Şedinţa publică din data de 10 septembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bihor sub număr de dosar x/2023 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., prin reprezentant Sindicatul Independent al Lucrătorilor din Penitenciarul Oradea au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Oradea, obligarea acestuia la:
1) plata orelor suplimentare desfăşurate în conformitate cu prevederile Deciziei ÎCCJ nr. 65/2020, începând cu data de 25.05.2020;
2) acordarea diferenţelor băneşti dintre drepturile salariate cuvenite şi cele efectiv încasate, până la data plăţii efective, actualizat cu indicele de inflaţie şi dobânda aferentă;
3) plata drepturilor salariale şi nesalariale (sumă compensatorie, spor condiţii vătămătoare, spor condiţii periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizaţie chirie, valoare majorare 50%) rezultate ca urmare a plăţii orelor suplimentare desfăşurate în conformitate cu prevederile Deciziei ÎCCJ nr. 65/2020, începând cu data de 25.05.2020;
4) plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea de şedinţă din data de 08 martie 2024 Tribunalul Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, verificându-şi competenţa în raport cu prevederile art. 131 C. proc. civ., în ceea ce îi priveşte pe mai mulţi reclamanţi, printre care şi reclamantul din prezenta cauză, domnul BB., a dispus disjungerea acţiunii formulate de aceştia şi formarea de dosare separate, urmând a invoca excepţia necompetenţei teritoriale.
Astfel, pentru acţiunea promovată de reclamantul BB. s-a format dosarul de faţă nr. x/2024
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Hotărârea Tribunalului Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 191/CA/2024 din 22.03.2024 a Tribunalului Bihor, secţia a III de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.
În pronunţarea acestei soluţii a reţinut Tribunalul Bihor că reclamantul BB. este angajat al pârâtului Penitenciarul Oradea, fiind funcţionar public cu statut special, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 536 din Codul administrativ şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă şi, raportat la cartea de identitate a reclamantului, conform căreia acesta are domiciliul în sat Cosniciu de Sus, nr. 16, com. Ip, judeţul Sălaj, a apreciat că, în prezenta cauză competenţa teritorială aparţine Tribunalului Sălaj.
Hotărârea Tribunalul Sălaj, secţia civilă
Prin sentinţa civilă NR. 502 din data de 24 mai 2024, Tribunalul Sălaj, secţia civilă a admis la rându-i excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
Deopotrivă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Sălaj, secţia civilă a reţinut, în esenţă, că În urma interogării bazei de date DEPABD conform Fişei de evidenţă ataşată la dosar la fila x reiese faptul că reclamantul BB. a avut până la data de 24.04.2024 domiciliul în sat Cosniciu de Sus, nr. 16, com. Ip, judeţul Sălaj, dată la care acesta şi-a stabilit domiciliul în mun. Oradea, jud. Bihor. Din aceiaşi Fişă de evidenţă reiese faptul că reclamantul a avut stabilită reşedinţa începând cu 17.01.2024 în mun. Oradea, jud. Bihor.
Referitor la competenţa teritorială, tribunalul, deşi a reţinut că art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 instituie o competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, pe care părţile nu o pot înlătura şi, deşi norma legală cuprinsă în art. 107 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căreia instanţa învestită rămâne competentă şi în cazul în care, ulterior sesizării, pârâtul a cărui domiciliu sau sediu a atras competenţa teritorială îşi schimbă acel domiciliu sau sediu, este aplicabilă, în mod corespunzător, şi în situaţia în care legea instituie competenţa instanţei de la domiciliul sau sediul reclamantului, iar noţiunea de domiciliu, în domeniul specializat al contenciosului administrativ, este văzută în sens restrâns de domiciliu înscris în actul de identitate şi nu de cel de fapt, respectiv reşedinţă, Tribunalul Sălaj a avut în vedere deopotrivă, la verificarea competenţei teritoriale, faptul că acţiunea a fost formulată de o organizaţie sindicală, în numele mai multor membri, se ridică problema existenţei coparticipării procesuale reglementate de art. 59 C. proc. civ., potrivit căruia mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligaţie comună ori dacă între ele există o strânsă legătură, şi, în consecinţă, a efectelor pe care coparticiparea procesuală le are asupra determinării competenţei teritoriale.
Astfel, a reţinut că în prezentul litigiu, raporturile juridice de drept substanţial deduse judecăţii vizează raporturile de serviciu ale funcţionarilor poliţişti cu statut special din cadrul penitenciarelor, în concret stabilirea drepturilor salariale în cadrul acestor raporturi. Or, în considerarea tuturor dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării funcţionarilor publici şi a principiilor generale reglementate de Legea cadru 153/2017 privind egalizarea drepturilor salariale, se impune soluţionarea unitară a unui astfel de litigiu, cu atât mai mult cu cât cererile sunt formulate de un consorţiu procesual alcătuit, de regulă, din toţi salariaţii instituţiei sau majoritatea acestora.
