Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 06.07.2023 sub numărul x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii GUVERNUL ROMANIEI, MINISTERUL FINANTELOR şi MINISTERUL MUNCII şi SOLIDARITATII SOCIALE, solicitând:
- să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în sensul diminuării salariului primit în calitate de angajat personal didactic (profesor titular), prin prelevare directă de la sursă de către angajator a cuantumului de 25% din salariul brut reprezentând contribuţia pentru asigurări sociale prin măsura reglementată de pct. 45 din O.U.G. nr. 79/2017.
- obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor reprezentând cuantumul de 25% (reprezentând CAS) din salariul brut primit lunar în calitate de angajat personal didactic, profesor titular la Liceul Teoretic "B." Constanţa.
- obligarea pârâţilor să restituie sumele în cuantum de 25% reţinute din salariul brut dacă nu interveneau modificările aduse de pct. 45 art. 1 din O.U.G. nr. 79/2017 asupra prevederilor art. 141 lit. b) din Legea 227/2015, sume actualizate cu indicele de inflaţie, daca este cazul, şi a plăţii dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
Reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 45 din O.U.G. nr. 79/2017 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţia României.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată prin prisma prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 270 din 19.10.2023 Curtea de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâtul GUVERNUL ROMANIEI şi a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că, raportat la temeiul prevăzut de art. 9 din Legea nr. 554/2004, excepţia de neconstituţionalitate invocată este numai un mijloc de apărare în cadrul litigiului, ordonanţa Guvernului nefiind actul direct atacat în faţa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile în care aceasta poate fi atacată numai pe cale de excepţie, în valorificarea unui drept subiectiv sau unui interes legitim.
Dacă voinţa legiuitorului ar fi fost ca acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 să fie soluţionate de secţia de contencios administrativ a curţii de apel, în considerarea calităţii procesuale pasive a Guvernului României, ar fi menţionat expres competenţa acestei instanţe.
Se observă, însă, că art. 9 alin. (1) şi (2) face referire la "instanţa de contencios administrativ", care reprezintă, conform art. 2 alin. (1) lit. g), "Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi tribunalele administrativ-fiscale". Mai mult, art. 9 alin. (4) utilizează sintagma "instanţa de contencios administrativ competentă", ceea ce înseamnă că nu emitentul ordonanţei considerate neconstituţionale este acela care atrage competenţa materială, ci criteriile stabilite în art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Adăugând la toate aceste argumente, criteriul valoric aplicabil prin raportare la obiectul acţiunii în despăgubiri, a concluzionat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I şi II din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale".
2.2. Prin sentinţa nr. 662 din 10,05.2024, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
În prezenta cauză, reclamantul îşi întemeiază întreaga argumentaţie pe un fapt simplu, neechivoc, respectiv culpa Guvernului României la momentul emiterii O.U.G. O.U.G. nr. 79/2017, în discuţie nefiind creanţe fiscale sau simple pretenţii financiare pe care reclamantul le-ar avea faţă de autorităţile centrale chemate în judecată pentru a ghida instanţele în verificarea competenţei potrivit criteriului valoric, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată fiind clar prezentat de reclamant, atât în argumentarea cererii de chemare în judecată cât şi sintetic la finalul acesteia, ca fiind reprezentat de art. 9 din Legea nr. 554/2004.
II. Decizia Înaltei Curţi pronunţată în regulator de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 teza a II-a, art. 134 şi art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente.
Prin demersul judiciar ce face obiectul dosarului de faţă reclamantul urmăreşte să obţină repararea pagubei care consideră că i-a fost provocată ca urmare a măsurii reglementate prin art. 1 pct. 45 din O.U.G. nr. 79/2017 prin care s-a modificat art. 141 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, invocând totodată excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii şi prevederile legale incidente în materie.
Ceea ce a solicitat reclamantul prin cererea introductivă este, în esenţă, constatarea vătămării dreptului său prin diminuarea salariului său de personal didactic (profesor titular) prin prelevarea directă, la sursă, de către angajator a cuantumului de 25% din salariul brut reprezentând contribuţia pentru asigurări sociale, prin aplicarea măsurii reglementate prin pct. 45 art. 1 din O.U.G. nr. 79/2017 prin care s-a modificat art. 141 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
În acest context, Înalta Curte constată că reperele cadrului procesual obiectiv al cauzei pendente sunt cele ale acţiunii în contencios administrativ reglementate de dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:
"(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. (5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."
Învestită fiind cu analiza constituţionalităţii prevederilor legale citate supra, Curtea Constituţională a României a stabilit cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017, că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă expresia prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituţie şi că prin aceste două texte legiuitorul a optat pentru încadrarea acţiunilor persoanelor vătămate prin ordonanţe ale Guvernului declarate neconstituţionale în mecanismul acţiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligaţiei de reparare a vătămării constă în însăşi adoptarea ordonanţelor neconstituţionale.
În opinia instanţei de contencios constituţional, atât timp cât acţiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanţei Guvernului nr. 79/2017, respectiv ale art. 1 pct. 45, care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-l, acesta are deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, faţă de natura dreptului pretins şi de scopul urmărit prin exercitarea acţiunii în justiţie, demersul reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor O.U.G. nr. 79/2017, care se produc direct asupra dreptului acestuia la salariul de personal didactic şi sunt apreciate de către reclamant vătămătoare, fiind incidentă procedura specială reglementată de art. 9 din Legea nr. 554/2004 care prevede sesizarea CCR în vederea efectuării controlului de constituţionalitate al actului Guvernului, sesizare ce a fost formulată în cauză.
Prin urmare, acţiunea reclamantului intră în competenţa instanţei de contencios administrativ, faţă de prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce priveşte determinarea instanţei de contencios administrativ competente se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din aceeaşi lege.
Prevederile legale anterior evocate stabilesc două criterii pentru determinarea instanţei de contencios administrativ competente, respectiv pozitionarea autorităţii publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală sau locală) şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei care face obiectul actului administrativ.
În speţă, socotindu-se vătămat în drepturile şi interesele sale legitime, reclamantul a solicitat obligarea autorităţii pârâte la repararea prejudiciului cauzat, astfel că, raportat la obiectul concret al pretenţiilor deduse judecăţii, în stabilirea competenţei materiale nu operează criteriul valoric, ci este determinant criteriul rangului central al autorităţii publice pârâte, respectiv Guvernul României, faţă de care s-a solicitat acordarea de despăgubiri în situaţia în care prevederile ordonanţei de urgenţă vor fi declarate neconstituţionale, competenţa materială de soluţionare a cauzei de faţă revenind, în concluzie, secţiei de contencios administrativ a curţii de apel.
Pe cale de consecinţă, raportat la scopul urmărit de reclamant prin introducerea acţiunii de faţă pe rolul instanţei judecătoreşti, respectiv la obiectul concret al acţiunii ce constă în obligarea autorităţii pârâte, autoritate publică centrală, la plata de despăgubiri, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine, în conformitate cu art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Constanţa, în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul reclamantul.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii şi Solidaritatii Sociale în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 septembrie 2024.