Şedinţa publică din data de 11 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2023 la data de 05.09.2023, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin, a formulat contestaţie împotriva refuzului pârâtului IGI - Serviciul pentru Imigrări al judeţului Caraş-Severin nr. x/BICS/BED din data de 22.08.2023 (comunicat reclamantei la data de 31.08.2023) privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către reclamantă pentru domnul B., cetăţean al statului Bangladesh, solicitând instanţei să se dispună anularea actului emis de către pârât şi obligarea pârâtului de a emite un nou act privind soluţionarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin, raportat la înscrisurile în probaţiune depuse la dosarul cauzei de către reclamantă.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 726 din 29 noiembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 726 din 29 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Timişoara a exercitat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând în drept motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de casare recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat soluţia de respingere a contestaţiei raportându-se la faptul că aceasta nu desfăşoară activităţi compatibile cu funcţia pentru care se solicită avizul de angajare, însă, prima instanţă nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar, respectiv certificatul constatator de la Registrul Comerţului de unde reiese faptul că societatea este autorizată de Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, conform declaraţiei tip model unic nr. x/17.05.2023, să desfăşoare activităţi la terţi, în baza unor contracte comerciale. Ca atare, a apreciat că intimata-pârâtă nu poate susţine în refuz că societatea nu desfăşoară activităţi de tipul celor pentru care s-a cerut avizul, atât timp cât cetăţeanul străin îşi desfăşoară activitatea în alt loc decât la sediul societăţii unde aceasta a susţinut că a efectuat verificări.
Totodată, a arătat că în mod eronat a reţinut prima instanţă că societatea nu a contestat conţinutul acelor verificări făcute pe teren de către angajaţii pârâtei, întrucât a luat cunoştinţă de acele verificări doar la momentul în care au fost depuse la dosarul instanţei, nicidecum nu i-au fost comunicate împreună cu actul contestat pentru a avea cunoştinţă despre ele la momentul formulării contestaţiei.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de refuz susţinut de pârâtă în actul contestat, respectiv faptul că pe chitanţă apare că tariful a fost plătit de către altă societate decât cea care solicită avizul de muncă pentru cetăţeanul străin B., a arătat că prima instanţă a reţinut corect faptul că societatea a plătit tariful conform dispoziţiilor art. 30 din O.G. nr. 25/2014 pentru cetăţeanul străin B., iar pârâta în mod eronat a reţinut că nu s-ar fi făcut dovada achitării acestui tarif.
Nu în ultimul rând, a mai arătat faptul că o parte din cetăţenii străini pentru care a solicitat eliberarea avizelor de angajare lucrează în cadrul altor societăţi în baza contractelor de prestări servicii încheiate între societatea reclamantă şi societatea C. S.R.L., societate care activează pe piaţa economică încă din anul 2021 şi se ocupă de următoarele linii de activitate: recrutarea forţei de muncă din afara spaţiului european, recrutarea din ţară a personalului Non-EU specializat, dar şi recrutare de volum; pregătirea dosarelor pentru recrutarea din interiorul ţării sau din exterior, pregătirea dosarului pentru obţinerea permisului de şedere sau de prelungire a acestuia, obţinerea autorizaţiilor sau calificărilor necesare profesionalizării sau schimbării de funcţie la locul de muncă (prin punerea la dispoziţia a unui interpret specializat şi meditaţii suplimentare), operaţiuni cu privire la cazare cu plata lunară pe om, iar avantajul acestei linii de activitate pentru angajator este că muncitorii locuiesc împreună, mănâncă împreună şi, în cazul când se asigură transportul, maşina nu trebuie să îi recupereze în locaţii diferite; servicii urgente de livrare a resurselor umane, sub formă de muncă temporară, până la sosirea celor noi recruţi într-un procent de 15-25% din contingentul total cu posibilitatea transferului angajatului de la societatea reclamantă direct către beneficiar, precum şi munca temporară - pentru compensarea lipsei temporară a personalului, în cazul în care volumul de producţie creşte brusc, are posibilitatea de livrare imediată a forţei de muncă.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esenţă, că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte achitarea taxelor de către angajator, respectiv a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, raportat la faptul că taxa pentru avizul de muncă nu este achitată de către angajator sau beneficiar, ci de către o altă societate, respectiv de către S.C. C. S.R.L. cu care era încheiat un contract de prestări servicii. Din conţinutul respectivului contract nu rezultă că S.C. A. S.R.L. mandatează pe S.C. C. S.R.L. să plătească taxa de aviz de muncă, motiv pentru care a considerat că în conformitate cu prevederile legale beneficiarul este recurenta, nu S.C. C. S.R.L.
