Şedinţa publică din data de 12 iunie 2024
Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 281 din data de 14.03.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, în temeiul art. 289 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea următoarelor drepturi, pe o perioadă de 5 ani: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita profesia de medic în sistemul public de sănătate şi dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pedeapsa complementară ce se va executa în condiţiile prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., de la rămânerea definitiva a prezentei.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) şi k) C. pen., a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară, aceasta urmând să fie executată dacă pedeapsa închisorii va deveni executabilă, în măsura în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În temeiul art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării, sub supraveghere, a pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele stabilite de această instituţie;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un număr de două programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a stabilit ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 zile in cadrul uneia dintre următoarele două entităţi: Administraţia Domeniului Public - Sector 1 sau Direcţia Generală de Poliţie Comunitară Sector 1 Bucureşti, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
A încredinţat Serviciului de Probaţiune Bucureşti supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile dispuse.
În temeiul art. 96 alin. (1) C. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra faptului că nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse atrage revocarea suspendării sub supraveghere şi executarea pedepsei.
În temeiul art. 96 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului cu privire la faptul că, în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o soluţie de condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 289 alin. (3) C. pen. şi art. rap. la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., a confiscat de la inculpatul A., suma de 350 de RON, suma pretinsa şi primita în data de 25.01.2021 de la martorul denunţător.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul A. la plata sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1200 RON reprezintă cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.
II. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 276/A/05.03.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 281 din data de 14.03.2023 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2021.
A fost desfiinţată în parte sentinţa penală atacată şi în rejudecare,
A fost înlăturată pedeapsa complementară aplicată inculpatului A., constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de medic în sistemul public de sănătate, prevăzută de art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu contravin prezentei hotărâri.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul A., în calitate de medic la Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Prof. Dr. N.C. Paulescu, la 25.01.2021, a pretins şi primit de la B. suma de 350 de RON în legătură cu atribuţiile de serviciu, respectiv acordarea îngrijirilor medicale pacientei C., invocarea altei destinaţii a sumei de bani pretinse fiind doar în scopul creării convingerii lui B. că este o persoană cinstită, iar banii nu ar fi pentru el.
De asemenea, a mai pretins de la B. suma de 400 de RON pentru acordarea de îngrijiri medicale pacientei C..
La 30.01.2021, inculpatul A. a pretins sumele de 264 de RON şi 400 de RON de la B. în legătură cu atribuţiile de serviciu, respectiv acordarea îngrijirilor medicale pacientei C. şi pentru a nu o externa încă pe pacientă, invocarea altor destinaţii ale sumelor pretinse fiind doar în scopul creării convingerii lui B. că este o persoană cinstită, iar banii nu ar fi pentru el.
În total, A. a pretins la 30.01.2021 suma de 642 de RON (calculând greşit suma totală a sumelor de bani pretinse de 264 de RON şi 400 de RON).
La 01.02.2021, inculpatul a primit suma totală de 642 de RON de la B. în scopul menţionat anterior şi a mai pretins încă o sumă de bani (în cuantum neinteligibil) în acelaşi scop.
III. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat D., la data de 03.04.2024, prin e-mail .
Prin cererea formulată, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).
Recurentul a invocat, în esenţă, faptul că a fost condamnat în mod definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., deşi fapta pentru care a fost trimis în judecată nu este prevăzută de legea penală.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului în casaţie şi achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
În dezvoltarea cazului de casare precizat anterior, a invocat următoarele:
Referitor la scopul pretinderii sumei de 642 RON, a arătat că medicamentele au existat, i-au fost administrate pacientei, nu au fost plătite de către aceasta sau familia sa, fiind cumpărate de inculpat. Din această perspectivă a apreciat că există o legitimitate a solicitării sale de rambursare, şi o nelegitimitate a prezumţiei parchetului cum că orice sumă care se primeşte de către un medic de la un aparţinător este mită.
În ceea ce priveşte sustragerea sumei de 350 RON din portofelul denunţătorului, a apreciat că fapta, astfel cum aceasta este descrisă, ar fi o infracţiune contra patrimoniului, nicidecum una de corupţie.
