Hearings: June | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 646/2024

Decizia nr. 646

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar:

Prin sentinţa penală nr. 51 din 28 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 599 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva executării sentinţei penale nr. 73 din 28.05.2015 a Curţii de Apel Bacău.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul instanţei, petentul condamnat A. a formulat contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., apreciind că, în mod greşit, nu s-a clarificat problema legii penale mai favorabile, care ar fi atras o pedeapsă rezultantă mult mai mică decât cea de 22 ani închisoare aplicată petentului condamnat prin sentinţa penală nr. 73 din 28.05.2015 a Curţii de Apel Bacău.

Totodată, s-a arătat că există o cauză de micşorare a pedepsei prin aplicarea legii penale naţionale mai favorabile care ar conduce la pronunţarea unei pedepse mai reduse.

Fiind prezent la termenul de judecată din data de 13.06.2024, petentul condamnat a menţionat că temeiul contestaţiei este reprezentat de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., privind existenţa unei cauze de micşorare a pedepsei.

Analizând cererea formulată de condamnatul A., precum şi înscrisurile aflate în dosar Curtea a constatat că există identitate de persoană, temei legal, motive şi apărări între contestaţiile la executare soluţionate prin sentinţele penale nr. 154/30.12.2016 şi nr. 81/03.07.2018 şi contestaţia ce formează obiectul cauzei pendinte.

Prin urmare, constatând că persoana condamnată a reiterat o nouă contestaţie în care a invocat temeiuri legale, motive şi apărări care au mai fost invocate anterior în cadrul altor contestaţii la executare anterioare, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 599 alin. (5) C. proc. pen., Curtea a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A..

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat contestaţie condamnatul A., învederând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, că pedeapsa de 22 ani închisoare, aplicată contestatorului, este nelegală, întrucât a fost stabilită cu nerespectarea obligaţiei de examinare a duratei prevăzute de legislaţia română pentru infracţiuni similare, obligaţie care impunea instanţei să dea eficienţă cauzei legale de micşorare a pedepsei.

Examinând contestaţia formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte reţine că, aşa cum este în prezent reglementată contestaţia la executare (art. 598 C. proc. pen.), aceasta se înfăţişează ca un procedeu jurisdicţional ce poate fi exercitat pentru soluţionarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta.

Astfel, pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, prin pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 599 alin. (5) C. proc. pen., cererile ulterioare de contestaţie la executare sunt inadmisibile, daca există identitate de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări.

În speţă, contestaţia la executare soluţionată prin sentinţa penală nr. 154/30.12.2016 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 598 lit. c) C. proc. pen., invocându-se existenţa unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută în legătură cu legea penală mai favorabilă, lege care ar atrage aplicarea unei pedepse rezultante persoanei condamnate mult mai mici decât cea de 22 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 73/28.05. 2015 a Curţii de Apel Bacău.

Totodată, contestaţia la executare soluţionată prin sentinţa penală nr. 81 din 03.07.2018 a Curţii de Apel Bacău s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 598 lit. c) C. proc. pen., invocându-se existenţa unei nelămuriri în sensul în care există o cauză de micşorare a pedepsei prin aplicarea legii penale naţionale mai favorabile, care ar conduce la pronunţarea unei pedepse mai reduse.

Examinând motivele invocate în contestaţiile la executare formulate şi soluţionate anterior prin sentinţele penale nr. 154/30.12.2016 şi nr. 81 din 03.07.2018 ale Curţii de apel Bacău, precum şi apărările formulate de contestator, Înalta Curte constată existenţa identităţii de persoană, de temei legal, de motive şi de apărări între acestea şi contestaţia ce formează obiectul cauzei pendinte.

În atare situaţie, observând că persoana condamnată a reiterat o nouă contestaţie în care a invocat temeiuri legale, motive şi apărări care au mai fost invocate anterior în cadrul altor contestaţii anterioare, fiind incidente dispoziţiile art. 599 alin. (5) C. proc. pen., se constată că, în mod corect, Curtea de Apel Bacău a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A..

Faţă de considerentele mai sus expuse, constatând legală şi temeinică hotărârea atacată, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 51 din 28 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, pe care, faţă de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,., îl va obliga la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 51 din 28 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2024.