Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2024
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 148/F din 10 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2008, s-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1), (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 26 din C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, persoana vătămată Unitatea administrativ teritorială oraşul Năvodari, prin primar B., inculpatul A., ş.a.
Prin decizia nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2008, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială - Oraşul Năvodari ş.a. împotriva sentinţei penale nr. 148/F din 10 iulie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2008.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
În privinţa inculpatului A., în baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) în infracţiunea prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969).
În baza art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată (pct. C - Rechizitoriu).
S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II- a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 33 lit. a) din C. pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. (1969), s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 din C. pen. (1969), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a şi b) din C. pen. (1969).
În baza art. 861 din C. pen. (1969) şi art. 862 din C. pen. (1969) s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 7 ani.
În baza art. 863 din C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a). să se prezinte lunar la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, conform programului stabilit de acesta;
b). să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 864 din C. pen. (1969), s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. (1969).
În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. (1969), pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 118 alin. (1) lit. e) din C. pen. (1969), s-a dispus confiscarea contravalorii în RON, la cursul B.N.R. de la data punerii în executare, de la inculpatul A. a sumelor de 210.000 euro şi 384.683 USD.
În baza art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A., la plata sumei de 30.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a respins, că nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat A., la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva deciziei nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2008, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, sub nr. x/2024.
Prin motivele de contestaţie în anulare, contestatorul A., prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, fiind invocat cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., apreciind că a fost condamnat contestatorul deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, precizând că înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, se împlinise termenul prescripţiei răspunderii penale.
Examinând admisibilitatea, în principiu, a contestaţiei în anulare formulate de condamnatul A. împotriva deciziei nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în conformitate cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., prin prisma motivului invocat, respectiv prevederile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. - când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Se constată că cererea a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 428 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere că pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., contestaţia poate fi introdusă oricând.
Conform dispoziţiilor art. 431 din C. proc. pen., contestaţia în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunţa pe fondul contestaţiei. În această etapă procesuală, instanţa examinează dacă respectiva contestaţie în anulare priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. şi dacă, în sprijinul contestaţiei, se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
Prin urmare, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual-penale.
Raportându-se la motivele de contestaţie în anulare invocate de contestatorul A., Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., această cale extraordinară de atac poate fi exercitată împotriva hotărârilor penale definitive în situaţia în care inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Potrivit art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen.: f) a intervenit prescripţia.
În speţă, Înalta Curte constată că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au stabilit C. pen. din 1969 ca lege aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii. Aplicarea textelor de lege susţinute de apărare ar fi fost posibilă doar dacă instanţele ar fi stabilit C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 ca legea incidentă raportului juridic dedus judecăţii, şi nu în condiţiile C. pen. din 1969, cum este cazul situaţiei juridice din dosarul de faţă.
Odată stabilită, printr-o hotărâre definitivă, legea incidentă într-o cauză, intervenţia ulterioară a unei instanţe de judecată în căi extraordinare de atac nu poate schimba, dat fiind caracterul definitiv al hotărârii analizate conform art. 5 din C. pen., legea stabilită ca fiind aplicabilă şi intrată în autoritate de lucru judecat.
Astfel, se constată că prin decizia nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2008, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prev. de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 248 din C. pen. (1969) cu referire la art. 2481 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen. şi la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) din C. pen. (1969), art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. (1969) şi art. 5 din C. pen.. S-au contopit pedepsele aplicate şi inculpatul A. execută pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante în baza art. 861 din C. pen. (1969) şi art. 862 din C. pen. (1969).
Aşa cum s-a precizat anterior, instanţa de apel a stabilit că legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. din 1969.
Stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), şi nu poate face obiectul cenzurii în contestaţie în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.
Aşadar, în cauză, aşa cum s-a menţionat mai sus, instanţa de apel a stabilit ca lege penală incidentă legea veche şi a calculat termenele conform dispoziţiilor C. pen. din 1969, iar această chestiune nu poate forma obiectul cenzurii pe calea contestaţiei în anulare.
Ca atare, în condiţiile în care a intrat în autoritatea de lucru judecat evaluarea instanţei cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, aceste aspecte nu mai pot fi reiterate pe calea unei căi extraordinare de atac, excedând competenţei instanţei care este învestită cu o contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen.
Raţionamentul apărării este infirmat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 care a statuat că "Instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 şi nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii".
Prin urmare, invocarea aceleiaşi cauze de încetare a procesului penal pe calea contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. echivalează cu o critică a raţionamentului judiciar al instanţei cu prilejul soluţionării apelului şi ar determina o reevaluare a fondului cauzei. În această situaţie, s-ar transforma calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare din una de anulare şi retractare în una de reformare, lărgind nepermis sfera controlului judiciar, contrar voinţei legiuitorului, astfel cum a statuat instanţa de contencios constituţional.
În acelaşi sens este şi decizia nr. 43 din 29 mai 2023 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care a stabilit că dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. se interpretează în sensul că instanţa care soluţionează pe fond contestaţia în anulare nu poate să reanalizeze care dintre legile penale ce s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reţinută ca fiind mai favorabilă în cauză.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2008.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2008.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 25 septembrie 2024.