Şedinţa publică din data de 01 octombrie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 16 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, s-a dispus scoaterea de pe rol şi trimiterea cauzei având ca obiect contestaţie formulată de contestator A. împotriva actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Ploieşti la secţia civilă a Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 18 iunie 2024, A. a formulat contestaţie la executare întrucât a fost obligat la plata sumei de 100 de RON cheltuieli judiciare către stat în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia Penală, motivând că în respectivul proces penal, prin încheierea din data de 05.08.2021 s-a stabilit că toate cheltuielile avansate de stat în respectivul proces penal rămân în sarcina acestuia.
Curtea de apel, faţă de obiectul cererii şi de dispoziţiile art. 600 alin. (3) C. proc. pen.., conform cărora "Contestaţia împotriva actelor de executare se soluţionează de către instanţa civilă potrivit legii civile, a constatat că titlul executoriu îl reprezentă adresa emisă în baza încheierii din 28.06.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, prin care titularul contestaţiei a fost obligat la plata sumei de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, astfel că este aplicabil textul de lege invocat, care atrage competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei civile a Curţii de Apel Ploieşti.
Împotriva încheierii din 16 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, a formulat contestaţie petentul A..
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind acordat termen, în urma repartizării aleatorii, la data de 01 octombrie 2024.
În dezbateri, petentul A. a arătat că, în realitate, a formulat o cerere de constatare a nulităţii absolute, a cărei competenţă de soluţionare revine secţiei penale din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, şi nu o contestaţie.
De asemenea, în raport de prevederile art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., a invocat incompatibilitatea membrilor completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, susţinând că i se încălcă dreptul la apărare, atât de aceştia, cât şi de procurorul de şedinţă.
Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că nu se poate constata nulitatea absolută a cauzei întrucât o astfel de prevedere nu este consacrată nici de C. proc. pen., nici de C. proc. civ., ci eventual numai o nulitate absolută a unei instituţii de drept procesual penal sau civil.
În ceea ce priveşte competenţa, având în vedere că încheierea atacată a fost pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia Penală, a opinat că în mod corect, competenţa de soluţionare a căii de atac revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.
De asemenea, a solicitat respingerea cererii de recuzare a membrilor completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, ca inadmisibilă, având în vedere că petentul nu a arătat în mod concret motivele pentru care judecătorii ar fi în fapt incompatibili de a soluţiona cauza pendinte.
Examinând cauza în baza actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Prioritar, în ceea ce priveşte cererea de recuzare formulată de petentul A., se constată următoarele:
Instituţia recuzării se justifică prin imperativul asigurării unei judecăţi imparţiale, în care părţile să fie protejate de eventuala părtinire a judecătorului.
Înalta Curte constată că în cadrul şedinţei de judecată petentul din cauza de faţă a formulat cerere de recuzare a membrilor completului de judecată, susţinând că i se încălcă dreptul la apărare.
Potrivit ar. 67 alin. (4) C. proc. pen.., cererea de recuzare se formulează oral sau în scris, cu arătarea, pentru fiecare persoană în parte, a cazului de incompatibilitate invocat şi a temeiurilor de fapt cunoscute la momentul formulării cererii. Cererea de recuzare formulată oral se consemnează într-un proces-verbal sau, după caz, în încheierea de şedinţă.
Alin. (5) al aceluiaşi text de lege prevede că nerespectarea condiţiilor prevăzute la alin. (2) - (4) sau formularea unei cereri de recuzare împotriva aceleiaşi persoane pentru acelaşi caz de incompatibilitate cu aceleaşi temeiuri de fapt invocate într-o cerere anterioară de recuzare, care a fost respinsă, atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare. Inadmisibilitatea se constată de procurorul sau de completul în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare.
Drept urmare, în baza art. 67 alin. (5) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca fiind inadmisibilă, cererea de recuzare formulată împotriva membrilor completului de judecată, constatând că aceasta nu întruneşte cerinţele impuse de art. 67 alin. (4) C. proc. pen.., respectiv petentul nu a precizat, pentru fiecare membru al completului de judecată, motivul de incompatibilitate invocat şi temeiurile de fapt ce stau la baza cererii de recuzare.
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală invocată de petentul A., se constată următoarele:
Potrivit art. 40 alin. (1) C. proc. pen.. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile de înaltă trădare, infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi şi membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curţii Constituţionale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe.
Alin. (2) al aceluiaşi text de lege prevede că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, de curţile militare de apel şi de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.., necompetenţa materială sau după calitatea persoanei a instanţei inferioare celei competente potrivit legii atrage sancţiunea nulităţii absolute, excepţia de necompetenţă putând fi invocată în tot cursul judecăţii, până la pronunţarea hotărârii definitive, în timp ce necompetenţa materială sau după calitatea persoanei a instanţei superioare celei competente potrivit legii atrage nulitatea relativă, excepţie ce poate fi invocată până la începerea cercetării judecătoreşti.
În speţă, petentul A. a formulat o cale de atac împotriva încheierii din 16 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, prin care s-a dispus scoaterea de pe rol şi trimiterea cauzei având ca obiect contestaţie formulată de contestator A. împotriva actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Ploieşti la secţia civilă a Curţii de Apel Ploieşti.
Or, având în vedere obiectul cauzei, dispoziţiile legale privind necompetenţa materială nu sunt incidente, Înalta Curte fiind competentă să judece cauza în lumina dispoziţiilor art. 40 alin. (2) C. proc. pen.
Pe fondul cauzei, se constată că în respectarea principiului fundamental al legalităţii, căile de atac, termenele şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
În speţa dedusă judecăţii, aşa cum s-a reţinut mai sus, contestaţia este formulată împotriva unei încheieri prin care s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea unei alte instanţe spre soluţionare (respectiv, de la secţia penală către secţia civilă a Curţii de Apel Ploieşti), hotărâre care este definitivă.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Aşadar, căile de atac fac parte din mijloacele procesuale care apară părţile în proces. Obiectul căilor de atac este format din hotărârea judecătorească dată de către instanţă şi trebuie să se respecte principiul legalităţii caii de atac.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, astfel că nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti. Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii (Decizia penală nr. 1780 din data de 25 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
În consecinţă, Înalta Curte constată că petentul A. a exercitat calea de atac a recursului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare.
Pentru considerentele expuse, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de petentul A..
Va respinge excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală invocată de acelaşi petent.
Va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de acelaşi petent împotriva încheierii din 16 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de petentul A..
Respinge excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală invocată de acelaşi petent.
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de acelaşi petent împotriva încheierii din 16 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 octombrie 2024.