Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură penală. Prescripţia răspunderii penale[1]

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

                             

  Indice alfabetic:   -  drept procesual penal

                                - recurs în casație

                                -  drept penal

                                 - prescripţia răspunderii penale

 

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 8

 

În cazul în care se admite o contestaţie în anulare, se rejudecă apelul, dispunându-se încetarea procesului penal, instanţa de casare, soluţionând recursul în casaţie formulat de parchet, întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură penală, nu poate analiza modalitatea de soluţionare a contestaţiei în anulare, reexaminarea acestei hotărâri transformând calea extraordinară de atac a recursului în casaţie într-un apel deghizat, aspect ce apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

 

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 9/RC din 10 ianuarie 2024

 

I. Sentința

Prin sentința penală nr. 447 din 28.02.2020, pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr. x/245/2017, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5), cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (fapta nu e prevăzută de legea penală), a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen., cu referire la art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că, în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, a participat la ședințele Comisiei X. din judeţul Iași, ce au avut loc în perioada 27.05.2010-09.08.2013, în calitate de membru votant și președinte al comisiei, în cadrul cărora numita B., soția inculpatului C., membru votant al aceleiași comisii, a fost desemnată să participe în diverse comisii de autorizare/evaluare/examinare pentru furnizorii de formare profesională din județ (210 desemnări), participări pentru care aceasta a obținut/încasat  sume de bani, fie de la bugetul de stat, fie de la furnizorii privați, deși cunoștea faptul că aceasta este soția inculpatului C. și fără să pună în discuție înlocuirea inculpatului C. cu supleantul său, emițând în acest scop și deciziile de desemnare a acesteia şi în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, a participat la ședințele Comisiei X. din judeţul Iaşi, ce au avut loc în perioada 25.10.2010-10.06.2013, în calitate de membru votant și președinte al comisiei, în cadrul cărora numita D., fiica inculpatului C.,  membru votant al aceleiași comisii, a fost desemnată să participe în diverse comisii de autorizare/evaluare/examinare pentru furnizorii de formare profesională din județ (66 desemnări), participări pentru care aceasta a obținut/încasat sume de bani, fie de la bugetul de stat, fie de la furnizorii privați, deși cunoștea legătura de rudenie a acesteia cu inculpatul C. și fără să pună în discuție înlocuirea inculpatului C. cu supleantul său, emițând în acest scop deciziile de desemnare a acesteia.

II. Judecata în apel

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Prin decizia penală nr. 6 din data de 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/245/2017, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinţei penale nr. 447/2020 din 28.02.2020, pronunțate de Judecătoria Iași, în dosarul nr. x/245/2017, pe care a desființat-o în integralitate, și, rejudecând cauza, a constatat că prin încheierea din 09.08.2021 a Curții de Apel Iași, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute de instanţa de fond în sarcina inculpatului A., din infracţiunea de complicitate la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 48 C. pen., cu referire la art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de complicitate la conflict de interese, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969, rap. la art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 26 C. pen. din 1969, rap. la art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de complicitate la conflict de interese.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, a formulat contestaţie în anulare persoana condamnată A.

Prin decizia penală nr. 436 din data de 25 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/45/2022, în baza art. 432 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 6 din 05.01.2022, pronunțate de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/245/2017.

A fost desfiinţată decizia penală nr. 6 din 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/245/2017, și a fost rejudecat apelul formulat de procuror împotriva sentinței penale nr. 447/2020 din 28.02.2020, pronunțate de Judecătoria Iași, în privința inculpatului A.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 447/2020 din 28.02.2020, pronunțate de Judecătoria Iași, în dosarul nr. x/245/2017, aceasta fiind desfiinţată în parte, în latură penală, în sensul înlăturării dispoziției de achitare a inculpatului.

A fost rejudecată cauza, în limitele desființării şi, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 5 C. pen., raportat la Deciziile Curții Constituționale nr. 358 din 26.05.2022 și 297 din 26.04.2018 și Decizia nr. 67 din 25.10.2022, a Înaltei Curți de Casație și Justiție (HP), a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul A., pentru infracțiunea de complicitate la folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 48, cu referire la art. 301 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

III. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Împotriva hotărârii pronunţate ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare şi rejudecării apelului, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Prin cererea formulată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin prisma căruia a invocat faptul că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale cu privire la inculpatul A., în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 48, cu referire la art. 301 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie s-a arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât în rejudecarea cauzei, prin recalificarea faptei comise de inculpatul A., ca fiind infracţiunea de complicitate la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., instanţa a analizat în mod indirect legea penală mai favorabilă aplicată inculpatului, aspect intrat în puterea lucrului judecat prin decizia nr. 6 din 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, încălcându-se autoritatea de lucru judecat sub acest aspect.

Prin urmare, întrucât legea penală mai favorabilă a fost stabilită în mod definitiv prin decizia penală nr. 6 din data de 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/245/2017, ca fiind legea veche, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat A. trebuia să analizeze incidenţa prescripţiei în cauză prin raportare la dispoziţiile art. 123-124 C. pen. din 1969, şi nu la cele prevăzute de art. 154 lit. d) noul C. pen. Stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond şi de apel) şi nu poate face obiectul cenzurii în contestaţia în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen. 

Examinând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în acord cu Ministerul Public, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă, stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel în primul ciclu procesual, a fost legea veche, respectiv Codul penal din 1968.

