Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022/a2, reclamantul A. a solicitat să se dispună reexaminarea încheierii de şedinţă din data de 20.01.2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2022, solicitând a se reveni asupra măsurii de anulare şi să se dispună retrimiterea cauzei completului iniţial învestit pentru continuarea judecăţii.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Prin decizia civilă nr. 205 din 10 aprilie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal s-a anulat cererea de reexaminare formulată de reclamantul A. împotriva încheierii pronunţate în data de 20.01.2023 în dosarul nr. x/2022.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 205 din 10 aprilie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs A., criticând-o pentru nelegalitate.
1.4. Apărările formulate în cauză
În cauză intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând cu prioritate excepţia de netimbrare a recursului, invocată din oficiu, în temeiul art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 197 C. proc. civ.:
"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."
De asemenea, conform dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege", iar art. 33 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede că "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei."
Prin adresa din cadrul procedurii prealabile emisă la data de 26.05.2023 şi comunicată recurentului la data de 31.05.2023, astfel cum reiese din dovada de înmânare aflată la dosar, Înalta Curte a adus la cunoştinţa părţii obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferente cererii de recurs formulate împotriva deciziei civile nr. 205 din 10 aprilie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
Cu toate acestea, până la termenul de judecată din data de 13 iunie 2024, recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de instanţă.
Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de plata taxei judiciare de timbru. Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferente căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. raportat la alin. (3) al aceluiaşi text de lege, sancţiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.
Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 raportat la art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu, şi va anula recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 205 din 10 aprilie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu.
Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 205 din 10 aprilie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.