Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea depusă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.10.2022 sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea Hotărârii nr. 1108/07.10.2021 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 602 din 6 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de suspendare a prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2022
A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată.
A fost admisă excepţia lipsei de interes.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca lipsită de interes.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinţei cu consecinţa trimiterii spre rejudecare la instanţa de fond sau, în măsura în care cauza va fi reţinută spre rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului, a arătat că este criticată soluţia cu privire la admiterea excepţiei lipsei de interes, aceasta fiind soluţionată în mod nelegal de instanţa de fond prin raportare la dispoziţiile C. proc. civ. şi Legea nr. 317/2004, deşi prezentul cadru procesual este conturat în materia contenciosului administrativ. În acest sens, în analiza condiţiei ce vizează interesul de a acţiona, ar fi trebuit analizate dispoziţiile speciale în materie, respectiv art. 1 şi 2 din Legea nr. 554/2004.
A susţinut recurenta că hotărârea prin care a fost analizată afectarea reputaţiei profesionale este un act administrativ neexceptat de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ.
A argumentat că instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze din perspectiva art. 1, art. 2 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 dacă actul contestat vatămă sau este susceptibil a vătăma drepturile şi interesele recurentei, iar dacă ar fi procedat în această manieră, ar fi constatat că hotărârea atacată, prin felul în care au fost redactate o parte a considerentelor, îi afectează în mod vădit reputaţia, creând o imagine nefavorabilă în ceea ce o priveşte.
În susţinerea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea a fost pronunţată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale cuprinse în art. 30 din Legea nr. 317/2004.
Modalitatea în care instanţa de fond a apreciat cu privire la excepţia lipsei de interes contravine dispoziţiilor legale la care a făcut referire în considerentele sale sau cel puţin a manierei în care a interpretat şi aplicat aceste dispoziţii.
A susţinut recurenta că acţiunea formulată vizează un act administrativ ce produce/este susceptibil de a produce efecte juridice, iar modalitatea de argumentare şi cele reţinute în cuprinsul actului a cărui anulare se solicită este de natură a vătăma drepturile şi interesele sale.
Din această perspectivă, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, a apreciat recurenta că justifică interesul personal, născut şi actual de a solicita efectuarea controlului de legalitate cu privire la actul juridic emis în regim de putere publică.
4. Apărările intimatului şi recursul incident formulat în cauză
Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, intimatul a arătat că în mod corect a apreciat instanţa de fond că recurenta-reclamantă nu justifică interes în cauză, aceasta neprobând faptul că ar fi suferit vreo vătămare într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat care să justifice interesul de a solicita revocarea hotărârii contestate în cauză.
În acord şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în principiu, interesul de a contesta o hotărâre emisă cu privire la apărarea reputaţiei profesionale a unui magistrat aparţine exclusiv acestuia, în calitate de subiect al raportului juridic specific ce se creează prin declanşarea procedurii prevăzute art. 30 din Legea nr. 317/2004.
Totodată, odată cu întâmpinarea, recurentul a depus recurs incident prin care a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate, iar în rejudecare, admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, cu consecinţa respingerii acesteia ca inadmisibilă.
În motivare, recurentul-pârât a arătat că manifestările de voinţă ale membrilor Consiliului Superior ai Magistraturii exprimate prin votul dat în cadrul şedinţele Secţiilor sau Plenului Consiliului, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, converg spre acelaşi efect juridic, în final realizându-se o singură voinţă juridică a autorităţii publice care are competenţa de a emite actul administrativ.
În consecinţă, având în vedere cadrul normativ, solicitarea de anulare a hotărârii organului colegial formulată chiar de unii dintre membrii care alcătuiesc organul colegial este inadmisibilă, neputând fi acceptată teza recunoaşterii unui drept la acţiune în justiţie al membrului organului colegial împotriva hotărârii adoptate de acesta. Recunoaşterea unui asemenea drept echivalează cu lipsirea de efecte juridice chiar a dispoziţiilor legale care reglementează imperativ mecanismul de luare a deciziilor în cadrul organului colectiv, şi anume cu votul exprimat de majoritatea membrilor prezenţi.
Manifestarea de voinţă a fiecărui membru în parte are relevanţă doar în cadrul mecanismului decizional al organului administrativ emitent al actului şi nu poate constitui o manifestare de voinţă individuală care să producă efecte juridice proprii diferite şi contrare voinţei organului colegial.
5. Întâmpinarea la recursul incident
Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare faţă de recursul incident formulat de pârât, solicitând respingerea acestuia.
