Şedinţa publică din data de 19 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 aprilie 2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. şi CC., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, au solicitat anularea parţială a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 6245/C/2021 din 30.12.2021, a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 403 din 07.02.2022 şi a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 717/C/07.02.2022 pentru stabilirea drepturilor salariale aferente judecătorilor şi asistenţilor judiciari din circumscripţia Curţii de Apel Timişoara, cu anexele individuale şi emiterea unor noi ordine prin care: - să se stabilească indemnizaţiile de încadrare conform VRS de 605,225 RON, chiar dacă indemnizaţiile depăşesc plafonul prevăzut de Anexa 5 la Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01 august 2016 şi nu cu data de 30.12.2021, data emiterii rodinului contestat; - să se stabilească sporurile în conformitate cu Legea nr. 153/2017, cu aplicarea prevederilor art. 4 şi 5 din Anexa V, Capitolul VIII din Legea nr. 153/2017 raportat la art. 25 din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01 august 2016 şi nu cu data de 30.12.2021, data emiterii ordinului contestat.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 60 din 18 ianuarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile, ca nefondate, şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. şi CC., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 60 din 18 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.
După o amplă expunere a situaţiei factuale care a condus la promovarea litigiului, reclamanţii susţin că prima instanţă nu a ţinut cont de argumentele prezentate în acţiune şi a reţinut o stare de fapt contrară înscrisurilor de la dosar.
Astfel, recurenţii-reclamanţi arată, în ceea ce priveşte primul capăt al cererii, vizând anularea parţială a OMJ nr. 6245/C/30.12.2021, OMJ nr. 403/07.02.2022 şi OMJ nr. 717/C/07.02.2022, că instanţa a reţinut eronat că prin art. 1 din primul ordin se recunoaşte modul de calcul al drepturilor salariale în raport de VRS 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016. Această reţinere este contrazisă de conţinutul ordinului, care prevede acest mod de calcul începând cu data de 30.12.2021, iar nu 01.08.2016.
Cât priveşte cererile de stabilire a sporurilor în conformitate cu Legea nr. 153 din 2017, cu aplicarea prevederilor art. 4 şi 5 din Anexa V, Capitolul VIII din Legea nr. 153/2017 raportat la art. 25 din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01 august 2016, iar nu cu data de 30.12.2021, susţin recurenţii-reclamanţi că prima instanţă nu a motivat această respingere, respectiv nu a înlăturat motivat susţinerile formulate prin cererea de chemare în judecată, în raport de deciziile ÎCCJ şi Curţii Constituţionale.
Mai arată recurenţii-reclamanţi că, deşi prin acţiune au solicitat administrarea unor probatorii, constând în emiterea unor adrese către ordonatorii principali şi secundari de credite indicaţi, pentru a dovedi că la nivelul acestora au fost recunoscute drepturile salariale solicitate şi de reclamanţi în prezenta cauză, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei cereri, respectiv nu a înlăturat motivat solicitarea reclamanţilor.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Sub un prim aspect, a susţinut că recurenţii-reclamanţi beneficiază deja de recunoaşterea drepturilor salariale solicitate prin acţiune, ca urmare a emiterii de către Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a Ordinului nr. 959 din 12.04.2023, astfel că acest capăt de cerere a rămas fără obiect. Potrivit acestui ordin, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi judecătoriilor au fost calculate în raport de valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.
În ceea ce priveşte data de la care drepturile salariale se stabilesc în raport de această valoare de referinţă sectorială, intimatul-pârât a învederat că în practica instanţelor de judecată au fost pronunţate soluţii diferite, de admitere, respectiv respingere a solicitărilor având acest obiect, iar în ceea ce priveşte cererile admise, dreptul a fost recunoscut cu începere de la date diferite. În acest context, Ministerul Justiţiei a emis o decizie administrativă pentru viitor, care nu poate fi cenzurată de instanţa de judecată, în sensul schimbării datei de la care produce efecte, depăşind termenul de 3 ani de prescriere a drepturilor respective. În absenţa deciziei administrative, singura posibilitate a reclamanţilor era promovarea unei acţiuni judiciare, iar jurisprudenţa unanimă este în sensul reţinerii prescripţiei drepturilor respective, astfel că nu se poate concepe ca un act administrativ să constituie pretext al repunerii în termenul de prescripţie, justificând acordarea unor drepturi din 2016.
