Şedinţa publică din data de 14 noiembrie 2024
Deliberând asupra apelului declarat de inculpatul A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 79 din data de 16 mai 2024, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 193 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4.500 RON (150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind în cuantum de 30 RON), pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe.
În temeiul art. 206 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4.500 RON (150 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind în cuantum de 30 RON), pentru infracţiunea de ameninţare.
Conform art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen., a contopit cele două pedepse aplicate inculpatului în cauza de faţă, urmând ca inculpatul să o execute pe cea mai grea dintre acestea de 4.500 RON, la care a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 1.500 RON, în total 6.000 RON (200 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind în cuantum de 30 RON).
A atras atenţia inculpatului asupra dispoz. art. 63 alin. (1) şi (3) din C. pen., care prevăd că, dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare şi, în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.
A respins cererea de constituire ca parte civilă, formulată de persoana vătămată B., ca tardivă.
În temeiul art. 274 alin. (2) din C. pen., a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, la data de 19.12.2021, în jurul orei 1450, persoana vătămată B. (care a fost împreună cu martorul C.) a oprit autovehiculul marca D., cu numărul de înmatriculare x, pe care îl conducea, în zona parcării din apropierea magazinului S.C. E. S.R.L. Gugeşti, judeţul Vrancea, cu intenţia de a parca, în mod regulamentar, în locul autoturismului al cărui conducător auto semnaliza intenţia de a pleca din zonă.
După plecarea autoturismului respectiv, persoana vătămată a sesizat faptul că, în locul acestuia, a parcat, imediat, un autoturism, marca F., cu numărul de înmatriculare provizoriu BC094326, condus de către inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Vrancea, ce era însoţit de prietena acestuia G..
În continuare, persoana vătămată a parcat autovehiculul, pe care îl conducea, în spatele autoturismului marca F., a coborât din maşină, cu intenţia de a merge la magazin, în vederea cumpărării unor bunuri pentru uz personal.
În timp ce trecea prin apropierea autoturismului marca F., persoana vătămată B. l-a văzut pe inculpat şi i-a reproşat atitudinea avută, mai precis pentru că a parcat maşina în locul pe care îl voia şi pentru care şi-a manifestat intenţia, prin semnalizare.
Între cele două părţi a existat un schimb de replici, după care persoana vătămată şi-a continuat deplasarea şi a mers în magazin, cu intenţia de a face cumpărături.
După ce a părăsit magazinul, persoana vătămată a fost aşteptată de către inculpatul A., care voia să-i aplice o corecţie fizică, pentru reproşurile adresate acestuia anterior.
Curtea de apel a mai reţinut că, profitând de faptul că nu erau alte persoane în zonă, inculpatul A. s-a apropiat de persoana vătămată B., pe care a lovit-o, violent, cu pumnul în zona feţei. În urma impactului, din buzunarul stâng de la pantalonii persoanei vătămate, a căzut portmoneul acesteia, pe pavajul parcării (declaraţie persoană vătămată filele x; CD filele x, planşă fotografică dosarul de urmărire penală).
Persoana vătămată a fugit spre cabina autovehiculului, de unde a luat un levier, cu scopul de a riposta.
Inculpatul A. a urcat în autoturismul acestuia, a blocat portierele maşinii, iar martorul G. s-a îndreptat spre persoana vătămată, care avea un levier în mână.
Martorul G. a discutat cu persoana vătămată, a reuşit să o liniştească şi a determinat-o să se întoarcă la maşina acesteia (declaraţie martor fila x, declaraţie persoană vătămată dosarul de urmărire penală).
Persoana vătămată a urcat în autovehiculul acesteia şi a apelat organele de poliţie, prin intermediul apelului unic de urgenţă "112".
În apropierea autovehiculului persoanei vătămate, au venit inculpatul A. şi numitul H., care au avut un comportament recalcitrant şi care au lovit cu pumnii, în geamul de la portiera stânga faţă.