Pentru evitarea pronunţării unor soluţii contradictorii, de natură a afecta grav ca urmare a unei jurisprudenţe neunitare principiile mai sus amintite, cu consecinţa generării altor litigii, ca urmare a disjungerii şi declinării către instanţe diferite a cererilor disjunse, Tribunalul Sălaj a făcut aplicarea, în mod corespunzător, a prevederilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ., care instituie o prorogare legală a competenţei instanţei sesizate prin cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi, chiar dacă numai unul dintre aceştia are domiciliul în raza teritorială a instanţei respective.
Astfel, analizând acţiunea dedusă judecăţii în dosarul Tribunalului Bihor, din care a fost disjunsă prezenta cere, reţinând că marea majoritate a reclamanţilor au domiciliul în judeţul Bihor, fiind disjunse şi declinate către instanţe diferite, din numărul total de 29 de cereri, 6 cereri de chemare în judecată, Tribunalul Sălaj a considerat că instanţa iniţial învestită printr-o acţiune având ca obiect drepturi salariale comune tuturor raporturilor de serviciu supuse analizei, rămâne competentă în ceea ce priveşte un reclamant domiciliat în raza teritorială a altei instanţe, în raport cu care acţiunea a fost disjunsă, iar măsura disjungerii raporturilor juridice individuale nu poate să atragă şi consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite, pentru a justifica măsura declinării.
Pe cale de consecinţă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte, sesizată fiind cu pronunţarea regulatorului de competenţă, judecând în conformitate cu dispoziţiile art. 135 C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii, precum şi dispoziţiile legale incidente în litigiul pendinte, va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, secţia Civilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată, cu soluţionarea căreia Sindicatul Independent al Lucrătorilor din Penitenciarul Oradea 2012, ca reprezentant legal al membrului său, BB., ce are calitatea juridică de reclamant, a învestit instanţa de judecată, respectiv Tribunalul Bihor, plasează acţiunea în sfera de aplicare a prevederilor legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 536 din Codul administrativ şi la faptul că această lege nu cuprinde dispoziţii referitoare la competenţa teritorială de soluţionare a cererilor ce au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public.
Astfel, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004:
"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."
De asemenea, potrivit alin. (4) al art. 10, introdus prin art. I pct. 11 din Legea nr. 212/2018, "(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."
În prezenta cauză, aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă vizează înţelesul noţiunii de "domiciliu" în sens procedural, a diferenţei juridice dintre această noţiune şi aceea de "reşedinţă", respectiv de domiciliu procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură, precum şi a efectului pe care această distincţie îl produce asupra competenţei instanţei de judecată, neexistând interpretări diferite şi sub aspectul calităţii procesuale a Sindicatului, ambele instanţe aflate în conflict fiind de acord că Sindicatul are doar calitatea de reprezentant legal al membrului său, BB., ce are calitatea procesuală de reclamant, sindicatul formulând acţiunea în numele şi în interesul membrului său.
Raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că acest text de lege instituie o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, instanţa competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului.
Prin urmare, textul legal instituie o competetenţă teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, stabilită în raport cu domiciliul reclamantului persoană fizică şi nu în raport cu locuinţa în fapt a acestuia (ce poate fi fără forme legale şi modificată frecvent) sau cu locul unde acesta îşi desfăşoară activitatea.
Sub acest aspect, Înalta Curte, în regulator de competenţă, constată că, din punct de vedere juridic, nu se poate susţine că domiciliul părţii este echivalent cu locuinţa în fapt, eventual cu locuinţa unde aceasta îşi desfăşoară activitatea profesională, apreciind că acestea nu pot constitui temei al stabilirii competenţei, ele având relevanţă doar sub aspectul comunicării actelor de procedură.
Potrivit art. 87 şi 88 din C. civ., prin "domiciliu" se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar "reşedinţa" este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară. Cele două noţiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, iar dovada fiecăreia se realizează prin menţiuni diferite în actul de identitate.
De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăseşte utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalităţii procedurii de citare, respectiv înştiinţării corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii.
Astfel, din analizarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, incidente în cauză, rezultă că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului şi nu la reşedinţa acestuia.
Cum aceste prevederi sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competenţa teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.
În condiţiile în care în contenciosul administrativ, competenţa este una exclusivă, nu alternativă, Înalta Curte reţine că, pentru determinarea instanţei competente să judece litigiul, nu poate fi făcută prin raportare la adresa de reşedinţă, ci la adresa menţionată în actul de identitate al părţii, la rubrica " domiciliu".
A considera că domiciliul reclamantului este reprezentat de locul unde îşi are reşedinţa înseamnă a da eficienţă dispoziţiilor art. 88 din C. civ. potrivit cărora reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară şi a ignora norma specială incidentă în speţa de faţă, respectiv dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Analizând Fişa de evidenţă extrasă în urma interogării bazei de date DEPABD, ataşată la dosarul Tribunalului Sălaj se constată că în întreaga perioadă cuprinsă între 08 septembrie 1983 - 24 aprilie 2024, deci, inclusiv la data introducerii acţiunii, reclamantul a avut domiciliul în sat Cosniciu de Sus, nr. 16, Comuna Ip, judeţul Sălaj, iar după data de 24 aprilie 2024 acesta figurează cu domiciliul în Municipiul Oradea, judeţ Bihor.
