Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.04.2022 sub dosar nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Procurorul General să emită reclamantului un nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 09.12.2016 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, până la data de 01.02.2022, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006), în conformitate cu dispozitivul sentinţei civile nr. 571/09.06.2020 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 971/10.06.2021 a Curţii de Apel Alba Iulia.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 155 din 29 iunie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocată prin întâmpinare;
- a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte coeficientul de multiplicare 19,000, anterior datei de 04.04.2019;
- a admis cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Procuror General;
- a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Procurorul General, să emită un nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 începând cu 09.12.2016 şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 pană la data de 01.02.2022.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 155 din 29 iunie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât reclamantul a solicitat recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi plata drepturilor aferente începând cu 09.12.2016, iar acţiunea a fost înregistrată la instanţă la 04.04.2022. Astfel, în raport de dispoziţiile art. 171 şi art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii şi ale art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 şi art. 2517 C. civ., în speţă a operat prescripţia dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 04.04.2019.
În continuare, a susţinut că sentinţa civilă nr. 571 din 09.06.2020 a Tribunalului Alba a fost pronunţată într-un litigiu de muncă şi nu instituie în sarcina Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie obligaţia de a emite un ordin de salarizare.
În acest sens, a arătat că în conformitate cu art. 70 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "(4) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casare şi Justiţie este ordonator principal de credite".
A mai susţinut că în speţă, sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 13 din 13.06.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 763 din 29.09.2016, redând dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi (3) şi art. 71 din Legea nr. 500/2002 şi dispoziţiile art. 14, art. 22 alin. (1), art. 29 alin. (3) şi art. 47 alin. (6) din acelaşi act normativ.
A mai arătat că din economia dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2022 rezultă, în esenţă, că: redistribuirea creditelor bugetare de către ordonatorul principal de credite se poate face doar dacă este prevăzută de lege; ordonatorul principal de credite poate utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate. În acest context, în mod greşit ordonatorul principal de credite a fost obligat la emiterea ordinului de salarizare.
Totodată, a precizat că executarea sentinţei civile nr. 571 din 09.06.2020 a Tribunalului Alba, altfel decât în condiţiile art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018, este nelegală.
Conform art. 791 alin. (1) şi art. 80 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Direcţia Naţională Anticorupţie funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Asimilarea salarizării procurorilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor două Direcţii cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a făcut în urma obţinerii de către primii a unei trepte ierarhice superioare şi a unui grad profesional superior, prin interviul susţinut în vederea numirii în structurile respective.
În consecinţă, salarizarea procurorilor din D.I.I.C.O.T. şi D.N.A. are la bază nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorii din celelalte parchete, chiar dacă participă la şedinţele de judecată în cauzele instrumentate de D.I.I.CO.T. şi D.N.A., nu efectuează şi urmărirea penală, cu caracteristicile şi dificultăţile specifice cauzelor de crimă organizată şi terorism/respectiv de combatere a corupţiei.
În aceste condiţii, argumentul invocat de prima instanţă, în sensul că salarizarea procurorilor din cadrul celor două Direcţii are la bază doar criteriul apartenenţei la un domeniu restrâns în realizarea justiţiei, respectiv specificul infracţiunilor, este nefondat. Întrucât procurorii care funcţionează în cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii nu participă la judecarea cauzelor privind infracţiunile la care se referă art. 36 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., acestora nu li se poate acorda coeficientul de multiplicare 19.
În opinia recurentului-pârât, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa de fond trebuia să ţină cont de dispoziţiile Deciziilor nr. 818 - 821 din 03.07.2008 ale Curţii Constituţionale, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008.
Începând cu 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare. Astfel, din analiza dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009 şi art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiaşi act normativ, noile indemnizaţii de încadrare din sistemul justiţiei nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile/majorările şi adaosurile acordate prin aceeaşi lege.
Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menţinute şi în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011. Dreptul acordat de prima instanţă nu se regăseşte printre cele prevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraţilor în perioada 01.01.2010 la zi. Cu atât mai mult, respectivul drept nu poate fi acordat după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.