În rest, a învederat că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, respectiv interpretarea instanţei de fond cu privire la neîndeplinirea de către recurenta-reclamantă a condiţiilor generale şi speciale de acordare a avizului de angajare, prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor în România.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (5) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 29.02.2024 a fixat primul termen de judecată pentru judecata recursului la data de 19.03.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, luând act de solicitarea ambelor părţi, de judecare a cauzei în lipsă, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat şi îl va respinge pentru considerentele ce succed.
Din circumstanţele concrete ale cauzei, rezultă că obiectul demersului judiciar este reprezentat de contestaţia formulată de societatea reclamantă A. S.R.L., pe calea prevăzută de art. 28 alin. (5) din O.G. nr. 25/2014, împotriva refuzului IGI - Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Caraş-Severin nr. x/BICS/BED din data de 22.08.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de societate pentru B., cetăţean al statului Bangladesh, solicitând anularea acestui act şi obligarea pârâtului să emită un nou act privind soluţionarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetăţeanul străin.
Actul contestat a fost emis ca urmare a cererii formulate de societatea reclamantă şi înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. x/07.07.2023, prin care a solicitat eliberarea avizului de angajare pentru numitul B., cetăţean al statului Bangladesh, reţinând autoritatea pârâtă că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de O.G. nr. 25/2014 şi anume art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, întrucât din verificările efectuate a rezultat că societatea nu desfăşoară efectiv activităţi compatibile cu funcţia pentru care se solicită avizul de angajare, respectiv art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, întrucât taxa depusă la cererea de obţinere a avizului de angajare a fost plătită de către societatea comercială C. S.R.L.
Respingând cererea de chemare în judecată, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că refuzul pârâtului nu a fost unul nejustificat, de vreme ce nu era îndeplinită una din condiţiile legale, respectiv că societatea solicitantă nu a dovedit că desfăşoară pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.
Recurenta-reclamantă a criticat această soluţie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile legale ce reglementează condiţiile generale şi speciale de eliberare a avizelor de angajare, respectiv art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, în sensul că nu a avut în vedere certificatul constatator de la Registrul Comerţului de unde reiese că societatea reclamantă este autorizată să desfăşoare activităţi la terţi în baza unor contracte comerciale.
Ca o primă precizare, Înalta Curte constată că recursul nu priveşte şi dezlegările primei instanţe în privinţa celui de-al doilea motiv de refuz susţinut de autoritatea pârâtă prin actul contestat, respectiv neîndeplinirea prevederilor art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că acestea au intrat în puterea lucrului judecat, motiv pentru care apărările formulate prin întâmpinare de intimata-pârâtă (care nu a declarat recurs), nu vor fi analizate din această perspectivă.
În continuare, procedând la examinarea criticilor invocate de recurentă, Înalta Curte constată că textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege. Or, faţă de esenţa acestui caz de casare, în cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară, criticile recurentei-reclamante fiind nefondate.
Dispoziţiile relevante pe subiectul analizat sunt cele cuprinse la art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, aprobată prin Legea nr. 14/2016, potrivit cărora:
"(1) Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condiţiile generale prevăzute la alin. (2) şi condiţiile speciale prevăzute de prezenta ordonanţă în funcţie de tipul de lucrător."
