Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 05.12.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene:
- anularea adresei nr. x din 09 iunie 2023 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă a reclamantei înregistrată sub nr. x/11.05.2023 şi nr. y/11.05.2023, a adresei nr. x/26.10.2023, precum şi a adresei nr. x din 10 mai 2023, prin care a fost respinsă cererea înregistrată la registratura Generală cu nr. x/12.04.2023 şi la Cabinetul ministrului cu nr. 2717/MIB/12.04.2023;
- obligarea pârâtului la plata sumei 6835,00 RON, reprezentând contravaloarea achiziţiei unui aparat de corecţie special, respectiv a unei perechi de ochelari de vedere, necesar desfăşurării activităţii profesionale.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 181 din data de 3 aprilie 2024, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, privind soluţionarea acţiunii, având ca obiect anulare act administrativ-fiscal şi a trimis dosarul spre competentă soluţionare Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene în principal anularea adresei nr. x din 09 iunie 2023 emise de pârât prin care a fost respinsă plângerea prealabilă a reclamantei înregistrată sub nr. x/11.05.2023 şi nr. y/11.05.2023, a adresei nr. x/26.10.2023 emisă de pârât, precum şi a adresei nr. x din 10 mai 2023 emisă de pârât şi obligarea pârâtului la plata sumei 6835,00 RON, reprezentând contravaloarea achiziţiei unui aparat de corecţie special, respectiv a unei perechi de ochelari de vedere, necesar desfăşurării activităţii profesionale.
Potrivit art. 2 din Codul administrativ, Guvernul României, ministerele, alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, autorităţile administrative autohtone sunt autorităţile publice centrale.
Instanţa a apreciat că, în ceea ce priveşte capetele de cerere formulate de reclamantă, acestea se află în strânsă legătură, prin urmare instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.
2.2. Prin sentinţa nr. 283 din data de 5 iunie 2024, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă dintre Tribunalul Dâmboviţa şi Curtea de Apel Ploieşti, a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că reclamanta deţine funcţia de consilier juridic superior, gradaţia 5, la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în cadrul Direcţiei Generale Juridice şi Relaţia cu Parlamentul - Serviciul Avizare Acte Normative, conform Ordinului ministrului investiţiilor şi proiectelor europene nr. 1560/28.06.2022 privind încetarea detaşării şi transferul la cerere al doamnei A. de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Direcţia Generală Juridică şi Relaţia cu Parlamentul, Serviciul Avizare Acte Normative.
Din punctul de vedere al instanţei competente material să soluţioneze cauza, este incidentă norma specială de competenţă prevăzută de dispoziţiile art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, în condiţiile în care obiectul cererii de chemare în judecată are legătură cu raportul de serviciu al funcţionarului public, reclamanta ocupând funcţia publică de consilier juridic superior, gradaţia 5, în cadrul instituţiei pârâte, iar solicitarea reclamantei de decontare a contravalorii ochelarilor de vedere are legătură cu condiţiile de exercitare a atribuţiilor sale de serviciu, astfel cum acestea sunt prevăzute în fişa postului.
Legiuitorul a reglementat, prin dispoziţiile art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, o normă specială de competenţă, cu caracter derogatoriu de la norma generală reprezentată de Legea nr. 554/2004, astfel că litigiile care decurg din raportul de serviciu al funcţionarului public revin competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă a tribunalelor, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Din punctul de vedere al competenţei teritoriale, prin dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul acţiunilor formulate de persoane fizice de drept privat, legiuitorul a instituit o normă de competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliul sau sediul reclamantului. Cum, în cauza de faţă, conform menţiunilor din cererea de chemare în judecată şi înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, reclamanta A. are domiciliul în judeţul Dâmboviţa, rezultă că instanţa competentă, din punct de vedere teritorial, să soluţioneze cauza este Tribunalul Dâmboviţa.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
Analizând aspectele cauzei deduse judecăţii, Înalta Curte constată că reclamanta este funcţionar public în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene - Direcţia Generală Juridică şi Relaţia cu Parlamentul - Serviciul Avizare Acte Normative.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat în principal anularea adresei nr. x din 09 iunie 2023 emise de pârât prin care a fost respinsă plângerea prealabilă, a adresei nr. x/26.10.2023 emisă de pârât, precum şi a adresei nr. x din 10 mai 2023 emisă de pârât şi obligarea acestuia la plata sumei 6835,00 RON, reprezentând contravaloarea achiziţiei unui aparat de corecţie special, respectiv a unei perechi de ochelari de vedere, necesar desfăşurării activităţii profesionale.
În ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare a cauzei, Înalta Curte reţine că sunt aplicabile dispoziţiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, potrivit cărora:
"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
În raport de acest text de lege, precum şi de obiectul şi motivele cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamanta persoană fizică are calitatea de funcţionar public, iar litigiul îşi are izvorul în raportul de serviciu al acesteia, fiind vorba de drepturi salariale rezultate din aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 153/2017, ceea ce atrage incidenţa normei de competenţă prevăzute de art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, având în vedere că O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ nu conţine norme în acest sens, urmează a fi aplicate dispoziţiile referitoare la competenţa teritorială prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ca drept comun în materie.
Astfel, în privinţa competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său."
Prin urmare, reţinând că prezenta cauză are ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, iar dispoziţiile speciale ale art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ stabilesc, în ceea ce priveşte competenţa materială, o plenitudine de competenţă în favoarea secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor în ceea ce priveşte soluţionarea acestui tip de cauze, precum şi faptul că reclamanta avea la momentul formulării acţiunii domiciliul pe raza judeţului Dâmboviţa, ceea ce atrage competenţa teritorială a Tribunalului Dâmboviţa, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 septembrie 2024.