Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călăraşi la data de 6 decembrie 2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata debitului principal de 8.677,43 RON, penalităţi de întârziere calculate conform prevederilor contractuale de 445,88 RON, despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului calculate de creditorul cedent şi indicate în ultima factură emisă, după caz, ultimele facturi: x.927,73 RON, penalităţi de întârziere, în cuantum de 0,5%/zi de întârziere conform contractului, în continuare, de la data până la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent (dată indicată în ultima factură emisă) şi până la data achitării integrale a debitului, calculate la contravaloarea debitului principal indicat mai sus, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 663 din 24 aprilie 2024, Judecătoria Călăraşi a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.
În esenţă, instanţa a reţinut că cererea de faţă este formulată de un profesionist împotriva unui consumator, al cărui domiciliu se află în com. Potcoava, jud. Olt .
Conform art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cererii de valoare redusă se stabileşte conform dreptului comun, iar potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
A mai arătat instanţa că, prin derogare de la regula generală instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., art. 121 C. proc. civ. prevede că cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa de la domiciliul consumatorului.
Norma de competenţă instituită de art. 121 C. proc. civ. este una imperativă, de la care părţile nu pot deroga decât în condiţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., prin alegerea instanţei competente după naşterea dreptului la despăgubire, orice convenţie contrară fiind considerată ca nescrisă.
În concret, în cauza de faţă, instanţa a reţinut că nu există un asemenea acord încheiat privind alegerea de competenţă, ca atare, având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform cărora necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, instanţa a apreciat că poate invoca din oficiu excepţia de necompetenţă, în cazul încălcării dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.
Pe cale de consecinţă, raportat la cele ce preced, precum şi la dispoziţiile art. 129 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., 130 alin. (2) şi art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.
Prin sentinţa civilă nr. 3731 din 24 septembrie 2024, pronunţată de Judecătoria Slatina - Civil, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a fost declinată cauza în favoarea Judecătoriei Călăraşi.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
În pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. statuează că, în materia cererilor de valoare redusă, competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun.
Astfel, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.
În concret, instanţa a apreciat că în cauză suntem în prezenţa unei competenţe teritoriale de ordine privată, nu exclusive, iar necompetenţa instanţei poate fi invocată doar de către pârât, iar nu şi de către instanţă din oficiu. Ca atare, la termenul din data de 24.04.2024, Judecătoria Călăraşi nu putea invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, întrucât competenţa sa teritorială se consolidase prin neinvocarea în termen a excepţiei de către pârâtă.
Este adevărat că în materia drepturilor consumatorului normele care reglementează competenţa teritorială a instanţei de judecată sunt norme de ordine publică, însă, în prezenta cauză, instanţa a apreciat că nu sunt incidente prevederile art. 121 C. proc. civ., care reglementează un caz de competenţă teritorială exclusivă, respectiv ipoteza formulării unei cereri de către un profesionist împotriva unui consumator.
În acest sens, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, instaţa a reţinut că prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.
Totodată, potrivit art. 3 alin. (2) C. civ., sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere, alin. (3) al aceluiaşi articol definind noţiunea de "exploatare a unei întreprinderi" drept exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.
Prin urmare, nu se poate considera că o societate (fostă comercială), cum este pârâta B. S.R.L. din prezenta cauză, este un consumator în sensul legislaţiei din materia protecţiei consumatorilor, a cărei raţiune este aceea de a proteja persoanele fizice în considerarea vulnerabilităţii acestora în raporturile contractuale cu profesioniştii. Or, atunci când raporturile contractuale există între doi profesionişti, cum este şi cazul în speţă, raţiunea aplicării respectivei protecţii nu mai subzistă, din moment ce şi societatea beneficiară a contractului de prestări servicii acţionează în cadrul activităţii sale comerciale.
În plus, art. 121 C. proc. civ. face referire doar la domiciliul consumatorului, nu şi la sediul acestuia. Aceasta din urmă reprezintă un atribut exclusiv al persoanei juridice, nu şi al persoanei fizice, fiind, astfel, în prezenţa unui un argument suplimentar în susţinerea raţionamentului cum că legiuitorul nu a înţeles să includă şi societăţile în noţiunea de consumator.
Astfel, a apreciat că Judecătoria Călăraşi, sesizată de către reclamantă cu soluţionarea prezentei cauze, în lipsa invocării de către pârâtă a excepţiei necompetenţei teritoriale de ordine privată, în baza art. 130 alin. (3) C. proc. civ., nu avea posibilitatea invocării din oficiu a respectivei excepţii, aceasta devenind competentă teritorial prin neinvocarea în termen a excepţiei teritoriale de ordine privată de către pârâtă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 9 octombrie 2024.
Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Reclamanta A. S.A. a învestit Judecătoria Călăraşi, cu o cerere cu valoare redusă.
Potrivit art. 1028 C. proc. civ., competenţa de a soluţiona cererea cu valoare redusă în primă instanţă aparţine judecătoriei, iar competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun.
Întrucât litigiul are ca obiect o acţiune în răspundere civilă contractuală, sunt incidente dispoziţiile art. 107, respectiv cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Se impune a se mai arăta că, potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura", alin. (3) al aceluiaşi articol, stipulând că "În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată".
Totodată, conform art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".
Astfel, una dintre caracteristicile competenţei de ordine privată o reprezintă împrejurarea că nu poate fi invocată din oficiu de către instanţa învestită cu soluţionarea cauzei, textul legal fiind imperativ în ceea ce priveşte persoana care poate sesiza această neregularitate.
Prin urmare, în situaţia în care reclamantul învesteşte cu soluţionarea unei cereri o instanţă necompetentă teritorial, iar în speţă nu sunt incidente norme de competenţă exclusivă, de ordine publică, necompetenţa teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu şi de instanţă din oficiu.
Înalta Curte reţine că pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată a instanţei iniţial învestită, astfel cum prevede art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.
Prin neinvocarea necompetenţei teritoriale în condiţiile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., ulterior acestui moment, Judecătoria Călăraşi nu îşi mai putea declina competenţa.
În acest sens, Înalta Curte mai reţine şi decizia obligatorie nr. 31/2019 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.
Totodată, în speţa dedusă judecăţii, nu sunt incidente dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., potrivit cărora cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului.
Conform dispoziţiilor art. 2. pct. 2 din Ordonanţa nr. 21/1992, prin consumator se înţelege " (...) orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale", or în cauză, pârâta este un profesionist.
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călăraşi, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călăraşi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 octombrie 2024.