Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1310 din 24 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de suspendare a deciziei penale nr. 3837/18.09.2003 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Curtea Supremă de Justiţie) în dosarul nr. x/2003 (70/1/2003), formulată de pârâtul A. în cauza privind pe reclamantul Inspectoratul General pentru Imigrări în contradictoriu cu pârâtul A., în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.07.2024 sub nr. x/2024, reclamantul Inspectoratul General pentru Imigrări, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat prelungirea măsurii de luare în custodie publică pentru o perioadă de 5 luni, începând cu 31.07.2024, faţă de A..
Prin cererea depusă de pârât în şedinţă publică, la data de 24.04.2024, acesta a solicitat suspendarea deciziei penale nr. 3837/18.09.2003 pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie în dosarul nr. x/2003 (70/1/2003).
Analizând excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, Curtea a reţinut că, în cadrul solicitării reclamantului Inspectoratului General pentru Imigrări de prelungire a duratei măsurii de luare în custodie publică, în vederea punerii în executare a măsurii de siguranţă a expulzării, solicitare întemeiată de reclamant pe dispoziţiile art. 99 şi art. 101 alin. (4), (5) şi 6 din O.U.G. nr. 194/2002, pârâtul cetăţean străin A. a solicitat suspendarea deciziei penale nr. 3837/18.09.2003 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Curtea Supremă de Justiţie) în dosarul nr. x/2003 (70/1/2003), prin care s-a dispus măsura de siguranţă a expulzării prevăzută în art. 117 din vechiul C. pen.
Cererea pârâtului nu a fost întemeiată în drept, nefiind indicat temeiul legal al solicitării suspendării unei decizii penale definitive, însă indiferent de calificarea dată prezentei cereri, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti nu poate fi competentă să soluţioneze o asemenea cerere, nici măcar în sensul constatării inadmisibilităţii ei, având în vedere că se referă la o hotărâre judecătorească pronunţată în materie penală.
Cauza a fost repartizată aleatoriul Completului nr. 2, cu prim termen de judecată la data de 24 septembrie 2024, când a fost amânată pentru data de 08 octombrie 2024.
La acest termen de judecată, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei supreme, concluziile procurorului şi ale apărătorului din oficiu pentru petent, fiind redate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând cauza cu prioritate, prin prisma excepţiei de necompetenţă invocată, în conformitate cu dispoziţiile art. 598 şi următoarele C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în prezenta cauză, competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Bacău, în considerarea următoarelor argumente:
Prin sentinţa penală nr. 109 din 28 martie 2002, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2002, printre altele, s-a dispus condamnarea inculpatului A., cetăţean sirian, la 12 ani închisoare pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. anterior, prin schimbarea încadrării juridice din art. 189 alin. (1), (2) şi 4 C. pen. anterior.
A fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. anterior, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior.
I s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. anterior pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. anterior, s-a menţinut starea de arest şi i s-a computat detentia de la 20 iunie 2001.
În baza art. 112 lit. e) şi art. 117 C. pen. anterior, s-a dispus expulzarea inculpatului, măsură de siguranţă care se va aplica după executarea pedepsei principale.
Prin decizia nr. 351 din 30 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi de inculpatul B., a casat în parte hotărârea primei instanţe pentru greşita achitare a inculpatului A. pentru infracţiunea de omor calificat, greşita calificare juridică pentru aceeaşi infracţiune privind pe ambii inculpaţi, cuantumul pedepselor de executat, omisiunea aplicării art. 13 C. pen. anterior în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior şi cuantumul sporului aplicat inculpatului B..
Rejudecând, în fond, instanţa de apel a aplicat ambilor inculpaţi şi dispoziţiile art. 13 C. pen. anterior pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior, în baza art. 334 C. proc. pen.. anterior a schimbat încadrarea juridică pentru infracţiunea de omor calificat din art. 174-175 lit. a), b) şi h) C. pen. anterior în art. 174 - 175 lit. d) şi h) C. pen. anterior, pentru ambii inculpaţi, text în baza căruia l-a condamnat şi pe inculpatul A. pentru infracţiunea de omor calificat la pedeapsa de 24 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen. anterior pe o durată de 10 ani.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. anterior, a contopit pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa instanţei de fond în pedeapsa cea mai gravă, de 24 ani închisoare pe care a sporit-o cu 1 an, astfel că în baza art. 25 C. pen. anterior, inculpatul va executa 25 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen. anterior pe durata de 10 ani.
Prin aceeaşi decizie, instanţa de apel a redus sporul aplicat inculpatului B. de la 2 la I an închisoare, urmând să execute în final 23 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. anterior pe o durată de 10 ani.
S-au respins apelurile declarate de părţile civile C. şi D. ca inadmisibile şi s-a luat act că inculpatul A. şi-a retras apelul.
Prin decizia penală nr. 3837 din 18.09.2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2003 (70/1/2003), s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi inculpatul A. împotriva deciziei nr. 351 din 30 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bacău.
S-a casat hotărârea atacată numai cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 64 lit. e) C. pen. anterior pentru inculpatul A., dispoziţie care a fost înlăturată.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Sub un prim aspect Înalta Curte reţine că procedura de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de petentul A. este guvernată de dispoziţiile art. 598 C. proc. pen. care, în alin. (2), statuează că în cazul contestaţiei care vizează vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută (cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. - ipoteza speţei), cererea se adresează instanţei "care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie."
Dispoziţiile legale precitate disciplinează, aşadar, competenţa de soluţionare a contestaţiilor la executare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în funcţie de hotărârea asupra căreia poartă, în mod concret, nelămurirea ce constituie fundamentul cererii. Astfel, în ipoteza în care nelămurirea vizează o dispoziţie din hotărârea instanţei de fond, contestaţia la executare este de competenţa acestei instanţe, chiar şi atunci când hotărârea sa a fost atacată conform legii, fără a fi modificate, însă, în jurisdicţia superioară, dispoziţiile ce se execută. Numai în ipoteza în care nelămurirea vizează o dispoziţie pronunţată direct în hotărârea instanţei de apel sau recurs în casaţie, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare revine instanţei de control judiciar care a pronunţat respectiva hotărâre.
Pe de altă parte, în raport cu obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte notează că dispoziţiile art. 100 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, act normativ special, aplicabil în mod prioritar, reglementează în mod direct situaţiile în care intervine suspendarea expulzării unui cetăţean de pe teritoriul statului român, respectiv: (1) Expulzarea se suspendă în perioada în care Inspectoratul General pentru Imigrări constată incidenţa următoarelor situaţii: a) străinul poate fi îndepărtat sub escortă numai către un stat faţă de care există temeri justificate că viaţa îi este pusă în pericol ori că va fi supus la torturi, tratamente inumane sau degradante; b) starea de sănătate a străinului face imposibilă realizarea îndepărtării sub escortă; c) străinul se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 15 alin. (1). (2) Îndepărtarea sub escortă îşi reia cursul de la data la care Inspectoratul General pentru Imigrări constată încetarea situaţiilor prevăzute la alin. (1). (3) Inspectoratul General pentru Imigrări informează în scris străinul şi instanţa de judecată competentă cu privire la constatarea incidenţei sau încetării situaţiilor prevăzute la alin. (1). (4) Contestaţia la executare formulată potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., prin care se invocă existenţa unor motive întemeiate de a crede că viaţa persoanei expulzate, ca urmare a punerii în executare a pedepsei complementare prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. c) din C. pen., este pusă în pericol ori că persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează a fi expulzată, atrage suspendarea de drept a procedurii de expulzare de la data introducerii cererii până la pronunţarea unei soluţii definitive. Instanţa sesizată înştiinţează de îndată Inspectoratul General pentru Imigrări cu privire la introducerea contestaţiei la executare. (5) Suspendarea expulzării în condiţiile alin. (1) şi (4) nu produce efecte asupra măsurii de luare în custodie publică.
Aşadar, stabilirea hotărârii asupra căreia poartă nelămurirea presupune identificarea precisă a aspectelor ce se impun a fi clarificate şi, în funcţie de natura acestora, a posibilităţii concrete pe care instanţa, prin prisma atribuţiilor jurisdicţionale specifice fiecărei faze procesuale în parte, o are în elucidarea lor.
Aplicând acest algoritm de interpretare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că nelămurirea ce constituie fundamentul contestaţiei la executare formulate de petentul A. vizează lămurirea dispozitivului sentinţei penale nr. 109 din 28 martie 2002, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2002, cu referire la dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. e) şi art. 117 C. pen. anterior, privind măsura de siguranţă a expulzării inculpatului, după executarea pedepsei principale, circumscrise dispoziţiilor art. 100 din O.U.G. nr. 194/2002.
Or, raportat la dispoziţia ce constituie obiectul nelămuririi, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este Tribunalul Bacău, întrucât, deşi, prin decizia nr. 3837 din 18.09.2003 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2003 (70/1/2003) au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi inculpatul A. împotriva deciziei nr. 351 din 30 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, fiind înlăturate dispoziţiile art. 64 lit. e) C. pen. anterior pentru inculpatul A., instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. e) şi art. 117 C. pen. anterior, privind măsura de siguranţă a expulzării inculpatului, iar aceste dispoziţii ale sentinţei penale nu au fost modificate în căile de atac.
Prin urmare, asupra acestei chestiuni intervenite în cursul judecăţii în fond, urmează a se pronunţa instanţa care a pronunţat dispoziţia de expulzare, precum şi modul cum se execută această dispoziţie, respectiv instanţa de fond, ale cărei măsuri nu au suportat modificări în căile de atac.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport de prevederile art. 598 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., coroborat cu dispoziţiile art. 100 din O.U.G. nr. 194/2002, va trimite cauza având ca obiect cererea de suspendare a deciziei penale nr. 3837 din 18.09.2003 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2003 (70/1/2003), formulată de petentul A., la Tribunalul Bacău, ca instanţă competentă.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza aceluiaşi text de lege, onorariul cuvenit interpretului de limbă arabă se va suporta din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Trimite cauza având ca obiect cererea de suspendare a deciziei penale nr. 3837 din 18.09.2003 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2003(70/1/2003), formulată de petentul A., la Tribunalul Bacău, ca instanţă competentă.
Obligă petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă arabă se suportă din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 octombrie 2024.