Din coroborarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 cu cele ale art. 8 alin. (1) din Anexa V a aceluiaşi act normativ rezultă că, începând cu 01.01.2018, a fost stabilit un nivel maxim al indemnizaţiei de încadrare pe grade profesionale, care nu poate fi depăşit. Calculul drepturilor salariate ale procurorilor prin raportare la valori de referinţă sectoriale şi la coeficienţi de multiplicare a fost realizabil doar până la 31.12.2017.
Începând cu 01.01.2018, coeficientul de multiplicare şi valoarea de referinţă sectorială (elemente ale calculului drepturilor salariate) se regăsesc doar în componenţa drepturilor salariale care nu au ajuns la nivelul maxim aferent anului 2022. În caz contrar, se acordă drepturile salariale prevăzute de lege pentru anul 2022, corespunzătoare gradului profesional deţinut, fără existenţa unui calcul care să aibă la bază cele două elemente.
În speţă, întrucât legea de salarizare în vigoare a stabilit un nivel maxim pe grade profesionale, care nu poate fi depăşit, începând cu 01.01.2018 s-a avut în vedere nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare aferente anului 2022, corespunzătoare gradului profesional deţinut.
Promovarea judecătorilor şi procurorilor, precum şi a personalului asimilat acestora se realizează în conformitate cu dispoziţiile art. 43 şi urm. din Legea nr. 303/2004. În prezent, reclamantul nu deţine gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Aşadar, în mod greşit instanţa de fond a dispus recalcularea indemnizaţiei de încadrare a reclamantului prin raportare la coeficientul de multiplicare 19, aferent gradului profesional corespunzător Parchetului de lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
După redarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015 şi a art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, recurentul-pârât a arătat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi dreptul acordat de prima instanţă.
În final, a făcut referire la statuările Curţii Constituţionale (Decizia nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M. Of. nr. 586 din 07.07.2005; Decizia nr. 693 din 17.10.2006) şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hot. pron. în cauza Kechko c. Ucrainei; Hot. pron. în cauza Wieczorek c. Poloniei) şi a apreciat că acestea sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză.
Faţă de aspectele precedente, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi, în rejudecare: admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 04.04.2019 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă, ca prescrisă; respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
1.4. Apărările formulate în cauză
În cauză intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.
1.5. Procedura de soluţionare a recursului
În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.
Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 23 noiembrie 2023, cu citarea părţilor, dosarul fiind ulterior amânat pentru soluţionarea dosarelor nr. x/2023 şi y/2023 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând hotărârea recurată, în raport cu actele dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma argumentelor prezentate de părţi, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este fondat, în limitele şi pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
2.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Reclamantul a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul considerat nejustificat, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de emitere a unui nou ordin de încadrare, care să corespundă celor statuate în titlul executoriu de care beneficiază, respectiv sentinţa civilă nr. 571/2020 din 09.06.2020 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 971/2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.
Prin sentinţa civilă nr. 571/2020 din 09.06.2020 pronunţată de Tribunalul Alba, au fost obligaţi pârâţii Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, în contradictoriu şi cu reclamantul din prezenta cauză, la recalcularea indemnizaţiei de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 09.12.2016 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19.000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT- O.U.G. nr. 27/2016).
Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în ceea ce priveşte coeficientul de multiplicare 19,000, anterior datei de 04.04.2019, invocate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe fondul cauzei, a admis cererea formulată de către reclamantul A. şi a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Procurorul General, să emită un nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 începând cu 09.12.2016 şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 pană la data de 01.02.2022.
Recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat critici de nelegalitate, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a soluţionat în mod greşit excepţia prescripţiei în promovarea acţiunii. Totodată, în opinia sa, hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 7 lit. c) din Cap. 1 Secţiunea a 3-a, art. 8 şi 9 din Cap. VIII, Secţiunea a 2-a din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017, art. 1 alin. (3) Cap. 1 Secţiunea 1 din Legea nr. 153/2017, cu luarea în considerare a unui coeficient de multiplicare neprevăzut în dispoziţii legale care reglementează salarizarea judecătorilor cu grad de judecătorie.