Pentru a preîntâmpina orice alt conflict, persoana vătămată a părăsit zona şi s-a îndreptat cu autovehiculul pe care îl conducea spre Postul de Poliţie Boloteşti, iar organele de poliţie au întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu (proces-verbal filele x).
Între timp, la Postul de Poliţie Boloteşti a venit şi inculpatul A., care a adresat ameninţări persoanei vătămate, în sensul că îi va ucide copilul şi că îi va face rău (plângere penală fila x, declaraţie persoană vătămată filele x, CD-înregistrări audio cu telefonul mobil, depuse de persoana vătămată fila x).
Pe parcursul urmăririi penale, persoana vătămată B. a formulat plângere prealabilă, în termenul legal, şi a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului A., pentru săvârşirea faptelor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi ameninţare. De asemenea, a precizat că nu se constituie parte civilă, ci doar solicită ca inculpatul să răspundă, pentru faptele comise. (declaraţie persoană vătămată filele x).
Fiind audiat, cu respectarea drepturilor procesuale, în calitate de suspect şi de inculpat, numitul A. a recunoscut doar săvârşirea faptei de lovire în modalitatea că, pe fondul unui conflict spontan, a împins-o cu mâna, în zona feţei sau în zona toracică, şi că i-a atras atenţia persoanei vătămate să înceteze. De asemenea, a susţinut că, după această altercaţie, persoana vătămată a revenit în locul în care se afla inculpatul cu un levier în mână şi că aceasta a încercat să o lovească, însă a evitat lovitura şi a urcat în autoturismul său. (declaraţie suspect filele x, declaraţie inculpat filele x).
În faza de judecată, inculpatul A. a recunoscut faptele, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare şi a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, prin înscris autentic, respectiv prin declaraţia notarială autentificată sub nr. x/18.10.2023 emisă de Biroul Notarial Individual I. din mun. Focşani, jud. Vrancea, depusă la dosarul cauzei.
În argumentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că situaţia de fapt reiese din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declaraţie persoană vătămată, declaraţii martori, declaraţii suspect/inculpat, declaraţia de recunoaştere a inculpatului din cursul judecăţii.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A. constând în aceea că, în ziua de 19.12.2021, în jurul orei 14:50, în apropierea magazinului mixt S.C. E. S.R.L. Găgeşti, judeţul Vrancea, pe fondul unor discuţii contradictorii şi a unui conflict spontan, a lovit cu pumnul, în zona feţei, pe persoana vătămată B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (1) din C. pen.
Totodată, fapta aceluiaşi inculpat constând în aceea că, în ziua de 19.12.2021, în timp ce se afla în incinta sediului Poliţiei Oraşului Odobeşti, judeţul Vrancea, inculpatul A. a adresat ameninţări persoanei vătămate B. cu diferite repercusiuni fizice împotriva acesteia şi a familie sale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare, prev. de art. 206 alin. (1) din C. pen.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, având în vedere că acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale pe care le-a urmărit, aşa cum se prevede la art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen.
La individualizarea sancţiunilor, curtea a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele, precum şi criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen. coroborat cu împrejurarea că inculpatul a solicitat judecarea sa în procedura recunoaşterii vinovăţiei, limitele de pedeapsă în cazul fiecărei infracţiuni deduse judecăţii urmând a fi reduse cu o treime conform dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.
Cu privire la persoana inculpatului, instanţa a reţinut vârsta acestuia (44 de ani), că a manifestat o atitudine sinceră pe parcursul judecăţii, a recunoscut fapta comisă, astfel cum rezultă din declaraţia notarială depusă la dosarul cauzei, este o persoană bine integrată în societate, de profesie avocat şi nu este cunoscut cu antecedente penale.
