Şedinţa publică din data de 10 septembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procedura în faţa primei instanţe
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 14.11.2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciara a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei de clasare C22-4435/17.10.202221.09.2022 şi a rezoluţiei de clasare C22-4544/24.10.2022 solicitând admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1359 din 04.10.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
"Respinge excepţia inadmisibilităţii, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Respinge contestaţia, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECTIA JUDICIARA, ca neîntemeiată."
Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 1359 din 04.10.2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. în cadrul căruia, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susţinut în esenţă că, raportat la art. 5 alin. (2) şi (3), art. 27 din O.U.G. nr. 38/30 martie 2020, Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecşie aprobat prin ordinul Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. 136/2018, dar şi Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică şi Regulamentului nr. 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din data de 23 iulie 2014 privind identificarea elecronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE, semnătura aplicată de recurent pe sesizarea depusă este o semnătură electronică avansată.
Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând că argumentele invocate de recurentul -reclamant nu pot fi reţinute ca motive de nelegalitate sau netemeinicie ale sentinţei, instanţa de fond făcând o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Analizând hotărârea recurată, prin prisma criticilor invocate, dar şi prin raportare la apărările intimatei Inspecţia Judiciară, la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este fondat, urmând a fi admis, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare:
Motivele de fapt şi de drept relevante
În fapt, constată Înalta Curte că prima sesizare a recurentului -reclamant A. a fost transmisă prin intermediul poştei electronice la data de 15.10.202022, fiind înregistrată la Inspecţia Judiciară la data de 17.10.2022 şi a fost rezoluţionată de inspectorul -şef în sensul clasării pentru lipsa semnăturii.
Lucrarea a fost înregistrată sub nr. x.
La data de 19 octombrie 2022 în lucrarea nr. x a fost emisă adresă de răspuns către recurentul - reclamant în sensul că a fost dispusă soluţia de clasare, această adresă de răspuns fiindu-i comunicată recurentului -petiţionar la data de 25.10.2023.
La data de 21.10.2022 recurentul - reclamant a mai trimis, tot prin intermediul poştei electronice, o altă sesizare Inspecţiei Judiciare, înregistrată la aceasta la data de 24.10.2022, sub nr. x.
La data de 26.10.2022, în lucrarea nr. x a fost emisă adresă de răspuns către recurentul - petiţionar, prin carei s-a adus la cunoştinţă că petiţia/sesizarea acestuia nu îndeplineşte condiţiile de formă, respectiv lipseşte semnătura petentului şi, în consecinţă, prin rezoluţia inspectorului-şef din data de 24.10.2022 a fost dispusă soluţia de clasare.
Adresa de răspuns cu soluţia dispusă de inspectorul - şef a fost comunicată petentului la data de 28.10.2023.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei de clasare C22-4435/17.10.2022 şi a rezoluţiei de clasare C22-4544/24.10.2022 solicitând admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, solicitând admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului - şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.
La data de 25.01.2023 reclamantul a depus la dosar o Precizare în care a menţionat că înţelege să conteste şi Rezoluţia nr. 57/18.01.2023 aferentă lucrării 22-3655 prin care, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, s-a dispus clasarea sesizării înregistrate la Direcţia de Inspecţie pentru Judecători la data de 05.12.2022, respectiva sesizare având acelaşi conţinut cu sesizarea transmisă anterior la data de 21.10.2022 şi înregistrată sub nr. P22/4544, ambele sesizări fiind formulate împotriva domnilor judecători B. şi C..
Consideră că aceasta din urmă rezoluţie este nelegală atâta timp cât a mai fost emisă o altă rezoluţie de clasare, a aceleiaşi sesizări, rezoluţie ce face obiectul prezentei judecăţi.
Prin sentinţa recurată, prima instanţă a reţinut că prin prezentul demers judiciar, deşi reclamantul solicită desfiinţarea rezoluţiilor inspectorului-şef nr. C23-4435/17.10.2022 şi nr. C23-4544/24.10.2022, în realitate sunt contestate soluţiile de clasare din dosarele nr. x şi nr. x ale Inspecţiei Judiciare, care au fost dispuse în temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, republicată, întrucât sesizările nu sunt semnate.
