Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2024
Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de recurentul inculpat A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 149 din data de 30 decembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2014, printre altele, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen., a fost încetat procesului penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968.
În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 8 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968.
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (50 din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza II din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968.
S-a luat act că în prezenta cauză inculpatul A. a fost reţinut 24 de ore în data de 04.07.2013.
În temeiul art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă în conformitate cu art. 397 alin. (6) din C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen. formulată de partea civilă Statul Român, reprezentat prin A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Craiova - A.J.F.P. Mehedinţi împotriva inculpatului A..
S-a constatat că în prezenta cauză inculpatul A. a achitat, în cursul urmăririi penale, cu titlu de prejudiciu suma de 300.000 RON (prin ordinul de plată nr. x/04.07.2013 - suma de 50.000 RON; prin ordinul de plată nr. x/04.07.2013 - suma de 150.000 RON; prin ordinul de plată nr. x/12.07.2013 - suma de 100.000 RON).
În temeiul art. 397 alin. (5) teza I din C. proc. pen. s-a menţinut măsura asiguratorie dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi prin ordonanţa nr. 51/P/2012 din data de 12.07.2013, asupra bunurilor inculpatului A., respectiv:
- Imobil, denumit "Distilerie", compus din: spaţii administrative, grup social + laborator, centrală termică, hală de producţie corp A, magazine cereale, hală fermentaţie, magazie, casă poartă, rezervoare şi teren aferent în suprafaţă de 5.815 mp, situat în Orăştie, str. x, jud. Hunedoara, înscris în cartea funciară numărul 4670/a a localităţii Orăştie, număr topografic vechi imobil 3243/t/b/1/b/2/1/1/1, aparţinând S.C. B. S.R.L. Orăştie, în valoare de 77.000 euro, aşa cum a fost evaluat prin raportul de evaluare din 18.01.2013 al expertului tehnic C.;
- Imobil, sediu administrativ B2, cu suprafaţa utilă de 160 mp, situat în Orăştie, str. x, jud. Hunedoara, aparţinând S.C. B. S.R.L. Orăştie, măsură ce va înceta de drept, în condiţiile art. 397 alin. (5) teza a II-a din C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, inculpaţii D., E., F., G., H., A., I., J. şi partea civilă Statul Român prin ANAF - DRFP Craiova prin reprezentat legal AFP Mehedinţi.
Prin decizia penală nr. 340 din data de 21.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 149 din data de 30 decembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2014.
S-a desfiinţat, în parte, sentinţa, pe latură penală şi, rejudecând, în baza art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesului penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, care nu contravin deciziei.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel, efectuând propriul examen asupra cauzei, pe baza probatoriului administrat în ambele faze ale procesului penal, a constatat dovedit dincolo de orice dubiu atât caracterul fictiv al facturilor, cât şi înregistrarea acestora în contabilitate, rezultând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpaţii sunt vinovaţi de săvârşirea faptelor deduse judecăţii.
Analizând legea penală mai favorabilă, Curtea a reţinut că niciuna din legile succesive nu poate fi considerată favorabilă sub aspectul limitelor de pedeapsă, devenind aplicabile dispoziţiile art. 3 din C. pen. referitoare la activitatea legii penale, astfel că aplicarea celorlalte instituţii ce ţin de verificarea termenului de prescripţie a răspunderii penale să se realizeze în raport de dispoziţiile noului C. pen.
S-a reţinut că infracţiunea de evaziune fiscală se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 8 ani şi că conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este 8 ani şi că în cazul infracţiunilor continuate, aşa cum este cazul în speţă, acest termen curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni. Ţinând cont că în cazul infracţiunii continuate săvârşite de inculpaţi data epuizării activităţii infracţionale este 31 decembrie 2011, Curtea a constatat că termenul de prescripţie a răspunderii penale, acela de 8 ani, s-a împlinit la 31.12.2019, având în vedere Deciziile CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
*****
Împotriva deciziei penale nr. 340 din data de 21.03.2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014, în termen legal, a declarat recurs în casaţie recurentul A..
În motivarea cererii de recurs în casaţie, s-a solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie, având în vedere că prin decizia atacată s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale şi nu ca urmare a existenţei autorităţii de lucru judecat în condiţiile în care fapta pentru care a fost cercetat în dosarul nr. x/2014 este aceeaşi faptă cu cea pentru care a fost cercetat şi în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, existând autoritate de lucru judecat.
S-a arătat că în dosarul penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au fost efectuate cercetări privind întreaga relaţie comercială dintre S.C. B. S.R.L., societate a cărui administrator a fost şi S.C. K. S.R.L., societate administrată de H., pentru perioada 01.01.2007-31.12.2012, vizând un număr de 28 facturi, în care se regăsesc toate facturile care au făcut obiectul dosarului nr. x/2014, respectiv perioada 24.03.2010-21.12.2011.
A menţionat recurentul că în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara a fost dispusă ordonanţa de clasare nr. 889/P/2013, rămasă definitivă prin încheierea penală nr. l/CP/2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Hunedoara, prin care s-a dispus soluţia de încetare a procesului penal cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. (c) din Legea nr. 241/2005.