În primul rând, instanţa de control judiciar constată că nu pot fi primite argumentele expuse de recurentul-pârât în susţinerea greşitei soluţionări a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune invocate de acesta în faţa primei instanţe, care de altfel sunt similare cu cele formulate prin întâmpinarea din dosarul de fond.
Recurentul-pârât, invocând dispoziţiile art. 171 şi art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii şi ale art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 şi art. 2517 din C. civ., a susţinut că, în speţă, a operat prescripţia dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 04.04.2019, întrucât reclamantul a solicitat recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi plata drepturilor aferente începând cu 09.12.2016, iar acţiunea a fost înregistrată la instanţă la 04.04.2022.
În deplin acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtului la plata unor drepturilor salariale restante pentru a fi aplicabile prevederile C. civ. în materia prescripţiei extinctive.
Obligaţia la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi la plata acestor drepturi salariale, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00, a fost dedusă deja judecăţii în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Alba, fiind pronunţată sentinţa definitivă nr. 571 din 09.06.2020, însă prin acţiunea prezentă se solicită constatarea refuzului nejustificat al pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare care să corespundă drepturilor salariale deja stabilite cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa sus menţionată.
În atare situaţie, recurentul-pârât nu mai poate repune în discuţie excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Cu alte cuvinte, coordonatele dreptului material ce se impune a fi recunoscut prin emiterea ordinului de către ordonatorul principal de credite trebuie să fie cele statuate în cuprinsul hotărârii judecătoreşti anterior arătate.
Cea de-a doua critică de nelegalitate formulată a vizat fondul dedus judecăţii, respectiv soluţia dată capătului de cerere privind obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 începând cu 09.12.2016 şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 pană la data de 01.02.2022, în considerarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţa de drept comun în materia dreptului muncii, prin care s-a soluţionat un litigiu vizând recunoaşterea stării de discriminare si repararea prejudiciului produs, prin plata diferenţelor salariale dintre suma plătită şi suma ce ar fi trebuit să le fie plătită prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,00 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006).
Cu privire la acest petit, prima instanţă a admis acţiunea, reţinând, în esenţă, că neemiterea unui nou ordin de încadrare cu luarea în calculul indemnizaţiilor de încadrare brute a coeficientului de multiplicare 19,000 este nejustificat, în condiţiile în care există hotărâri judecătoreşti prin care a fost recunoscut acest drept salarial.
Referitor la această problemă de drept, se constată că, ulterior pronunţării hotărârii recurate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a intervenit, prin recursuri în interesul legii, pronunţând Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 422 din 09 mai 2024 şi Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 383 din 24 aprilie 2024.
Astfel, prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că "Drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri."
S-a reţinut astfel că "respectivele hotărâri judecătoreşti nu au fost de natură a modifica/a completa legea şi nici de a schimba cadrul legal prin care se determină indemnizaţia de încadrare a celor care au beneficiat de aceşti coeficienţi, având ca efect exclusiv acoperirea prejudiciului cauzat prin tratamentul salarial discriminator generat de reglementarea anterioară şi constatat pe cale jurisprudenţială." (considerentul nr. 94).
Deopotrivă, prin Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut, în privinţa coeficienţilor de multiplicare că aceştia "constituie elementul component variabil, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari, prin intermediul cărora se realizează o diferenţiere a veniturilor în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului şi cu funcţia ocupată," (considerentul nr. 72).
În plus, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în paragraful 82 s-a reţinut că:
"Aşadar, atunci când instanţele judecătoreşti sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiţi destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaşte dreptul la respectivele majorări."
Având a urma aceste dezlegări obligatorii ale chestiunilor de drept incidente speţei, Înalta Curte va constata că, printr-o greşită aplicare a principiilor legalităţii, nediscriminării, egalităţii, importanţei sociale a muncii şi al ierarhizării pe verticală şi orizontală, aşa cum sunt ele definite de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, prima instanţă a reţinut că hotărârea judecătorească invocată de intimatul-reclamant impune obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare prin raportare la un coeficient de multiplicare 19,000.
2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârât şi va casa în parte sentinţa atacată.
În rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca neîntemeiată. Va menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 155 din 29 iunie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.