Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. x/2023, la data de 27.11.2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii AGENŢIA PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ DÂMBOVIŢA, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE şi TRIBUNALUL PRAHOVA a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în principal, să se dispună:
Obligarea pârâtului TRIBUNALUL PRAHOVA să calculeze indemnizaţia lunară aferentă concediului de creştere a copilului (11.03.2019-19.10.2020), prin includerea în baza de calcul a veniturilor la care era îndreptăţită conform sentinţei civile nr. 1718/08.09.2020, pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 146/28.01.2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, precum şi conform deciziei nr. 528/21.12.2021 a preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti, precum şi indemnizaţia de maternitate de care a beneficiat în perioada 05.11.2018 - 11.03.2019 şi să procedeze la plata acestor din urmă sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare de la scadenţă.
Obligarea pârâtei AGENŢIA PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ DÂMBOVIŢA la plata diferenţei de indemnizaţie creştere copil, rezultată în urma recalculării, pentru intervalul 11.03.2019 până în 19.10.2020, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare de la scadenţă.
În subsidiar, obligarea pârâţilor ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE şi TRIBUNALUL PRAHOVA să plătească sumele reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia de creştere copil efectiv încasată şi indemnizaţia cuvenită în urma recalculării, pentru intervalul 11.03.2019 - 19.10.2020, precum şi sumele reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia de maternitate efectiv încasată şi indemnizaţia de maternitate cuvenită în urma recalculării pentru perioada 05.11.2018 -11.03.2019, cu titlul de despăgubiri (daune compensatorii), sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare de la scadenţă până la plata efectivă.
Prin sentinţa civilă nr. 233 din 11 aprilie 2024, Tribunalul Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a arătat că, în materia conflictelor de muncă, competenţa teritorială are un caracter de ordine publică.
Conform prevederilor art. 266 din Codul muncii (republicat): "Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod".
A mai reţinut instanţa că, potrivit prevederilor art. 231 din Codul muncii (republicat) "conflictele de muncă sunt conflictele dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă", iar acţiunea formulată în prezenta cauză are ca obiect un conflict de muncă în sensul prevederilor legale menţionate.
În conformitate cu prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii (republicat), cererile referitoare la conflicte de muncă se adresează instanţei competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa ori, după caz, sediul.
Instanţa a reţinut că reclamanta are domiciliul în comuna Răzvad, sat Valea Voievozilor, judeţ Dâmboviţa, astfel cum rezultă din petitul cererii de chemare în judecată şi copia CI din dosar, neavând importanţă sediul persoanei juridice care este reprezentant convenţional al reclamantului şi nici sediul pârâtului din cauză, astfel că, în raport cu dispoziţiile legale invocate, instanţa a admis excepţia invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Prin sentinţa civilă nr. 1618 din 12 septembrie 2024, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman; a constatat ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat prezentul dosar Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului de competenţă ivit.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., competenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.
Totodată, conform art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetenţa teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
În vederea soluţionării excepţiei invocate, ca situaţie de fapt, instanţa a reţinut că, astfel cum reiese din adeverinţa nr. x/10.09.2024, emisă de Tribunalul Dâmboviţa, reclamanta este încadrată în funcţia de grefier la această instanţă.
În raport de calitatea reclamantei, sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că, dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, alin. (3) al aceluiaşi articol dispunând în sensul că prevederile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.
A arătat instanţa că, din economia textului, rezultă că, în ipoteza în care are calitatea de reclamant un grefier care îşi desfăşoară activitatea la o instanţă care ar fi competentă să soluţioneze cauza, acesta trebuie să sesizeze una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care acesta îşi desfăşoară activitatea.
Or, în prezenta cauză se regăseşte tocmai această situaţie, context în care, reclamanta nu putea sesiza chiar Tribunalul Dâmboviţa, instanţă la care aceasta este încadrată în funcţia de grefier.
În consecinţă, Tribunalul Teleorman, instanţă de acelaşi grad, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, învecinată cu Curtea de Apel Ploieşti este competent să soluţioneze prezenta cauză.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 4 octombrie 2024.
Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine cu titlu prealabil că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.
De asemenea, instanţa supremă reţine că reclamanta are calitatea de grefier în cadrul Tribunalului Dâmboviţa, astfel cum reiese din actele dosarului.
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:
"Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal:
"În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".
Totodată, conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.:
"Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", iar alin. (3) statuează că dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.
Articolul 127 C. proc. civ. este o normă specială de competenţă care se aplică atunci când reclamantul este o persoană care îşi desfăşoară activitatea în justiţie, ca judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier şi care impune, atunci când acţiunea este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, să sesizeze una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. Raţiunea acestui text de lege se regăseşte în imperativul asigurării aparenţei de imparţialitate a instanţei.
Dispoziţiile alin. (3) al art. 127 C. proc. civ. sunt, aşadar, norme de ordine publică în ceea ce priveşte necompetenţa instanţelor din raza teritorială a curţii de apel unde se află şi instanţa la care funcţionează grefierul care are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia. Aşa fiind, acesta este obligat să sesizeze una dintre instanţele arătate în text.
Altfel spus, prevederile legale evocate instituie un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea grefierul care are calitatea de reclamant, precum şi o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea grefierul reclamant, calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul sesizării instanţei.
Având în vedere că Tribunalul Teleorman este instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, învecinată Curţii de Apel Ploieşti, este competent teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată.
Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 octombrie 2024.