În continuare, s-a precizat că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara a înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara spre cercetare o plângere penală împotriva sa cu privire la presupusa săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, sesizând faptul că în perioada 2007- decembrie 2012 a înregistrat în contabilitatea societăţii S.C. B. S.R.L. Orăştie facturi considerate de ANAF fictive de la un număr de 27 de societăţi comerciale, printre care şi S.C. K. S.R.L..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 23.05.2024, când s-a stabilit termen la data de 18.06.2024, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., fiind de asemenea depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie de faţă.
Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 18 iunie 2024, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.
Astfel, în cauză s-a stabilit prim termen de judecată la data de 24.09.2024, când s-a dispus amânarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 08.10.2024.
Cu prilejul dezbaterilor de la termenul din 08.10.2024, s-au luat concluziile apărării recurentului şi ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul cererii de recurs în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.
Examinând recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.
Recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.
În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.
Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.
În ceea ce priveşte cazul de casare invocat în cauză, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".
Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situaţiile în care s-a dispus în mod greşit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
În speţă, se constată că prin decizia din apel, recurată în cauză, admiţând apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi de către inculpaţi, printre care şi inculpatul din prezenta cauză, A., instanţa a dispus în baza art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1968, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În esenţă, pentru a dispune astfel, instanţa de apel a concluzionat pe baza stării de fapt reţinută în cauză şi probatoriul administrat, faptul că este stabilit cu certitudine că bunurile şi serviciile ce au intrat în gestiunea societăţilor administrate de inculpaţii D., E., F., G., A., I., J. nu au fost livrate sau prestate de societăţile S.C. L. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L., iar documentele de achiziţie procurate de acestea sunt inapte să dovedească în mod viabil achiziţia unor astfel de bunuri sau servicii. Instanţa de apel a constatat că niciuna din societăţile implicate în circuitele tranzacţionale ale căror beneficiari finali au fost societăţile administrate de inculpaţi, la finele perioadelor fiscale S.C. L. S.R.L. şi S.C. K. S.R.L. înregistrând de regulă sold 0 al taxei pe valoarea adăugată, iar societăţile de la care acestea s-au aprovizionat la rândul lor, nu au înregistrat în contabilitate astfel de tranzacţii. În aceste condiţii, Curtea de Apel Craiova a constatat că în cauză este dovedit dincolo de orice dubiu atât caracterul fictiv al facturilor cât şi înregistrarea acestora în contabilitate, concluzionând că inculpaţii sunt vinovaţi de săvârşirea faptei deduse judecăţii, respectiv infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior.
Totodată, în cauză s-a avut în vedere că infracţiunea de evaziune fiscală se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 8 ani închisoare, precum, şi faptul că, în cazul infracţiunii continuate săvârşite de inculpaţii H., D., E., F., G., A., I., J. data epuizării activităţii infracţionale este 31.12.2011, astfel că termenul de prescripţie curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 154 alin. (2) din C. pen.
Ca atare, având în vedere că în cazul infracţiunii continuate, cum este cazul în speţă, data epuizării activităţii infracţionale este 31.12.2011, s-a constatat că termenul de prescripţie a răspunderii penale incident în cauză, de 8 ani, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-a împlinit la datat de 31.12.2019, având în vedere Deciziile CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sens în care instanţa de apel a constatat că se impune pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal faţă de inculpaţi cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, ca efect al prescripţiei răspunderii penale.
Revenind la motivele de recurs în casaţie formulate în prezenta cauză, în limitele procesuale menţionate, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. a susţinut că în cauză în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de acesta ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei răspunderii penale şi nu ca urmare a existenţei autorităţii de lucru judecat în condiţiile în care fapta pentru care a fost cercetat în dosarul nr. x/2014 este aceeaşi faptă cu cea pentru care a fost cercetat şi în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, existând autoritate de lucru judecat.
În concret, se reţine că prin intermediul recursului în casaţie apărarea recurentului A. inculpat a criticat faptul că prin decizia din apel în mod greşit s-a dispus o soluţie de încetare a procesului penal întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. referitoare la prescripţia răspunderii penale, în loc de o soluţie de încetare a procesului penal întemeiată pe cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen. ca urmare a reţinerii, cum ar fi fost corect în opinia apărării, a autorităţii de lucru judecat, susţinându-se în esenţă că fapta pentru care a fost cercetat în prezentul dosar este aceeaşi faptă pentru care a fost cercetat în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara în care s-a dispus o ordonanţă de clasare nr. 889/P/2013, rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 1/CP/2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Hunedoara, prin care s-a dispus soluţia de încetare a procesului penal cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. (c) din Legea nr. 241/2005.
Mai exact, aşa cum se susţine şi în finalul cererii de recurs în casaţie, apărătorul recurentului a menţionat că s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, în condiţiile în care a susţinut apărarea că există autoritate de lucru judecat întrucât pentru fapta de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. (c) din Legea nr. 241/2005 inculpatul a mai fost cercetat în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Hunedoara.