Un alt aspect criticat prin calea extraordinară de atac a vizat faptul că instanţa de apel în mod eronat a considerat că actul care intra în atribuţia inculpatului de serviciu este reprezentat de obligaţia de a accesa serviciile medicale în specialitatea psihiatrie în vederea asigurării medicaţiei conexe celei pentru diabet zaharat necesară pacientei C., prin prescrierea acesteia de către un medic specialist din ambulatoriu aflat în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate, întrucât din modul de redactare a normei, acea dispoziţie din fişa postului reprezintă un drept şi nu o obligaţie.
De asemenea, inculpatul a mai arătat că a dovedit posibilitatea de a achiziţiona medicamentele respective cu reţetă simplă.
În ceea ce priveşte medicaţia oferită pacientei, a arătat că banii nu au fost solicitaţi pentru asigurarea medicamentelor, ci s-a solicitat rambursarea sumelor cheltuite din fonduri proprii.
Un alt argument pentru care a apreciat că fapta nu este prevăzută de legea penală a constat în aceea că medicamentele au fost achiziţionate în baza unei reţete simple emise de inculpat. De asemenea, nu a exclus existenţa unei rezerve personale de medicamente, însă şi în acest caz cererea de rambursare a valorii acestora era justificată, astfel că fapta nu se circumscrie uneia de corupţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 22.04.2024 sub nr. x/2021, fiind repartizată aleatoriu, cu termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu la data de 15.05.2024.
IV. Prin încheierea din 15.05.2024, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 276/A/05.03.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2021.
În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.
V. Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 15.05.2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Preliminar, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.
Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.
Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esenţă, două aspecte:
- pe de o parte, faptul că pretinderea sumei de 642 de RON a avut un scop legitim, respectiv o solicitare de rambursare, întrucât medicamentele care au fost administrate pacientei nu au fost plătite de către aceasta sau de către aparţinători, ci au fost achiziţionate de inculpat din fonduri proprii;
- pe de altă parte, faptul că sustragerea sumei de 350 RON din portofelul denunţătorului reprezintă o infracţiune contra patrimoniului, nicidecum una de corupţie.
Cu privire la prima teză enunţată, inculpatul, practic, solicită a se verifica în drept dacă un medic, indiferent de specialitatea lui, achiziţionează din surse proprii medicamente, indiferent de specialitatea pentru care sunt prescrise acele medicamente, şi solicită să i se ramburseze de către un membru al familiei pacientului suma de bani pe care a plătit-o din fonduri proprii, poate avea sau nu calitate de subiect activ pentru infracţiunea de luare de mită.
În analiza conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, respectiv că inculpatul A., în calitate de medic la Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice Prof. Dr. N.C. Paulescu, la 25.01.2021, a pretins şi primit de la B. suma de 350 de RON în legătură cu atribuţiile de serviciu, respectiv acordarea îngrijirilor medicale pacientei C., invocarea altei destinaţii a sumei de bani pretinse fiind doar în scopul creării convingerii lui B. că este o persoană cinstită, iar banii nu ar fi pentru el.
De asemenea, a mai pretins de la B. suma de 400 de RON pentru acordarea de îngrijiri medicale pacientei C..
La 30.01.2021, inculpatul A. a pretins sumele de 264 de RON şi 400 de RON de la B. în legătură cu atribuţiile de serviciu, respectiv acordarea îngrijirilor medicale pacientei C. şi pentru a nu o externa încă pe pacientă, invocarea altor destinaţii ale sumelor pretinse fiind doar în scopul creării convingerii lui B. că este o persoană cinstită, iar banii nu ar fi pentru el.
În total, A. a pretins la 30.01.2021 suma de 642 de RON (calculând greşit suma totală a sumelor de bani pretinse de 264 de RON şi 400 de RON).
La 01.02.2021, inculpatul a primit suma totală de 642 de RON de la B. în scopul menţionat anterior şi a mai pretins încă o sumă de bani (în cuantum neinteligibil) în acelaşi scop.