Totodată, a mai reţinut prima instanţă că, în ceea ce priveşte sesizarea transmisă la data de 21.10.2022 şi înregistrată la Inspecţia Judiciară la data de 24.10.2022, sub nr. x, ce-i viza pe domnii judecători B. şi C., din înscrisurile de la dosar rezultă că la data de 05.12.2023 petentul a formulat o sesizare similară acesteia, semnată însă şi olograf, soluţionată de Inspecţia Judiciară prin Rezoluţia nr. 57/18.01.2023 aferentă lucrării nr. 22-3655, în sensul clasării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 305/2022, pe considerentul că nu au fost identificate indicii privind o posibilă existenţă a elementelor vreunei abateri disciplinare dintre cele reglementate de art. 271 din Legea nr. 303/2022.
În soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată, dar şi contestaţia, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECTIA JUDICIARA, tot ca neîntemeiată.
A reţinut în esenţă prima instanţă că, atâta timp cât documentele transmise de reclamant prin intermediul poştei electronice nu aveau aplicată o semnătură electronică extinsă, care să aibă la bază un certificat calificat valabil, aceste lipsuri echivalează cu lipsa semnăturii, motiv pentru care în mod corect pârâta a procedat la clasarea celor două sesizări pentru neîndeplinirea condiţiilor imperative stabilite de dispoziţiile Legii nr. 317/2004.
Soluţia primei instanţe nu este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, care apreciază că judecătorul fondului a pronunţat o hotărâre cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 317/2004, dar şi a dispoziţiilor art. 5 şi 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Mai întâi Înalta Curte constată că, faţă de cele reţinute de prima instanţă, în sensul că una din cele două sesizări ce fac obiectul judecăţii de faţă, respectiv sesizarea transmisă la data de 21.10.2022 şi înregistrată la Inspecţia Judiciară la data de 24.10.2022, sub nr. x, ce-i viza pe domnii judecători B. şi C., a fost retransmisă de recurentul-reclamant şi la data de 05.12.2023, aceasta din urmă îndeplinind condiţiile de validitate, fiind semnată olograf de recurentul - reclamant şi soluţionată pe fond de Inspecţia Judiciară prin Rezoluţia nr. 57/18.01.2023 aferentă lucrării nr. 22-3655, în sensul clasării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 305/2022, pe considerentul că nu au fost identificate indicii privind o posibilă existenţă a elementelor vreunei abateri disciplinare dintre cele reglementate de art. 271 din Legea nr. 303/2022, iar acest aspect nu a fost contestat de recurentul - reclamant, obiectul contestaţiei îl constituie doar sesizarea transmisă de reclamant la data de 15.10.2022 şi înregistrată la Inspecţie Judiciară la data de 17.10.2022 sub nr. de lucrare x.
Astfel, Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi de normele legale incidente, constată că recursul promovat de reclamantul A. este fondat, însă în limitele şi pentru motivele arătate în continuare:
În prealabil, constată instanţa de control judiciar că, deşi în preambulul cererii de recurs acesta a susţinut ca şi motiv de casare şi faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, acesta regăsindu-se reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în continuare recurentul nu dezvoltă critici cu privire la acest caz de casare, ceea ce conduce la concluzia că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat pur formal, astfel că instanţa de recurs nu poate analiza hotărârea recurată din această perspectivă.
De altfel, şi dacă s-ar trece peste aspectul lipsei, din memoriul de recurs, a unor argumente prin care recurentul să fi criticat hotărârea recurată din perspectiva ipotezelor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe este apărată de orice critică ce s-ar putea subsuma unui astfel de motiv de casare, câtă vreme, în planul chestiunilor de fapt şi de drept dezlegate de instanţa de fond aceasta a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluţia adoptată, fiind arătat silogismul logico -juridic ce a stat la baza sentinţei pronunţate şi respectate prevederile art. 22 alin. (2) şi ale art. 425 C. proc. civ.
Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerinţa existenţei unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanţiile unui proces echitabil şi ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Nemulţumirea părţii cu privire la soluţia adoptată de prima instanţă şi simpla redare a conţinutului motivului de casare mai sus menţionat, nu pot echivala cu motivarea cererii de recurs sub acest aspect.