Având în vedere circumstanţele reale şi personale ale inculpatului reţinute anterior, instanţa s-a orientat către pedeapsa amenzii penale pentru fiecare infracţiune ce i-a fost reţinută prin actul de sesizare, pedeapsa închisorii chiar urmată de suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, fiind, în opinia instanţei, o sancţiune prea aspră faţă de modalitatea de săvârşire a faptelor (fapte ce prezintă caracter izolat în viaţa inculpatului), a urmărilor produse (fiind în speţă, limitate sub aspectul gravităţii lor) şi faţă de conduita inculpatului, persoană integrată din punct de vedere social, atât profesional, cât şi familial.
Faptul că a aplicat persoanei vătămate o singură lovitură, dar şi împrejurarea că de la data comiterii infracţiunilor (lovire şi ameninţare) şi până în prezent au trecut mai mult de doi ani, este de natură să conchidă, în opinia instanţei, că alegerea pedepsei închisorii dintre pedepsele alternative ar fi excesivă, disproporţionată cu gravitatea faptelor şi contextul în care au fost comise, îndreptarea comportamentului inculpatului putând fi realizată şi prin aplicarea unei amenzi penale pentru fiecare dintre infracţiunile comise.
Pe de altă parte, instanţa a ţinut să sublinieze că, circumstanţele personale, deşi deosebit de pozitive, care îl caracterizează pe inculpat, nu pot reduce cu nimic pericolul generic deosebit al infracţiunilor deduse judecăţii, care afectează dreptul persoanei la protecţia integrităţii corporale şi sănătăţii sale, punând în real pericol victima atât sub aspect fizic, cât şi psihic, mai ales în ipoteza unor situaţii de vulnerabilitate precum în cauză, aspecte de care inculpatul trebuie să ţină seama pe viitor şi să evite astfel de situaţii contrare legii şi deosebit de periculoase, atât prin urmările cauzate, cât şi, mai ales, prin consecinţele ce se pot produce.
Prin urmare, instanţa de judecată a apreciat nefondată solicitarea inculpatului de aplicare a dispoziţiilor art. 80 din C. pen., având în vedere că din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul a lovit persoana vătămată într-un loc public, pe fondul unui conflict spontan, iar ulterior a ameninţat-o cu diferite repercusiuni fizice împotriva acesteia şi a familiei sale chiar în timp ce se afla în incinta sediului poliţiei. Aşadar, având în vedere modul şi împrejurările în care au fost comise, instanţa a apreciat că infracţiunile săvârşite nu au o gravitate redusă şi a constatat neîndeplinite condiţiile cumulative prev. la art. 80 alin. (1) lit. a) din C. pen.
Reţinând dispoziţiile prevăzute de art. 61 alin. (2) şi alin. (4) lit. b) din C. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., curtea de apel a constatat că limitele de pedeapsă pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în actul de sesizare sunt cuprinse între 90 şi 180 zile-amendă şi a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4.500 RON, reprezentând 150 zile amendă şi cuantumul unei zile fiind de 30 RON pentru infracţiunea de lovirea sau alte violenţe şi la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4.500 RON, reprezentând 150 zile amendă şi cuantumul unei zile fiind de 30 RON pentru infracţiunea de ameninţare.
Fiind incidente dispoziţiile art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen., instanţa a contopit cele două pedepse aplicate inculpatului în cauza de faţă şi a obligat pe inculpat la plata unei amenzi penale rezultante în cuantum de total 6.000 RON (200 zile amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind în cuantum de 30 RON).
A atras atenţia inculpatului asupra art. 63 alin. (1) şi (3) din C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a constatat că, la data de 22.08.2022, fiind audiat în cursul urmăririi penale, persoana vătămată B. a precizat că doreşte tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru faptele comise şi nu se constituie parte civilă în cauză.
Tot în cursul urmăririi penale, la data de 01.09.2022, fiind audiat în calitate de persoană vătămată, numitul B. a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal cu privire la infracţiunea de distrugere, constând în aceea că este îndoită o parte din portiera stânga faţă, cu suma de 1.000 RON.
