Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2024
Asupra recursului în casaţie de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 174/20.12.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Mureş, în baza art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 20.000 RON amendă penală (adică 200 zile amendă a câte 100 RON ziua amendă) pentru comiterea infracţiunii de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, prev. şi ped. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - 5 acte materiale şi art. 41 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 43 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1), (2), (4) lit. c) din C. pen., cu art. 374 alin. (4) din C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţei penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Târgu-Mureş.
Prin decizia penală nr. 361/A din data de 26 iunie 2024 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureş împotriva sentinţei penale nr. 174/20.12.2023 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2023, a fost desfiinţată în parte sentinţa penală atacată, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. şi în rejudecare:
În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 cu referire la art. 396 alin. (2) şi (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, prev. şi ped. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - 5 acte materiale şi art. 41 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 43 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.
În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. i s-a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. i s-a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen.
În temeiul art. 104 alin. (1) din C. pen. s-a dispus revocarea liberării condiţionate a inculpatului A. dispusă prin sentinţa penală nr. 988/25.11.2020 a Judecătoriei Aiud rămasă definitivă prin necontestare la data de 03.12.2020 cu un rest de 225 zile.
În temeiul art. 104 alin. (1) din C. pen. cu referire la art. 43 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că prezenta infracţiune a fost săvârşită în condiţiile recidivei postcondamnatorii şi s-a dispus adăugarea la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare a restului rămas neexecutat de 225 zile închisoare.
În temeiul art. 60 din C. pen., pedeapsa rezultantă de 1 an, 6 luni închisoare şi 225 zile urma a se executa în regim de detenţie.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii şi au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea de Apel Târgu - Mureş a arătat că nu este de acord cu soluţia adoptată de Tribunalul Mureş deoarece, deşi numărul actelor materiale descoperite nu este foarte mare, perioada în care inculpatul A. şi-a desfăşurat activitatea infracţională este una întinsă în timp, acesta având ocazia să se desisteze sau să îşi înceteze acţiunile ilicite, sistarea activităţii infracţionale intervenind doar la intervenţia organelor de anchetă.
Totodată, curtea a avut în vedere şi faptul că substanţa traficată, respectiv 3-CMC a fost catalogată, prin Legea nr. 77 din 03 aprilie 2023 drept drog de mare risc, infracţiunea fiind astfel una extrem de gravă, precum şi numărul însemnat de persoane cu care inculpatul purta discuţii referitoare la activitatea de trafic de etnobotanice.
Pe cale de consecinţă, în ceea ce priveşte motivul de apel vizând individualizarea pedepsei, instanţa de apel, procedând la reevaluarea condiţiilor prevăzute de art. 74 din C. pen., a circumstanţelor reale şi personale ale inculpatului, a apreciat că pedeapsa amenzii aplicată inculpatului de prima instanţă este prea blândă, raportat la împrejurările comiterii faptei şi la urmările acesteia, la trecutul infracţional al inculpatului, la inadaptarea acestuia la o viaţă socială normală precum şi la riscul recidivei. Astfel, curtea a schimbat natura pedepsei în închisoare, ca pedeapsă principală, cu singura modalitate de executare ca fiind în mediul carceral, având în vedere faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunea în termenul liberării condiţionate.
În continuare, curtea a apreciat că motivele familiale reţinute de prima instanţă nu pot fi avute în vedere, cu atât mai mult cu cât Tribunalul Mureş nu a avut în vedere riscul de recidivă al inculpatului, raportat la multiplele condamnări ale acestuia, precum şi la faptul că a reluat activitatea infracţională la un interval de doar 3 luni de la data liberării sale dintr-o pedeapsă anterioară.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Curtea de Apel Târgu-Mureş a apreciat că, în cazul dat, numai o pedeapsă cu executare în regim privativ de libertate este de natură a satisface scopul pedepsei, respectiv asigurarea prevenţiei speciale şi generale (constrângerea şi reeducarea infractorului), prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, precum şi funcţiile sale (constrângere, reeducare, exemplaritate), o pedeapsă cu suspendarea executării sub supraveghere nefiind în măsură să asigure realizarea acestor deziderate, mai ales că nici nu ar putea fi dispusă, faţă de starea de recidivă post condamnatorie, dar şi pentru că nu ar fi în măsură să răspundă scopului pedepsei.