În ceea ce priveşte acordarea sporurilor fără limita instituită de art. 25 din Leghea nr. 153/2017, intimatul-pârât solicită a fi avută în vedere Decizia nr. 15/28.05.2021, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a stabilit modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea nr. 153/2017, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi Lege. Învederează că art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 fixează doar pragul maxim pe care ordonatorul de credite trebuie să îl respecte, acesta având posibilitatea de a acorda sporuri al căror cuantum să fie mai mic de procentul de 30% prevăzut de textul de lege. În plus, în perioada de aplicare etapizată a legii, sporurile sunt stabilite de legiuitor conform O.U.G. nr. 114/2018 şi O.U.G. nr. 1/2020, la un nivel ce nu poate fi depăşit. Solicită a fi avute în vedere şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 126/2020 şi nr. 520/2020, prin care s-a constatat că art. 25 alin. (1) şi art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 sunt constituţionale.
Referitor la invocata stare de discriminare, intimatul-pârât consideră că reglementarea ori nereglementarea printr-un act normativ a unor drepturi excedează domeniului de aplicare a O.U.G. nr. 137/2000, astfel cum s-a reţinut prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 818-821/2018, prin care s-a statuat că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Referitor la pretinsa discriminare între magistraţi, intimatul face trimitere şi la hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-310/10 Agafiţei, indicând şi decizii din practica instanţelor naţionale privind principiile nediscriminării şi egalităţii.
4.2. În dosarul instanţei de recurs s-a depus întâmpinare şi de către intimata-pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de succesor în drepturile şi obligaţiile pârâtului Ministerul Justiţiei, conform art. 142, art. 148 şi art. 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară.
În ceea ce priveşte discriminarea salarială invocată de recurenţii-reclamanţi, intimata-pârâtă susţine că Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 se referă doar la recunoaşterea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, fără a-i include şi pe cei care nu beneficiază de astfel de hotărâri. Aceasta este şi distincţia pe care o operează ordinul atacat, care prin art. 1 reglementează administrativ pentru categoria angajaţilor care nu au promovat acţiuni judiciare sau au pierdut procesele de recunoaştere a VRS 605,225 RON de la data de 01.08.2016.
Referitor la plafonul prevăzut de art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017, intimata-pârâtă consideră că instanţa de fond a reţinut corect că acesta nu ar putea fi depăşit nici prin hotărâri judecătoreşti, nici prin acordarea unor suplimente prin alte legi.
În ceea ce priveşte OMJ nr. 6245/C/30.12.2021, intimata-pârâtă solicită ca instanţa să analizeze pretenţia reclamanţilor de recalculare şi plată a drepturilor salariale începând cu data de 01.08.2016 în raport de excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Arată că în practica instanţelor de judecată au fost pronunţate soluţii diferite, de admitere, respectiv respingere a solicitărilor având acest obiect, iar în ceea ce priveşte cererile admise dreptul a fost acordat de la date diferite. În acest context, Ministerul Justiţiei a emis o decizie administrativă pentru viitor, care nu poate fi cenzurată de instanţa de judecată, în sensul schimbării datei de la care produce efecte, depăşind termenul de 3 ani de prescriere a drepturilor respective. În absenţa deciziei administrative, singura posibilitate a reclamanţilor era promovarea unei acţiuni judiciare, iar jurisprudenţa unanimă este în sensul reţinerii prescripţiei drepturilor respective, astfel că nu se poate concepe ca un act administrativ să constituie pretext al repunerii în termenul de prescripţie, justificând acordarea unor drepturi din anul 2016.
