Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 381/CC/2024 din 25 iunie 2024, pronunţată de Judecătoria Dej, în temeiul art. 47, art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 529 C. proc. pen., s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Dej, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul A., în favoarea Tribunalului Militar Cluj.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Dej a reţinut, în esenţă, că, prin cererea înregistrată la data de 11.04.2024, petentul A. a formulat o cerere de reabilitare judecătorească de sub efectele sentinţei penale nr. 2461/22.11.2001 a Judecătoriei Arad, precum şi a sentinţei penale nr. 126/05.12.2002 a Tribunalului Militar Cluj, pronunţată în dosar nr. x/2002, definitivă prin decizia penală nr. 41/13.03.2003 a Tribunalului Teritorial Bucureşti, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 165, art. 166 C. pen. şi dispoziţiile art. 527-529 C. proc. pen.
Analizând excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Dej, invocată din oficiu, instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 529 C. proc. pen., competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.
Sub imperiul C. proc. pen. din 1968, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţiile Unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii, a stabilit prin Decizia nr. LXXXIII (83) din 10.12.2007 că "dispoziţiile art. 494 teza I C. proc. pen. se interpretează în sensul că în caz de modificare a normelor de competentă, cererea de reabilitare se soluţionează de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii." Cum textul art. 494 teza I C. proc. pen. 1968, interpretat de instanţa supremă, avea acelaşi conţinut cu cel din actuala reglementare din art. 529 teza I C. proc. pen., iar practica instanţelor a fost constantă în sensul că cererea de reabilitare judecătorească, fiind subsecventă condamnării, urmează, sub aspectul competenţei, regimul cauzei în care a fost pronunţată condamnarea, existent la momentul introducerii cererii de reabilitare, Decizia nr. LXXXIII (83) din 10.12.2007 îşi păstrează aplicabilitatea.
Astfel, în speţa de faţă, în privinţa condamnării dispuse prin sentinţa penală nr. 126 din 05.12.2002 a Tribunalului Militar Cluj, instanţa a constatat că infracţiunea de furt calificat pentru care a fost condamnat petentul -sergent A. este în prezent incriminată prin art. 228, art. 229 C. pen., iar potrivit art. 35 alin. (1). judecătoria este competentă să judece în primă instanţă această infracţiune. În măsura în care făptuitorul a avut calitatea de militar la data săvârşirii faptei, competenţa aparţine, în prezent, tribunalului militar în considerarea disp. art. 37 alin. (1) C. pen.
Instanţa a mai reţinut că stabilirea competenţei se efectuează în raport cu instanţa competentă material, personal si teritorial la data introducerii cererii de către petent. Prin urmare, competenta de soluţionare aparţine Tribunalului Militar Cluj, reprezentând instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, Judecătoria Dej neputând fi apreciată ca instanţă corespunzătoare în grad celei care a judecat cauza în primă instanţă în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul, în sensul dispoziţiilor art. 529 C. proc. pen., fiind totodată fără relevanţă că, alături de petentul militar au fost condamnate şi alte persoane care nu aveau această calitate.
Prin sentinţa penală nr. 106 din 23 septembrie 2024, pronunţată de Tribunalul Militar Cluj, în temeiul art. 47 alin. (4), art. 529 rap. la art. 37 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis excepţia necompetenţei după calitatea persoanei a Tribunalului Militar Cluj, invocată din oficiu de către instanţă, iar în temeiul art. 50 alin. (1), art. 529 rap. la art. 35 C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare formulată de petentul A., în favoarea Judecătoriei Dej.
În temeiul art. 51 alin. (1), (2) C. proc. pen. s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţa între Judecătoria Dej şi Tribunalul Militar Cluj şi s-a dispus trimiterea cauzei la instanţa superioară comună, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Militar a reţinut, în esenţă, că, potrivit art. 529 C. proc. pen., competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă Ia data introducerii cererii domiciliază în străinătate.
Potrivit dispoziţiilor legale, în cazul reabilitării judecătoreşti competenţa este alternativă, fiind deopotrivă competente a judeca atât instanţa de la domiciliul comandantului cât şi instanţa care a judecat în primă instanţă cauza.
În pezenta speţă condamnatul a investit iniţial Judecătoria Dej, instanţa de la domiciliul său, potrivit art. 529 C. proc. pen.
În acelaşi timp, la data învestirii Judecătoriei Dej cu cererea de reabilitare, condamnatul nu mai avea calitatea de militar.
Aşa cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia 83 din 10.12.2007, o cerere de reabilitare judecătorească este subsecventă condamnării, aşa încât determinarea competenţei trebuie să urmeze regimul judecăţii cauzei în care s-a formulat cererea ulterioară, cum este în cazul reabilitării.
