Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală. Act sexual cu un minor. Tipicitate
Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație
Drept penal. Partea specială. Act sexual cu un minor
Indice alfabetic: - drept procesual penal
- recurs în casație
- drept penal
- act sexual cu un minor
C. pen., art. 220
Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operaţiune presupune doar ieşirea din vigoare a unei dispoziţii legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancţionează penal o faptă, aceasta nu îşi mai găseşte corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziţie legală în vigoare.
I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 346/RC din 30 mai 2024
Prin sentinţa penală nr. 89 din data de 08 iunie 2023, pronunţată de Judecătoria Pucioasa, în baza art. 220 alin. (1), alin. (2), alin. (4), lit. e) şi alin. (5) lit. (e) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie.
Inculpatul la judecarea cauzei, cu ocazia aducerii la cunoştinţă a învinuirii a lămuririlor date de instanţă în temeiul art. 374 din Codul de procedură penală., a arătat că solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, întrucât recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Prima instanţă, în baza ansamblului probator administrat cauzei, a stabilit în esenţă că după o perioadă în care a purtat discuţii cu persoana vătămată minoră prin intermediul unei reţele de socializare, inculpatul s-a îndrăgostit de persoana vătămată şi, cunoscând în prealabil vârsta persoanei vătămate, a decis să înceapă cu aceasta o relaţie de concubinaj, astfel că în cursul lunii iulie 2021, când persoana vătămată avea vârsta de 13 ani, cei doi s-au mutat împreună la domiciliul inculpatului de pe raza judeţului Argeş şi astfel au început o relaţie de concubinaj, în cadrul căreia au întreţinut raporturi sexuale consimţite. Începând cu sfârşitul lunii aprilie 2022, inculpatul şi persoana vătămată au locuit, timp de aproximativ o lună de zile, la domiciliul părinţilor persoanei vătămate, din comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa, unde au continuat relaţia de concubinaj şi întreţinerea de raporturi sexuale, iar începând cu data de 01.06.2022, cei doi au revenit la domiciliul inculpatului, din judeţul Argeş, unde au continuat să locuiască împreună şi să întreţină raporturi sexuale, iar potrivit declaraţiilor inculpatului, ultima dată când a întreţinut raporturi sexuale cu persoana vătămată minoră a fost în cursul lunii iunie 2022.
În drept, s-a reţinut că faptele inculpatului A. care, în perioada iulie 2021-iunie 2022, cunoscând în prealabil vârsta persoanei vătămate minore B., a întreţinut în mod repetat cu aceasta raporturi sexuale consimţite, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de „act sexual cu un minor” în formă continuată, prevăzută de art. 220 alin. (1) şi (2) şi alin. (4) lit. e) şi alin. (5) lit. e) din Codul penal, cu aplicarea disp. art. 35 alin. (1) din Codul penal.
Instanţa de fond a reţinut că vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată este pe deplin dovedită.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel inculpatul A, care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pronunţarea unei noi hotărâri, în sensul redozării pedepsei cu aplicarea disp. art. 91din Codul penal privind suspendarea pedepsei sub supraveghere, raportat la poziţia procesuală în sensul recunoaşterii vinovăţiei, la instanţa de fond uzând de judecata în procedura simplificată, precum şi faţă de faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale.
Prin decizia penală nr. 247 din data de 18 martie 2024 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 89/08.06.2023, pronunţate de Judecătoria Pucioasa.
Instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt, pe baza probelor administrate în cauză în timpul urmăririi penale, aşa cum au fost prezentate mai sus.
Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată şi modalitatea de executare au fost individualizate corect, raportat la dispoziţiile art. 74 din Codul penal., având în vedere persoana acestuia, împrejurările în care a fost săvârşită fapta, dar şi consecinţele acesteia, prezentate pe larg mai sus.