În motivare, a arătat că sentinţa atacată este legală şi temeinică sub aspectul soluţionării excepţiei inadmisibilităţii.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 1108/07.10.2021 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Soluţionând cauza, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată. Totodată, a admis excepţia lipsei de interes şi a respins cererea de chemare în judecată ca lipsită de interes.
Reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., criticând soluţia de admitere a excepţiei lipsei de interes, iar pârâtul a declarat recurs incident împotriva soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii.
În ceea ce priveşte recursul principal, instanţa de control judiciar apreciază că sunt fondate criticile recurentei privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei de interes.
În acest context, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una dintre condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.
Prin interes se înţelege folosul practic imediat pe care urmăreşte să îl obţină o persoană prin iniţierea/continuarea unui demers judiciar, fiind necesar ca acesta să fie născut şi actual (art. 33 din C. proc. civ.), în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune, iar acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea/continuarea acţiunii, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii cererii sale, iar, în măsura în care promovarea unei acţiuni nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.
Totodată, contenciosul administrativ subiectiv pus la dispoziţia persoanelor fizice presupune ca drepturile sau interesele lor juridice să fie afectate prin actul administrativ atacat sau prin refuzul nejustificat al autorităţilor administrative.
Este greşită interpretarea dată de judecătorul fondului în sensul că interesul de a contesta o hotărâre emisă cu privire la apărarea reputaţiei profesionale a unui magistrat aparţine exclusiv acestuia, în calitate de subiect al raportului juridic specific ce se creează prin declanşarea procedurii prevăzute de art. 30 din Legea nr. 317/2004.
Chiar dacă Hotărârea nr. 1108/2021 din 7 octombrie 2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători constituie un fapt juridic în raport cu recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că, în cuprinsul acestui act administrativ contestat în speţă, au fost analizate faptele personale ale acesteia, reţinându-se, printre altele, că prin modalitatea în care a înţeles să se exprime (afirmaţii fără bază factuală), respectiv prin modalitatea în care a acţionat (desfăşurarea evenimentelor a avut loc în şedinţa secţiei pentru Judecători din data de 10.06.2021 a cărei transmisie s-a realizat în direct pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii), nu a făcut altceva decât să arunce o umbră de îndoială, fără un minim suport factual, cu privire la probitatea profesională a judecătorilor membri în cadrul comisiei de examinare. S-a mai reţinut că iniţiativa recurentei-reclamante nu a fost decât aparent una care să tindă la lămurirea unor aspecte vizând legalitatea procedurii de concurs, în fond apărând mai degrabă că urmăreşte discreditarea judecătorilor din comisia de examinare.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamanta dovedeşte un interes în sensul dispoziţiilor legale anterior reţinute, prin admiterea excepţiei lipsei de interes şi respingerea acţiunii ca atare fiind încălcat dreptul acesteia la un proces echitabil, care reprezintă o garanţie procedurală a drepturilor şi libertăţilor persoanei în faţa instanţelor de judecată, în componenta privind dreptul de acces la justiţie privit ca un drept subiectiv cu un conţinut complex, recunoscut de stat unei persoane şi care presupune alte numeroase drepturi procesuale ale acesteia, legate de actul de înfăptuire a justiţiei.
Faţă de aceste motive, având în vedere soluţia pronunţată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi pretenţiile concrete deduse judecăţii, ţinând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfăşoară raporturile litigioase de faţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală prin admiterea excepţiei lipsei de interes, respingând acţiunea fără a cerceta fondul cererii de chemare în judecată, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În schimb, în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, Înalta Curte reţine că aceasta a fost respinsă în mod corect de instanţa de fond, criticile pârâtului cu privire la acest aspect, formulate prin intermediul recursului incident, fiind nefondate.
Astfel, inadmisibilitatea unei acţiuni, în contencios administrativ, presupune neîndeplinirea unei condiţii esenţiale necesare în vederea sesizării valabile a instanţei de judecată, precum lipsa plângerii prealabile sau a atacării unui act premergător, fără a se contesta şi actul administrativ.
În speţă, aspectele învederate de recurentul-pârât constând în imposibilitatea atacării unei hotărâri de către unul dintre membrii organului colegial care a adoptat-o nu reprezintă un fine de neprimire care să conducă la inadmisibilitatea acţiunii.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul principal formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 602 din 6 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Va respinge recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul principal formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 602 din 6 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Respinge recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.