Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2024
Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 19 din data de 30.01.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Vaslui a dispus, între altele, condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pentru 3 ani după rămânerea definitivă a prezentei sentinţei penale a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) din C. pen., respectiv de a alege şi a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a exercita profesia de poliţist.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, de a exercita profesia de poliţist, pe toată durata executării pedepsei.
În temeiul art. 91 din C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale.
Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul i s-a impus să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
S-a impus condamnatului obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională.
Pe parcursul termenului de supraveghere condamnatului i s-a impus prestarea unei munci neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile lucrătoare în folosul S.C. B. S.R.L. sau DGASPC Vaslui.
A atras atenţia inculpatului că în caz de nerespectare cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere, de neexecutare a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege sau de neîndeplinire integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.
În temeiul art. 274 din C. proc. pen., a obligat inculpatul A. la plata către stat a cheltuielilor judiciare în valoare de 2.594,92 RON, din care 594,92 RON pentru etapa urmăririi penale şi 2.000 RON pentru etapa judecăţii.
De asemenea, a dispus condamnarea inculpatului C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 292 alin. (1) din C. pen.
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii pentru 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) din C. pen., respectiv de a alege şi a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) din C. pen., respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege, pe toată durata executării pedepsei.
În temeiul art. 91 din C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale.
Pe durata termenului de supraveghere, condamnatului i s-a impus să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
A impus condamnatului obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
Pe parcursul termenului de supraveghere condamnatului i s-a impus prestarea unei munci neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile lucrătoare în folosul S.C. B. S.R.L. sau DGASPC Vaslui.
A atras atenţia inculpatului că în caz de nerespectare cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere, de neexecutare a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege sau de neîndeplinire integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei.
În temeiul art. 274 din C. proc. pen., a obligat inculpatul C. la plata către stat a cheltuielilor judiciare în valoare de 2.594,92 RON, din care 594,92 RON pentru etapa urmăririi penale şi 2.000 RON pentru etapa judecăţii.
A fost menţionată calea de atac a apelului în termen de 10 zile de la comunicarea sentinţei şi pronunţarea acesteia la data de 30.01.2023, prin punerea minutei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Împotriva sentinţei penale nr. 19 din data de 30.01.2023, pronunţate de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. x/2016 au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi şi inculpaţii A. şi C..
Prin decizia penală nr. 281 din 14 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - ST Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 19 din data de 30.01.2023, pronunţate de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. x/2016.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul procurorului au rămas în sarcina statului.
În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile formulate de inculpaţii A. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 19 din data de 30.01.2023, pronunţate de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. x/2016, pe care a desfiinţat-o integral, doar în privinţa acestor inculpaţi.
Rejudecând cauza:
În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, cu privire la inculpatul A. cetăţean român, fără antecedente penale, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, cu privire la inculpatul C. cetăţean român, fără antecedente penale, sub aspectul infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale, al judecăţii în primă instanţă şi al apelului în privinţa inculpaţilor au rămas în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelurile inculpaţilor au rămas în sarcina statului.
Împotriva deciziei penale nr. 281 din 14 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a formulat cerere de recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi.
Prin motivele formulate s-a solicitat, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., admiterea în principiu a recursului în casaţie, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.
S-a apreciat că în cauză este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., respectiv că "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal" privindu-i pe inculpaţii A. şi C., sub aspectul încetării greşite a procesului penal.
Dezvoltarea motivului de recurs în casaţie:
S-a considerat că instanţa a procedat în mod greşit apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele hotărârii prealabile nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevederilor privind prescripţia răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că şi în cazul prescripţiei răspunderii penale, principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune instanţei naţionale să asigure efectul deplin al cerinţelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică naţională, chiar şi ulterioară, care este contrară unei dispoziţii de drept al Uniunii.
În consecinţă, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracţiunile ce fac obiectul cauzei fac parte categoria infracţiunilor de corupţie şi infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripţia răspunderii penale. în interpretarea dată prin prisma jurisprudenţei CJUE.
