Şedinţa publică din data de 19 iunie 2024
Asupra cererii de revizuire de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei deduse judecăţii
1.1. Prin cererea înregistrată la data de 25 aprilie 2022 pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019/a1, petentul A. în contradictoriu cu intimaţii B., C., Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada Rutieră, D., E. şi F., a solicitat completarea deciziei civile nr. 1209/11.04.2022, dată în apel, precum şi a încheierilor de şedinţă din 14.06.2021 şi 05.04.2022, toate pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2019.
La data de 27.05.2022, petentul a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 444 alin. (3) C. proc. civ.
1.2. Prin decizia civilă nr. 1758 din 31.05.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de completare a deciziei civile nr. 1209/11.04.2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a, precum şi a încheierilor de şedinţă din 14.06.2021 şi 05.04.2022, ca nefondată şi a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de petent.
1.3. Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţată prin decizia civilă nr. 1758/31.05.2022, a formulat recurs petentul A..
Prin cererea depusă la data de 19.08.2022, recurentul-petent a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 444 alin. (3), art. 445 şi art. 446 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 1994 din 09.09.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii recursului invocată prin întâmpinare de DGPMB, ca nefondată, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de recurent, ca inadmisibilă şi a respins recursul formulat de către recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1758/31.05.2022, în contradictoriu cu intimaţii C., Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti-Brigada de Poliţie Rutieră şi B. cu domiciliul în Gura Ocniţei, ca nefondat.
1.4. Împotriva deciziei civile nr. 1994 din 09.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs petentul A., criticând modul de soluţionare a cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 444 alin. (3), art. 445 şi art. 446 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 5030 din 02.11.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 1994 pronunţată la 09.09.2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
2. Cererea de revizuire
Prin cererea înregistrată la data de 11.03.2024, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub dosar nr. x/2024, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 5030 din 02.11.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi art. 21 din Legea nr. 554/2004, revizuentul solicitând, consecutiv admiterii căii de atac, constatarea caracterului admisibil al cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi trimiterea către această Curte a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate, în vederea soluţionării lor.
După prezentarea obiectului recursului şi a soluţiei dispuse prin decizia nr. 5030/02.11.2023, revizuentul susţine, din perspectiva cazului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., că instanţa de recurs a pronunţat o soluţie greşită de constatare a tardivităţii declarării căii de atac, raportat la prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, luând în considerare data pronunţării ca dată a începerii curgerii termenului de recurs de 48 de ore, iar nu data comunicării hotărârii recurate. În consecinţă, instanţa de recurs nu a analizat motivele de recurs şi nu s-a pronunţat cu privire la criticile recurentului, subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.
Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004, revizuentul susţine că i-a fost încălcat dreptul la plata onorariului, având astfel dreptul să invoce normele legale comunitare care asigură respectarea acestui drept şi anume dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi interzicerea discriminării prevăzute de art. 14 din aceeaşi Convenţie şi de art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie.
În ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil, revizuentul susţine că acest drept a fost încălcat prin modalitatea de calculare, de către instanţa de recurs, a termenului de 48 de ore de la pronunţare, în condiţiile în care acest termen se împlinea într-o zi de duminică, astfel că nu avea posibilitatea de a se încadra în termenul procedural şi nu a avut acces la instanţă pentru a susţine în calea de atac apărările şi excepţiile invocate.
Referitor la dispoziţiile art. 14 din CEDO şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, arată revizuentul că expertul desemnat are aceleaşi drepturi ca justiţiabilii, astfel că, dacă părţile formulează apărări şi excepţii în dosar, şi expertul beneficiază de aceleaşi mijloace legale în pricina în care a fost desemnat. Deşi regula este aceea că, potrivit art. 339 alin. (2) C. proc. civ., onorariul expertului se stabileşte prin hotărâre premergătoare soluţionării fondului, iar excepţia este prevăzută de art. 444 alin. (3) din acelaşi cod, în sensul că, atunci când instanţa a omis neintenţionat a se pronunţa asupra drepturilor expertului, acesta poate formula cerere de completare, în practica instanţelor se observă o inversare a regulii cu excepţia. Prin dispunerea asupra onorariului expertului în afara procesului se creează un prejudiciu atât expertului, cât şi Ministerului Justiţie, care este beneficiar în parte al onorariului, iar faţă de refuzul instanţelor de a dispune măsurile procesuale în timpul procesului, expertul desemnat este nevoit să formuleze căi de atac, în care să invoce apărări şi excepţii. Din această perspectivă, este admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 444 alin. (3), art. 445 şi art. 446 C. proc. civ.
3. Apărările formulate în cauză
Intimaţii B., C. şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada de Poliţie Rutieră nu au depus întâmpinări faţă de cererea de revizuire formulată în cauză.
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul A., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
II.1. În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii, pentru motivele enumerate la pct. 1 - 11, hotărârile pronunţate asupra fondului sau dacă evocă fondul. Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, însă doar pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3 (dar numai ipoteza judecătorului), pct. 4 şi pct. 7-10 ale art. 509 alin. (1) C. proc. civ. (respectiv pct. 7 - 11, conform modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018).
Cererea ce face obiectul prezentei cauze a fost întemeiată de revizuent pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea poate fi cerută dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Înalta Curte reţine că antamarea fondului cauzei, prin hotărârea supusă revizuirii, este o condiţie de admisibilitate a căii de atac extraordinare, conform art. 509 alin. (1) C. proc. civ., aplicabilă în toate cazurile în care revizuirea se întemeiază pe pct. 1 din acest articol.
Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei instanţelor naţionale, hotărârile instanţei de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanţa admite recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată. S-a mai reţinut că nu fac obiectul cererii de revizuire deciziile prin care se dispune respingerea/anularea recursului în temeiul unei excepţii, care face inutilă cercetarea cauzei în fond. În această categorie au fost incluse şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în soluţionarea unor incidente procedurale (ex: strămutare) sau în soluţionarea unor aspecte de natură procedurală (conflict de competenţă, perimare, etc.), care nu presupun analiza raporturilor juridice deduse judecăţii.
Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că prin decizia nr. 5030 din 2 noiembrie 2023, atacată cu revizuire, recursul declarat de petent a fost respins ca tardiv. Astfel fiind, această decizie nu s-a pronunţat asupra fondului şi nici nu a evocat fondul, ci doar a constatat că recursul declarat de petent nu respectă termenul de declarare a recursului, prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, raportat la art. 181 alin. (1) pct. 1 şi art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.
Prin urmare, raportat la cazul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi, reţinând că revizuirea este îndreptată împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire întemeiată pe acest text de lege, ca inadmisibilă.
II.2. În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.", iar conform art. 148 alin. (2) din Constituţie "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."
Raportat la normele citate, Înalta Curte constată că, pentru a fi în prezenţa cazului de revizuire reglementat de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este necesar ca revizuentul să invoce o pretinsă încălcare a prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene ori a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu.
Tratatele reprezintă legislaţia primară a Uniunii Europene, fiind acorduri cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, semnate de toate ţările Uniunii Europene, care stabilesc obiectivele Uniunii Europene, regulile de funcţionare a instituţiilor europene, procedurile decizionale şi relaţiile dintre Uniunea Europeană şi statele sale membre. Legislaţia secundară a Uniunii Europene este constituită, potrivit art. 288 TFUE, din regulamente, directive, decizii, recomandări şi avize, dintre care regulamentele şi deciziile au caracter obligatoriu şi sunt direct aplicabile în legislaţia naţională, iar directivele obligă fiecare stat membru cu privire la rezultatul care trebuie atins, sens în care statele membre procedează la transpunerea acestor prevederi în legislaţia naţională.
Conchizând, pentru ca o cerere de revizuire să se circumscrie art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 148 alin. (2) din Constituţie, revizuentul trebuie să susţină şi să argumenteze cu privire la încălcarea priorităţii de aplicare a unui tratat, regulament, decizie ori directivă a Uniunii Europene faţă de legislaţia naţională. Acestor acte cu caracter obligatoriu li se adaugă şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) prin care se interpretează normele comunitare, sens în care s-a reţinut şi prin decizia nr. 45/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:
"65. În jurisprudenţa sa, CJUE a reţinut că interpretarea pe care a dat-o unei norme de drept european, în exercitarea competenţei pe care i-o conferă articolul 234 (n.a., actual art. 267 din TFUE), lămureşte şi precizează, dacă este nevoie, semnificaţia şi domeniul de aplicare ale acestei norme, astfel cum trebuie sau ar fi trebuit să fie înţeleasă şi aplicată de la intrarea sa în vigoare (a se vedea, în special, Hotărârea din 27 martie 1980, Denkavit italiana, C-61/79, pct. 16, Hotărârea din 10 februarie 2000, Deutsche Telekom, C-50/96, pct. 43, precum şi Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, C-453/00, pct. 21). Cu alte cuvinte, o hotărâre preliminară nu are o valoare constitutivă, ci pur declarativă, cu consecinţa că efectele sale se aplică, în principiu, de la data intrării în vigoare a normei interpretate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 octombrie 1995, Richardson, C-137/94, pct. 33). 66. Astfel, deciziile interpretative ale CJUE fac corp comun cu norma interpretată şi se aplică în toate situaţiile în care se aplică dreptul european interpretat, adică şi raporturilor juridice care s-au născut/modificat/stins anterior pronunţării deciziilor şi care nu sunt încă definitive (adică fac obiectul unor litigii pendinte)."
Raportând aceste consideraţii de ordin teoretic şi jurisprudenţial la speţa de faţă, Înalta Curte constată că prin cererea de revizuire nu s-a invocat încălcarea principiului priorităţii unui act legislativ cu caracter obligatoriu al Uniunii Europene şi nici a jurisprudenţei interpretative a CJUE, ci a unor prevederi din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Protocolul nr. 12 la această Convenţie, susţineri care nu se circumscriu prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 148 alin. (2) din Constituţie.
Înalta Curte mai reţine că textul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se referă strict la principiul priorităţii dreptului european, formula redacţională a motivului de revizuire special din Legea nr. 554/2004 fiind total diferită de modul de redactare a motivelor de revizuire prevăzute la pct. 10 şi 11 ale art. 509 din C. proc. civ., unde se face vorbire în mod expres de instanţa europeană de contencios a drepturilor omului - Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv de instanţa de contencios constituţional din România - Curtea Constituţională (a se vedea în acest sens şi considerentul nr. 14 din Decizia nr. 45/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).
Astfel fiind, argumentele revizuentului cu privire la încălcarea art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO nu pot fi analizate din perspectiva cazului de revizuire invocat, reglementat de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, formulată de revizuentul A., ca inadmisibilă, cu menţiunea că aceeaşi soluţie de inadmisibilitate a fost anterior dată cererii şi din perspectiva celuilalt temei de drept invocat (art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 5030 din 2 noiembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 19 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.