Faptul că începând cu anul 2007, reclamantul a locuit la mai multe adrese din Municipiul Oradea, judeţul Bihor, acestea fiind înregistrate în evidenţele DEPABD sub denumirea de " reşedinţă", în sensul reglementat de art. 88 C. civ., nu poate determina stabilirea competenţei în favoarea Tribunalului Bihor, în considerarea faptului că norma legală prevăzută de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se referă expres la "domiciliu" şi nu la " reşedinţă".
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ. reţinute de Tribunalul Sălaj, Înalta Curte, constată că acestea nu sunt încidente în prezenta cauză, în condiţiile în care acestea reglementează situaţia pluralităţii " de pârâţi", şi nu de reclamanţi, cum a fost în prezenta cauză, anterior disjungerii.
În privinţa cererilor de chemare în judecată prin care mai mulţi reclamanţi funcţionari publici, prin intermediul unui sindicat, sesizează instanţa de judecată cu raporturi juridice diferite, devin aplicabile şi dispoziţiile art. 100 alin. (1) din C. proc. civ., potrivită cărora, "Dacă mai mulţi reclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, formulează pretenţii proprii împotriva aceluiaşi pârât, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanţei competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenţii în parte.".
Or, în cazul prezentei cereri de chemare în judecată nu există o legătură strânsă care să facă necesară judecata împreună iar legea specială stabileşte competenţa materială prin raportare la domiciliul dosarul de faţă, dat fiind faptul că soluţia disjungerii nu poate fi cenzurată, nu se mai poate discuta
Măsura disjungerii astfel dispusă de către Tribunalul Bihor împiedică aplicarea prorogării de competenţă, care ar lipsi-o de efectele sale interlocutorii, aceasta fiind o măsură administrativă ce a precedat dezînvestirea acelei instanţe, neputând fi cenzurată de o altă instanţă.
Or, a se considera că, în privinţa cererii formulate de reclamantul BB., a operat prorogarea legală de competenţă în favoarea Tribunalului Bihor, ca efect al formulării acţiunii introductive împreună cu ceilalţi reclamanţi, al căror domiciliu se află în circumscripţia acestei instanţe, ar însemna a se exercita un control judiciar asupra măsurii disjungerii înseşi, măsură definitivă, asupra căreia nu se mai poate reveni, cu atât mai mult într-un regulator de competenţă.
Având în vedere că art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 arată expres că "reclamantul (…) se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său", Înalta Curte, în regulator de competenţă, reţine că forma normei de competenţă, care, oricum, în calitatea sa de normă de competenţă trebuie să fie interpretată în mod strict, stabileşte o regulă de exclusivitate, nefiind, deşi, aplicabile normele privind coparticiparea. Cu alte cuvinte, odată ce textul legal stabileşte competenţa unei instanţe prin folosirea exclusivităţii (alegea cuvântului exclusiv), spre exemplu art. 118 alin. (1), art. 119, art. 120, art. 124, art. 126 C. proc. civ., nu se poate ignora textul prin aplicarea altei instituţii procesuale (în speţă coparticiparea) care ar duce la înfrângerea scopului normei de competenţă.
În plus, nu prezintă nicio relevanţă natura interesului reclamanţilor (dacă este unul comun sau nu), cât timp în materia contenciosului administrativ existenţa vătămării (ca şi condiţie de acces la instanţa de contencios administrativ) se analizează individual, textul art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ neinstituind o coparticipare procesuală activă obligatorie chiar dacă se atacă un act administrativ ce produce vătămări mai multor persoane. Cu alte cuvinte, competenţa teritorială se stabileşte raportat la fiecare reclamant în parte, deoarece fiecare reclamant invocă o vătămare proprie.
În consecinţă, nici din această perspectivă nu se poate considera că, în raport cu prevederile art. 536 din Codul administrativ şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul Bihor, competent să judece cauza pentru reclamanţii din dosarul nr. x/2023 care au domiciliul în Bihor, este competent să judece şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul BB., care are domiciliul pe raza teritorială a judeţului Sălaj întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu operează prorogarea legală de competenţă.
Prin urmare, cum din Fişa de evidenţă extrasă în urma interogării bazei de date DEPABD, ataşată la dosarul Tribunalului Sălaj rezultă că reclamantul până la data de 24 aprilie 2024, deci inclusiv la data introducerii acţiunii - 25 mai 2023 - a avut domiciliul în sat Cosniciu de Sus, nr. 16, Comuna Ip, judeţul Sălaj, Înalta Curte, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare în primă instanţă a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului Sălaj, secţia Civilă.
Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 536 din Codul administrativ, Înalta Curte, în regulator de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. civ.., va stabili competenţa teritorială de soluţionare în primă instanţă a cauzei privind pe reclamantul BB. prin Sindicatul Independent al Lucrătorilor din Penitenciarul Oradea 2012 în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Oradea în favoarea Tribunalului Sălaj, secţia Civilă, competent după domiciliul legal al reclamantului, conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul BB. prin Sindicatul Independent al Lucrătorilor din Penitenciarul Oradea 2012 în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Oradea în favoarea Tribunalului Sălaj, secţia Civilă.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 10 septembrie 2024.