În acest sens, s-au avut în vedere următoarele argumente:
Dând efect direct deciziei MCV 928/2006 în interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiţie, prin ordonanţa Curţii Europene de Justiţie pronunţată la data de 09 ianuarie 2024 în cauza C-131/23, ce vizează o sesizare a Curţii de Apel Braşov, într-o cauză referitoare la infracţiuni de corupţie şi infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie (par. 16 din cauza mai sus menţionată). S-a considerat că se impune lăsarea neaplicată a deciziei nr. 67/2022 a ICCJ, aceasta fiind de natură a genera un risc sistemic de impunitate în cazurile de infracţiuni de corupţie şi infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, în condiţiile în care aceasta decizie permite repunerea în discuţie, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale. în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare, această repunere în discuţie trebuind considerată ca fiind de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii în sensul jurisprudenţei din cauzele Euro Box Promotion şi C-107/23
Din ordonanţa 131/23 a CJUE rezultă din par. 74 faptul că "Obiectivele de referinţă enunţate în anexa la Decizia 2006/928 sunt formulate în termeni clari şi precişi şi nu sunt însoţite de nicio condiţie, astfel încât ele au efect direct (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion şi alţii (...) punctul 253.
Din paragraful 84 din aceeaşi ordonanţă rezultă faptul că ţinând seama de necesara punere în balanţă a standardului naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), pe de o parte şi a dispoziţiilor Deciziei 2006/928, pe de altă parte, aplicarea de către o instanţă naţională a standardului menţionat pentru a repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării deciziei Curţii Constituţionale, trebuie considerată ca fiind de natură să compromită supremaţia, unitatea şi efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenţei stabilite prin Hotărârea CJUE din 24 iulie 2023 pronunţată în cauza C-107/23
Din par. 85 al aceleiaşi ordonanţe rezultă faptul că este necesar să se considere faptul că instanţele naţionale, nu pot, în cadrul procedurilor jurisdicţionale prin care se urmăreşte sancţionarea pe plan penal a infracţiunilor de corupţie, să aplice standardul naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, pentru a repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale fiind indicată jurisprudenţă în acest sens şi anume Hotărârea CJUE din 24 iulie 2023 pronunţată în cauza C-107/23.
În preambulul ordonanţei din 09 ianuarie 2024 pronunţată în cauza C-131/23 se face referire la "efectul direct al obiectivelor de referinţă-obligaţia de a lupta împotriva corupţiei în general" Considerăm faptul că infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie precum abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea 78/2000, rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. ce fac obiectul cauzei, intră sub incidenţa dreptului Uniunii Europene, întrucât România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană. De asemenea, sintagma "corupţie în general" trebuie să se refere la toate activităţile prin care a fost posibilă săvârşirea de infracţiuni pe care România s-a obligat să le sancţioneze prin aderarea la Uniunea Europeană şi prin semnarea MCV. Indiferent de încadrarea juridică dată acestor fapte în dreptul intern, noţiunea de corupţie în general fiind o noţiune autonomă, CJUE neputând să se refere expres la infracţiuni din dreptul intern ci doar la noţiunile din dreptul european, astfel că instanţele naţionale pot aprecia că în această noţiune intră şi infracţiunile asimilate celor de corupţie prevăzute de Legea 78/2000.
Infracţiunile asimilate infracţiunilor de corupţie precum abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, ce au făcut obiectul cauzei, intră sub incidenţa dreptului Uniunii Europene, astfel cum reiese şi din jurisprudenţă ICCJ, respectiv din decizia penală nr. 41 din 7 aprilie 2022, emisă de ICCJ - Completul de 5 Judecători, în dosarul penal nr. x/2018, definitivă.
S-a arătat că termenul de prescripţie în cazul fiecărei infracţiuni din cele reţinute în actul de sesizare în sarcina fiecărui inculpat este de 8 ani, deoarece pedepsele prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni sunt mai mari de 5 ani, dar nu depăşesc 10 ani (art. 154 lit. c) din C. pen.).
Dacă acest termen de 8 ani începe să curgă de la 21.03.2018 (momentul îndeplinirii în cauză a ultimului act de procedură anterior pronunţării primei decizii a CCR), este evident că în cauză nu a intervenit prescripţia răspunderii penale.
În prezenta cauză au fost îndeplinite numeroase acte de întrerupere a cursului termenului general de prescripţie în conformitate cu legea în vigoare la data faptelor, precum şi cu legea în vigoare până la apariţia Deciziilor CCR nr. 297 publicată în 26 aprilie 2018 şi respectiv nr. 358 publicată în 09.06.2022. De exemplu, în cauză s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale la data de 22.01.2016, faţă de A. şi la data de 18.01.2016 faţă de C., trimiterea în judecată a inculpaţilor prin rechizitoriul din 08.03.2016, prin aceste acte fiind întreruptă prescripţia răspunderii penale, conform dispoziţiilor legale în vigoare la data emiterii actelor.
