Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la data de 07.07.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., prin reprezentant convenţional, în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a solicitat instanţei ca prin sentinţa civilă ce se va pronunţa să dispună:
- constatarea refuzului nejustificat al pârâtei Garda Forestieră Braşov de soluţionare a Cererii nr. x/08.12.2022, înregistrată la aceasta sub nr. x/09.12.2022, privind acordarea compensaţiilor aferente perioadei 01.01.2010-31.12.2013, prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, în baza Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1370/2022, manifestat expres prin adresa nr. x/09.01.2023;
- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata despăgubirilor în cuantum de 406.738,33 RON, reprezentând echivalentul compensaţiilor aferente perioadei 01.01.2010-31.12.2013, calculate potrivit formulei prevăzute de art. 2 din Metodologia aprobată prin H.G. nr. 1370/2022;
- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata dobânzii legale penalizatoare, potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, începând cu data depunerii cererii pe cale administrativă la structura teritorială de specialitate- Garda Forestieră, care este data de 09.12.2022 şi până la data plăţii efective;
- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.
La data de 05 decembrie 2023, reclamanta a depus o precizare la acţiune, în temeiul art. 204 C. proc. civ., prin care a înţeles să solicite şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 euro în echivalent în RON la data plaţii conform cursului de schimb BNR, pe lângă obligarea paraţilor in solidar la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 406.738,33 RON reprezentând echivalentul compensaţiilor aferente perioadei 2010-2013 calculate potrivit formulei prevăzute de art. 2 din metodologia aprobata prin H.G. nr. 1370/2022 şi obligarea pârâţilor în solidar la plata dobânzii legale penalizatoare potrivit art. 3 al 2 din O.G. nr. 13/2011 începând cu data de 09.12.2022 până la data plaţii efective
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 293 din 26 martie 2024, Tribunalul Harghita, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantă în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că, raportat la motivarea cererii introductive, dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum şi cele ale art. 97 alin. (1) din Codul silvic nu atribuie pretenţiilor reclamantei constând în compensaţii caracter de contribuţii, în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Chiar dacă, din perspectiva autorităţilor publice implicate în litigiu, sumele pretinse de reclamantă sunt venituri publice în sensul art. 30 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, nu înseamnă că ele sunt contribuţii - elemente de drept fiscal, pentru că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 are în vedere, la stabilirea criteriului valoric, raporturi juridice de drept fiscal după cum rezultă din enumerarea obiectului lor, respectiv "taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora".
Prin urmare, compensaţiile ce fac obiectul prezentului litigiu constituie venituri publice în sensul legii care reglementează taxele judiciare de timbru, aspect care nu este însă suficient ca acest venit public să poată fi încadrat în vreuna din categoriile enumerate la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, a constatat tribunalul, criteriul care operează la stabilirea competenţei materiale este cel al rangului autorităţii publice chemate în judecată.
Pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în calitate de parte în raportul de drept administrativ dedus judecăţii, printr-un capăt de cerere reclamanta solicitând obligarea sa la efectuarea unei operaţiuni administrative, este autoritate publică centrală, organizată la nivel naţional, care asigură acordarea compensaţiilor deduse judecăţii, astfel încât revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel competenţa materială de a judeca în primă instanţă cauza dedusă judecăţii, iar competenţa teritorială revine curţii de apel din circumscripţia teritorială unde îşi are sediul reclamanta, respectiv Curţii de Apel Târgu-Mureş.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 91 din 18 iunie 2024, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În motivarea acestei soluţii, Curtea a reţinut că obiectul acţiunii îl reprezintă constatarea refuzului de a soluţiona cererea de acordare a contravalorii compensaţiilor cuvenite pentru masa lemnoasă nerecoltată, adresată autorităţii publice locale Garda Forestieră Braşov, înregistrată la această instituţie sub nr. x/09.12.2022, cu consecinţa obligării acesteia în solidar cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata sumei de 406.738,33 RON reprezentând echivalentul compensaţiilor aferente perioadei 01.01.2010-31.12.2013.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat că, referitor la competenţa materială de judecare a cauzei, aceasta se determină în raport cu poziţia autorităţii emitente a actului care produce vătămarea.
Cum, în speţă, pârâta Garda Forestieră Braşov este cea care a produs vătămarea prin refuzul nejustificat de a soluţiona cererea formulată de A. de acordare a compensaţiilor aferente perioadei 01.01.2010-31.12.2013 şi face parte din categoria autorităţilor publice locale, competenţa de soluţionare a litigiului revine Tribunalului.