Drept urmare, întrucât argumentaţia cererii de recurs se subsumează doar greşitei aplicări sau interpretări a dispoziţiilor legale incidente, urmează a fi analizată doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Înalta Curte constată ca fiind întemeiat motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greşită a nomelor de drept material şi care va fi incident atunci când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
Astfel, reţine că în cauză, soluţia instanţei de fond a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 45 alin. (1) şi (2), art. 451 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, art. 5 şi art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, dar şi a art. 194, art. 196 şi 200 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că atât inspectorul şef cât şi prima instanţă au aplicat dispoziţiile legale incidente în litera şi nu în spiritul lor.
Mai întâi, Înalta Curte reţine că prima sesizare a recurentului - reclamant, ce face şi obiectul acestei judecăţi, a fost transmisă prin intermediul poştei electronice la data de 15.10.2022 (dosarul de fond), fiind înregistrată la Inspecţia Judiciară la data de 17.10.2022 şi a fost rezoluţionată de inspectorul -şef în sensul clasării pentru lipsa semnăturii.
Lucrarea a fost înregistrată sub nr. x.
La data de 19 octombrie 2022 în lucrarea nr. x a fost emisă adresă de răspuns către recurentul - reclamant în sensul că "sesizarea a fost clasată prin rezoluţia inspectorului-şef din data de 17.10.2022, întrucât nu îndeplineşte condiţiile de formă, respectiv lipseşte semnătura petentului", adresa de răspuns fiindu-i comunicată recurentului -petiţionar la data de 25.10.2022 (dosarul de fond).
Or, faţă de conţinutul sesizării ce face obiectul judecăţii şi normele legale aplicabile litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte constată ca fiind nelegală soluţia dată de inspectorul judiciar şi eronat însuşită de instanţa de fond.
Astfel, reţine Înalta Curte că procedura instituită prin art. 45 din Legea nr. 317/2004 atribuie pârâtei Inspecţia Judiciară competenţa de a verifica sesizările formulate de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori, prevăzute în Legea nr. 303/2004.
În exercitarea acestei atribuţii, pârâta efectuează, prin inspectorii judiciari, verificări prealabile în cadrul cărora stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare. Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. În cazul în care se constată că există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, inspectorul judiciar dispune, prin rezoluţie, începerea cercetării disciplinare.
Aşadar, unicul scop al sesizării Inspecţiei Judiciare trebuie să fie cercetarea unor posibile abateri disciplinare săvârşite de magistraţi, din moment ce, conform art. 45 din Legea nr. 317/2004, după verificările prealabile efectuate în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori, pârâta poate dispune fie clasarea sesizării, fie începerea cercetării disciplinare.
Relevante în cauza de faţă sunt dispoziţiile procedurale prevăzute de art. 45 şi art. 451 din Legea nr. 317/2004 modif. (forma în vigoare la data emiterii actelor contestate) ce prevăd următoarele:
"Art. 45
(1) Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori.
(2) În cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situaţia de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează şi se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
(3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare, potrivit alin. (1). Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.
(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare. Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor.
(5) În cazul în care se constată că există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, inspectorul judiciar dispune, prin rezoluţie, începerea cercetării disciplinare.
(6) În situaţia în care mai multe sesizări privesc aceeaşi faptă şi aceeaşi persoană, sesizările se conexează.
(7) Termenele stabilite de prezentul articol sunt prevăzute sub sancţiunea decăderii.
Art. 451
(1) Împotriva rezoluţiei de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-şef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluţionează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecţia Judiciară.
(2) Soluţiile pe care inspectorul-şef le poate dispune sunt:
a) respingerea plângerii şi menţinerea rezoluţiei atacate;
b) admiterea plângerii şi completarea verificărilor. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.
(3) Rezoluţia inspectorului-şef prin care au fost respinse plângerea şi rezoluţia de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluţionarea cauzei se face de urgenţă şi cu precădere.
(4) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt:
a) respingerea contestaţiei;
b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.
(5) Hotărârea pronunţată potrivit dispoziţiilor alin. (4) lit. b) trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desfiinţate rezoluţiile atacate şi să indice faptele şi împrejurările care trebuie lămurite, precum şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor.