În ceea ce priveşte prevederea faptei în legea penală şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte notează că, potrivit art. 289 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de luare de mită: Fapta funcţionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
Din analiza textelor de lege incidente, rezultă că elementul material al infracţiunii de luare de mită constă în pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase necuvenite de către un funcţionar public ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase pentru sine sau pentru altul.
De asemenea, pentru ca fapta funcţionarului public să constituie infracţiunea de luare de mită este necesar a fi întrunite următoarele condiţii:
a) să aibă ca obiect bani sau alte foloase (patrimoniale/nepatrimoniale) care nu i se cuvin legal funcţionarului public;
b) elementul material trebuie realizat în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle de serviciul ale funcţionarului sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri;
c) pretinderea, primirea sau acceptarea de promisiuni de bani sau alte foloase poate avea loc înainte, concomitent sau ulterior îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării sau întârzierii actului ce intră în atribuţiile făptuitorului, respectiv îndepliniri actului contrar acestor îndatoriri;
d) actul cu privire la care se pretinde bani sau alte foloase sau alte foloase pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, accelerarea sau întârzierea sa trebuie să intre în sfera îndatoririlor sale de serviciu.
Aşadar, Înalta Curte este chemată să verifice dacă, pe de o parte, suma de 642 de RON pretinsă şi primită de recurentul-inculpat A. a avut un scop legitim, fiind cuvenită în mod legal, iar pe de altă parte, dacă fapta prin care inculpatul a intrat în posesia sumei de 350 RON reprezintă o infracţiune contra patrimoniului sau una de corupţie.
Examinând criticile inculpatului cu privire la pretinderea şi primirea sumei de 350 de RON în raport cu situaţia factuală reţinută cu titlu definitiv de instanţa de apel şi având în vedere cerinţele impuse de lege pentru care fapta să fie prevăzută de legea penală, Înalta Curte reţine prioritar că instanţa de apel, contrar susţinerilor apărării, şi-a format convingerea, argumentată, că la data de 25.01.2021, inculpatul a pretins şi primit de la denunţătorul B. suma de 350 de RON în legătură cu atribuţiile de serviciu, respectiv în vederea acordării de îngrijiri medicale pacientei C., mama denunţătorului.
Prin urmare, verificarea în drept a hotărârii atacate sub aspectul reţinerii faptei din data de 25.01.2021, în legătură cu pretinderea şi primirea de către inculpat a sumei de 350 de RON, va porni de la această situaţie de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat.
Procedând în consecinţă, Înalta Curte reţine că fapta concret săvârşită de inculpat, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de instanţa de apel, corespunde elementelor de natură obiectivă stabilite de legiuitor în norma abstractă, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.
Astfel, inculpatul, în calitate de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pen., la data de 25.01.2021 (ziua internării pacientei C.), a pretins şi primit suma de 350 de RON, care nu i se cuvenea în mod legal, de la martorul denunţător B. (fiul pacientei anterior menţionate).
Suma a fost pretinsă şi primită de inculpat în calitatea sa de medic curant, cu specialitatea diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv acordarea îngrijirilor medicale pacientei C., aflată în supravegherea sa.
În ceea ce priveşte actul cu privire la care s-a pretins şi primit suma de 350 de RON, Înalta Curte reţine că acesta intră în sfera îndatoririlor sale de serviciu, inculpatul ocupând funcţia de medic primar, specialist în specialitatea diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, iar postul său vizează acordarea asistenţei şi îngrijirii medicale pentru pacienţii spitalizaţi în secţia clinică de diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, astfel cum a fost şi cazul pacientei C..
Prin urmare, situaţia descrisă în hotărârea instanţei de apel cu privire la primirea sumei de 350 de RON de către recurentul-inculpat se circumscrie infracţiunii de luare de mită, nerelevând o infracţiune contra patrimoniului, în cauză nefiind vorba despre o deposedare fără drept a denunţătorului B.. Astfel, suma de 350 de RON nu a ajuns în posesia inculpatului fără consimţământul deţinătorului de fapt şi de drept, respectiv a denunţătorului, ci a fost primită de inculpat, în calitatea sa de medic curant, cu specialitatea diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv acordarea îngrijirilor medicale pacientei C., aflată în supravegherea sa.