Termenul general de prescripţie este de 8 ani pentru infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cumpărare de influenţă prev. de art. 292 din C. pen.
Termenul special de prescripţie prevede depăşirea termenului general cu încă o dată (art. 155 alin. (4), ajungându-se astfel la un termen de prescripţie maxim de 16 ani pentru infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 din C. pen., termen ce nu s-a împlinit în cauză, faptele fiind comise în august 2015.
Faţă de aspectele menţionate, s-a apreciat că în cauză nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripţie, întrucât, dând prevalenţă principiului supremaţiei dreptului Uniunii Europene, instanţa trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., privind întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate suspecţilor/inculpaţilor în cauză şi să constate că termenul de prescripţie specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.
În temeiul dispoziţiilor art. 448 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. şi art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casaţie şi casarea deciziei penale nr. 281/14.03.2024 pronunţate în apel de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, cu privire la soluţia de încetare a procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., faţă de inculpaţii A. şi C. pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., în ceea ce îl priveşte pe primul inculpat şi cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen., în ceea ce îl priveşte pe cel de-al doilea inculpat.
Au fost formulate concluzii scrise din partea intimatului C. prin care a solicitat respingerea cererii de recurs în casaţie şi menţinerea deciziei penale atacate, apreciind că în cazul său s-a împlinit termenul de prescripţie de 8 ani, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., cum în mod corect a stabilit instanţa de apel în decizia recurată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub numărul de dosar x/2023
Prin încheierea din 05 iunie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi împotriva deciziei penale nr. 281 din 14 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi trimisă cauza, în vederea judecării recursului în casaţie, la completul C3, în compunere de 3 judecători.
Înalta Curte a apreciat că, din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casaţie, se constată că cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi îndeplineşte formal cerinţele prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., astfel că aspectele invocate în sensul constatării greşitei aplicări a legii, respectiv a soluţiei prin care s-a constatat împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi s-a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) din C. proc. pen. faţă de inculpaţii A. şi C. pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen., în ceea ce îl priveşte pe primul inculpat şi cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen., în ceea ce îl priveşte pe cel de-al doilea inculpat, prezintă aparenţa de sustenabilitate a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. şi pot fi analizate prin prisma acestuia într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin dispoziţiile art. 440 din C. proc. pen., respectiv cea a judecăţii pe fond a recursului în casaţie.
Examinând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 05 iunie 2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., procurorul susţinând, în esenţă, că "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal" privindu-i pe inculpaţii A. şi C., sub aspectul încetării greşite a procesului penal.
Faptele reţinute în sarcina inculpaţilor constau, în esenţă, în aceea că:
- inculpatul A., la data de 27.08.2015, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, în calitate de agent de poliţie în cadrul Biroului Rutier Vaslui, a aplicat contravenientului D. sancţiunea contravenţională principală a amenzii în cuantum mai mic, respectiv de 200 RON, pentru săvârşirea abaterii contravenţionale constând în inexistenţa unei poliţe de asigurare auto valabile pentru autoturismul cu numărul de înmatriculare VS.73. MYC, fără a aplica sancţiunile contravenţionale complementare constând în ridicarea plăcuţelor de înmatriculare şi respectiv în reţinerea certificatului de înmatriculare ale autovehiculului, prin această încălcare a atribuţiilor de serviciu ale agentului constatator cauzându-se atât o pagubă în patrimoniul Primăriei Vaslui (reprezentată de diferenţa dintre minimul special prevăzut de lege pentru contravenţia săvârşită şi cuantumul amenzii aplicate contravenientului), cât şi o vătămare a intereselor legitime ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui şi obţinându-se, totodată, atât un folos patrimonial (reprezentat de diferenţa dintre minimul special prevăzut de lege pentru contravenţia săvârşită şi cuantumul amenzii aplicate contravenientului), cât şi un folos nepatrimonial necuvenit, constând în neaplicarea sancţiunilor contravenţionale complementare reprezentate de ridicarea plăcuţelor de înmatriculare şi respectiv în reţinerea certificatului de înmatriculare ale autovehiculului pentru contravenientul D.;
- inculpatul C., la data de 06.08.2015, a dat inculpatului E. o pereche de pantaloni pentru uniforma de poliţist şi mai multe cămăşi, folos pe care inculpatul C. i l-a remis inculpatului E., prin intermediul unui angajat al S.C. F. S.R.L. Huşi, respectiv martorul G., pentru ca inculpatul E. să determine pe lucrătorul de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Bujor (un poliţist pe nume "H.", asupra căruia inculpatul E. lasă să se creadă, la data de 14.08.2015, că ar avea influenţă) să urgenteze îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu, respectiv să soluţioneze cu celeritate un dosar penal în care C. era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de disp. art. 335 alin. (2) C. pen.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
În cauza de faţă, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. evocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi este incident atunci când, în raport de actele şi lucrările existente la dosar la data pronunţării hotărârii definitive, se constată reţinerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acţiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., şi, în temeiul acestuia, pronunţarea unei soluţii nelegale de încetare a procesului penal.