Curtea a mai constatat că ulterior comiterii de către inculpatul A. a infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni comerciale cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. şi ped. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, respectiv la data de 5 martie 2023 a intrat în vigoare Legea nr. 45/2023 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 178/02.03.2023) prin care s-a modificat regimul sancţionator al infracţiunii menţionate limitele speciale de pedeapsă majorându-se de la 2 la 7 ani, fiind eliminată amenda. În aceste condiţii, instanta de apel a constatat că, în cauză a intervenit o succesiune de legi penale şi aplicând la situaţia concretă dedusă judecăţii principiul legii penale mai favorabile prevăzut la art. 5 din C. pen., s-a reţinut ca lege penală mai favorabilă, în privinţa inculpatului A., forma Legii nr. 194/2011 anterioară modificării aduse prin Legea nr. 45/2023, care prevedea ca limite speciale de pedeapsă pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani alternativ cu amenda.
Curtea a reţinut, pe lângă gravitatea ridicată a faptei de efectuare fără drept de operaţiuni comerciale cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive comise, şi faptul că, deşi este o persoană tânără, care putea, extrem de facil, să se încadreze în muncă, pentru a-şi câştiga onest existenţa, a ales să obţină venituri în mod ilicit, distribuind, contra cost, substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive extrem de periculoase, fără a fi interesat de consecinţele extrem de nefaste asupra sănătăţii cumpărătorilor, în marea lor majoritate persoane foarte tinere. De asemenea, într-o perioadă îndelungată de timp (aproximativ 2 ani), a procurat, deţinut şi distribuit substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive extrem de nocive, care, la scurt timp după epuizarea infracţiunii, au fost introduse în categoria drogurilor de mare risc. Pericolul social al faptelor este reliefat totodată de efectele negative ale consumului de droguri şi de substanţe ce cad sub incidenţa Legii nr. 194/2011 - de ordin medical, psihologic si social - asupra numeroaselor victime ale acestui viciu.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat că faptele de care este acuzat inculpatul A. reprezintă una dintre principalele preocupări ale criminalităţii organizate, având la bază principiul creării unei stări de dependenţă, care are ca rezultat în final exploatarea financiară a consumatorilor şi obţinerea de profituri impresionante, astfel că, faptul că inculpatul ar fi vândut ocazional astfel de substanţe, sunt împrejurări care nu pot fi primite, inculpatul A. fiind cunoscut ca distribuitor de substanţe interzise. Astfel, instanţa de apel a considerat că motivul pentru care vindea substanţe psihoactive, nu este relevant din punct de vedere al reţinerii vreunei circumstanţe atenuante, întrucât pericolul social ridicat al acestor fapte constă în chiar punerea pe piaţă a substanţelor interzise, având în vedere efectul deosebit de nociv al acestora asupra sănătăţii sau chiar a vieţii consumatorilor şi nu motivaţia internă a vânzătorului (pentru a face rost de sume de bani sau pentru a-şi procura gratis propriile doze). Faptul că organele judiciare au acţionat şi au oprit (teoretic) vânzările de substanţe psihoactive către consumatori, este exclusiv meritul acestora.
S-a avut în vedere şi împrejurarea că inculpatul a solicitat ca judecata să fie făcută în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform dispoziţiilor art. 375 alin. (1) din C. proc. pen. a făcut să devină incidente dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele pedepselor ce au fost aplicate acestuia fiind reduse cu o treime.
Prin urmare, curtea a apreciat că pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, este proporţională cu gravitatea faptei concrete reţinute în sarcina inculpatului şi este de natură să ducă la îndeplinire unul din scopurile procesului penal, respectiv să atragă în mod serios atenţia inculpatului asupra imperativului de a nu încălca pe viitor normele penale în general şi cele referitoare la substanţe psihoactive sau alte droguri, în special. Inculpatului i s-a mai aplicat o pedeapsă într-un cuantum redus prin sentinţa de condamnare anterioară, însă nu a fost de natură să-l oprească pe inculpat să continue săvârşirea de infracţiuni.
În privinţa cuantumului sancţiunii penale, curtea a mai subliniat faptul că inculpatul a vândut produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, deşi se afla sub termenul de supraveghere a liberării condiţionate (ce pune în evidenţă o îndrăzneală deosebită a acestuia în comiterea de acte ilicite), împrejurarea că inculpatul nu s-a limitat la un singur act material de vânzare de astfel de substanţe, preocuparea inculpatului de a obţine sume de bani pe alte căi decât cele licite, ţinând cont şi de persoana inculpatului, care este recidivist.
