Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. x/2023 la data de 16.08.2023, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor, au solicitat anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanţi - în cele ce urmează "Ordinele", obligarea pârâţilor la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 01.07.2023 la zi şi în continuare lunar, pentru fiecare dintre reclamanţi, obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale către fiecare reclamant calculată de la data emiterii Ordinelor atacate şi până la data efectivă a plăţii, precum şi actualizarea sumelor datorate cu rata inflaţiei precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au formulat şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate, prin care au solicitat să se constate îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate şi să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale a României în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a Legii nr. 192/2023 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi suspendarea cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât soluţionarea prezentei cauze depinde hotărâtor de soluţia ce urmează a fi pronunţată de Curtea Constituţională în privinţa neconstituţionalităţii Legii nr. 192/2023 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi ai senatorilor
Prin sentinţa civilă nr. 1010/02.11.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023 Tribunalul Arad a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Arad, invocată de pârâţii Camera Deputaţilor şi Secretarul general al Camerei Deputaţilorşi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Camera Deputaţilor şi Secretarul general al Camerei Deputaţilor, având ca obiect alte cereri - anulare ordine de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub numărul de dosar x/2023
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
Urmare a invocării din oficiu a excepţiei necompetenţei materiale procesuale si teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale si teritoriale a acestuia iar, prin încheierea din 25 martie 2024, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei formulate de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Camera Deputaţilor şi Secretarul general al Camerei Deputaţilor în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ si Fiscal.
În susţinerea soluţiei pronunţate, instanţa a apreciat că ordinele prin care pârâţii, în executarea art. II din Legea nr. 7/24.02.2021, au dispus încetarea plăţii indemnizaţiilor pentru limită de vârstă au natura juridică a unor acte administrative cu caracter individual, în sensul prevederilor art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, fiind emise de autorităţi publice centrale.
De asemenea, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a reţinut că indemnizaţia pentru limită de vârstă în discuţie nu este un drept de asigurări sociale, care să atragă competenţa jurisdicţiei asigurărilor sociale, ci constituie un beneficiu specific calităţii de fost parlamentar, iar trimiterea la dispoziţiile Legii nr. 263/2010, din cuprinsul art. 49 din Legea nr. 96/2006, s-a făcut strict pentru stabilirea momentului de la care parlamentarii pot beneficia de o astfel de indemnizaţie, fără ca acest lucru să transforme acest drept.
Pe cale de consecinţă, în raport de rangul autorităţii publice emitente, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale materiale în soluţionarea cauzei, considerând că o astfel de competenţă aparţine Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sens în care a declinat soluţionarea cauzei în favoarea unei astfel de instanţe.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 16.05.2024, sub numărul de dosar x/2023
Prin sentinţa civilă nr. 461 din 24 iunie 2024, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis, la rându-i, excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale ocazie cu care, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a apreciat că acordarea dreptului la indemnizaţia pentru limită de vârstă, de care beneficiau reclamanţii, reglementată de prevederile art. 49 din Legea nr. 96/2006, era condiţionată de îndeplinirea criteriului vârstei standard de pensionare, drept contraprestaţie socială acordată de lege foştilor parlamentari pentru activitatea desfăşurată în perioada ocupării funcţiei de demnitate publică.
Astfel, a apreciat instanţa că există o legătură indisolubilă între acordarea unei astfel de indemnizaţii şi drepturile de pensie, situaţie în care natura juridică a dreptului la plata indemnizaţiei nu poate fi diferită, fiind vorba de un drept de asigurări sociale.
În consecinţă, a apreciat Curtea de Apel Timişoara că, în raport de natura indemnizaţiei (specifică materiei asigurărilor sociale), verificarea legalităţii şi temeiniciei ordinelor prin care s-a dispus încetarea plăţii acesteia este în competenţa instanţelor care soluţionează cauze de asigurări sociale, respectiv completului specializat în soluţionarea litigiilor de asigurări sociale al instanţei în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul reclamanţii, ipostază în care, în cauza de faţă, se regăseşte Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte observă că aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competenţă între Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Curtea de Apel Tiumişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal îl constituie atât problema instanţei competente material în soluţionarea prezentei cauze.
Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat anularea ordinelor prin care s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiilor pentru limită de vârstă de care aceştia beneficiau şi obligarea pârâţilor la repunerea în plată a unor astfel de indemnizaţii.
De asemenea, Înalta Curte reţine că dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă a fost, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, iar prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021 legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata acesteia.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputaţii şi senatorii care îndeplineau condiţiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeşi pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.
Astfel cum rezultă din dispoziţiile anterior citate, indemnizaţia cuvenită deputaţilor şi senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată şi, totodată, condiţionată de data la care titularilor acestei indemnizaţii li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.
Înalta Curte are în vedere şi Expunerea de motive care a însoţit procesul legislativ la adoptarea Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, expunere de motive care relevă, cu claritate, care a fost intenţia legiuitorului în edictarea actului normativ arătat. Astfel, se poate concluziona în sensul că această indemnizaţia pentru limită de vârstă îndeplineşte o funcţie similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri şi interdicţii sporite în comparaţie cu asiguraţii din sistemul public de pensii, fiind stabilit în favoarea unei categorii socio-profesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care, în virtutea profesiei, meseriei, ocupaţiei sau calificării, au activat într-un domeniu specific de activitate şi au fost nevoite să se supună unor exigenţe inerente exercitării unei astfel de activităţi, atât pe plan profesional, cât şi personal, legiuitorul acordând acest drept şi în considerarea faptului că, pe durata exercitării mandatului, parlamentarii nu au beneficiat de salariu, ci de o indemnizaţie.
Aşadar, indemnizaţia pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, situaţie în care, având în vedere şi excluderea persoanelor alese în funcţie de demnitate publică din categoria funcţionarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, Înalta Curtea va reţine că aceasta se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.
Relevante sunt şi prevederile art. VI din O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, în cuprinsul cărora legiuitorul a calificat indemnizaţia pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu".
În acest context, întrucât competenţa de soluţionare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plăţii este stabilit prin ordinul emis de pârât, nu atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conţinutul lor.
Altfel spus, orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă şi limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înţelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziţii contrare, contestaţiile privind aceste decizii sunt soluţionate de jurisdicţia asigurărilor sociale şi nu de instanţele de contencios administrativ.
În contextul descris anterior, Înalta Curte reţine că inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalităţii încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de faţă se află sub incidenţa dispoziţiilor art. 152 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora:
"Jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel.", coroborate cu art. 95 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora tribunalul are plenitudine de competenţă în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale.
Această soluţie a fost confirmată în mod constant de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care, în materia regulatorului de competenţă, a atribuit Tribunalelor, secţia conflictelor de muncă şi asigurări sociale competenţa de soluţionare a cauzelor în fond, apreciind că fiind un litigiu care în esenţă urmăreşte un control al unor acte juridice ce sting aceste raporturi de asigurări sociale, litigiile de acest tip se soluţionează de secţiile de conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar Tribunalul are competenţa de fond.
Întrucât indemnizaţia pentru limită de vârstă de care beneficiază parlamentarii reprezintă un drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, în privinţa competenţei instanţelor în litigiile având ca obiect această indemnizaţie se constată incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 152, 153 şi 154 din Legea nr. 263/2010.
În consecinţă, indemnizaţia în discuţie fiind inclusă în categoria drepturilor de asigurări sociale, contestaţiile formulate în legătură cu refuzul acordării acestei prestaţii sociale sunt de competenţa materială în primă instanţă a secţiilor civile ale tribunalelor, completul specializat în dreptul muncii şi asigurărilor sociale în temeiul art. 139 din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii coroborat cu cele ale art. 152 şi art. 153 din Legea nr. 263/2010 şi art. 95 din C. proc. civ.
Din perspectiva compentenţei teritoriale, se reţine că, potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 "Cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul" iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, "Celelalte cereri se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul".
Aceste norme exprese sunt de strictă aplicare şi, astfel, în condiţiile în cauză nu se contestă o decizie emisă de casa teritorială de pensii, ci un ordin al Secretarului General al Camerei Deputaţilor, competenţa teritorială se stabileşte potrivit alin. (2) al art. 154 din Legea nr. 263/2020, în favoarea tribunalului de la sediului pârâţilor.
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C. şi pârâţii Camera Deputaţilor şi Secretarul General al Camerei Deputaţilor în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 9 octombrie 2024.