizarea prealabilă, sunt antamate cerinţele care decurg din articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, situaţie în care nu poate fi opus un standard naţional de protecţie a drepturilor fundamentale care să implice un risc sistemic de impunitate, instanţa naţională având obligaţia de a se asigura că infracţiunile ce intră în domeniul dreptului uniunii fac obiectul unor sancţiuni penale care au un caracter efectiv şi disuasiv. Curtea a subliniat, însă, că, în drept, ipoteza este distinctă de situaţia în care instanţa naţională ajunge să considere că obligaţia de a lăsa neaplicate dispoziţiile naţionale în cauză se loveşte de principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Cartă, situaţie în care nu este ţinută să se conformeze acestei obligaţii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 61).
Or, raportat la considerentele regăsite în Decizia nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale şi care au stat la baza sancţionării prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în speţă este incidentă tocmai ipoteza avută în vedere de Curtea de Justiţie la pronunţarea Hotărârii din 5 decembrie 2017, M. A. S. şi M. B., C-42/17, (Taricco 2), prin care s-a statuat în sensul că "Articolul 325 alin. (1) şi (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanţei naţionale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracţiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziţii interne în materie de prescripţie care intră sub incidenţa dreptului material naţional şi care se opun aplicării unor sancţiuni penale efective şi disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripţie mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepţia cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislaţii care impune condiţii de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii.".
Tocmai de aceea, solicitarea Ministerului Public de a lăsa neaplicate Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu-şi găseşte fundamentare în hotărârea pronunţată de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19.
Evident că nici considerentele expuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în deciziile penale nr. 45/10.05.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi nr. 41/07.04.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, care se raportează la elementele de interpretare a dispoziţiilor europene relativ la noţiunea de instanţă constituită potrivit legii, furnizate de Curtea Europeană de Justiţie, Marea Camera, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, nu pot constitui fundament pentru solicitarea Ministerului Public.
În fine, în ceea ce priveşte hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Marea Cameră, la data de 24 iulie 2023, în cauza C-107/23 PPU-Lin, Înalta Curte constată, prioritar, că invocarea acestei hotărâri preliminare se circumscrie unui argument suplimentar în susţinerea criticilor privind aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi a Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi, ca atare, se încadrează în limitele devolutive conturate de art. 442 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căruia instanţa de recurs este îndrituită să examineze cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie.
Cu privire la acest argument, Înalta Curte reaminteşte că, dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, aceea de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 din C. proc. pen. acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalităţii deciziei date în apel sub aspectul intervenirii cauzei de încetare a procesului penal nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunţării hotărârii recurate, pentru modificările intervenite ulterior hotărârii definitive, C. proc. pen. prevăzând alte remedii procesuale, cum ar fi contestaţia la executare sau contestaţia în anulare.
Cu alte cuvinte, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existenţa cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate, atât sub aspect factual, cât şi legislativ. Astfel, în cazul prescripţiei răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei şi legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanţa de apel, având în vedere eventuala incidenţă a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ şi interpretativ existent la data pronunţării deciziei.
Or, hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Marea Cameră, în cauza C-107/23 PPU, a fost pronunţată la data de 24 iulie 2023, ulterior deciziei atacate. Aşadar, legalitatea soluţiei definitive de încetare a procesului penal din data de 19 iunie 2023 nu poate fi analizată în raport cu această decizie.
Dimpotrivă, la momentul soluţionării definitive a litigiului de faţă, dată fiind calificarea în dreptul naţional a instituţiei prescripţiei ca fiind o instituţie de drept substanţial - chestiune asupra căreia a statuat cu caracter obligatoriu instanţa supremă prin hotărârea prealabilă sus-menţionată - era incident principiul aplicării legii penale mai favorabile, eventuala înlăturare a jurisprudenţei naţionale obligatorii sub acest aspect fiind contrară elementelor de interpretare existente, la acel moment, în jurisprudenţa pertinentă a Curţii de Justiţie, Marea Cameră, reflectată în Hotărârea din 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 şi C-840/19, şi Hotărârea din 5 decembrie 2017, în cauza C-42/17.
De altfel, şi în considerentele Hotărârii Lin (punctele 95-125), Curtea a concluzionat că instanţele române nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile instanţei de contencios constituţional amintite, în pofida existenţei unui risc sistemic de impunitate a unor infracţiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, în măsura în care deciziile se întemeiază pe principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul naţional, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea şi la precizia legii penale, inclusiv a regimului de prescripţie referitor la infracţiuni.
Elementul de noutate în interpretarea dreptului Uniunii, regăsit în Hotărârea Lin (pct. 123), vizează problematica distinctă a aplicării, de către o instanţă naţională, a standardului naţional de protecţie care repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, Curtea de Justiţie considerând că aplicarea acestui standard trebuie considerată ca fiind de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenţei sale anterioare (respectiv, Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion, punctul 212).
