Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2024
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 616 din data de 17 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 432 din C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1777/19.12.2023 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul A. să plătească statului suma de 500 de RON cheltuieli judiciare.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., s-a dispus ca suma de 680 de RON, reprezentând onorariu apărător oficiu B., pentru contestatorul A., conform delegaţiei nr. 1114/29.03.2024 şi suma de 680 de RON, reprezentând onorariu apărător oficiu C., pentru intimatul D., conform delegaţiei nr. 1115/29.03.2024, să rămână în sarcina statului, fiind avansate din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în fondurile Baroului Suceava.
Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 182 din 03.02.2023, pronunţată de Judecătoria Suceava, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
S-a constatat că infracţiunea ce face obiectul judecăţii este concurentă, sub forma concursului real, cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin:
- sentinţa penală nr. 229/28.07.2017 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 1145/15.12.2017 a Curţii de Apel Suceava, la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. (faptă din data de 31.03.2015);
- sentinţa penală nr. 10/08.01.2019 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 519/24.05.2019 a Curţii de Apel Suceava, la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) din C. pen., art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (fapte din data de 17.07.2016, 28.07.2016 şi 27.08.2016);
- sentinţa penală nr. 830/02.12.2020 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 349/28.03.2022 a Curţii de Apel Suceava, la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) din C. pen. (faptă din data de 28.11.2016).
Au fost descontopite pedepsele contopite prin sentinţa penală nr. 830/02.12.2020 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 349/28.03.2022 a Curţii de Apel Suceava, a fost înlăturat sporul de pedeapsă de 1 an, 11 luni şi 10 zile închisoare şi au fost repuse pedepsele componente în individualitatea lor, după cum urmează:
- pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prev. de art. 32 rap. la art. 188 din C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. (faptă din data de 31.03.2015);
- pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 77 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. şi art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. (fapte din data de 17.07.2016, 28.07.2016 şi 27.08.2016);
- pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. d) din C. pen. (faptă din data de 28.11.2016).
În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu de 2 ani, 4 luni şi 20 de zile închisoare, reprezentând o treime din celelalte pedepse, urmând ca inculpatul A. să execute o pedeapsă rezultantă de 7 ani, 4 luni şi 20 zile închisoare.
Potrivit art. 45 alin. (1), (2), (3) lit. a) din C. pen., cu referire la art. 67 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., s-au aplicat inculpatului pedepsele complementare constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, fiecare dintre pedepsele complementare pe o perioadă de 4 ani.
Potrivit art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (1), (2), (3) lit. a) din C. pen., cu referire la art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.
În temeiul art. 40 alin. (3) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 7 ani, 4 luni şi 20 zile închisoare, stabilită potrivit celor ce preced, durata reţinerii de la data de 14.12.2016, ora 14:00 până la data de 15.12.2016, ora 14:00, perioada executată de la data de 16.11.2017 la data de 05.09.2021 şi perioada executată de la data de 28.03.2022 la zi.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 966/2020 emis la data de 28.03.2022 şi formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 830/02.12.2020 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin decizia penală nr. 349/28.03.2022 a Curţii de Apel Suceava şi emiterea unor noi forme de executare în conformitate cu dispoziţiile prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă a acesteia.
Pentru a pronunţa această hotărâre judecătorească, prima instanţă a reţinut în esenţă, că, inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de furt calificat în formă continuată (3 acte materiale) prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că, la data de 20.12.2015, pe timp de zi, în jurul prânzului, împreună cu inculpatul D., a pătruns, prin efracţie, de două ori, la interval de 2-3 ore în locuinţa persoanei vătămate E. din sat/com. Şcheia, jud. Suceava, de unde au sustras un cazan din cupru de 90 litri, o roabă metalică şi mai multe sticle de ţuică de tescovină, după care, în aceeaşi zi, a pătruns din nou în acelaşi imobil de unde, împreună cu o persoană neidentificată, a sustras restul cantităţii de până la 15 litri de ţuică de tescovină şi două covoare, cauzând un prejudiciu de 3000 RON persoanei vătămate.
Împotriva sentinţei penale anterior menţionate au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpaţii A. şi D..
Prin decizia penală nr. 1777 din data de 19 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. x/2021, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 182 din 03.02.2023, pronunţate în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Suceava.
A fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, în baza art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului şi durata reţinerii din data de 24/25.12.2015.
În baza art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială a sumei de 1.800 RON de la inculpatul A., reprezentând contravaloarea bunurilor dobândite prin săvârşirea faptei.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt în contradicţie cu decizia.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Suceava a reţinut că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză. S-a reţinut că inculpatul a recunoscut faptele săvârşite şi prin declaraţia dată în faţa primei instanţe a solicitat judecarea în procedura reglementată de art. 375 din C. proc. pen., cerere corect admisă de către instanţa de fond. De altfel, s-a reţinut că şi prima instanţă a avut în vedere această atitudine de recunoaştere şi a procedat la reducerea cu 1/3 a limitelor speciale de pedeapsă.
De asemenea, referitor la reţinerea agravantei constând în săvârşirea faptei în timpul nopţii, Curtea a constatat că inculpatul A. a recunoscut în mod constant, în cursul urmăririi penale şi în momentul aderării la procedura simplificată, că cea de-a treia deplasare a avut loc ulterior (în jurul orei 18:00 - atunci când, în luna decembrie, este în mod evident întuneric), singurele discuţii fiind cele referitoare la identitatea persoanei care-l însoţea. Pe de altă parte, s-a reţinut că regimul sancţionator agravant este atras în primul rând de incidenţa dispoziţiilor art. 229 alin. (2) lit. b) - săvârşirea furtului prin violare de domiciliu, agravantă pe care inculpatul nu a contestat-o.
Instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a calculat şi indicat în mod corect limitele concrete de pedeapsă aferente faptelor săvârşite, după aplicarea succesivă a tuturor stărilor sau circumstanţelor de agravare sau atenuare.
Împotriva deciziei penale nr. 1777 din data de 19 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. x/2021, a formulat contestaţie în anulare condamnatul A..
Prin încheierea camerei de consiliu din data de 15 aprilie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 431 din C. proc. pen., s-a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 1777 din 19 decembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, în dosarul nr. x/2021.
Verificând admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare de faţă, Curtea a constatat următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
Curtea a reţinut că cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul condamnat A. se referă la o hotărâre penală definitivă supusă contestaţiei în anulare (respectiv decizia penală nr. 1777 din 19 decembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2021), este formultă în termenul prevăzut de lege (oricând), motivele pe care se sprijină contestaţia sunt dintre cele prevăzute la art. 426 din C. proc. pen. (respectiv art. 426 lit. b) - când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal) şi sunt invocate dovezi care se află la dosarul cauzei (Decizia Curţii Constituţionale nr. 358 din 26 mai 2022 prin care a fost declarat neconstituţional art. 155 alin. (1) din C. pen. privind prescripţia specială şi art. 154 din C. pen. care reglementează prescripţia generală - actul fiind public).
S-a reţinut că deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 configurează, prin efectele pe care le produc la nivelul normei înscrise în cadrul art. 155 alin. (1) din C. pen., un veritabil criteriu concret de determinare a legii penale mai favorabile până la soluţionarea definitivă a cauzei, constând dintr-un regim juridic mai favorabil aplicabil unei cauze care înlătură răspunderea penală (prescripţia răspunderii penale).
Prin decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a stabilit faptul că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.
În atare condiţii, Curtea a reţinut că pe perioada derulării procesului penal pornit împotriva contestatorului condamnat A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., judecată finalizată prin decizia penală nr. 1777/19.12.2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2021, niciunul dintre actele efectuate de organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată nu au condus la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.
Totodată, Curtea a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din C. pen. care prevăd că, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Prin urmare, având în vedere faptul că instituţia prescripţiei răspunderii penale este eminamente una de drept substanţial, fiind aplicabilă regula mitior lex cuprinsă în art. 5 alin. (1) din C. pen., singurul termen de prescripţie de referinţă în această cauză este termenul general prevăzut la art. 154 alin. (1) din C. pen.
Contestatorul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) din C. pen., iar potrivit art. 229* - Furtul calificat**
(1) Furtul săvârşit în următoarele împrejurări:
b) în timpul nopţii;
d) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase;
se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Dacă furtul a fost săvârşit în următoarele împrejurări:
b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Potrivit art. 154 C. pen. - Termenele de prescripţie a răspunderii penale - (1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani; (2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.
Având în vedere data săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată, respectiv 20.12.2015, termenul general de prescripţie incident prin raportare la limitele legale de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de furt calificat şi care, în conformitate cu art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., este de 8 ani, precum şi data finalizării definitive a procesului penal ce a format obiectul dosarului cu nr. x/2021, respectiv 19.12.2023, Curtea a constatat că la data rămânerii definitive a deciziei penale ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare termenul general al prescripţiei răspunderii penale nu era împlinit (acesta urmând să se împlinească la data de 20.12.2023), nefiind astfel incident în cauză temeiul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.
Împotriva deciziei penale nr. 616 din data de 17 mai 2024, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat apel condamnatul A..
În dezbateri, a fost ridicată excepţia inadmisibilităţii căii de atac de către reprezentantul Ministerului Public.
Examinând cauza de faţă, cu prioritate asupra excepţiei inadmisibilităţii invocate de procuror, Înalta Curte constată că apelul formulat de condamnatul A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentei căi de atac îl constituie decizia penală nr. 616 din data de 17 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1777 din 19.12.2023 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, prin care s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, inculpatul A. ş.a. împotriva sentinţei penale nr. 182 din 03.02.2023, pronunţate în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Suceava.
Potrivit textului de lege prevăzut de art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., care reglementează procedura de judecare a contestaţiei în anulare, "sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă".
Decizia penală nr. 616 din data de 17 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori a soluţionat contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 1777 din 19.12.2023 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, prin care s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, inculpatul A. ş.a. împotriva sentinţei penale nr. 182 din 03.02.2023, pronunţate în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Suceava.
Potrivit art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., decizia penală nr. 616 din data de 17 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, este definitivă.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Se constată că apelantului contestator nu îi este recunoscută calea de atac a apelului împotriva deciziei penale definitive prin care s-a respins contestaţia în anulare împotriva deciziei prin care s-au soluţionat apelurile declarate în cauză, întrucât a fost formulată împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare.
Astfel, prin promovarea acesteia, condamnatul A. a încălcat principiul unicităţii căii de atac prevăzut de lege.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Pentru aceste considerente, constatând că prezenta cale de atac a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 616 din data de 17 mai 2024, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga contestatoarea apelantă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în cuantum de 998 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 616 din data de 17 mai 2024, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în cuantum de 998 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 25 septembrie 2024.