În ceea ce priveşte elementul material al infracţiunii, s-a reţinut că acesta este reprezentat de fapta de a efectua, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, pentru existenţa elementului material, pe lângă săvârşirea acţiunii, legiuitorul prevăzând necesitatea îndeplinirii unei condiţii esenţiale (ataşate elementului material), aceea de nu deţine autorizaţie eliberată în condiţiile Legii nr. 194/2011. Prin urmare, subiectul activ al infracţiunii trebuie să îndeplinească, fără drept, operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în contextul în care pentru îndeplinirea acelor operaţiuni legea impune autorizarea prealabilă, iar subiectul activ nu deţine această autorizaţie (aşa cum rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 202 din data de 25.03.2021 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 692 din 13 iulie 2021).
În cauza de faţă, curtea a apreciat că elementul material al laturii obiective îl constituie operaţiunile interzise efectuate de inculpat, respectiv procurarea, deţinerea în scopul punerii pe piaţa de consum şi vânzarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, inculpaţii efectuând aceste acţiuni fără a fi autorizaţi, aşa cum prevede art. 2 lit. h) din Legea nr. 194/2011, urmarea imediată a infracţiunii a constat în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică, iar sub aspectul laturii subiective, inculpaţii au săvârşit aceste infracţiuni cu intenţie în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. b) din C. pen., întrucât au avut reprezentarea consecinţelor acţiunilor lor şi au acceptat că prin acţiunea lor pun în pericol sănătatea publică, chiar dacă nu au urmărit producerea lui.
Împotriva deciziei penale nr. 361/A din data de 26 iunie 2024 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 08 iulie 2024.
În motivarea cererii de recurs în casaţie, a susţinut că a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale), primul act material fiind comis la data de 23.03.2021, iar ultimul în iarna 2022-2023.
În continuare, a arătat că, la momentul epuizării faptei infracţiunea prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/20211 era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau amendă penală, iar din martie 2023 limitele de pedeapsă au fost majorate, infracţiunea fiind sancţionată cu închisoarea de la 2-7 ani, lege care, însă nu îi este aplicabilă inculpatului. Totodată, a arătat că, în prezent, fapta este încadrată la trafic de droguri de mare risc, lege care, de asemenea, nu îi este aplicabilă.
De asemenea, a învederat că, în cuprinsul rechizitoriului s-a reţinut că, în cursul urmăririi penale a formulat un denunţ şi a facilitat astfel tragerea la răspundere penală a unei persoane ce a fost trimisă în judecată, apreciind că sunt incidente prevederile art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016, referitoare la reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Ulterior, în faţa instanţei de fond a uzat de procedura simplificată de judecată, astfel încât limitele de pedeapsă au fost reduse cu 1/3, instanţa de fond stabilind o pedeapsă cu amenda penală, în cuantum de 20.000 RON.
A mai arătat că, prin decizia recurată a fost admis apelul promovat de procuror şi a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (5 acte materiale) şi art. 41 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 43 alin. (1) din C. pen. (recidivă postcondamnatorie) revocându-se liberarea condiţionată acordată prin sentinţa penală nr. 988/25.11.2020 a Judecătoriei Aiud şi s-a adăugat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni restul de pedeapsă de 225 zile, însă nu i s-au reţinut, în mod eronat, prev. art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016, respectiv reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute.
În acest context, a susţinut că pedeapsa de 1 an şi 6 luni este o pedeapsă în afara limitelor legale, întrucât instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că limitele de pedeapsă de la 6 luni la 3 ani închisoare sau amenda penală au fost reduse succesiv cu 1/2 ca urmare a formulării şi valorificării unui denunţ dar şi ca urmare a reducerii cu 1/3, urmare a procedurii simplificate de judecată.
Or, conform cauzelor de reducere obligatorie indicate mai sus, limitele între care se putea dispune condamnarea inculpatului A. la pedepsa închisorii erau în mod obligatoriu între 2 luni şi 1 an închisoare, acesta fiind condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În aceste condiţii, a apreciat că instanţa de apel a omis că limitele de pedeapsă se reduc cu 1/2 ca urmare a denunţului, întrucât, în considerentele deciziei nu se menţionează, deşi cauza de reducere cu 1/2 a fost reţinută de către procurorul de caz şi era obligatorie pentru instanţele de judecată, astfel că instanţa de apel (care a luat în calcul reducerea limitelor doar cu 1/3 ca urmare a procedurii recunoaşterii vinovăţiei) nu a dispus condamnarea la pedeapsa maximă care era de 2 ani (3 ani redus cu 1/3), ci a dispus condamnarea la o pedeapsă mai mică decât maximul redus în greşita aplicare a legii doar cu 1/3 nu şi cu 1/2.
