Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 22.02.2023 sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informaţii, pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în sensul actualizării pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017, obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei, dacă nu interveneau modificările aduse prin O.U.G. nr. 59/2017, precum şi obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să restituie sumele reţinute din pensie rezultate din indexarea şi actualizarea pensiei.
Totodată, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate extrinsecă a dispoziţiilor art. VII, pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi alin. (5) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţie, care afectează ordonanţa menţionată, în ansamblul său.
În drept, şi-a întemeiat cererea pe prevederile art. 7 alin. (5) şi art. 9 alin. (1), alin. (2), alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 164 din 31 ianuarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informaţii, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut, în esenţă, că obiectul acţiunii este cel prevăzut de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile pretins a fi cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, respectiv restituirea unor drepturi băneşti pretins a fi fost reţinute de către o autoritate publică centrală în temeiul O.U.G. nr. 59/2017, fundamentul juridic invocat de reclamant fiind cel reglementat de legea contenciosului administrativ în raport de care Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal este instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză.
2.2. Prin sentinţa nr. 722 din 13 mai 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei; a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informaţii, în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia civilă; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; în baza dispoziţiilor art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
În motivare a reţinut, în esenţă, că raportul juridic dedus judecăţii vizează dreptul la pensie al reclamantului, respectiv reclamantul a solicitat restituirea unor sume de bani reprezentând drepturi la pensie, finalitatea urmărită de acesta fiind obţinerea unor prestaţii sociale.
O astfel de cerere, prin care se solicită drepturi băneşti care decurg din contribuţii de asigurări sociale nu constituie o cerere care să implice incidenţa dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ, ci reprezintă o cerere care intră în sfera de cuprindere a conflictelor de asigurări sociale, astfel cum acestea sunt definite de prevederile art. 101 din Legea nr. 223/2015 care stabileşte că litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii se soluţionează în primă instanţă de către tribunale.
În raport de faptul că în cauză reclamantul solicită, de fapt, restituirea unor sume de bani, actualizate şi a dobânzii aferente, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale aferente drepturilor de pensie, s-a apreciat că în cauză competenţa de soluţionare revine instanţei de dreptul muncii şi nu instanţei de contencios administrativ.
II. Decizia Înaltei Curţi pronunţată în regulator de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 teza a II-a, art. 134 şi art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Prin demersul judiciar ce face obiectul dosarului de faţă, reclamantul urmăreşte să obţină repararea pagubei care consideră că i-a fost provocată prin aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2017, invocând totodată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, în raport cu art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 79 alin. (1) din Constituţia României, care afectează O.U.G. nr. 59/2017, în ansamblul său.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă îl constituie problema identificării obiectului cauzei deduse judecăţii şi a dispoziţiilor legale aplicabile.
Înalta Curte reţine, cu titlu preliminar, că raportul juridic litigios nu vizează dreptul la pensie, în sine, nefiind puse în discuţie aspecte privind stabilirea unui atare drept sau neîndeplinirea, în fapt, de către pârâtă, a unei obligaţii de achitare a pensiei.
Ceea ce a solicitat reclamantul prin cererea introductivă este, în esenţă, constatarea vătămării dreptului său la pensie prin aplicarea modificărilor legislative a căror neconstituţionalitate a invocat-o, precum şi acordarea sumelor cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.
În acest context, Înalta Curte constată că reperele cadrului procesual obiectiv al cauzei pendente sunt cele ale acţiunii în contencios administrativ reglementate de dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. (5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."
Învestită fiind cu analiza constituţionalităţii prevederilor legale citate supra, Curtea Constituţională a României a stabilit cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017, că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă expresia prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituţie şi că prin aceste două texte legiuitorul a optat pentru încadrarea acţiunilor persoanelor vătămate prin ordonanţe ale Guvernului declarate neconstituţionale în mecanismul acţiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligaţiei de reparare a vătămării constă în însăşi adoptarea ordonanţelor neconstituţionale.
În opinia instanţei de contencios constituţional, atât timp cât acţiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanţei Guvernului, care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-l, acesta are deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, faţă de natura dreptului pretins şi de scopul urmărit prin exercitarea acţiunii în justiţie, demersul reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor O.U.G. nr. 59/2017, care se produc direct asupra dreptului acestuia la pensie şi sunt apreciate de către reclamant vătămătoare, fiind incidentă procedura specială reglementată de art. 9 din Legea nr. 554/2004 care prevede sesizarea CCR în vederea efectuării controlului de constituţionalitate al actului Guvernului, sesizare ce a fost formulată în cauză.
Prin urmare, acţiunea reclamantului intră în competenţa instanţei de contencios administrativ, faţă de prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce priveşte determinarea instanţei de contencios administrativ competente se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (3) din aceeaşi lege.
Prevederile legale anterior evocate stabilesc două criterii pentru determinarea instanţei de contencios administrativ competente, respectiv pozitionarea autorităţii publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală sau locală) şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei care face obiectul actului administrativ.
În speţă, socotindu-se vătămat în drepturile şi interesele sale legitime, reclamantul a solicitat obligarea autorităţilor pârâte la repararea prejudiciului cauzat, astfel că, raportat la obiectul concret al pretenţiilor deduse judecăţii, în stabilirea competenţei materiale nu operează criteriul valoric, ci este determinant criteriul rangului central al autorităţilor publice pârâte, respectiv Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informaţii, faţă de care s-a solicitat alocarea fondurilor necesare şi acordarea de despăgubiri în situaţia în care prevederile ordonanţei de urgenţă vor fi declarate neconstituţionale, competenţa materială de soluţionare a cauzei de faţă revenind, în concluzie, secţiei de contencios administrativ a curţii de apel.
Pe cale de consecinţă, raportat la scopul urmărit de reclamant prin introducerea acţiunii de faţă pe rolul instanţei judecătoreşti, respectiv la obiectul concret al acţiunii ce constă în obligarea autorităţilor pârâte, autorităţi publice centrale, la plata de despăgubiri, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine, în conformitate cu art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul reclamantul.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Pentru motivele arătate la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) şi alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Serviciului Român de Informaţii, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 26 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.