(6) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare."
Astfel, apreciind asupra condiţiilor de formulare a plângerii împotriva rezoluţiei de clasare, Înalta Curte constată că nu există în conţinutul Legii nr. 317/2004 dispoziţii speciale cu privire la condiţiile de validitate a plângerii. Singurele condiţii de validitate la care se referă Legea nr. 317/2004 sunt cele de la art. 45 alin. (1) şi (2) din actul normativ, care privesc însă modul de formulare a sesizării iniţiale, cu săvârşirea abaterii disciplinare.
Legea specială menţionează aşadar, drept condiţii de formă ale sesizării: forma scrisă, semnătura, indicarea datelor de identificare ale autorului, motivarea în fapt.
Având în vedere că în legătură cu aplicarea semnăturii, textul Legii nr. 317/2004 nu conţine menţiuni speciale, urmează a se aplica normele generale, respectiv dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. f) şi art. 196 C. proc. civ., care trebuie corelate inclusiv cu dispoziţiile generale ale art. 148 C. proc. civ.:
"Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă (…), precum şi semnătura."
Totodată, urmează a fi avute în vedere şi prevederile art. 268 din C. proc. civ., cu denumirea marginală "Rolul semnăturii":
"(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia. Dacă semnătura aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condiţiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege."
În ceea ce priveşte semnătura electronică, Înalta Curte reţine ca fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 5 şi art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, conform cărora " înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată", respectiv:
"în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiţie de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplineşte această cerinţă dacă i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat şi generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii."
Deşi este adevărat că, faţă de certificatul depus la dosarul de fond, entitatea care a eliberat semnătura electonică recurentului - reclamant nu se află în registrul eIDAS, acceptat la nivel european, respectiva semnătură electronică nefiind, aşadar, bazată pe un certificat calificat valabil, în sensul reglementat de Legea nr. 455/2001, Înalta Curte constată că în cauză nu pot fi ignorate dispoziţiile art. 196 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:
"[...] lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipseşte la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înştiinţat în acest sens prin citaţie
În cazul în care reclamantul este prezent în instanţă, acesta va semna chiar în şedinţa în care a fost invocată nulitatea.[...]".
Deopotrivă, sunt relevante şi dispoziţiile art. 200 alin. (3) C. proc. civ. conform cărora "Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 1 94-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de 10 zile de la primirea comunicării trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii".
Astfel, constata instanţa de recurs că normele de procedură dau posibilitatea părţii să remedieze lipsurile cererii de chemare în judecată, ceea ce în mod corespunzător ar trebui aplicat şi în procedura reglementată de Legea nr. 317/2004.
Este adevărat că această procedură nu impune o etapă de regularizare a cererii/sesizării specifică procedurilor judiciare, însă dispoziţiile legale menţionate devin pe deplin aplicabile în lipsa unor norme contrare, mai ales în condiţiile în care, potrivit celor anterior menţionate, cererea poate fi depusă inclusiv "prin poştă, curier, fax sau scanată şi transmisă prin poştă electronică, ori prin înscris în formă electronică (...)" (art. 199 alin. (1) C. proc. civ.)
Aşadar, fiind recunoscut faptul că sesizările şi plângerile pot fi înaintate inclusiv prin aceste mijloace de comunicare, iar înscrisul în formă electronică îndeplineşte această cerinţă doar dacă i s-a "încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice", respectivul certificat calificat fiind necesar a fi eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat în condiţiile legii, în mod evident, la primirea unor sesizări/plângeri transmise pe e-mail, autoritatea competentă va trebui să dea eficienţă inclusiv prevederilor art. 196 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că, în situaţia în care constată că respectiva semnătură electronică nu este bazată pe un certificat calificat valabil la momentul respectiv şi eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, în conformitate cu Legea nr. 455/2001, îi comunică petiţionarului viciul, informându-l şi despre posibilitatea de a transmite un exemplar original al cererii purtând semnătura sa olografă.