În cursul judecăţii, respectiv la ultimul termen de judecată (18.03.2024), persoana vătămată B. a depus la dosarul cauzei un înscris prin care a menţionat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 6.000 euro, constând în suma de 3.000 euro daune materiale, din care suma de 1.000 euro bani pe care i-a avut asupra sa în portofel, 1.000 euro daune provocate autoturismului x şi 1.000 euro contravaloarea a trei drumuri Focşani-Galaţi parchet şi retur şi suma de 3.000 euro daune morale.
Notând dispoziţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. pen., curtea de apel a reţinut că cererea persoanei vătămate B. de a se constitui parte civilă este tardivă, urmând a fi respinsă ca atare, faţă de formularea acestei cereri la ultimul termen de judecată, respectiv cu nerespectarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din C. proc. pen.
A mai reţinut art. 371 din C. proc. pen., potrivit căruia judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei şi a constatat că inculpatul A. a fost trimis în judecată doar cu privire la comiterea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi ameninţare împotriva persoanei vătămate B., pentru care persoana vătămată nu a formulat o cerere de constituire ca parte civilă în termenul prevăzut de lege. Astfel, instanţa nu are un temei legal pentru a dispune acordarea despăgubirilor solicitate de persoana vătămată, reprezentând contravaloarea distrugerilor cauzate autoturismului faţă de împrejurarea că, deşi în cursul urmăririi penale persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.000 de RON, ce constituie prejudiciul rezultat în urma distrugerii autoturismului său, infracţiunea de distrugere nu face obiectul judecăţii prezentei cauze.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul A..
În motivele de apel depuse la dosar, inculpatul a criticat sentinţa atacată exclusiv sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei şi a solicitat amânarea aplicării pedepsei conform art. 83 din C. pen.
Desfăşurarea cercetării judecătoreşti în apel
În al doilea grad de jurisdicţie, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 iunie 2024, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 03 octombrie 2024, când faţă de lipsa prezentării apelantului inculpat la apelul nominal coroborat cu modalitatea de citare a acestuia (afişarea înştiinţării la domiciliu), precum şi cu lipsa motivelor de apel, Înalta Curte a amânat cauza şi a fixat termen de judecată la data de 17 octombrie 2024, pentru când a dispus efectuarea de verificări în baza de date a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor privind pe apelantul inculpat A. şi a dispus emiterea unui mandat de aducere pe numele acestuia.
La termenul de judecată din data de 17 octombrie 2024, constatând procedura legal îndeplinită cu apelantul inculpat A., care a fost citat inclusiv prin notă telefonică de către grefierul de şedinţă pentru termenul de judecată din 17 octombrie 2024, cauza fiind în stare de judecată, Înalta Curte a acordat cuvântul în dezbateri şi a stabilit termen pentru pronunţare, în condiţiile art. 391 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 406 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 14 noiembrie 2024.
Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, a actelor dosarului, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., în limitele prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte reţine următoarele:
Soluţionarea cauzei în primă instanţă, în procedura simplificată a judecăţii în cazul recunoaşterii învinuirii, s-a făcut cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 374 alin. (4), art. 375 alin. (11) şi art. 377 din C. proc. pen., anterior începerii cercetării judecătoreşti, inculpatul A. recunoscând faptele, aşa cum au fost descrise în rechizitoriu şi solicitând ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, prin înscris autentic, respectiv prin declaraţia autentificată prin încheierea de autentificare nr. 1259 din 18 octombrie 2023, emisă de un notar public din cadrul Biroul Notarial Individual I..
Subsecvent valorificării acestei opţiuni procesuale, probatoriul administrat în cauză a fost judicios evaluat de către instanţa de fond şi a rămas necontestat pe parcursul celor două grade de jurisdicţie, Înalta Curte conchizând, în urma propriei analize a probelor existente, că acesta are aptitudinea de a dovedi acuzaţiile penale, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În contextul procedurii simplificate parcurse în cauză şi a poziţiei asumate în apel de către inculpat, care nu a criticat statuările factuale ale primei instanţe, Înalta Curte apreciază superfluă o eventuală analiză detaliată a probatoriului, limitându-se la a face trimitere, sub acest aspect, la considerentele ample ale sentinţei apelate.
