Şedinţa publică din data de 10 septembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă în data de 01 septembrie 2023 sub nr. x/2023, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a solicitat:
1.anularea în integralitate a Ordinului nr. 1397/C/1.08.2023, acesta fiind lovit de nulitate absolută, întrucât a fost emis pentru discriminare, bazată pe apartenenţa sindicală, a fost comunicat după ce şi-a încetat efectele juridice şi nu a fost emis şi semnat de titularul acestui drept;
2.în subsidiar, anularea în parte a Ordinului 1397/C/1.08.2023 cu privire la reclamant, nominalizarea în Anexa 1 a Ordinului, nr. crt. 219, pentru motiv de netemeinicie şi nelegalitate;
3.obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale actualizate cu rata inflaţiei, inclusiv dobânzi penalizatoare, precum şi a celorlalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat dacă nu ar fi fost suspendată;
4.obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, a invocat dispoziţiile: art. 15 alin. (2) şi (5) din Constituţia României, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., O.U.G. nr. 42/2023, Legii nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune, art. 5 alin. (8), (6) alin. (4), (39), (11)9, 159 din Codul Muncii, art. 223 alin. (3) C. proc. civ.
La data de 16.10.2023, contestatoarea A. a formulat o cerere de renunţare la judecarea capătului 3 din cererea de chemare în judecată privind obligarea la plata diferenţelor salariale actualizate cu rata inflaţiei inclusiv dobânzi penalizatoare, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat daca nu ar fi fost suspendată. A precizat că nu renunţă la dreptul pretins, acesta urmând a-i fi recunoscut de Direcţia Naţională de Probaţiune în situaţia în care ordinul de suspendare va fi anulat sau va fi solicitat ulterior pe cale separată.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Hotărârea Tribunalului Suceava, secţia I civilă
Prin sentinţa nr. 116 din data de 20 februarie 2024 Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava, invocată din oficiu de instanţă, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curtii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dispunând trimiterea dosarului la această instanţă.
În pronunţarea acestei soluţii Tribunalul Suceava a reţinut, în esenţă, că, obiectul cauzei îl constituie, în principal anularea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, emis pentru "familia ocupaţională" de către o structură a autorităţii publice centrale, în speţă Ministerul Justiţiei.
Raportat la aceste capete de cerere, instanţa a constatat că sunt incidente prevederile art. 99 alin. (2) C. proc. civ. operând o prorogare legală de competenţă pentru toate petitele acţiunii, în favoarea instanţei mai mari în grad şi specializate, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
A reţinut Tribunalul Suceava că prevederile art. 123 C. proc. civ. reglementează un alt caz de prorogare legală a competenţei, în sensul că instanţa competentă a soluţiona o cerere principală devine competentă a soluţiona şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale formulate în aceeaşi cauză, chiar dacă, în mod obişnuit, acestea nu ar fi intrat în competenţa sa materială sau teritorială, prin aceste dispoziţii se derogă expres de la normele de competenţă materială şi teritorială, cu o singură excepţie, aceea a cererilor prevăzute de art. 120 C. proc. civ.
Cum pârâtul Ministerul Justiţiei este o structură a autorităţii publice centrale, competenţa materială de soluţionarea cauzei revine Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, raportat la art. 96 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Tribunalul Suceava a admis excepţia necompetenţei materiale, invocate de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Suceava.
Astfel, cauza a fost înregistrată la data de 06.03.2024 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub acelaşi număr unic de dosar, respectiv nr. x/2023
Hotărârea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa nr. 46 din data de 16 aprilie 2024, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis la rându-i excepţia necompetenţei materiale, invocate din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă.
Deopotrivă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă, analizând natura juridică a actului contestat, respectiv ordinul de suspendare a raporturilor de muncă ale consilierului de probaţiune, în primul rând, că ordinul a avut la bază dispoziţiile din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune, dispoziţii din Codul muncii, precum şi art. 160 alin. (1) şi 60 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, în forma în vigoare la data declanşării grevei, din cuprinsul cărora rezultă că împotriva ordinului de sancţionare, respectiv eliberare din funcţie se poate face contestaţie la instanţa judecătorească competentă, fără a fi menţionată expres aceasta, pe de altă parte, conform art. 78, dispoziţiile prezentei legi se completează cu reglementările din legislaţia muncii şi legislaţia civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezenta lege.