Că aceasta este interpretarea corectă a legii rezultă inclusiv din aceea că, potrivit normelor de procedură civilă, cererea nu va putea fi niciodată anulată pentru lipsa semnăturii fără informarea în prealabil a titularului cu privire la obligaţia de a transmite pe e-mail un exemplar purtând o semnătură electronică validă, în sensul reglementat de Legea nr. 455/2001, ori de a de a înainta prin poştă, în original, un exemplar semnat olograf, în caz contrar sancţiunea anulării apărând disproporţionată în raport de scopul urmărit.
Astfel, observând că măsura clasării sesizării reprezintă o sancţiune drastică, de natură a bloca demersul petentului având ca obiect constatarea săvârşirii de către magistrati a unor abateri disciplinare, urmează a se reţine, contrar concluziilor instanţei de fond, că intimata Inspecţia judiciară avea obligaţia de a informa titularul asupra viciilor constatate cu privire la sesizarea formulată de acesta şi de a-i da posibilitatea de a le remedia anterior soluţionării.
Aşadar, în raport de situaţia de fapt concretă arătată, Înalta Curte arată că ar fi fost mai adecvată comunicarea către reclamant a obligaţiei de a semna olograf în original sesizarea, ori de a transmite pe e-mail un exemplar purtând o semnătură electronică validă, bazată pe un certificat calificat valabil la momentul respectiv şi eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, în conformitate cu Legea nr. 455/2001, şi, numai după ce i s-ar fi cerut expres părţii să complinească viciul procedural, s-ar fi impus aplicarea sancţiunii.
O astfel de conduită a autorităţii s-ar fi impus în cauză cu atât mai mult cu cât nici instanţa de judecată nu poate aplica sancţiunea anulării cererii, ca nesemnată, decât după ce în prealabil a comunicat reclamantului viciul şi i-a solicitat complinirea acestuia, iar reclamantul nu s-a conformat, astfel cum prevăd expres dispoziţiile art. 196 alin. (2) şi art. 200 alin. (3) din C. proc. civ.
Apare astfel ca disproporţionată, chiar abuzivă, aplicarea sancţiunii în cazul în care nu i s-a pus în vedere reclamantului mai întâi obligaţia de a complini viciul.
Deşi este adevărat că sesizarea transmisă de reclamant prin intermediul poştei electronice nu avea aplicată o semnătură electronică validă, în sensul reglementat de Legea nr. 455/2001, care să aibă la bază un certificat calificat valabil la momentul respectiv şi eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, Curtea de Conturi de României, ce i-a emis recurentului - reclamant certificatul ataşat la dosar, nefiind un furnizor de servicii de certificare acreditat în sensul legii mai sus menţionate, dat fiind faptul că în prezenta cauză, recurentul-reclamant nu a fost înştiinţat, astfel cum impun dispoziţiile art. 196 alin. (2) şi art. 200 alin. (3) din C. proc. civ., despre obligaţia de a semna în mod legal sesizarea, Înalta Curte apreciază că soluţia clasării acesteia pentru neîndeplinirea condiţiei privind semnătura, este extrem de formalistă, intimata-pârâtă Inspecţia judiciară aplicând petentului o sancţiune disproporţionată în raport de scopul urmărit.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, reţinând ca fiind fondat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. va admite recursul formulat de reclamantul A., va casa în parte sentinţa civilă recurată şi rejudecând, va admite în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, obligând pârâta să soluţioneze sesizarea formulată de reclamant şi înregistrată la Inspecţia Judiciară la data de 17.10.2022 sub nr. de lucrare x.
Deopotrivă, urmează a menţine soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii, invocată de către pârâtă în întâmpinare, pe considerentul că aceasta nu a fost recurată, căpătând astfel caracter definitiv.
Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, constatând ca fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa civilă recurată şi rejudecând, va admite în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, obligând pârâta să soluţioneze sesizarea formulată de reclamant şi înregistrată la Inspecţia Judiciară la data de 17.10.2022 sub nr. de lucrare x, menţinând în rest sentinţa recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1359 din 4 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa civilă recurată şi rejudecând:
Admite în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară.
Obligă pârâta să soluţioneze sesizarea formulată de reclamant şi înregistrată la Inspecţia Judiciară la data de 17.10.2022 sub nr. de lucrare x.
Menţine în rest sentinţa recurată.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 396 raportat la art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 10 septembrie 2024.