De asemenea, curtea de apel a reţinut că, în prezent, fapta comisă de inculpat se încadrează în disp. art. 218¹ din Codul penal, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 217/2023, în vigoare de la data de 01 ianuarie 2024, faptă care incriminează infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor, pentru care legiuitorul prevede pedeapsa închisorii de la 7 la 12 ani, fiind majorate limitele speciale de pedeapsă în scopul descurajării săvârşirii unor astfel de fapte, care au luat amploare în ultima perioadă.
În aceste condiţii, s-a apreciat că nici cuantumul pedepsei şi nici modalitatea de executare a acesteia nu se impun a fi schimbate, având în vedere împrejurările săvârşirii faptei, descrise mai sus, raportat la criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 74 din Codul penal., arătate în motivarea sentinţei apelate, consecinţele săvârşirii faptei, dar şi dispoziţiile privind protecţia copiilor adoptate, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales, în temeiul art. 434 alin. (1), raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).
S-a solicitat să se aibă în vedere că prin art. I - Punctul 17 din Legea nr. 217 din 10 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 11 iulie 2023, începând cu data de 01.01.2024 aceste dispoziţii legale au fost abrogate în mod expres.
Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din 16 mai 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, completul, în baza art. 440 alin. (4) din Codul de procedură penală a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 247 din data de 18 martie 2024 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. în raport cu critica mai sus formulată, prin prisma cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, Înalta Curte a constatat ca nefondat recursul în casație formulat de inculpat.
Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală că „Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.
Cazul de casare menţionat este aplicabil doar în acele situaţii în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de apel, nu mai era prevăzută ca şi infracţiune. Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează însă cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operaţiune presupune doar ieşirea din vigoare a unei dispoziţii legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancţionează penal o faptă, aceasta nu îşi mai găseşte corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziţie legală în vigoare.
De asemenea, s-a statuat în doctrină dar şi pe cale jurisprudenţială că se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I „fapta nu este prevăzută de legea penală”. Acelaşi temei include şi situaţiile referitoare la lipsa situaţiei - premisă a infracţiunii sau neîntrunirea condiţiilor privind subiecţii acesteia.
Totodată, pe calea recursului în casaţie nu se pot reevalua mijloacele de probă administrate şi nici nu se poate avea în vedere schimbarea încadrării juridice stabilite.
Prealabil examinării în concret a criticii formulate, dispoziţiile art. 220 din Codul penal – act sexual cu un minor – aveau următorul conţinut legal:
„ (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 14 şi 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârşită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Fapta prevăzută la alin. (1), comisă de un major cu un minor cu vârsta între 16 şi 18 ani, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă: a) minorul este membru de familie al majorului; b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze; c) fapta pus în pericol viaţa minorului; d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice. (4) Fapta prevăzută la alin. (1) se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: a) fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care convieţuieşte cu acesta; b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze: c) fapta a pus în pericol viaţa minorului; d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; e) făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani. (5) Fapta prevăzută la alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când: a) fapta a fost comisă de un membru de familie al minorului sau de o persoană care convieţuieşte cu acesta: b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze; c) fapta a pus în pericol viaţa minorului; d) a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; e) făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani. (6) Faptele prevăzute la alin. (1) şi (2), precum şi la alin. (4) lit. e) nu se sancţionează dacă diferenţa de vârstă nu depăşeşte 3 ani. (7) Tentativa la infracţiunile prevăzute la alin. (1)-(5) se pedepseşte.
Articolul mai sus menţionat a fost abrogat prin art. I pct. 17 din Legea nr. 217 din 29 octombrie 2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi pentru modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 634 din 11 iulie 2023, cu intrare în vigoare la 1 ianuarie 2024.