Constată, la rândul său, că examinarea coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală confirmă acuzaţiile aduse apelantului inculpat, respectiv că:
1. În ziua de 19.12.2021, în jurul orei 14:50, în apropierea magazinului mixt S.C. E. S.R.L. Găgeşti, judeţul Vrancea, pe fondul unor discuţii contradictorii şi a unui conflict spontan, inculpatul A. a lovit cu pumnul, în zona feţei, pe persoana vătămată B.;
2. În ziua de 19.12.2021, în timp ce se afla în incinta sediului Poliţiei Oraşului Odobeşti, judeţul Vrancea, inculpatul A. a adresat ameninţări persoanei vătămate B. cu diferite repercusiuni fizice împotriva acesteia şi a familie sale.
Faptele inculpatului A., astfel cum au fost anterior descrise, întrunesc, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. (1) din Codul penale, şi ameninţare, prev. de art. 206 alin. (1) din C. pen., săvârşite în concurs real, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
Criticile inculpatului A. privind netemeinicia modalităţii de executare a pedepsei aplicate sunt nefondate.
În ce priveşte procesul de individualizare judiciară a pedepsei, Înalta Curte reţine că acesta reprezintă una dintre cele mai importante şi sensibile operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a condamnatului, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi a periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului, în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia.
Infracţiunea, ca faptă socialmente periculoasă, creează o tulburare socială, aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală şi ordinii juridice instituite într-un sistem de drept. Pentru înlăturarea acestor consecinţe negative ale infracţiunii este necesar să se reacţioneze din partea societăţii, să se aplice anumite măsuri de constrângere juridică celor ce săvârşesc asemenea fapte. Mai mult, pentru înlăturarea neliniştii şi tulburării sociale, pentru restabilirea ordinii juridice trebuie ca persoanele care au săvârşit infracţiuni să fie trase la răspundere penală.
Pedeapsa constituie criteriul principal prin care legea penală evaluează, determină şi diferenţiază gradul de pericol social abstract, generic al fiecărei infracţiuni în parte.
Aplicarea şi executarea pedepsei se realizează în vederea atingerii unor scopuri bine definite: pe de-o parte, în scopul prevenirii săvârşirii de noi fapte penale din partea infractorilor, prin reeducarea acestora şi din partea altor persoane, prin exemplaritatea pedepselor, iar pe de altă parte, în scopul restabilirii liniştii sociale şi al reintegrării ordinii juridice.
De asemenea, exemplaritatea, care decurge din supunerea celui condamnat la executarea pedepsei, devine cu atât mai puternică cu cât punerea în executare se produce neîntârziat după condamnare. În aceste condiţii, conştiinţa socială are încă vie şi exactă imaginea pericolului pe care îl prezintă fapta şi făptuitorul, a urmărilor dăunătoare sau primejdioase ale faptei săvârşite şi va reacţiona mai adecvat.
În contextul acestor argumente teoretice, referitor la individualizarea pedepsei principale rezultante şi a modalităţii de executare a acesteia, Înalta Curte reţine, sub un prim aspect, că, potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (1) din C. pen., stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei, se face în raport cu gravitatea faptei săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatului.
În ceea ce priveşte criteriile referitoare la faptele comise de inculpat, Înalta Curte reţine circumstanţele factuale în care acestea au fost săvârşite, respectiv prin lovirea persoanei vătămate într-un loc public şi adresarea de ameninţări verbale într-un sediu de poliţie, pe fondul unui conflict spontan ivit cu privire la ocuparea unui loc de parcare lângă un magazin alimentar.