5. Alte aspecte procesuale
Prin dispoziţiile art. 142 alin. (6) şi (8) din Legea nr. 304/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei ce decurg din calitatea acestuia de ordonator principal de credite, sens în care, la termenul de judecată din 19 iunie 2024, Înalta Curte a luat act de transmiterea calităţii procesuale de intimat-pârât de la Ministerul Justiţiei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este fondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la critica pronunţării unei hotărâri nemotivate, circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte o apreciază a fi fondată, prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia [europeană] pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că "Hotărârea va cuprinde: … b)…motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor.". Aceasta dispoziţie are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea de către legiuitor a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligaţie în sarcina instanţelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.
Confirmând şi întărind acest caracter imperativ, precum şi sancţiunea nulităţii, legiuitorul a înţeles să reglementeze pentru calea de atac a recursului un motiv de nelegalitate/casare distinct al hotărârii judecătoreşti, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., anume "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.".
Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată un aspect al garanţiilor procesuale conferite de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut:
"30 . . . . . . . . . .dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59]. 34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60).".
Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:
"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28-30).".
În raport de pretenţiile expuse prin cererea de chemare în judecată şi de argumentarea lor în fapt şi în drept, Înalta Curte constată că, deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor şi a motivelor expuse de părţi, nefiind întrunite cerinţele asigurării unui proces echitabil. Motivarea sentinţei are un caracter atât de general, încât nu permite exercitarea controlului judiciar, instanţa de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluţiei pronunţate, obligând la o casare cu trimitere spre rejudecare, deşi, strict formal, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat asupra fondului cauzei.
Astfel, considerentele sentinţei primei instanţe se rezumă la redarea foarte succintă a pretenţiilor reclamanţilor şi a apărărilor din întâmpinare, urmate de analiza excepţiilor invocate în cauză (inadmisibilitatea acţiunii, prescripţia dreptului material la acţiune, lipsa calităţii procesuale pasive); în ceea ce priveşte fondul cauzei, considerentele instanţei de fond se reflectă într-o pagină şi nu răspund decât parţial şi tangenţial chestiunilor de fapt şi de drept invocate de reclamanţi.
Acţiunea cuprinde motive de nelegalitate expuse de reclamanţi în cinci puncte şi anume: (i) nemotivarea în fapt şi în drept a ordinelor contestate; (ii) crearea unei situaţii discriminatorii între persoanele beneficiare ale unor hotărâri judecătoreşti prin care se recunoaşte dreptul la calcularea drepturilor salariale în raport de VRS 605,225 RON şi cele care nu sunt beneficiare ale unor astfel de hotărâri; (iii) ordinele atacate nu respectă dispoziţiile O.U.G. nr. 20/2016 şi aplică în mod retroactiv dispoziţiile legale de îngheţare a sporurilor; (iv) modul de calcul al sporurilor este nelegal şi discriminatoriu prin raportare la procurori, grefieri, personalul şi membrii CSM, magistraţii asistenţi şi judecătorii ÎCCJ, care fac parte din aceeaşi familie ocupaţională cu reclamanţii; (v) indemnizaţia de încadrare a fost limitată în mod nelegal la nivelul prevăzut de Legea nr. 153/2017, în baza art. 38 alin. (6) din acest act normativ.
Fiecare dintre aceste aspecte de nelegalitate este motivat de reclamanţi prin trimiteri la argumente juridice şi de jurisprudenţă, pe care însă instanţa de fond fie le-a analizat în aparenţă, fie, în ceea ce priveşte motivele de nelegalitate referitoare la nemotivarea actelor administrative atacate şi la modul de calcul al sporurilor, nu au fost deloc analizate în fond.