Totodată, prin acelaşi act normativ mai sus menţionat, prin art. I pct. 9, conţinutul dispoziţiilor art. 220 din Codul penal se regăseşte incriminat într-o altă normă, respectiv art. 218¹ din Codul penal, violul săvârşit asupra unui minor cu intrarea în vigoare tot de la 1 ianuarie 2024 şi are următorul conţinut:
„Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Fapta prevăzută la alin. (1) comisă de un major cu un minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepseşte cu închisoarea de la 8 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de către un minor cu un alt minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (4) Dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(3) sunt comise în una din următoarele împrejurări: a) fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană care convieţuieşte cu minorul; b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situaţie de dependenţă ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică; c) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa minorului în orice alt mod; d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice; e) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună; f) fapta a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă sau proxenetism ori a o infracţiune de trafic de persoane sau trafic de minori; g) fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau ameninţarea cu aceasta; h) victimei i s-a administrat, fără ştiinţa sa sau împotriva voinţei sale, alcool sau orice substanţă care îi afectează discernământul sau controlul acţiunilor sale; i) în urma faptei, victima a rămas însărcinată, maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani. (5) Dispoziţiile alin. (4) se aplică şi dacă faptele au fost comise în schimbul unor remuneraţii, al unui folos material ori al unui avantaj în matură sau al promisiunii unor astfel de beneficii, precum şi în situaţia în care minorul a fost constrâns la a convieţui cu făptuitorul. (6) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 9 la 18 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (7) Faptele prevăzute la alin. (1) nu constituie infracţiune dacă diferenţa de vârstă între făptuitor şi victimă nu depăşeşte 5 ani. (8) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1)-(4) se pedepseşte.”
Din analiza cauzei rezultă că prin sentinţa penală nr. 89 din data de 08 iunie 2023 a Judecătoriei Pucioasa inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 220 alin. (1), alin. (2), alin. (4) lit. e) şi alin. (5) lit. e) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1)din Codul penal şi art. 374 alin. (4), art. 375 şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală.
Prin decizia nr. 247 din 18 martie 2024 a Curţii de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1, lit. b) din Codul de procedură penală a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 89/08.06.2023, pronunţate de Judecătoria Pucioasa.
Înalta Curte nu poate reţine critica invocată de către recurentul-inculpat A., prin apărător ales, cu privire la menţinerea condamnării acestuia la data de 18 martie 2024 pentru infracţiunea prevăzută de art. 220 din Codul penal, care era abrogată şi nepunerea în discuţie dacă aceasta mai este reincriminată, urmând a face aplicarea art. 5 din Codul penal., legea penală mai favorabilă, întrucât instanţa de apel în conţinutul deciziei penale a reţinut în concret că la momentul judecării cauzei, fapta comisă de inculpat se încadrează în disp. art. 218¹ din Codul penal, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 217/2023, în vigoare la data de 01 ianuarie 2024, faptă care incriminează infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minori, pentru care legiuitorul prevede pedeapsa închisorii de la 7 ani la 12 ani, fiind majorate limitele speciale de pedeapsă în scopul descurajării săvârşirii unor astfel de fapte, care au luat amploare în ultima perioadă.
Altfel spus instanţa ordinară de control judiciar a constatat reincriminarea normei prevăzute la art. 220 din Codul penal ce a fost abrogată, în conţinutul art. 218¹ din Codul penal, arătând că limita minimului special al pedepsei s-a majorat la 7 ani închisoare, ceea ce constituie un control prin prisma legii penale mai favorabile şi a dat eficienţă efectului non reformatio in pejus (neagrăvării situaţiei în propriul apel), prevăzut de art. 418 din Codul penal, în cauză fiind declarat apel numai de către inculpat.
Înalta Curte constată că nu este incident cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală., întrucât acesta se referă la condamnarea inculpatului pentru o faptă neprevăzută de legea penală,care, în raport cu aspectele doctrinare menţionate, ar putea viza o faptă dezincriminată fără să mai fie reincriminată într-o altă normă.
Or, în contextul cauzei, infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul A., prevăzută de art. 220 din Codul penal, a fost abrogată, dar reincriminată în conţinutul art. 218¹ din acelaşi cod, aşa încât conduita ilicită a inculpatului se circumscrie unei fapte prevăzute de legea penală, în raport cu baza factuală reţinută, cu caracter definitiv.