Şedinţa publică din data de 9 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud sub nr. de mai sus, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, au solicitat în principal: obligarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, de a emite un act administrativ, un nou Ordin, pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul Ministrului Mediului Apelor şi Pădurilor nr. 172/31.01.2022, prin care s-a modificat şi completat, anexa la Ordinul Ministrului Mediului Apelor şi Pădurilor nr. 1006/29.06.2021, în sensul că, pe lângă stabilirea nivelului maxim al salariilor de bază/indemnizaţie de încadrare pentru fiecare categorie profesională - funcţie, grad profesional, gradaţie, aflat în plată, în cadrul aparatului propriu al Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor şi al celorlalte instituţii subordonate acestuia, începând cu data de 21.12.2016, anexa noului Ordin să prevadă şi următoarele:
a) echivalarea salariilor de bază aferente funcţiei publice specifice de execuţie de comisar din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, cu salariile de bază aferente funcţiei publice generale de execuţie de consilier,pentru fiecare grad profesional, gradaţie, din cadrul aparatului propriu al Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor şi al celorlalte instituţii subordonate acestuia, inclusiv a Gărzilor Forestiere, începând cu data de 21.12.2016;
b) echivalarea salariilor de bază aferente funcţiei publice generale de execuţie de expert din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, cu salariile de bază ale funcţiei publice generale de execuţie de consilier, consilier juridic, pentru fiecare grad profesional, gradaţie, din cadrul aparatului propriu al Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor şi al celorlalte instituţii subordonate acestuia, inclusiv a Gărzilor Forestiere,începând cu data de 21.12.2016;
2) Obligarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, de a transmite noul act administrativ - ordin, către Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General; Obligarea pârâtei Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, prin Comisar General, la emiterea deciziilor privind stabilirea drepturile salariale pentru fiecare reclamant, conform noului act administrativ, Ordin, emis de pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor conform petitului I 1), lit. a) şi b), privind stabilirea nivelului maxim al salariilor de bază/indemnizaţie de încadrare pentru funcţiile de comisar şi expert, grad profesional, gradaţie, aflat în plată, în cadrul aparatului propriu al Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor şi al celorlalte instituţii subordonate acestuia, inclusiv a Gărzilor Forestiere, precum şi sporul pentru condiţii vătămătoare, începând cu data de 21.12.2016 (respectiv data angajării în cadrul instituţiei -24.09.2018) si până în data de 27.03.2022, după cum urmează:
- pentru reclamantul de ordin 1, A., pentru funcţia de comisar şef gradul II Ia nivelul funcţiei de şef serviciu, respectiv pentru funcţia de comisar, clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5, pentru perioada 21.12.2016 - 27.03.2022;
- pentru reclamantul de ordin 2, B. pentru funcţia de comisar, clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5, respectiv pentru funcţia de comisar şef la nivelul funcţiei de şef serviciu, pentru perioada 21.12.2016 - 27.03.2022;
- pentru reclamantul de ordin 3, C., pentru funcţia de comisar, clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5, respectiv pentru funcţia de comisar şef la nivelul funcţiei de şef serviciu pentru perioada 21.12.2016 - 27.03.2022;
- pentru reclamanta de ordin 4 D., pentru funcţia de comisar, clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5, pentru perioada 21.12.2016 - 27.03.2022;
- pentru reclamantul de ordin 5, E. pentru funcţia de comisar, clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5, pentru perioada 21.12.2016 - 27.03.2022;
- pentru reclamanta de ordin 6. F. pentru funcţia de comisar, clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5, pentru perioada 21.12.2016 - 27.03.2022;
- pentru reclamanta de ordin 7 G. pentru funcţia de comisar, clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5, pentru perioada 21.12.2016 - 27.03.2022;
- pentru reclamanta de ordin 8, H. pentru funcţia de comisar, clasa I, grad profesional superior, gradaţia 4, respectiv gradaţia 5, pentru perioada 21.12.2016 -27.03.2022;
- pentru reclamanta de ordin 9, I. pentru funcţia de comisar, clasa I, grad profesional superior, gradaţia 4 respectiv gradaţia 5, pentru perioada 21.12.2016 - 27.03.2022;
- pentru reclamantul de rândul 10, J. pentru funcţia de comisar, clasa III, grad profesional superior, gradaţia 5, pentru perioada 21.12.2016 - 27.03.2022;
- pentru reclamantul de ordin 11, K., pentru funcţia de comisar, grad profesional asistent, respectiv superior, gradaţiile 0, 1 şi 2, pentru perioada 24.09.2018 -27.03.2022;
- pentru reclamanta de ordin 12, L., pentru funcţia de expert grad profesional superior, gradaţia 5, pentru perioada 21.12.2016 - 27.03.2022;
3) Obligarea pârâtei Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General (GNM-CG), la plata diferenţelor salariale dintre salariile ce vor fi stabilite prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză şi cele efectiv încasate, începând cu data de 21.12.2016, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie şi Ia care se va adăuga dobânda legală, începând cu data exigibilităţii acestora şi până la data achitării efective a debitului;
- în subsidiar: Obligarea pârâtei Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, prin Comisar General, la emiterea deciziilor privind stabilirea drepturile salariale pentru fiecare reclamant, conform Ordinului Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 1006/29.06.2021, a cărei anexă a fost modificată şi completată de Ordinul nr. 172/31/01.2022 emis de Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, privind stabilirea nivelului maxim al salariilor de bază/indemnizaţie de încadrare pentru fiecare categorie profesională -funcţie, grad profesional, gradaţie, aflat în plată, în cadrul aparatului propriu al Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor şi al celorlalte instituţii subordonate acestuia, precum şi sporul pentru condiţii vătămătoare, începând cu data de 21.12.2016, (respectiv data angajării în cadrul instituţiei -24.09.2018) şi până în data de 27.03.2022, (conform perioadelor de timp arătate mai sus, pentru fiecare reclamant în parte).
