Şedinţa publică din data de 01 octombrie 2024
Prin decizia penală nr. 545 din 19 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinţei penale nr. 110/12.03.2024, pronunţată de Judecătoria Paşcani, în dosarul nr. x/2023, sentinţă pe care a menţinut-o.
În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen.. şi art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus perioada arestului la domiciliu executată în continuare de inculpat de la 12.03.2024 la zi.
Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul-apelant la plata sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea apelului formulat.
Examinând actele şi lucrările cauzei, prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în limitele prevăzute de art. 417 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.., Curtea de Apel a constatat că instanţa de fond a făcut o analiză corectă şi coroborată a probatoriilor administrate în cauză şi a concluzionat corect că fapta pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale) cu aplicarea dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. pen., există, constituie infracţiune şi a fost comisă de inculpat, vinovăţia acestuia fiind stabilită în cauză dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Mai mult, inculpatul însuşi a uzat de procedura recunoaşterii învinuirii, recunoscând integral fapta astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, în sensul că, în seara de 01.11.2023, a condus autoturismul marca B. cu nr. de înmatriculare x, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, atât pe DC 133 pe raza comunei Moţca, jud. Iaşi, la orele 18:28, când a fost oprit de poliţie şi condus la sediu pentru întocmirea dosarului penal cât şi pe DC 129 pe raza localităţii Cristeşti, jud. Iaşi, la ora 22:40.
Curtea, în urma propriei evaluări a probaţiunii, nu a identificat date sau împrejurări noi care să conducă la reţinerea unei situaţii de fapt sau încadrări juridice a faptei diferite de cele reţinute de instanţa de fond.
De altfel inculpatul apelant a invocat doar critici privind cuantumul pedepsei stabilite de instanţa de fond.
În ceea ce priveşte stabilirea pedepsei de aplicat pentru inculpat, instanţa de fond a apreciat în mod just criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen. stabilind, o pedeapsă orientată spre limita minimă prevăzută de lege, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în contextul reţinerii dispoziţiilor privind recidiva postexecutorie.
Aplicarea procedurii recunoaştere învinuirii nu echivalează cu aplicarea, de plano, a cuantumului minim de pedeapsă, ci, instanţa de fond este ţinută a analiza circumstanţele şi împrejurările săvârşirii faptelor, respectiv faptul că inculpatul reprezintă un pericol concret pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, câtă vreme a condus pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere, în mod repetat, fiind condamnat şi anterior pentru fapte similare şi chiar în contextul în care tocmai i se întocmise dosar penal pentru conducere fără permis. În acest context inculpatul demonstrează lipsă de conştientizare a gravităţii conduitei infracţionale adoptate, astfel încât, în absenţa aplicării unei pedepse corespunzătoare gradului de pericol demonstrat pentru ordinea publică scopul pedepsei de reeducare nu poate fi atins. În ciuda conduitei procesuale sincere, inculpatul nu prezintă garanţii că îşi poate controla comportamentul infracţional care face obiectul prezentei cauze, în lipsa unei reacţii ferme a autorităţilor, prin aplicarea unei pedepse corespunzătoare gravităţii faptei săvârşite cu perseverenţă infracţională, atât prin forma continuată a faptei cât şi prin antecedentele penale care vizează o condamnare pentru fapte similare.
În contextul în care o pedeapsă de 1 an şi 10 luni cu suspendarea sub supraveghere nu si-a produs efectul de reeducare şi nici pe cel preventiv, este evident că o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru reiterarea aceluiaşi gen de comportament infracţional este mai mult decât necesară în cauză, instanţa de fond manifestând maximul de clemenţă posibil în cauză.
Cât priveşte susţinerea apelantului privind reţinerea circumstanţei atenuate judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) C. pen., Curtea de apel a constatat că infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere este o infracţiune de pericol şi nu de rezultat, astfel încât nu se poate reţine incidenţa art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen., neexistând consecinţe pe care acesta să le fi diminuat sau înlăturat, iar în legătură cu fapta comisă nici nu există şi nici nu au fost indicate împrejurări care să vizeze fapta şi să diminueze în vreun fel gravitatea acesteia sau periculozitatea inculpatului. Dimpotrivă, modul în care a acţionat inculpatul, depistat de două ori în aceeaşi zi conducând pe drumurile publice fără permis, reprezintă o împrejurare care accentuează gravitatea faptei. De altfel, inculpatul nici nu a invocat în apel argumente sau împrejurări care să nu fi fost analizate în mod judicios şi de instanţa de fond, iar datele mai sus expuse şi reţinute şi de instanţa de fond nu permit reţinerea vreunei circumstanţe atenuante.
În acest context, având în vedere faptul că nu există împrejurări sau circumstanţe care să permită reducerea cuantumului pedepsei, Curtea a apreciat că nu poate fi reformată sentinţa instanţei de fond sub aspectul cuantumului pedepsei stabilite.
Alegerea modalităţii de executare a pedepsei de către judecătorul fondului apare ca fiind conformă cu gravitatea faptei săvârşite şi starea de pericol creată faţă de valorile sociale ocrotite de norma de incriminare în contextul în care inculpatul este cunoscut cu antecedente penale sub forma recidivei postexecutorii.
Deşi inculpatul a recunoscut faptele şi a adoptat o poziţie sinceră, faţă de împrejurările anterior menţionate, prezintă un grad ridicat de pericol social, fapta sa neputând fi considerată un simplu incident lipsit de relevanţă.
Contrar susţinerilor apelantului, Curtea de apel a subliniat că la individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare trebuie avută în vedere funcţia de prevenţie şi exemplaritate a pedepsei care trebuie să contribuie atât la prevenirea reiterării comportamentului infracţional de către inculpat cât şi la prevenţia generică a faptelor de aceeaşi natură, realizându-se astfel în mod eficient protejarea valorilor sociale ocrotite de norma de incriminare.
Împotriva deciziei penale nr. 545 din 19 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023 a formulat cale de atac condamnatul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind acordat termen aleatoriu la data de 01 octombrie 2024.
În dezbateri, la termenul de judecată stabilit, a fost ridicată excepţia inadmisibilităţii căii de atac de către reprezentantul Ministerului Public, având în vedere că este exercitată o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive.
Examinând cauza de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că această cale de atac este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
În speţă, Înalta Curte reţine că a fost învestită cu soluţionarea unei căi de atac denumită "contestaţie" împotriva deciziei penale nr. 545 din 19 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care a fost soluţionat apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 110/12.03.2024, pronunţată de Judecătoria Paşcani, în dosarul nr. x/2023. Conform art. 552 alin. (1) C. proc. pen.. hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia (...)
Raportând aceste considerente la contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte constată că decizia penală contestată în speţă, nr. 545 din 19 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost pronunţată urmare a soluţionării apelului declarat împotriva sentinţei instanţei de fond, decizia din apel fiind aşadar definitivă la data pronunţării sale, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu contestaţie.
Prin urmare, decizia atacată este o hotărâre definitivă cu privire la care legea nu prevede posibilitatea exercitării căii de atac a contestaţiei, iar potrivit dispoziţiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen.., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, aceste dispoziţii legale nefiind aplicabile în cauză.
În consecinţă, faţă de cele reţinute, rezultă că inculpatul A. a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi de atac neprevăzute de legea procesual penală, ceea ce încalcă principiul legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, soluţionarea contestaţiei apare ca o soluţie inadmisibilă.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii. În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia.
Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 545 din 19 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 545 din 19 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 octombrie 2024.