Şedinţa publică din data de 01 octombrie 2024
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 114/F din 22 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.., s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul A..
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 500 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că la data de 19.07.2024 s-a înregistrat, sub numărul x/2024, contestaţia la executare formulată de contestatorul-persoană solicitată A., prin apărător ales, prin care a solicitat modificarea sentinţei penale nr. 135/F din data de 03.07.2024 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, prin care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul districtual din Karlsruhe din camera preliminară străină Pforzheim, la data de 26.04.2021 şi amânarea predării persoanei solicitate. S-a arătat în motivare faptul că în prezent a apărut o împiedicare la executare în sensul că petentul suferă de o boală gravă.
Referitor la starea de sănătate precară a persoanei solicitate, s-a arătat că în cadrul cooperării judiciare, trebuie să se respecte principiul proporţionalităţii în două etape distincte ale procedurii: la momentul emiterii deciziei de cooperare şi la momentul executării măsurilor. Pe de-o parte, autorităţile emitente trebuie să justifice necesitatea şi oportunitatea măsurii de cooperare. Pe de altă parte, autorităţile de executare trebuie să aibă posibilitatea de a refuza executarea măsurilor în cazul în care acestea sunt disproporţionate faţă de faptele comise sau faţă de circumstanţele care ţin de persoana solicitată.
S-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 135/F din data de 03.07.2024 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, a fost admisă sesizarea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar în baza art. 104 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul districtual din Karlsruhe din camera preliminară străină Pforzheim, la data de 26.04.2021, cu privire la persoana solicitată A., în vederea cercetării acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă în 218 cazuri, prevăzută de secţiunea 263 (1) şi (3) din C. pen. german, dispunându-se şi arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, de la 03.07.2024 până la data de 01.08.2024, inclusiv şi predarea acesteia către autorităţile judiciare germane, cu respectarea regulii specialităţii, prevăzută de art. 117 din Legea nr. 302/2004.
Totodată, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare şi s-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată provizoriu în vederea predării, din data de 19.06.2024, până la data de 03.07.2024, inclusiv.
Prin adresa depusă la dosarul cauzei de către Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă nr. 1, s-a arătat că la data de 04.07.2024 a fost chemată ambulanţa pentru numitul A., însă acesta a refuzat deplasarea la Spitalul Universitar, la data de 10.07.2024, acelaşi a refuzat deplasarea la Spitalul Colţea, unde fusese programat pentru consult, iar la data de 19.07.2024, acesta a fost transportat sub pază la spitalul Colţea pentru investigaţii medicale, la dosarul cauzei fiind înaintat dosarul medical al persoanei private de libertate A..
Curtea de apel a reţinut că actele dosarului nu relevă indicii că predarea ar pune în pericol viaţa sau sănătatea persoanei solicitate şi nu se confirmă existenţa unui impediment la executare, lipsind elemente obiective, concrete cu privire la existenţa unui risc la care ar fi supusă persoana solicitată în cazul predării către autorităţile germane. Ca atare din actele dosarului nu rezultă că predarea persoanei solicitate ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea acesteia şi că există un impediment la executare, potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., contrar susţinerilor persoanei solicitate.
Împotriva sentinţei penale nr. 114/F din 22 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024, a formulat contestaţie persoana solicitată A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 01 august 2024, fiind acordat termen aleatoriu la data de 01 octombrie 2024.
În dezbateri, avocatul din oficiu al contestatorului A. a susţinut că această contestaţie este inadmisibilă având în vedere că persoana a fost predată autorităţilor judiciare străine.
Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că această contestaţie este nefondată având în vedere că persoana solicitată, deşi s-a dorit a fi prezentată la două unităţi spitaliceşti a refuzat să se prezinte în vederea efectuării unei expertize. Pe de altă parte, starea de sănătate, aşa cum rezultă din actele de la dosar, i-a permis să părăsească teritoriul ţării, aceasta fiind deja predată autorităţilor solicitate în data de 25.07.2024.
Examinând contestaţia formulată de condamnatul A. Înalta Curte constată următoarele:
Înalta Curte reaminteşte că procedura jurisdicţională a contestaţiei la executare este menită să rezolve situaţiile juridice care afectează executarea unei hotărâri penale. Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen.., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Contestaţia la executare constituie un remediu procesual având ca obiect exclusiv chestiuni descoperite cu prilejul punerii în executare sau ivite în cursul executării.
Cazul de contestaţie la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., invocat de către contestator reglementează două posibile incidente ce pot interveni fie la momentul punerii în executare a hotărârii judecătoreşti, fie pe parcursul executării sancţiunii penale - când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
Referitor împiedicarea la executare, în jurisprudenţa naţională au fost calificate ca astfel de situaţii: omisiunea instanţei de a dispune arestarea persoanei extrădate în vederea predării, întrucât absenţa dispoziţiei de arestare împiedică executarea dispoziţiei de admitere a cererii de extrădare; existenţa unui caz suplimentar de amânare a predării, ivit ulterior rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în procedura specială a executării mandatului european de arestare; omisiunea anulării mandatului de executare a pedepsei închisorii pentru una dintre pedepsele aplicate printr-o hotărâre definitivă anterioară în urma contopirii mai multor pedepse; schimbarea numelui persoanei condamnate anterior punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei.
În cauza de faţă, Înalta Curte constată că autorităţile judiciare germane au solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul districtual din Karlsruhe din camera preliminară străină Pforzheim, la data de 26.04.2021, cu privire la persoana solicitată A., în vederea cercetării acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă în 218 cazuri, prevăzută de secţiunea 263 (1) şi (3) din C. pen. german.
Prin sentinţa penală nr. 135/F din data de 03.07.2024 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 534/2024 din 18.07.2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală pronunţată în dosarul nr. x/2024), a fost admisă sesizarea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar în baza art. 104 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare germane, dispunându-se şi arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, de la 03.07.2024 până la data de 01.08.2024, inclusiv şi predarea acesteia, cu respectarea regulii specialităţii, prevăzută de art. 117 din Legea nr. 302/2004.
Prin contestaţia la executare formulată de contestatorul-persoană solicitată A. s-a solicitat amânarea predării întrucât a apărut o împiedicare la executare în sensul că suferă de o boală gravă.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, motivele invocate de contestator nu reprezintă un caz suplimentar de amânare a predării, ivit ulterior rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în procedura specială a executării mandatului european de arestare, având în vedere că acesta a refuzat iniţial deplasarea la o unitate spitalicească, iar ulterior, când a fost investigat medical s-a depus la dosarul cauzei dosarul medical, instanţa de fond reţinând că nu există indicii că predarea ar pune în pericol viaţa sau sănătatea persoanei solicitate.
Totodată, se constată că la data de 06 august 2024 a fost transmisă la dosar, prin fax, adresa nr. x/05.08.2024 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei Române - Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, prin care s-a comunicat faptul că persoana solicitată A. a fost extrădată în Germania la data de 25.07.2024 .
În aceste condiţii, se constată că nu există alte motive care să impună reformarea sentinţei penale atacate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 114/F din 22 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024.
Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 360 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 114/F din 22 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2024.
Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 360 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 octombrie 2024.