Obligarea pârâtei Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General (GNM-CG), la plata diferenţelor salariale dintre salariul ce va fi stabilit prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză şi cel efectiv încasat, începând cu data de 21.12.2016, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie şi la care se va adăuga dobânda legală, începând cu data exigibilităţii acestora şi până la data achitării efective a debitului; cu cheltuieli de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
Prin sentinţa civilă nr. 101 din data de 19 aprilie 2024 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, invocată de pârâţi şi, în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Garda Naţională de Mediu-Comisariatul General în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
În urma admiterii excepţiei de necompetenţă materială şi a declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III - a contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2023.
Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 232/2024 din 13 iunie 2024, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de către reclamanţi şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor Garda Naţională de Mediu-Comisariatul General, în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia a II-a, de contencios administrativ şi fiscal.
Totodată, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a suspendat din oficiu judecata cauzei şi înaintează dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -SCAF în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Cluj a reţinut că potrivit art. 536 din Codul administrativ:
"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
Aşadar, acest text reglementează o regulă generală în sensul că toate cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că, reclamanţii au iniţiat demersul judiciar ce face obiectul prezentului dosar în considerarea calităţii acestora de funcţionari publici aceştia desfăşurându-şi activitatea în cadrul Comisariatului Judeţean Bistriţa-Năsăud al Gărzii Naţionale de Mediu, scopul final urmărit de reclamanţi fiind acela al obţinerii unei egalizări drepturilor salariale aferente funcţiile de comisar şi respectiv expert (deţinute de reclamanţi) cu cele la nivel maxim aflate în plată în cadrul aparatului propriu al Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor şi al celorlalte instituţii subordonate acestuia, inclusiv a Gărzilor Forestiere, precum şi a sporului pentru condiţii vătămătoare.
În regulă generală, litigiile având ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici sunt conflicte individuale de muncă.
Pentru soluţionarea acestora au fost constituite completuri specializate, potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004privind organizarea judiciară.
Art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, potrivit căruia "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenta altor instanţe", se aplică în principiu tuturor raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, cu excepţia celor pentru care se prevede contrariul în cadrul art. 382, iar statutele prevăzute în legi speciale nu prevăd la rândul lor competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
Norma de competenţă materială şi procesuală prevăzută de art. 536 din O.U.G. nr. 57/201 privind Codul administrativ nu se aplică şi în privinţa personalului militar, potrivit art. 382 lit. h) din acelaşi act normativ, după cum nici Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare nu cuprinde o normă specială de competenţă materială şi/sau procesuală.
Ca atare, Curtea apreciază că nu prezintă relevanţă nici natura ordinului ce se urmăreşte a fi emis în cadrul primului petit (act administrativ cu caracter normativ) şi nici obiectul său şi anume obligarea ordonatorului principal de credite de a reglementa, cu caracter de principiu, aspectele ale salarizării unor categorii de funcţii publice câtă vreme reclamanţii sunt funcţionari publici, iar raportul lor de serviciu se exercită pe bază de act administrativ, inclusiv cu privire la salarizare.
Mai mult decât atât, art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu este aplicabil speţei potrivit rangului autorităţii întrucât este un text general care este exclus de la aplicare dacă prin lege specială se prevede altfel, aşa cum rezultă din partea finală a alin. (1) şi cum este şi ipoteza dedusă judecăţii.
Fiind vorba de un raport de serviciu ce priveşte salarizarea funcţionarilor publici, Înalta Curte apreciază că textul art. 536 din Codul administrativ este aplicabil în mod unitar prezentei cauze, astfel încât în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L. şi pe pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Garda Naţională de Mediu-Comisariatul General în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L. şi pe pârâţii Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Garda Naţională de Mediu-Comisariatul General în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 9 octombrie 2024.