Reiese deci că într-o asemenea situaţie ne aflăm în faţa a două cauze diferite: cea dintâi, în care s-a pronunţat condamnarea, având ca obiect rezolvarea unui raport de drept penal de conflict, stins prin tragerea la răspundere penală a autorului, în vreme ce, în a doua cauză, activitatea jurisdicţională de soluţionare a cererii de reabilitare rezolvă un aspect adiacent obiectivului principal al procesului penal.
Mai mult, în timp ce prima activitate jurisdicţională este integrată într-o fază specifică procesului penal, cea de a doua, privind reabilitarea, se situează în afara acestuia, după executarea hotărârii.
De altfel, însuşi titlul VI al părţii speciale a C. proc. pen., care reglementează instituţia reabilitării, este particularizat prin denumirea "Proceduri speciale".
Ca urmare, faţă de acest caracter autonom al reabilitării, se impune să fie incidentă regula tempus regit actum în aplicarea normelor de procedură penală.
Aşa fiind, instanţa corespunzătoare celei care a judecat în primă instanţă nu poale fi decât aceea care, la data introducerii cererii prin care se solicită reabilitarea, este competentă să judece în primă instanţă infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat.
Or, potrivit art. 35 C. proc. pen., judecătoria judecă în primă instanţă toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe, judecătoria fiind instanţa competentă să judece o infracţiune de furt calificat săvârşită de un civil la data la care a fost investită cu cererea de reabilitare.
Având în vedere că la data investirii cu cererea de reabilitare condamnatul nu mai avea calitatea de militar şi având în vedere caracterul autonom al reabilitării rezultă că Judecătoria Dej este instanţa competentă a judeca prezenta cerere de reabilitare, deoarece acesta este instanţa corespunzătoare de la domiciliul condamnatului.
Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu rezolvarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Judecătoria Dej este competentă să soluţioneze cererea de reabilitare formulată de petentul A., motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanţe.
Reglementând competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare, art. 529 C. proc. pen. stabileşte că aceasta revine fie instanţei care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se solicită reabilitarea, fie celei corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul, competenţa fiind, aşadar, alternativă.
Examinând, în acest context, cererea formulată de petentul A., se constată că acesta a solicitat instanţei să dispună reabilitarea sa în raport de condamnarea la pedeapsa de 3 ani şi 6 lui închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, aplicată prin sentinţa penală nr. 126 din 05.12.2002 a Tribunalului Militar Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2002, definitivă prin decizia penală nr. 41 din 13.03.2003 a Tribunalului Teritorial Bucureşti.
Astfel, Înalta Curte constată că, deşi pedeapsa pentru care se solicită reabilitarea, a fost pronunţată de Tribunalul Militar Cluj, acest aspect nu prezintă relevanţă din perspectiva stabilirii competenţei de soluţionare a cererii petentului A., având în vedere cele stabilite prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii nr. 83/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 21 noiembrie 2008), referitoare la instanţa competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti în situaţia în care, prin schimbarea normelor legale de competenţă, instanţa care a judecat cauza în primă instanţă nu mai are această competenţă în momentul introducerii cererii, cum este situaţia în cauză.
Astfel, potrivit deciziei menţionate, care, în continuare, îşi găseşte aplicabilitate, "în caz de modificare a normelor de competenţă, cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii".
În prezent, potrivit art. 44 alin. (4) C. proc. pen., dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta este militară, competenţa revine instanţei civile.
Cum, la momentul formulării cererii de reabilitare (11 aprilie 2024), infracţiunea pentru care petentul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 126/05.12.2002 a Tribunalului Militar Cluj, pronunţată în dosar nr. x/2002, definitivă prin decizia penală nr. 41/13.03.2003 a Tribunalului Teritorial Bucureşti, sunt date, potrivit art. 35 C. proc. pen., în competenţa judecătoriei, ca instanţă civilă, neavând relevanţă că la data comiterii faptei, petentul avea calitatea de militar, astfel că, în raport cu dispoziţiile art. 529 C. proc. pen., Judecătoriei Dej îi revine competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare formulată de petent.
Totodată, stabilirea competenţei de soluţionare a prezentei cereri de reabilitare în favoarea Judecătoriei Dej se fundamentează şi pe împrejurarea că petentul A. are domiciliul în mun. Dej, Aleea x, Jud. Cluj, localitate care se află în circumscripţia Judecătoriei Dej, şi, ca atare, această instanţă ar trebui să soluţioneze cererea de reabilitare judecătorească.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Dej, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Dej, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 octombrie 2024.