Or, în acest cadru procesual, astfel de susţineri invocate de apărarea recurentului inculpat A. nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie invocat, prevăzut de art. 838 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie este exclusă orice analiză a aspectelor de fond vizând starea de fapt reţinută în cauză şi circumstanţele comiterii faptei, recursul în casaţie fiind o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel.
Ca atare, din această perspectivă, chestiunile invocate pe calea recursului în casaţie de faţă relativ la activitatea imputată inculpatului în dosarul penal menţionat, respectiv numărul facturilor ce au făcut obiectul cercetărilor, relaţiile comerciale dintre societăţile comerciale implicate, printre care şi S.C. B. S.R.L. Orăştie administrată de inculpatul A., respectiv verificarea împrejurării că activitatea infracţională imputată inculpatului în prezenta cauză reţinută de instanţa de apel cu titlu definitiv ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. (c) din Legea nr. 241/2005 pentru care s-a dispus în speţă o soluţie de clasare întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, este sau nu aceeaşi activitate infracţională cercetată în dosarul penal invocat de recurent, nu pot constitui motive de examinare pe calea recursului în casaţie.
Astfel de critici nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de lege în conţinutul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., iar afirmaţia recurentului inculpat în sensul că s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă evident nu poate fi analizată în acest cadru procesual, acest aspect fiind reglementat la cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 425 lit. i) din C. proc. pen., demers judiciar de care de altfel a uzat inculpatul din prezenta cauză (dosar nr. x/2024 al Curţii de Apel Craiova).
Deopotrivă, schimbarea temeiului în baza căruia instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal aşa cum solicită apărarea recurentului inculpat A. prin prezentul recurs în casaţie (în sensul de a se dispune o soluţie de încetare a procesului penal întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen. ca urmare a reţinerii a autorităţii de lucru judecat aşa cum solicită apărarea, în loc de reţinerea temeiului de la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. privind prescripţia răspunderii penale), nu este posibilă în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, întrucât reprezintă aspecte ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţa de apel, pe baza probelor din dosar şi a stării de fapt stabilite cu titlu definitiv, a reţinut în concret vinovăţia şi participaţia inculpaţilor din prezentul dosar în săvârşirea infracţiunii pentru care au fost cercetaţi în cauză şi pentru care în final a constatat că nu mai este posibilă tragerea la răspundere penală, ca efect al împlinirii termenului de prescripţie.
Sub acest aspect, Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casaţie formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat şi care să conducă la o altă soluţie solicitată de apărarea inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise însă cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.
Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.
De altfel, prin recursul în casaţie de faţă ceea ce se solicită în concret este tot pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal, prin reţinerea unui alt temei, respectiv a cazului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen., împrejurare care însă aşa cum s-a arătat nu este posibilă în prezentul cadru procesual şi care, în raport de criticile formulate, nu se încadrează în cazul de casare invocat prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură care se referă la situaţia când în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.
Aşadar, Înalta Curte reaminteşte că motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., este incident atunci când în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, prin intermediul acestui caz de casare, în raport cu soluţia dispusă în cauză, inculpatul putând formula critici în ceea ce priveşte neîmplinirea termenului de prescripţie, respectiv aspecte care ţin de modul de calcul al termenului de prescripţie, celelalte aspectele invocate de apărarea inculpatului în conţinutul motivelor de recurs dar şi cu ocazia dezbaterilor, aşa cum au fost formulate, excedând cadrului procesual de faţă.
Or, în cauza de faţă, sub aspectul analizat, hotărârea atacată este legală, instanţa supremă reţinând că în mod corect în cauză s-a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea dedusă judecăţii.
Astfel, se constată că limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 reţinută în cauză sunt de la 2 la 8 ani închisoare.
Conform prevederilor art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., "(1) Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: (...)
c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani".
Alineatul 2 al aceluiaşi articol reglementează momentul de la care curg aceste termene. Astfel, potrivit acestor dispoziţii legale, în cazul infracţiunii continuate, termenul curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.
Drept urmare, termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, de 8 ani, curge de la data de 31.12.2011, reţinută în speţă ca fiind data epuizării activităţii infracţionale imputată inculpaţilor şi s-a împlinit la data de 31.12.2019.
Potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată, printre altele, dacă a intervenit prescripţia răspunderii penale, situaţie în care lipseşte chiar obiectul acţiunii penale, ce face imposibilă tragerea la răspundere penală a inculpatului.
În consecinţă, faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru fapta inculpatului A. a fost înlăturată, în mod corect prin decizia recurată, pronunţată la data de 21.03.2024, instanţa de apel dispunând, în temeiul art. 396 alin. (1), (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei generale a răspunderii penale, având în vedere Deciziile CCR nr. 297/2018 şi nr. 358/2022, precum şi Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
Prin urmare, în raport de criticile formulate în cauză de recurentul inculpat A. cazul de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., nu este incident în speţă, recursul în casaţie urmând a fi respins ca nefondat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 340 din data de 21 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014.
Faţă de soluţia dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 340 din data de 21 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, c u titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 octombrie 2024.