Ca atare, deşi prin motivele invocate de inculpat în cererea de recurs în casaţie se susţine nelegalitatea hotărârii, în realitate, inculpatul urmăreşte pe calea recursului în casaţie reconfigurarea situaţiei de fapt, în sensul de a se constata existenţa unei infracţiuni contra patrimoniului.
Or, aspectele vizând modalitatea prin care inculpatul a pretins şi a primit suma de 350 de RON au fost stabilite cu titlu definitiv de instanţa de apel, neputând fi repuse în discuţie în această cale extraordinară de atac pentru a putea fi recalificate în sensul dorit de recurent.
În plus, infracţiunea de luare de mită, în forma constatată de instanţa de apel, s-a consumat la momentul pretinderii sumei de bani, astfel că pentru reţinerea tipicităţii faptei nu era absolut necesar ca solicitarea inculpatului să fie satisfăcută, respectiv ca suma de bani să fie primită de inculpat.
Concluzionând sub acest aspect, Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpat nu se circumscrie unei veritabile nelegalităţi ce poate fi examinată pe calea recursului în casaţie, ci vizează, în esenţă, modificarea situaţiei de fapt.
În ceea ce priveşte pretinderea şi primirea sumei de 642 de RON, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs în casaţie se solicită ca instanţa supremă să verifice în drept dacă un medic, indiferent de specialitatea lui, achiziţionează din surse proprii medicamente, indiferent de specialitatea pentru care sunt prescrise acele medicamente şi solicită să i se ramburseze de către un membru al familiei pacientului suma de bani pe care a plătit-o din fonduri proprii, poate avea sau nu calitate de subiect activ pentru infracţiunea de luare de mită.
Aceasta, deoarece se invocă faptul că recurentul-inculpat a cumpărat medicamentele ce au fost prescrise/administrate pacientei C. cu promisiunea denunţătorului că suma îi va fi restituită, fiind vorba de o sumă de aproximativ 462 de RON. Astfel, a arătat că în momentul în care suma i-a fost restituită recurentului-inculpat a fost efectuat flagrantul.
Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs în casaţie trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite de instanţa de apel, în baza mijloacelor de probă administrate în cauză.
În acest context, Înalta Curte notează că pentru a proceda în sensul dorit de recurent, respectiv pentru a declanşa examinarea chestiunii de drept invocate, motivele de recurs în casaţie invocate trebuie să corespundă şi să se raporteze la starea de fapt reţinută definitiv în cauză, respectiv că la data de 30.01.2021, inculpatul a pretins sumele de 264 de RON şi 400 de RON de la B. în legătură cu atribuţiile de serviciu, respectiv acordarea îngrijirilor medicale pacientei C. şi pentru a nu o externa încă pe pacientă.
Or, din examinarea motivelor de recurs în casaţie rezultă faptul că situaţia prezentată de inculpat în legătură cu primirea sumei de 642 de RON este diametral opusă celei reţinute de instanţa de apel, susţinându-se, în esenţă, faptul că această sumă a fost primită de inculpat, întrucât, anterior, achiziţionase din fonduri proprii medicamente destinate tratării pacientei C. şi, în consecinţă, era vorba de o sumă care i se cuvenea.
Prin urmare, invocând o altă situaţie de fapt, examinarea criticilor formulate prin cererea de recurs în casaţie excedează analizei instanţei de recurs în casaţie.
Pe de altă parte, instanţa de recurs în casaţie reţine că şi în cazul infracţiunii de luare de mită din 30.01.2021, fapta s-a consumat la momentul pretinderii sumei de bani, chiar dacă, ulterior, la 01.02.2021, a fost realizată şi o altă variantă alternativă a elementului material al infracţiunii, respectiv primirea sumei de 642 RON.
Aşadar, fapta inculpatului ar fi întrunit elementele de tipicitate a infracţiunii de luare de mită şi în ipoteza în care suma de bani nu ar fi fost remisă şi, ulterior, primită de inculpat.