Prin urmare, analiza oricărei căi extraordinare de atac exercitate ulterior împotriva acestei hotărâri trebuia să se raporteze la legea veche, ca lege penală mai favorabilă, stabilită în mod definitiv de instanţa de apel şi intrată sub puterea lucrului judecat, acest aspect neputând face obiectul cenzurii într-o cale extraordinară de atac.

Revenind la istoricul cauzei, ulterior, împotriva deciziei nr. 6 data de 05.01.2022, pronunțate de Curtea de Apel Iași a formulat contestaţie în anulare persoana condamnată A.

Astfel, prin decizia penală nr. 436 din data de 25 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/45/2022, a fost admisă contestaţia în anulare a persoanei condamnate, desfiinţată prima decizie din apel şi rejudecată cauza în apel.

În rejudecarea apelului, după admiterea contestaţiei în anulare, instanţa a reapreciat legea penală mai favorabilă, stabilind că aceasta este legea nouă, respectiv Codul penal din 2009, şi, subsecvent stabilirii legii penale mai favorabile, a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Examinând critica parchetului, în sensul că instanţa care a soluţionat contestaţia în anulare a reevaluat legea penală mai favorabilă în această cale extraordinară de atac, aplicând în mod direct art. 155 alin. (1) C. pen., deşi inculpatul fusese condamnat conform Codului penal anterior (aceasta fiind legea penală mai favorabilă stabilită în mod definitiv prin decizia nr. 6/05.01.2022), contrar dispoziţiilor legale, deşi la prima vedere îndreptăţită, Înalta Curte o apreciază nefondată.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa supremă porneşte de la logica şi modalitatea în care sunt reglementate de legiuitor căile de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost prevăzute hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea/retractarea hotărârii atacate.

De asemenea, are în vedere că în cauza de faţă rejudecarea apelului este rezultatul dezlegării date în contestaţia în anulare exercitate împotriva deciziei iniţiale din apel.

Revenind, Înalta Curte apreciază drept neîntemeiată critica parchetului, întrucât, faţă de soluţia pronunţată, dar şi de motivele invocate, ceea ce se critică în prezenta cale de atac este o dispoziţie a instanţei care a soluţionat calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, nu o dispoziţie a instanţei care a rejudecat apelul, susceptibilă de a fi analizată în calea de atac a recursului în casaţie.

Practic, prin promovarea recursului în casaţie, parchetul urmăreşte să infirme soluţia ce a fost dată în contestaţia în anulare, promovată în considerarea aceluiaşi unic aspect, respectiv încetarea procesului penal.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu se poate pune în discuţie modalitatea prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare şi, cu atât mai puţin, legea penală mai favorabilă, hotărârea supusă recursului în casaţie în cauza de faţă fiind reprezentată de decizia pronunţată de Curtea de Apel Iași, ca instanţă de apel, hotărâre dată în executarea deciziei prin care s-a admis pe fond contestaţia în anulare.

Cu alte cuvinte, decizia pronunţată în rejudecarea apelului nu poate fi privită distinct de hotărârea dată în procedura contestaţiei în anulare, în condiţiile în care aceasta, practic, nu face decât să aducă la îndeplinire dispoziţia luată în contestaţia în anulare.

În această manieră, recursul în casaţie este deturnat de la scopul său (acela de a reforma o hotărâre pronunţată de o curte de apel, ca instanţă de apel, şi care vizează fondul cauzei, respectiv acţiunea penală), încercându-se a se înfrânge ceea ce s-a stabilit în mod definitiv şi cu autoritate de lucru judecat în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

Practic, se doreşte a se trece peste prezumţia de legalitate a hotărârii pronunţate în contestaţie în anulare, nerecunoscându-se autoritatea de lucru judecat a acesteia.

Faţă de motivele invocate, în cauza de faţă, instanţa de casare poate cel mult să evalueze dacă, în raport de data săvârşirii faptei şi încadrarea juridică reţinută de instanţa care a rejudecat apelul, este incident cazul de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale, însă o atare critică nu formează obiectul cererii de recurs în casaţie.

Aşadar, în concepţia Codului de procedură penală, o hotărâre dată într-o cale de atac extraordinară, astfel cum este şi contestaţia în anulare, se bucură de autoritate de lucru judecat şi nu poate fi îndreptată printr-o altă cale extraordinară de atac.

Interpretând altfel, în sensul dorit de parchet, prin anularea dispoziţiei de admitere a contestaţiei în anulare, ar însemna recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală, aspect ce constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor.

Or, unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul stabilității raporturilor juridice, conform căruia soluţia data într-o manieră definitivă de către instanţa de judecată nu mai poate fi pusă în discuţie ulterior pe calea unui apel deghizat, astfel cum se încearcă în prezenta cauză în sensul reexaminării hotărârii prin care a fost admisă contestaţia în anulare.

Importanţa acestui principiu a fost subliniată inclusiv în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care în Cauza Hornsby contra Greciei a reţinut că unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securității juridice, care impune, printre altele, ca atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă (cum este şi cazul de faţă, în care hotărârea prin care a fost admisă contestaţia în anulare este definitivă, nefiind supusă căilor de atac), soluţia lor să nu mai poată fi pusă în discuţie.

Concluzionând, instanţa sesizată cu judecarea unui recurs în casaţie nu verifică dacă hotărârea de admitere a contestaţiei în anulare, care a avut ca urmare rejudecarea apelului, a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale, o reexaminare a acestei hotărâri transformând calea extraordinară de atac a recursului în casaţie într-un apel deghizat, aspect ce apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.