Referitor la criteriile privind persoana inculpatului A., Înalta Curte reţine că acesta este o persoană bine integrată în societate, aflată la primul conflict cu legea penală, divorţat şi are un nivel de instrucţie superior, fiind de profesie avocat.
Reevaluând în aceste coordonate modalitatea de aplicare a regimului sancţionator de către prima instanţă, Înalta Curte reţine că acesta corespunde criteriilor generale de individualizare judiciară, prevăzute de art. 74 din C. pen., în considerarea naturii faptelor comise, a valorilor sociale afectate prin acţiunile săvârşite de inculpat, a consecinţelor agresiunii asupra integrităţii corporale şi psihice a persoanei vătămate, a circumstanţelor personale ale inculpatului, precum şi a atitudinii procesuale manifestate în cadrul procedurii judiciare derulate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.
În cadrul procesului de individualizare judiciară a pedepselor, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect s-a orientat spre pedeapsa amenzii penale pentru fiecare din cele două infracţiuni săvârşite de inculpatul A., aceasta fiind proporţională cu gravitatea faptei şi cu periculozitatea inculpatului şi de natură a contribui la realizarea procesului de reeducare a acestuia.
Cuantumul pedepselor principale este corect stabilit, atât ca număr de zile amendă, cât şi privitor la cuantumul unei asemenea zile, în condiţiile reducerii limitelor de pedeapsă cu 1/4 conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., reflectând adecvat gravitatea concretă a infracţiunilor comise şi periculozitatea inculpatului.
De altfel, în cadrul prezentei căi de atac, nu au fost formulate de către apelantul inculpat critici privind cuantumul pedepselor amenzii penale, ci doar în ceea ce priveşte modalitatea de executare a acestora.
Din această perspectivă, instanţa de apel constată că prima instanţă a dispus ca pedepsele cu amendă să fie executate efectiv.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte subliniază că aceasta se dispune raportat la scopul executării pedepsei, aşa cum este acesta stabilit prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, respectiv asigurarea echilibrului dintre protecţia societăţii prin menţinerea ordinii de drept, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi menţinerea în comunitate a persoanei care a comis una sau mai multe fapte prevăzute de legea penală.
Similar instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că numai aplicarea şi executarea pedepsei cu amenda penală este de natură a asigura în mod efectiv conştientizarea, de către inculpat, a gravităţii şi a consecinţelor socialmente periculoase ale faptelor comise, asumarea acestora şi atingerea scopului preventiv-educativ al pedepsei.
Amânarea aplicării pedepsei, astfel cum a solicitat inculpatul A., nu reprezintă o alternativă proporţională de individualizare a executării pedepsei principale rezultante stabilite în speţă, deoarece gravitatea concretă a infracţiunilor comise şi circumstanţele ce caracterizează persoana inculpatului susţin necesitatea executării efective a pedepsei amenzii penale pentru ca inculpatul să îşi asume consecinţele faptelor comise şi pe viitor să adopte o conduită conformă cu normele juridice de convieţuire socială.
Înalta Curte reţine că atitudinea sinceră manifestată în faţa instanţei de fond, prin înscris autentic, trebuie apreciată în contextul în care activitatea sa infracţională a fost dovedită fără dubiu prin mijloace de probă tehnice a căror obiectivitate nu a fost contestată, respectiv prin înregistrările audio cu telefonul mobil în ceea ce priveşte infracţiunea de ameninţare şi înregistrările video în cazul infracţiunii de lovirea sau alte violenţe), inculpatul urmărind exclusiv să îşi asigure beneficiul aplicării art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., referitor la reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă.