Chiar şi în aceste condiţii, examinând în drept fapta săvârşită în legătură cu pretinderea şi primirea de către inculpat a sumei de 642 de RON, Înalta Curte constată că suma a fost pretinsă şi primită de inculpat în calitatea sa de medic curant, specialitatea diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv, pe de o parte, acordarea îngrijirilor medicale pacientei C., aflată în supravegherea sa, iar, pe de altă parte, pentru a prelungi perioada de internare.
În ceea ce priveşte actele cu privire la care s-a pretins şi primit suma de 642 de RON, Înalta Curte reţine că, potrivit fişei postului, acestea intră în sfera îndatoririlor sale de serviciu, inculpatul ocupând funcţia de medic primar, specialist în specialitatea diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, iar postul său vizează acordarea asistenţei şi îngrijirii medicale pentru pacienţii spitalizaţi în secţia clinică de diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, astfel cum a fost şi cazul pacientei C., precum şi întocmirea formelor de externare la momentul sfârşitului perioadei de internare.
Referitor la invocarea altor destinaţii ale sumelor de bani primite, respectiv plata unor medicamente sau oferirea de bani unor funcţionari de la compartimentul statistică, instanţa de apel, pe baza probelor administrate, a reţinut că acestea au fost evidenţiate doar pentru a crea convingerea că inculpatul este o persoană cinstită şi pentru a da o aparenţă de legalitate acţiunilor sale.
În ceea ce priveşte critica conform căreia instanţa de apel în mod eronat a considerat că pentru tratarea afecţiunilor psihiatrice era necesară asigurarea unui tratament de către medici în specialitatea psihiatrie, întrucât menţiunea din fişa postului reprezenta un drept şi nu o obligaţie, Înalta Curte o apreciază nefondată.
În acest sens, reţine că argumentul invocat nu poate conduce la lipsa de tipicitate a infracţiunii de luare de mită, în condiţiile în care s-a stabilit definitiv că banii au fost pretinşi de către inculpat în vederea acordării îngrijirilor medicale pacientei C., nereprezentând contravaloarea unor medicamente presupus achiziţionate de inculpat din fonduri proprii, această din urmă teorie fiind invocată de inculpat doar pentru a-i legitima acţiunile de pretindere şi, ulterior, de primire sumelor de bani.
În plus, instanţa de apel a înlăturat argumentat această critică, arătând că inculpatul a invocat astfel de justificări tocmai pentru a oferi o aparenţă de legalitate faptelor sale.
În altă ordine de idei, apărarea inculpatului nu poate fi primită, întrucât, astfel cum rezultă din fişa postului, acesta avea obligaţia ca pentru tratarea unor afecţiuni care presupuneau competenţe superioare sau de alte specialităţi, să solicite internarea în alte unităţi medicale sau chiar un consult cu medici de specialitate.
Concluzionând, Înalta Curte reţine că, deşi în forma în care au fost formulate, motivele de recurs în casaţie vizează lămurirea unor pretinse chestiuni de drept, în realitate, inculpatul tinde pe calea recursului în casaţie la reconfigurarea situaţiei de fapt.
Pe de o parte, apărarea urmăreşte, contrar situaţiei reţinute de instanţele fondului, să se constate că în data de 25.01.2021, inculpatul a realizat o acţiune de sustragere a sumei de 350 de RON din portofelul denunţătorului, faptă ce se circumscrie unei infracţiuni contra patrimoniului, iar, pe de altă parte, că suma de 642 de RON, pretinsă şi primită de inculpat, i se cuvenea în mod legal, fiind vorba de restituirea contravalorii unor medicamente achiziţionate din fonduri proprii.
Or, aceste deziderate contrazic situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel şi, prin urmare, sunt contrare scopului prevăzut de lege pentru recursul în casaţie, acela de a asigura conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, instanţa de recurs în casaţie nefiind abilitată în această procedură să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare de instanţa de apel sau să dea o nouă interpretare materialului probator administrat în cauză.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina recurentului-inculpat întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., urmând ca, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 276/A din data de 05 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2021.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 276/A din data de 05 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2021.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2024.