Prima instanţă a analizat doar chestiunea referitoare la discriminarea salarială invocată de reclamanţi, dar şi în acest caz doar prin prezentarea unei argumentaţii reduse ca întindere şi cu grad ridicat de generalitate, precum şi chestiunea referitoare la plafonul prevăzut de art. 38 alin. (6) raportat la art. 25 din Legea nr. 153/2017, în acest caz motivarea instanţei rezumându-se la citarea unui text de lege (fără a se indica ce articol reprezintă şi din ce act normativ face parte) şi la o concluzie în sensul că textul de lege nu distinge cu privire la motivul pentru care indemnizaţiile de încadrare pot ajunge mai mari, fără prezentarea unui raţionament logico-juridic care să conexe premisa cu concluzia.
Prin urmare, sentinţa recurată nu prezintă o analiză proprie şi completă a argumentelor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată, ceea ce face greu de decelat şi verificat raţionamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluţia pronunţată. Prima instanţă a făcut o analiză formală a cauzei, iar aspectele tratate de o manieră generală nu sunt suficiente pentru a se considera că a fost respectată condiţia motivării hotărârii, faţă de problematica dedusă judecăţii şi motivele de nelegalitate invocate.
Este adevărat că motivarea hotărârii nu reprezintă o problemă de volum, ci una de conţinut, dar este necesar ca acest conţinut să releve o analiză concretă şi completă a situaţiei de fapt şi de drept relevate în speţă. Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. face trimitere la nevoia expunerii motivelor de fapt şi de drept "pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie să cuprindă argumentele proprii judecătorului. Or, prezentarea excesiv de succintă a situaţiei de fapt şi de drept, urmată de o expunerea a unor concluzii generale, nesusţinute de un raţionament adecvat nu sunt menţiuni suficiente pentru a face dovada respectării rigorilor art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi nici a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României, care garantează dreptul la un proces echitabil.
Înalta Curte subliniază că obiectul căii de atac nu îl constituie pretenţia concretă a părţii, ca în cazul cererilor de învestire a primei instanţe, ci hotărârea judecătorească despre care se pretinde că nu este legală. Altfel spus, judecătorului căii de atac îi revine să verifice raţionamentul judecătorului fondului, căruia îi incumbă să soluţioneze procesul în primă instanţă, iar spre acest rezultat premisele acestui raţionament trebuie să fie accesibile din lectura hotărârii, prin prisma expunerii situaţiei de fapt şi a probelor concrete care o susţin, cu identificarea lor, respectiv prin prisma analizei în drept corespunzătoare acelei situaţii factuale stabilite.
Pentru aceste motive, întrucât considerentele hotărârii recurate nu cuprind o motivare adecvată, care să ofere certitudinea analizării efective şi complete a cauzei şi a argumentelor părţilor şi să asigure garanţia respectării dreptului la un proces echitabil, Înalta Curte constată că se impune casarea parţială a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea reluării analizei de fond a cauzei.
Caracterul parţial al casării sentinţei se impune ca urmare a nerecurării în cauză a soluţiei pronunţate de instanţa de fond asupra excepţiilor invocate de pârât prin întâmpinare, care astfel a căpătat caracter definitiv şi nu mai poate fi supusă reformării.
În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte nu va mai analiza criticile din recurs circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea reprezentând aspecte de fond, subsidiare analizei efectuate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Instanţa de fond va avea în vedere în rejudecare apărările invocate în recurs prin întâmpinările depuse în cauză, referitoare la o eventuală rămânere (parţială) fără obiect a capătului de cerere referitor la înlăturarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, ca urmare a emiterii unui nou ordin de salarizare. Totodată, având în vedere că instanţa de fond va proceda la rejudecarea fondului cauzei, aceasta va analiza şi se va pronunţa inclusiv asupra caracterului admisibil şi util al cererii de administrare a probelor, formulată de reclamanţi în cuprinsul acţiunii, asupra căreia nu a existat o analiză în primul ciclu procesual.
Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţi, va casa în parte sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în limitele casării, menţinând sentinţa recurată cu privire la soluţia pronunţată asupra excepţiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., M., X., Y., Z., AA., BB. şi CC. împotriva sentinţei civile nr. 60 din 18 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în limitele casării.
Menţine sentinţa recurată cu privire la soluţia pronunţată asupra excepţiilor.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.