Admiţând fără rezerve obligativitatea jurisprudenţei Curţii de Justiţie care impune instanţei naţionale să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), ce ar permite repunerea în discuţie a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de pronunţarea Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată, însă, că aceasta operează exclusiv în cauzele pendinte la data pronunţării hotărârii preliminare, deoarece legea procesual penală română nu reglementează un remediu pentru situaţia în care o hotărâre se dovedeşte a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie ulterior datei la care acea hotărâre a rămas definitivă.
În această ultimă ipoteză, în raport cu elementele de interpretare a dreptului Uniunii furnizate de Curtea de Justiţie în jurisprudenţa sa anterioară şi reiterate în Hotărârea Lin (paragrafele 79-85), deşi situaţia juridică ce rezultă din aplicarea standardului regăsit în Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar genera un risc sistemic de impunitate ce ar putea constitui, în cazul infracţiunilor vizând fonduri europene (ce fac obiectul speţei), un caz de incompatibilitate cu cerinţele dreptului Uniunii, Înalta Curte constată că, în contextul prevalenţei principiului autorităţii de lucru judecat, nu este posibilă, de lege lata, remedierea eventualei încălcări.
În privinţa importanţei pe care o are principiul autorităţii de lucru judecat, atât în ordinea juridică europeană, cât şi în sistemele juridice naţionale, Curtea de Justiţie a statuat în mod constant asupra necesităţii ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu mai poată fi repuse în discuţie (Hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler, în cauza C-224/01), cu excepţia situaţiei în care normele de procedură interne aplicabile autorizează reexaminarea (Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, în cauza C-453/00 şi Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti & C. Spa, în cauza C-213/13).
Mai mult, Curtea de Justiţie a stabilit că principiul cooperării nu impune unei instanţe naţionale să înlăture norme de procedură internă în vederea reexaminării unei hotărâri judecătoreşti care a dobândit autoritate de lucru judecat şi să o anuleze, atunci când se constată că este contrară dreptului Uniunii (Hotărârea din 1 iunie 1999, Eco Swiss, cauza C-126/97, Hotărârea din 16 martie 2006, Rosmarie Kapferer, cauza C-234/04), statuând, totodată, că principiile echivalenţei şi efectivităţii nu se opun "ca o instanţă naţională să nu aibă posibilitatea de a revizui o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată în cadrul unei acţiuni de natură civilă, în cazul în care această hotărâre se dovedeşte a fi incompatibilă cu o interpretare a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene ulterior datei la care hotărârea menţionată a rămas definitivă, chiar dacă o astfel de posibilitate există în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti definitive incompatibile cu dreptul Uniunii pronunţate în cadrul unor acţiuni de natură administrativă" (Hotărârea din 6 octombrie 2015, Dragoş Constantin Târşia, C-69/14).
Această din urmă cauză a avut în vedere chiar reglementarea procesuală naţională, întrebarea preliminară adresată Curţii de Tribunalul Sibiu, respectiv dacă "Articolele 17, 20, 21 şi 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, articolul 6 [TUE], articolul 110 [TFUE], principiul securităţii juridice tras din dreptul [Uniunii] şi jurisprudenţa [Curţii] pot fi interpretate ca opunându-se unei reglementări precum articolul 21 alin. (2) din Legea [contenciosului administrativ], care prevede posibilitatea revizuirii hotărârilor judecătoreşti interne pronunţate exclusiv în materia contenciosului administrativ în ipoteza încălcării principiului priorităţii dreptului [Uniunii] şi nu permit[e] posibilitatea revizuirii hotărârilor judecătoreşti interne pronunţate în alte materii decât contenciosul administrativ (civile, penale) în ipoteza încălcării aceluiaşi principiu al priorităţii dreptului [Uniunii] prin aceste din urmă hotărâri?", şi, implicit, interpretarea dată de Curtea de Justiţie dreptului Uniunii fiind relevante, mutatis mutandis, şi în cauza de faţă.
Or, legislaţia procesual penală română nu instituie, nici în reglementarea referitoare la recursul în casaţie şi nici în cea referitoare la alte căi extraordinare de atac, un remediu procesual de natură a permite revizuirea unei hotărâri definitive incompatibile cu o interpretare a dreptului Uniunii reţinută de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, ulterior datei rămânerii definitive a respectivei hotărâri.
În consecinţă, în privinţa inculpaţilor A. şi S.C. B. S.R.L. Negreşti era incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluţia dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.
Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile formulate, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi împotriva deciziei penale nr. 654 din data de 19 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Urmare acestei soluţii, în baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iaşi împotriva deciziei penale nr. 654 din data de 19 iunie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie declarat de Ministerul Public rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2023.