Citând prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, Curtea a concluzionat că legiuitorul instituie două criterii pentru stabilirea competenţei materiale în judecarea în fond a cauzelor, respectiv criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul autorităţilor publice şi criteriul valoric, iar prin aplicarea în cauză a criteriului poziţionării autorităţii emitente în sistemul autorităţilor publice, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
Aceeaşi este şi situaţia litigiilor determinate de refuzul de soluţionare a unei cereri, situaţie în care se ia în considerare rangul autorităţii căreia i s-a adresat cererea.
Faptul că s-a solicitat şi obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor în solidar cu Garda Forestieră Braşov la plata unor sume de bani cu titlu de despăgubiri ca urmare constatării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii, nu generează o altă competenţă, întrucât competenţa materială de judecare a cauzei se stabileşte în raport cu poziţia autorităţii emitente a actului care produce vătămarea, respectiv Garda Forestieră Braşov.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Harghita, secţia civilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."
Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenţei instanţei de fond, respectiv criteriul valoric şi criteriul rangului autorităţii emitente în cadrul sistemului administrativ.
Atât Curtea de Apel Târgu Mureş, cât şi Tribunalul Harghita au apreciat că în cauză nu este incident criteriul valoric, întrucât pretenţiile reclamantei nu fac parte din categoriile enumerate de textul de lege (taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora), urmând a da prevalenţă criteriului rangului autorităţii emitente. Totuşi, aplicând acest criteriu, cele două instanţe au dat dezlegări deosebite asupra competenţei de soluţionare a cauzei, pornind de la interpretarea diferită a obiectului dedus judecăţii şi a cadrului procesual pasiv.
Înalta Curte reţine ca fiind corectă opinia cu privire la înlăturarea criteriului valoric de stabilire a competenţei de soluţionare a cauzei, întrucât despăgubirile solicitate de reclamantă, reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, nu se înscriu în categoria creanţelor fiscale enumerate în cuprinsul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a criteriului rangului autorităţii emitente, Înalta Curte constată că reclamanta a chemat în judecată atât pârâta Garda Forestieră Braşov, care are calitatea de autoritate publică locală, cât şi pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, care are calitatea de autoritate centrală statală.
Competenţa instanţei de contencios administrativ nu este determinată strict de cadrul procesual pasiv, astfel cum a apreciat Tribunalul Harghita, ci şi de obiectul principal al cererii de chemare cu care a fost investită. Astfel, în situaţia în care persoana care se consideră vătămată înţelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât şi una centrală, pentru stabilirea instanţei competente este esenţială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) şi i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În cauza de faţă, obiectul principal al cererii îl reprezintă constatarea refuzului nejustificat de a soluţiona o cerere, reprezentat de adresa nr. x/09.01.2023, act administrativ emis de pârâta Garda Forestieră Braşov, ca urmare a cererii formulate de către reclamantă înregistrată sub nr. x/08.12.2022.
Totodată, reclamanta a formulat şi cerere de acordare a despăgubirilor reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar aferente perioadei 01.01.2010-31.12.2013, îndreptată împotriva ambilor pârâţi, iar potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea privind plata despăgubirilor cauzate de refuzul emiterii actului este accesorie cererii de constatare a refuzului nejustificat de a soluţiona o cerere.
În consecinţă, competenţa instanţei se va stabili în funcţie de obiectul principal al cererii de chemare în judecată, astfel încât şi cererea de obligare la plata despăgubirilor formulată împotriva celor doi pârâţi, având un caracter accesoriu, va fi judecată tot de către instanţa competentă să soluţioneze capătul principal de cerere, fiind incidente dispoziţiile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ. prevederile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora:
"(1) Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti (...)".
În considerarea specificului cererilor formulate în contencios administrativ, acţiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecinţă a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 18 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
În plus, potrivit dispoziţiilor art. 5 din H.G. nr. 1370/2022, structura teritorială verifică cererea depusă de solicitant şi decide admiterea sau respingerea ei, în cazul admiterii, documentele fiind înaintate autorităţii publice centrale, conform atribuţiilor conferite acesteia prin prevederile art. 6 şi 7 din acelaşi act normativ.
Prin urmare, toate aceste aspecte demonstrează caracterul accesoriu al cererii care exprimă refuzul nejustificat al pârâtului Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor concretizat prin răspunsul dat reclamantei prin adresa nr. x/23.02.2023 referitor la soluţionarea cererii de plată a despăgubirilor formulată de reclamantă prin cererea nr. x/03.02.2023.
Aşa fiind, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziţionarea în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de faţă Garda Forestieră Braşov, autoritate publică locală.
Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Harghita, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.