În aceste coordonate, se constată că motivul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale.
Inculpatului A. i-a fost imputată infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 297 alin. (1) din C. pen., faptă sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni.
Inculpatului C. i-a fost imputată săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen., faptă sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.
Astfel, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de apel, în decizia recurată, că infracţiunile de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu ref. la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi respectiv cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen., au fost săvârşite la data de 27.08.2015 şi respectiv 06.08.2015, date de la care curge termenul general de prescripţie, care este de 8 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., prin raportare la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv pedeapsa închisorii de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni (abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu ref. la art. 297 alin. (1) din C. pen.), respectiv de la 2 la 7 ani (cumpărare de influenţă, prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen.).
Se constată, în aceste condiţii, că, în mod corect, curtea de apel a reţinut că termenul de prescripţie de 8 ani, calculat prin raportare la durata termenului general de prescripţie prev. de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., raportat la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru cele două infracţiuni, a început să curgă de la data de 27.08.2015 şi respectiv 06.08.2025 şi s-a împlinit la data de 26.10.2023 şi respectiv 05.10.2023, impunându-se soluţia încetării procesului penal declanşat împotriva inculpaţilor, în baza dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., în condiţiile în care inculpaţii au precizat că nu solicită continuarea procesului penal.
În concret, instanţa de apel a reţinut, cu referire la art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi Decizia nr. 67/25.10.2022 a I.C.C.J., încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Aplicând aceste consideraţii în cauza de faţă, Curtea de Apel a constatat că nu se poate reţine existenţa unei incompatibilităţi între jurisprudenţa comunitară şi aplicarea legii penale mai favorabile în materie de prescripţie a răspunderii penale ca urmare a evaluării incidenţei art. 155 alin. (1) din C. pen. în interpretarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022.
În conformitate cu decizia nr. 37 in 17 iunie 2024, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în dosarul nr. x/2024, publicată pe 18 iulie 2024 în Monitorul Oficial, instanţele de judecată nu pot lăsa neaplicată dezlegarea chestiunii de drept privitoare la aplicarea principiului mitior lex în materia întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, dată prin Decizia nr. 67/2022 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în limitele rezultate din hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-107/23 PPU (limite prevăzute în dispozitivul hotărârii la pct. 1 teza a II-a).
Or, aplicarea de către instanţe a unor concepte abstracte, neclarificate în lege, cu conţinut imprecis, pentru a lăsa neaplicate decizii naţionale obligatorii care interpretează şi fac aplicabile norme de drept intern, integrate în ordinea constituţională din România şi în acord cu exigenţele impuse de art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului, este de natură a încălca principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, aşa cum este garantat de art. 7 din Convenţie.
Astfel, s-a statuat că legea penală mai favorabilă trebuie aplicată uniform, indiferent de natura infracţiunii, asigurând astfel respectarea drepturilor fundamentale. În caz contrar, un tratament juridic diferenţiat în funcţie de natura infracţiunii ar crea discriminări şi inegalităţi. Înalta Curte a subliniat că neaplicarea Deciziei 67/2022 ar duce la încălcarea dreptului fundamental la legalitatea incriminării şi pedepsei, ceea ce contravine statului de drept.
Pentru aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi împotriva deciziei penale nr. 281 din data de 14 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Potrivit art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 200 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi împotriva deciziei penale nr. 281 din data de 14 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 200 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 septembrie 2024.