Coroborând aceste prevederi legale Curtea a reţinut că actul contestat reprezintă un act emis de angajator în desfăşurarea raporturilor de muncă cu privire la angajatul său, guvernat de regulile de drept comun de jurisdicţia muncii, iar actele pe care Ministerul Justiţiei le emite cu privire la raportul de muncă al acestor angajaţi, precum cel din speţă, sunt acte emise de minister în calitate de angajator, referitoare la raportul de muncă, iar nu acte administrative emise de minister în calitate de autoritate publică.
În acest context, a amintit că, de principiu, competenţa instanţei de contencios administrativ este una specială, derogatorie de la dreptul comun şi care intervine doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de legiuitor.
Evocând dispoziţiile art. 10 şi art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, dar şi practica judiciară, a reţinut Curtea de Apel Suceava că, pentru a fi în prezenţa unui litigiu de drept administrativ nu este suficient că în litigiu este implicată o autoritate publică întrucât există posibilitatea ca autoritatea publică prin actul emis să intre într-un raport juridic de drept civil, situaţie în care actul emis generează un raport juridic de drept civil, competenţa soluţionării unui astfel de litigiu derivat din raporturi de natură civilă, fiind a unei instanţe civile.
Astfel, deşi printr-un act emis de către o autoritate publică, în altul decât un act administrativ, substanţa dreptului care trebuie examinată este aceeaşi ca în cazul unui act administrativ, respectiv în ambele categorii de acte, dreptul subiectiv şi interesul legitim derivă dintr-o procedură de drept public, aceasta nu constituie un element determinant pentru stabilirea competenţei instanţei de contencios administrativ, simplul fapt că una din părţi este autoritate publică nu înseamnă că litigiul este dat în competenţa instanţei de contencios administrativ.
Altfel spus, împrejurarea că autoritatea publică emite acte administrative în raporturile de drept administrativ în care este angajată, care produc efecte în sfera dreptului administrativ, nu înseamnă că toate actele emise de aceasta sunt acte administrative, necondiţionat de efectele produse şi, implicit de natura juridică a actului, aceasta în considerarea faptului că autorităţile publice sunt angrenate nu numai în raporturi de drept administrativ, ci şi în raporturi juridice aparţinând altor ramuri de drept, astfel că actele juridice emise în baza unor astfel de raporturi juridice civile nu sunt acte administrative, ci acte de drept civil care pot fi contestate pe calea procedurală specifică fiecăruia dintre aceste raporturi juridice civile.
Astfel, Curtea de Apel Suceava a constatat că legiuitorul a stabilit că ordinele de eliberare din funcţie/de sancţionare disciplinară, emise de Ministrul Justiţiei, deci acte ce privesc raportul de muncă al personalului de probaţiune, se pot ataca la instanţa judecătorească competentă, fără a menţiona expres instanţa de contencios administrativ.
Or, câtă vreme Legea nr. 123/2006 trimite la reglementările din legislaţia muncii, iar potrivit art. 266 din Legea nr. 53/2003, jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod, de asemenea, conform art. 269 din aceeaşi lege, cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, a reţinut că prezentul litigiu este de competenţa instanţei de conflicte de muncă şi de asigurări sociale, nu a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, sens în care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă.
Astfel, dosarul a fost înregistrat la data de 22 mai 2024 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care, prin Rezoluţia Completului învestit cu judecarea sa, din data de 17.06.2024, a fixat termen pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă la data de 10 septembrie 2024, în Camera de Consiliu, fără citarea părţilor, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.
Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte, sesizată fiind cu pronunţarea regulatorului de competenţă, judecând în conformitate cu dispoziţiile art. 135 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii, precum şi dispoziţiile legale incidente în litigiul pendinte, va stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă, Complet Specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Argumente de fapt şi de drept relevante
Demersul judiciar iniţiat de reclamanta A., astfel cum s-a expus în preambulul considerentelor prezentei hotărâri, vizează anularea Ordinului nr. 1397/C/01.08.2023 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei.
Potrivit definiţiei din cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice."
Prin ordinul contestat în prezenta cauză s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de muncă ale personalului de probaţiune menţionat în anexa nr. 1, pentru perioadele menţionate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală, precum şi suspendarea raporturilor de muncă ale personalului de probaţiune menţionat în anexa nr. 1, la iniţiativa acestora şi pentru perioadele menţionate în dreptul fiecăruia, ca urmare a participării la greva generală.
Astfel, deşi este emis de către pârâtul Ministerul Justiţiei, ordinul nr. 1397/C/01.08.2023 nu este emis de autoritatea publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii.
De asemenea, acesta nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice de drept administrativ, câtă vreme cuprinde doar dispoziţii referitoare la raporturile de muncă ale personalului de probaţiune menţionat în anexa nr. 1 şi este emis în baza dispoziţiilor art. 45, art. 50, art. 59 şi art. 78 din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune, art. 51 alin. (1) lit. f), art. 233, art. 234 alin. (1) şi art. 236 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, precum şi art. 146, art. 153 alin. (5), art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.
În acest context, pentru stabilirea instanţei competente prezintă relevanţă natura juridică a relaţiilor sociale reglementate prin ordinul contestat, dat fiind faptul că, în exercitarea atribuţiilor lor, instituţiile şi autorităţile publice emit acte care reglementează o varietate largă de raporturi juridice, nu doar de drept administrativ, ci şi de dreptul muncii, de drept civil etc.
Prin urmare, având în vedere specificul activităţii sistemului de probaţiune, ca serviciu public reglementat de Legea nr. 252/2013, precum şi atribuţiile Ministerului Justiţiei privind cariera personalului serviciilor de probaţiune (numire în funcţie, delegare, detaşare, transfer, suspendarea raporturilor de muncă şi reluarea activităţii, eliberarea din funcţie etc.) reglementate prin Legea nr. 123/2006, Înalta Curte reţine aplicabilitatea prevederilor specifice legislaţiei muncii, ordinul contestat fiind emis de ministerul pârât în calitatea sa de angajator, iar nu de autoritate publică.
De altfel, în acest sens sunt şi dispoziţiile speciale de trimitere ale art. 78 din Legea nr. 123/2006, conform cărora "dispoziţiile prezentei legi se completează cu reglementările din legislaţia muncii şi legislaţia civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezenta lege."
Coroborând, aşadar, prevederile art. 29, art. 44, art. 59 alin. (1) din Legea nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune, cu prevederile art. 60 şi art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2002, privind dialogul social, în forma în vigoare la data declanşării grevei, Înalta Curte reţine că actul contestat reprezintă un act emis de angajator în desfăşurarea raporturilor de muncă cu privire la angajatul său, guvernat de regulile de drept comun de jurisdicţia muncii, iar actele pe care Ministerul Justiţiei le emite cu privire la raportul de muncă al acestor angajaţi, precum cel din speţă, sunt acte emise de minister în calitate de angajator, referitoare la raportul de muncă, iar nu acte administrative emise de minister în calitate de autoritate publică.
Or, câtă vreme Legea nr. 123/2006 trimite la reglementările din legislaţia muncii, iar potrivit art. 266 din Legea nr. 53/2003, jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod, de asemenea, conform art. 269 din aceeaşi lege, cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, Înalta Curte, în regulator de competenţă, va stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă - Complet Specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, prezentul litigiu fiind de competenţa instanţei de conflicte de muncă şi de asigurări sociale, nu a instanţei de contencios administrativ şi fiscal.
Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă - Complet Specializat în conflicte d muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa materială de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă - Complet Specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 10 septembrie 2024.