Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, reclamantele A. şi B. au solicitat instanţei să constate netemeinicia Hotărârii nr. 887/16.07.2021 emise de către CNAIR S.A., să dispună modificarea în parte a deciziei, majorarea cuantumului despăgubirilor materiale aferente imobilului expropriat în sensul acordării unei juste despăgubiri, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de cerere.
Prin cererea precizatoare, reclamantele A. şi B. au contestat cuantumul despăgubirilor ce au fost stabilite spre a le fi achitate, în cadrul procedurii de expropriere a loturilor de teren: tarla x, număr parcel x, număr cadastral x, număr cadastral x şi număr cadastral x, conform H.G. nr. 354/2020.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Tribunalului Ilfov, secţia Civilă
Prin sentinţa civilă nr. 407 din 8 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere că reclamanţii au solicitat modificarea Hotărârii nr. 887/16.07.2021 emise de către CNAIR S.A. în strânsă legătură cu pretenţiile lor referitoare la stabilirea despăgubirilor aferente exproprierii, astfel încât instanţa mai mare în grad, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, este competentă material să dezlege cererea de chemare în judecată în ansamblul său.
2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 939 din data de 24 mai 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia Civilă.
În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că reclamantele au solicitat doar modificarea cuantumului despăgubirilor stabilite în procedura exproprierii, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, iar competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei de drept comun, respectiv instanţei civile care, din punct de vedere material, este Tribunalul.
II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Aspectul care a generat conflictul negativ între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii şi prevederile legale incidente în materie.
Înalta Curte reţine că reclamantele A. şi B. au contestat cuantumul despăgubirilor ce au fost stabilite spre a le fi achitate, în cadrul procedurii de expropriere a loturilor de teren: tarla x, număr parcel x, număr cadastral x, număr cadastral x şi număr cadastral x, conform H.G. nr. 354/2020, cererea fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 21-29 din Legea nr. 33/1994 şi art. 22-23 din Legea nr. 255/2010.
Cererea nu conţine nicio critică de nelegalitate a H.G. nr. 37/2021 cu privire la măsurile dispuse de autoritatea publică, privind amplasamentul lucrării de utilitate publică aprobat sau declanşarea procedurii de expropriere.
În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, în conformitate cu care "Cererile adresate instanţei judecătoreşti pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unităţile administrativ-teritoriale, după caz, a dreptului la despăgubire pentru expropriere şi a cuantumului acesteia sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi sunt de competenţa instanţelor de drept comun."
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 aplicabilă în cauză "Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferul dreptului de proprietate", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol "Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".
Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei de drept comun, respectiv instanţei civile, iar conform art. 21 din Legea nr. 33/1994, aplicabil prin prisma art. 34 din Legea nr. 255/2010, instanţa civilă la care se referă art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 este tribunalul în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.
În acelaşi sens, Curtea are în vedere şi statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - complet RIL din Decizia nr. 14/2019, în care s-a reţinut, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, că instanţa de judecată este competentă să soluţioneze nu numai contestaţia formulată împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, ci şi acţiunea prin care expropriatul contestă despăgubirile estimate şi solicită atât stabilirea acestora de către instanţă, cât şi obligarea expropriatorului la plată, ulterior emiterii deciziei de expropriere şi consemnării sumelor aferente despăgubirilor, în cazul lipsei nejustificate a acestei hotărâri.
Astfel, Înalta Curte a reţinut că este de competenţa instanţei conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, instanţă care este cea de drept comun, potrivit art. 23 alin. (1) din aceeaşi lege, şi acţiunea prin care expropriatul contestă despăgubirile estimate, aceasta fiind situaţia în prezenta cauză.
Aşa cum rezultă şi din cererea de chemare în judecată, reclamantele şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 255/2010 şi pe cele ale Legii nr. 33/1994, nefiind nici un dubiu cu privire la materia cauzei.
Prin urmare, legea specială aplicabilă în această cauză, raportat la obiectul acţiunii, stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţelor de drept comun, situaţie în care competenţa de soluţionare a prezentului litigiu va fi stabilită în favoarea secţiei civile a Tribunalului Ilfov.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. şi pe pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia civilă. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. şi pe pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.