În continuare, la alin. (2) lit. a) al aceluiaşi articol se prevede că "(2) Condiţiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: a) angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfăşoară pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului".
Totodată, Înalta Curte reţine că noţiunea de angajator, în sensul O.G. nr. 25/2014, este definită la art. 2 alin. (1) lit. a), drept "persoana juridică sau persoana fizică cu sediul social ori profesional, respectiv domiciliul în România ori filiala din România a unei persoane juridice străine cu sediul în străinătate, care încadrează în muncă un străin în condiţiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii;", noţiunea de aviz de angajare este definită ca fiind "documentul oficial eliberat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, care atestă dreptul unui angajator de a încadra în muncă un străin pe o anumită funcţie.", iar cea de lucrător permanent este definită drept "străinul încadrat în muncă pe teritoriul României cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată, încheiat cu un angajator în baza avizului de angajare;".
Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, Înalta Curte reţine că textul de la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 trebuie interpretat în sensul că angajatorul care solicită emiterea avizului de angajare trebuie să desfăşoare în mod efectiv, direct şi nemijlocit, activitatea compatibilă cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, încheierea unui contract de muncă temporară, în vederea desfăşurării efective a muncii la altă persoană (utilizator), neîncadrându-se în cerinţele legii, depăşind scopul acesteia.
Aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt, instanţa de control judiciar, din verificarea documentaţie care a stat la baza emiterii actului administrativ, constată că pârâtul a reţinut că, deşi potrivit certificatului de înregistrare la ONRC, societatea angajatoare are ca activitate principală autorizată Cod CAEN 4120 - Lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, astfel că ocupaţiile pentru care se solicită încadrarea în muncă sunt compatibile cu domeniul de activitate pentru care firma este autorizată să îl desfăşoare, din verificările efectuate în teren a rezultat faptul că persoana juridică A. S.R.L. nu desfăşoară efectiv activităţi lucrative la sediul social situat în Mun. Timişoara, bld. Iuliu Maniu, nr. 49, SAD nr. 2, respectiv punctul de lucru situat în Mun. Timişoara, str. x, et. Demisol, ap. 4+5, SAD 1, corp A, judeţ Timiş, în cuprinsul notei-raport întocmite de echipa operativă din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Timiş, rezultând următoarele: adresa declarată ca sediu social în ONRC nu a putut fi identificată; la sediul secundar al societăţii a fost găsit un SAD unde nu se desfăşoară activităţi lucrative; nu s-a putut lua legătura cu reprezentanţii societăţii întrucât la posturile telefonice înregistrate la ONRC, cât şi la postul telefonic aflat pe cererea de eliberare a avizului de angajare, nu a răspuns nimeni.
În acest context, în acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, împrejurarea că reclamanta are înscris în certificatul de înregistrare la ONRC codul CAEN care permite juridic desfăşurarea unei activităţi, Înalta Curte constată că nu este suficientă pentru realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include şi o prestaţie materială, respectiv desfăşurarea efectivă a activităţii autorizate.
De altfel, recenta modificare a O.G. nr. 25/2014, adusă prin Legea nr. 28/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor, în vigoare începând cu data de 08.03.2024, vine să confirme justeţea acestei interpretări, clarificând textul art. 4 alin. (2) lit. a) prin aceea că se prevede în mod explicit că activitatea compatibilă cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului trebuie să fie desfăşurată efectiv de către angajatorul care solicită şi căruia i se eliberează avizul de muncă (a) angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfăşoară efectiv pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului. Înalta Curte notează şi că, prin condiţiile inserate la art. 4 alin. (2) lit. a)1 din O.G. nr. 25/2014, legiuitorul a adus o precizie şi mai mare scopului şi limitelor actului normativ indicat, stipulând că avizul de angajare nu poate fi eliberat angajatorului a cărui activitate nu a fost înfiinţată sau se derulează în scopul principal de a facilita intrarea străinilor pe teritoriul României.
Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 6 din O.G. nr. 25/2014, dovada condiţiei generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) din această ordonanţă se efectuează, în primul rând, prin depunerea certificatului de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerţului, însă aceasta nu semnifică faptul că este suficientă autorizarea unei activităţi în evidenţele ONRC pentru a se considera întrunită condiţia legală, raportat la conţinutul normei juridice care prevede în mod expres cerinţa desfăşurării efective a acestei activităţi.
Or, instanţa de control judiciar are în vedere dispoziţiile art. 28 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014 potrivit cărora ulterior depunerii documentaţiei de către persoana juridică, structura de imigrări poate efectua verificări suplimentare pentru a constata îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea avizului de angajare, inclusiv a cerinţei de la art. 4 alin. (2) lit. a), tocmai pentru a se evita orice suspiciuni de migraţie ilegală şi pentru a se stabili cu certitudine nevoia de forţă de muncă aparţine, într-adevăr solicitantului avizului de angajare.
Însă, din probele administrate în cauză, recurenta nu a fost în măsură să demonstreze că desfăşoară efectiv respectivele activităţi, în lipsa unor contracte de prestări servicii încheiate în acest sens, care să aibă ca obiect acest tip de activitate pentru care este autorizată. Pe de altă parte, simpla susţinere a posibilităţii recurentei de a plasa forţă de muncă la altă societate, nu probează că străinul pentru care s-a solicitat avizul urmează să presteze o activitate la un anumit terţ.
De altfel, nici în calea de atac a recursului recurenta - reclamantă nu a susţinut o altă situaţie de fapt şi nu a depus dovezi conform cărora are în derulare contracte de prestări servicii în România în domeniul construcţiilor, acesteia oferindu-i-se posibilitatea de a pune la dispoziţia structurii de imigrări documente relevante pentru a dovedi că desfăşoară efectiv activităţi corespunzătoare codului CAEN 4120.
În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentei potrivit cărora a luat cunoştinţă de acele verificări doar la momentul la care au fost depuse la dosarul instanţei şi nu i-au fost comunicate, câtă vreme, din actele de la dosar, rezultă că prin adresa din data de 01.08.2023, acesteia i s-a comunicat faptul că urmează a se efectua verificări suplimentare sub aspectul îndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014.
Nefondate sunt şi susţinerile recurentei referitoare la faptul că o parte din cetăţenii străini pentru care a solicitat eliberarea avizelor de angajare lucrează în cadrul altor societăţi în baza contractelor de prestări servicii încheiate cu societatea S.C. C. S.R.L., întrucât prevederile art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 sunt clare în sensul că angajatorul - persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală - desfăşoară pe teritoriul României activităţi compatibile cu funcţia pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesar, deci, ca solicitantul avizului de angajare să desfăşoare efectiv activitatea pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.
Aşadar, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită condiţia de la art. 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014, câtă vreme societatea nu desfăşoară ea însăşi activităţi ce implică spargerea şi tăierea materialelor de construcţii. Simpla menţionare în actul constitutiv a unui obiect de activitate din domeniul construcţiilor clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, în lipsa depunerii şi a unor dovezi din care să rezultă că desfăşoară sau urmează să desfăşoare efectiv asemenea activităţi care să necesite angajarea unor persoane, nu dovedeşte efectuarea efectivă a activităţii corespunzătoare codului CAEN 4120.
În consecinţă, Înalta Curte constată că refuzul intimatului-pârât Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie - Biroul pentru Imigrări Caraş-Severin nu este nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, ci, dimpotrivă, a fost emis cu respectarea prevederilor incidente în speţă.
Prin urmare, actul contestat a fost emis în aplicarea prevederilor legale incidente şi deplin acord cu acestea, fiind respectate condiţiile prevăzute de lege în situaţii precum cea dedusă judecăţii în prezenta cauză, nefiind identificate elemente de nelegalitate a acesteia din perspectiva motivului de casare invocat de recurentă.
3. Temeiul procesual al soluţiei date recursului
Pentru argumentele expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 726 din data de 29 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 726 din data de 29 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 iunie 2024.