Astfel, după vizionarea înregistrării video a camerei de supraveghere a magazinului J. din localitatea Găgeşti, jud. Vrancea din data de 19.12.2021, în intervalul 14:41:31- 14:49:50, organele de cercetare penală au procedat la efectuarea de capturi foto, conform procesului-verbal din data de 31.08.2022, care atestă, printre altele, că: inculpatul A. a aplicat persoanei vătămate B. o lovitură cu mâna dreaptă (foto nr. 9 şi nr. 10); persoana vătămată s-a dezechilibrat în urma loviturii, moment în care i-a căzut un obiect personal pe pavajul parcării (foto nr. 11); persoana vătămată a fugit de inculpat, spre şosea (foto nr. 12 şi nr. 13); inculpatul a mutat autoturismul său şi l-a parcat în faţa autoutilitarei, după care a coborât din autovehicul şi s-a îndreptat spre autoturismul persoanei vătămate, care se afla în interior (foto nr. 23).
În ceea ce priveşte infracţiunea de ameninţare, la Postul de Poliţie Boloteşti, inculpatul A. a adresat ameninţări persoanei vătămate, în sensul că îi va ucide copilul şi că îi va face rău, faptă atestată probator de CD-ul cu înregistrările audio cu telefonul mobil, depuse de persoana vătămată .
Totodată, sub aspectul atitudinii manifestate în cauza de faţă, în care, deşi a recunoscut comiterea faptelor în faţa primei instanţe, inculpatul nu şi-a asumat pe deplin gravitatea şi consecinţele acestora, Înalta Curte reţine că, iniţial, în ceea ce priveşte conduita concretă după săvârşirea infracţiunii şi în faza urmăririi penale, inculpatul nu a recunoscut faptele de agresiune exercitate asupra persoanei vătămate şi nici ameninţările proferate la adresa acesteia, chiar dacă ulterior în faţa primei instanţe şi-a reconsiderat poziţia procesuală, adoptând o conduită procesuală de recunoaştere şi regret a faptelor antisociale comise.
Se constată, aşadar, că în cuprinsul declaraţiei de suspect dată în cursul urmăririi penale la data de 16 septembrie 2022, inculpatul a arătat următoarele: "Nu recunosc săvârşirea faptelor de care sunt acuzat, respectiv de lovire şi ameninţare. (...) Tot în acel moment, am pus mâna pe B., nu mai ştiu dacă în zona feţei sau în zona pieptului, dar ştiu că l-am împins, atrăgându-i atenţia să înceteze. (...).".
La data de 26 octombrie 2022, când a fost audiat în calitate de inculpat, apelantul a arătat că îşi menţine declaraţia dată în calitate de suspect.
Or, de abia la data de 18 octombrie 2023, respectiv la aproximativ 2 ani de la comiterea infracţiunilor imputate (19 decembrie 2021), inculpatul apelant şi-a reconsiderat poziţia procesuală, adoptând o conduită procesuală corectă, de recunoaştere şi regret a faptelor antisociale săvârşite.
Toate aceste aspecte factuale susţin aprecierea că eventuala dispunere a amânării aplicării pedepsei amenzii penale nu este justificată obiectiv şi nu serveşte în mod real dezideratului atingerii finalităţii preventiv-educative a sancţiunii penale.
Se mai reţine că obiectul juridic al infracţiunii de lovirea sau alte violenţe este reprezentat de relaţiile sociale care presupun ocrotirea persoanei împotriva violenţelor producătoare de suferinţe fizice, iar prin infracţiunea de ameninţare, legiuitorul a înţeles să sancţioneze o faptă îndreptată împotriva libertăţii psihice a persoanei.
Or, în raport cu modalitatea concretă de săvârşire a celor două infracţiuni, pe fondul unui conflict spontan, în loc public, amânarea aplicării pedepsei amenzii penale ar fi de natură a crea impunitate, lăsând practic nesancţionat comportamentul inculpatului.
Astfel, trebuie subliniat şi faptul că exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin pedeapsa aplicată, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului. Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală.
Pentru considerentele expuse, apreciind legală şi temeinică hotărârea primei instanţe, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 79 din data de 16 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Văzând dispoziţiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe apelant la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 79 din data de 16 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă pe apelant la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată azi, 14.11.2024, prin punerea hotărârii redactate la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei.