Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.09.2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Naţională Anticorupţie şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:
- anularea Ordinului nr. 736/14.09.2022 prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Ordinului nr. 547/08.12.2021 şi Ordinului nr. 567/18.07.2022;
- anularea în parte a Ordinul nr. 547/08.12.2021 şi prevederile art. 2 ale Ordinului nr. 567/18.07.2022 şi a Ordinului nr. 567/18.07.2022 în totalitate şi înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
- anularea în parte a Ordinului nr. 547/08.12.2021, respectiv prevederile art. 4 şi art. 6 din acest ordin şi recalcularea şi plata diferenţelor salariale reprezentând diferenţele rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01 august 2016, şi nu cu trei ani anterior datei emiterii ordinului contestat;
- anularea în parte a Ordinului nr. 2295/07.12.2021 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, în baza căruia au fost emise ordinele de mai sus, de asemenea, cu privire la prevederile art. 2 din acest ordin şi înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul, şi, respectiv a prevederilor art. 4 şi art. 6 din acest ordin şi din această decizie şi recalcularea şi plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01.08.20116 şi nu cu trei ani anterior datei emiterii ordinului contestat;
- actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite.
- obligarea pârâţilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare prin obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea şi plata efectivă a drepturilor, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, pentru perioada 01 august 2016 - viitor.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 623 din 10 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a respins cererea în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, ca neîntemeiată.
S-a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 623 din 10 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii B. şi A. au formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
După ce au prezentat situaţia de fapt şi motivele expuse în cererea de chemare în judecată, recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2007 privind plafonarea drepturilor salariale.
Astfel, consideră că, în mod greşit, prima instanţă a înlăturat argumentul reclamanţilor constând în aceea că aplicarea plafonului aferent anului 2022 lipseşte de efect hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut anterior dreptul la calculul indemnizaţiilor prin raportare la o VRS de 605,225 RON.
Raţionamentul instanţei potrivit căruia în privinţa ofiţerilor de poliţie judiciară care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care au atins nivelul maxim de salarizare pentru anul 2022 al indemnizaţiei de încadrare, indiferent dacă aceştia beneficiază sau nu de hotărâri judecătoreşti ce constituie titluri executorii, ar fi incidente prevederile Legii cadru nr. 153/2017, este eronat.
Recurenţii-reclamanţi susţin că un raţionament corect asupra chestiunii mai sus enunţate a operat la nivelul Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care prin Ordinul nr. 105/2023 din 29.03.2023 a dispus în aplicarea considerentelor încheierii din 28 decembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia nr. 600 din 23 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în Dosarul nr. x/2023, în sensul că "plafonarea reglementata prin art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 vizează exclusiv drepturile salariale stabilite prin această lege, respectiv creşterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a acesteia, conform distincţiilor de la art. 38 alin. (3)-(5), iar nu şi drepturile care sunt recunoscute prin hotărâri judecătoreşti în temeiul unor prevederi legale anterioare."
Întrucât prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale a fost consacrat principiul egalizării drepturilor salariale ale magistraţilor şi ale personalului ale cărui drepturi salariale sunt stabilite prin raportare la salarizarea magistraţilor, aşa cum sunt ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, recurenţii-reclamanţi apreciază că sunt îndreptăţiţi să beneficieze de valoarea sectorială neplafonată de 605,225 RON.
În acest sens, arată că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 700/2019 s-a constatat că:
37. Stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de functie/salariilor de functie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalitălilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, Si anume acela de "eliminare a disfunctionalitătilor salariale existente în sistemul public de salarizare", şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.
Tot în acest sens, prin Decizia nr. 607/2022 publicată în M.Of. nr. 152/22.02.2023 (respinsă) "Curtea a mai observat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea personalului din sectorul public, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislatiei, aspecte ce tin de competenta autoritătii legiuitoare.
Totodată, Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constitufională, aceasta revenind autorităţilor publice responsabile, iar în caz de litigiu, instanţelor judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 196 din 7 aprilie 2022, paragrafele 30 şi 31)."
În acest context, s-a reţinut că ipoteza de aplicare a normei priveşte situaţia în care, "începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de functie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate."
O atare situaţie nu poate interveni decât în procesul de aplicare etapizată a legii, care presupune acordarea de creşteri salariale ori de alte majorări salariale, conform art. 38 alin. (3)-(5), fără ca legiuitorul să fi urmărit plafonarea la nivelul stabilit pentru anul 2022 a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariile de frncţie, indemnizaţiilor de încadrare aflate/menţinute în plată la nivelul pentru luna iunie 2017.
Dacă legiuitorul ar fi procedat altfel, în sensul stabilirii cu valoare de principiu a plafonului maxim al drepturilor salariale, atunci norma de la art. 38 alin. (6) nu ar fi fost limitată la data de 1 ianuarie 2018 şi nu ar fi fost plasată în cadrul art. 38, după norme legale care prevedeau majorări anuale ale drepturilor salariale.
Astfel, plafonarea impusă de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 vizează creşterile salariale ce decurg din aplicarea etapizată a legii, conform distincţiilor de la art. 38 alin. (2)-alin. (5), iar nu reducerea drepturilor salariale ori neacordarea în totalitate a unor drepturi salariale.
Prevederile din Legea cadru nr. 153/2017 nu pot constitui un temei suficient pentru ignorarea opozabilităţii hotărârilor judecătoreşti prin care a fost admisă anularea ordinelor de salarizare şi s-a dispus recalcularea drepturilor salariale cu înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. .153/2017, întrucât aceste norme legale nu pot fi desprinse de contextul în care au fost adoptate, de celelalte prevederi ale art. 38 şi de interpretarea dată de Curtea Constituţională.
Dacă legiuitorul ar fi procedat altfel, în sensul stabilirii cu valoare de principiu a plafonului maxim al drepturilor salariale, atunci norma de la art. 38 alin. (6) nu ar fi fost limitată la data de 1 ianuarie 2018 şi nu ar fi fost plasată în cadrul art. 38, după norme legale care prevedeau majorări anuale ale drepturilor salariale.
Recurenţii-reclamanţi apreciază că în cazul lor nu este incidentă plafonarea/limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, atât timp cât în materia salarizării, odată introdus în baza de calcul un element salarial, nu se poate proceda la eliminarea acestuia, deoarece s-ar ajunge la o diminuare a dreptului salarial, ce ar încălca principiul drepturilor câştigate, în contextul în care există un raport de muncă sui generis, conform practicii ICCJ.
Pentru aceste considerente, consideră că se impune obligarea la plata diferenţelor salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit lunar şi până la data plăţii efective a acestor drepturi.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Intimata-pârâtă Direcţia Naţională Anticorupţie a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, în opinia sa sentinţa fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a legii.
În ceea ce priveşte acordarea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, fără incidenţa prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi având în vedere dispoziţiile Ordinului Procurorului şef Direcţie nr. 238 din 26.04.2023, prin care s-a acordat dreptul solicitat, intimata-pârâtă a susţinut că cererea reclamanţilor a rămas fără obiect.
4.2. Intimata-pârâtă Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat excepţia rămânerii fără obiect în raport de Ordinul nr. 551 din 12.04.2023 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenţii-reclamanţi este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Preliminar, Înalta Curte constată că, atât Ordinului procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. 238 din 26.04.2023, cât şi Ordinul nr. 551 din 12.04.2023 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilesc salarizarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 08.12.2018, respectiv 07.12.2018 (Ordinul nr. 551/12.04.2023), însă recurenţii-reclamanţi solicită acordarea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, fără incidenţa prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.08.2016.
În aceste condiţii, excepţia rămânerii fără obiect, invocată de intimatele-pârâte, apare ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Naţională Anticorupţie şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu o cerere prin care au solicitat:
- anularea Ordinului nr. 736/14.09.2022 prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Ordinului nr. 547/08.12.2021 şi Ordinului nr. 567/18.07.2022;
- anularea în parte a Ordinul nr. 547/08.12.2021 şi prevederile art. 2 ale Ordinului nr. 567/18.07.2022 şi a Ordinului nr. 567/18.07.2022 în totalitate şi înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
- anularea în parte a Ordinului nr. 547/08.12.2021, respectiv prevederile art. 4 şi art. 6 din acest ordin şi recalcularea şi plata diferenţelor salariale reprezentând diferenţele rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01 august 2016, şi nu cu trei ani anterior datei emiterii ordinului contestat;
- anularea în parte a Ordinului nr. 2295/07.12.2021 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, în baza căruia au fost emise ordinele de mai sus, de asemenea, cu privire la prevederile art. 2 din acest ordin şi înlăturarea plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi, urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul, şi, respectiv a prevederilor art. 4 şi art. 6 din acest ordin şi din această decizie şi recalcularea şi plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01.08.20116 şi nu cu trei ani anterior datei emiterii ordinului contestat;
- actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite.
- obligarea pârâţilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare prin obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea şi plata efectivă a drepturilor, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, pentru perioada 01 august 2016 - viitor.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamanţii formulând critici din perspectiva motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, împărtăşind, în totalitate, opinia primei instanţe.
Înalta Curte reţine că, în înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată.
De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Din analiza materialului probator, Înalta Curte constată că reclamanţii A. şi B. au avut calitatea ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, încetându-le detaşarea în cadrul instituţiei la data de 1.09.2020, respectiv la data de 1.06.2020.
La data de 08.12.2021 a fost emis ordinul procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. 547/08.12.2021 privind salarizarea magistraţilor şi a personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară, a specialiştilor, prin raportare la VRS 605,225 RON.
La art. 1 din ordin s-a prevăzut că începând cu data de 01.08.2016 persoanele menţionate anterior se salarizează având în vedere VRS 605,225 RON, "în condiţiile prezentului ordin".
La art. 2 s-a prevăzut că începând cu data de 1.01.2018 drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.
La art. 3 din ordin s-a prevăzut că pentru personalul menţionat la art. 1 căruia drepturile i s-au recunoscut prin hotărâri judecătoreşti, aplicarea ordinului se face cu respectarea dispozitivului hotărârilor judecătoreşti.
La art. 4 s-a prevăzut că în cazul personalului prevăzut la art. 1 căruia VRS 605,225 RON îi este recunoscută pe cale administrativă, recalcularea şi plata diferenţelor salariale se vor face cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani calculat în raport cu data emiterii ordinului.
La art. 6 se prevede că plata diferenţelor salariale se face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public, cu respectarea termenului de prescripţie prevăzut de lege.
La data de 18.07.2022 a fost emis ordinul procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. 567 privind salarizarea agenţilor şi ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţie Naţionale Anticorupţie, prin raportare la VRS 605,225 RON.
La art. 1 din ordin s-a prevăzut că începând cu data de 08.12.2018 persoanele menţionate anterior se salarizează având în vedere VRS 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din legea cadru nr. 153/2017.
Prin Ordinul nr. 2295/07.12.2021, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au fost stabilite recalcularea şi plata drepturilor salariale ale procurorilor prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, în măsura în care nu au devenit incidente prevederile art. 38 alin. (6) din legea nr. 153/2017
Înalta Curte reţine că, deşi în cauză chestiunile litigioase sunt acelea referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi la stabilirea datei de la care drepturile salariale sunt calculate prin raportare la VRS 605,225 RON, prima instanţă soluţionând acţiunea sub aceste aspecte, recurenţii-reclamanţi au criticat hotărârea recurată, reiterând aceleaşi argumente din cuprinsul acţiunii, doar din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, fără a aduce critici cu privire la stabilirea datei de la care sunt calculate drepturile salariale prin raportare la VRS 605,225 RON.
În aceste condiţii, instanţa de control va răspunde criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi referitoare la înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, potrivit art. 1 din Ordinul nr. 2295/07.12.2021 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu 01.08.2016, drepturile salariale ale destinatarilor acestui ordin, conform VRS de 605,225, au fost recunoscute fără a fi condiţionate de această plafonare, plafonarea fiind prevăzută, conform art. 2 din ordin, începând cu data de 01.01.2018.
Însă, conform ultimului ordin depus la dosar de către intimatul-pârât, Ordinul nr. 551/12.04.2023 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, drepturile salariale ale recurenţilor au fost recunoscute conform VRS 605,225 începând cu data de 07.12.2018 fără a se mai face referire la plafonarea prevăzut de art. 38 alin. (6) din legea-cadru menţionată.
Prin urmare, perioada pentru care ar fi aplicabilă plafonarea drepturilor salariale este 01.01.2018-07.12.2018.
Relativ la acest aspect, potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, "În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariate reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022."
Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii legale sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale, astfel că nu se poate stabili ca o lege aflată în vigoare să nu se aplice, nefiind permisă imixtiunea în atribuţiile puterii legislative ori în atribuţiile Curţii Constituţionale, neputându-se reţine că art. 38 alin. (6) ar încălca principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
În egală măsură, câtă vreme dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2018 sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale, acestea sunt aplicabile în emiterea ordinelor de salarizare dacă au atins nivelul maxim de plată pentru anul 2022.
După cum a reţinut şi prima instanţă, pentru o corectă valorificare a soluţiei pronunţate prin Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale şi a hotărârilor judecătoreşti prin care s-a stabilit calcularea salariilor prin raportare la VRS 605,225, invocate de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată, trebuie avută în vedere modalitatea în care vechiul sistem de calculare a salariilor influenţează salarizarea după intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 153/2017, relevante în acest sens fiind prevederile art. 38 alin. (2) lit. a), alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 153/2017.
Coroborând prevederile art. 38 alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) cu alin. (6) al aceluiaşi articol, rezultă astfel că, indiferent dacă nivelul dreptului salarial era mai mare la data de 1.01.2017 sau a devenit mai mare ulterior, ca urmare a aplicării majorărilor salariale, acesta nu poate depăşi valoarea calculată potrivit anexelor legii de salarizare.
Mai mult decât atât, modul de calculare a salariului stabilit prin hotărâri judecătoreşti întemeiate pe legislaţia salarizării anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 şi nivelul salarial rezultat astfel, este relevant pentru stabilirea ulterioară a salariului în conformitate cu art. 38 alin. (2), (3), (4), dar nu înlătură de la aplicare prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.
Instanţa de control nu poate primi susţinerea recurenţilor-reclamanţi în sensul că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu pot limita indemnizaţiile de încadrare în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti/acte administrative de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti sunt recunoscute şi stabilite anumite majorări salariale (VRS 605,225 RON), având în vedere faptul că hotărârile judecătoreşti sau actele administrative nu au făcut decât să aplice prevederile legale în stabilirea drepturilor salariale.
În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.295 din 28 decembrie 2020 a statuat în cadrul considerentelor 116, 117 şi urm. că majorările salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti se includ în noţiunea de majorări salariale reglementate, de vreme ce hotărârea judecătorească face aplicarea dispoziţiilor legii.
Nici critica recurenţilor potrivit căreia aplicarea plafonului aferent anului 2022 ar lăsa lipsite de efecte hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut anterior dreptul la calculul indemnizaţiilor prin raportare la o VRS de 605,225 RON nu poate fi primită, în raport de faptul că hotărârile judecătoreşti au în vedere împrejurările de fapt şi actele normative în vigoare la momentul pronunţării lor, ele privind modul de aplicare a dispoziţiilor anterioare în materia salarizării, fără însă a dispune asupra dreptului legiuitorului de a interveni, pe viitor, în limitele constituţionale ce îi sunt recunoscute, asupra modului de calcul al drepturilor salariale.
În ceea ce priveşte susţinerea recurenţilor-reclamanţi privind discriminarea ce s-ar crea între persoanele care au atins şi cele care nu au atins salariul de încadrare prevăzut în lege pentru anul 2022, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că nu exista discriminare, din perspectiva efectivităţii hotărârilor judecătoreşti de care dispun, între persoanele care au atins plafonul aferent anului 2022 si cele care nu au atins acest plafon, deoarece hotărârile judecătoreşti privind VRS de 605,225 sunt pronunţate în baza legislaţiei anterioare Legii nr. 153/2017, recunoscând acest drept pentru perioade anterioare datei de 01.07.2017 (chiar daca plata efectivă nu se mai poate realiza pentru acele perioade), astfel că toţi aceşti "beneficiari" de hotărâri judecătoreşti intră sub incidenţa Legii nr. 153/2017 cu drepturile salariale deja majorate virtual, urmând ca de la data de 01.07.2017 să se supună, cu toţii, exclusiv efectelor Legii nr. 153/2017.
Totodată, în legătură cu acelaşi argument privind discriminarea, instanţa de control judiciar are în vedere şi cele statuate la paragraful 86 din Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii referitoare la interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că,
"86. Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală".
Prin urmare, Înalta Curte constată că incidenţa prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 în materia drepturilor salariale calculate prin raportare la VRS 605,225 RON a fost stabilită în mod corect prin Ordinul nr. 547/08.12.2021 şi prin Ordinul nr. 567/18.07.2022, ambele emise de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.
În concluzie, soluţia primei instanţe, analizată în raport cu aspectele incidente la momentul pronunţării sale, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia rămânerii fără obiect, ca neîntemeiată şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia rămânerii fără obiect, ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de recurenţii - reclamanţi B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 623 din 10 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.