Or, în această situaţie, adaptarea pedepsei de 1 an şi 6 luni ani (care nu este maximul pe care putea să îi aplice) la pedeapsa de 1 an (care este maximul pe care putea să îi aplice) este o procedură care impune reevaluarea aspectelor ce ţin de criteriile de individualizare ale pedepsei, aspect ce necesită o reapreciere a instanţei de apel, nefiind suficientă o simplă reducere matematică de către instanţa de recurs în casaţie. Cu alte cuvinte, pentru respectarea unei proceduri echitabile, inculpatul, prin apărător ales a considerat că ar fi oportună rejudecarea cauzei de către instanţa de apel pentru pronunţarea unei pedepse juste şi legale.
În concluzie, a menţionat că, atât procurorul, cât şi instanţa de apel au reţinut în sarcina sa doar recidiva postcondamnatorie, caz în care tratamentul penal este adăugarea restului de pedeapsă neexecutat la nouă pedeapsă şi nicidecum mărirea limitelor de pedeapsă cu 1/2 conf. prev. art. 43 alin. (5) din C. pen., astfel încât, nici din această perspectivă, nu se poate aprecia că pedeapsa de 1 an şi 6 luni ar fi situată în limitele legale.
Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea cererii, astfel cum a fost formulată.
Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 361/A din data de 26 iunie 2024 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie este introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., dar şi pe cele prev. de art. 437 raportat la art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 19 septembrie 2024, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac, reţinându-se, în esenţă, că doar argumentele dezvoltate sub aspectul aplicării unui regim sancţionator eronat se circumscriu formal cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.
Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.
Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., invocat de către recurent, se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greşita individualizare a pedepsei.
În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, delimitându-se sfera de aplicabilitate a cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., s-a statuat că acesta vizează nu doar erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, ci întreg regimul sancţionator aplicat unei situaţii juridice concrete, respectiv ansamblul pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută, şi anume, pedepse principale, complementare sau accesorii, pe care legiuitorul le prevede în mod explicit stabilind astfel limitele legale ale sancţiunilor ce pot fi aplicate şi modalitatea de individualizare a aplicării sau a executării pedepsei (deciziile penale nr. 543/RC din 14 decembrie 2016, nr. 418/RC din 13 octombrie 2016, publicate pe site-ul www.x.ro).
Totodată, s-a subliniat că, deşi o pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune, există, însă, şi situaţii în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă (deciziile nr. 226/RC din 14 iunie 2016, nr. 18/RC din 17 ianuarie 2017, nr. 439/RC din 15 noiembrie 2019, nr. 316/RC din 20 septembrie 2019, nr. 340/RC din 06 octombrie 2020, publicate pe site-ul www.x.ro). Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc.), dar pot fi şi de natură procesuală (cum ar fi judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii).
În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a criticat hotărârea curţii de apel. În acest sens a susţinut că instanţa de apel a calculat greşit pedeapsa, deoarece, în mod eronat nu a reţinut în favoarea sa prevederile art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016 şi nu a redus la jumătate limitele pedepsei în condiţiile în care, în cuprinsul rechizitoriului s-a reţinut că, în cursul urmăririi penale inculpatul a formulat un denunţ şi a facilitat astfel tragerea la răspundere penală a unei persoane ce a fost trimisă în judecată, fiind incidente prevederile legale antemenţionate. Totodată, a arătat că, în faţa instanţei de fond a uzat de procedura simplificată de judecată, astfel încât limitele de pedeapsă au fost reduse cu 1/3, instanţa de fond stabilind o pedeapsă cu amenda penală, în cuantum de 20.000 RON.
În acest context, a susţinut că pedeapsa de 1 an şi 6 luni este o pedeapsă în afara limitelor legale, întrucât instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că limitele de pedeapsă de la 6 luni la 3 ani închisoare sau amenda penală au fost reduse succesiv cu 1/2 ca urmare a formulării şi valorificării unui denunţ dar şi ca urmare a reducerii cu 1/3 a urmare a procedurii simplificate de judecată.
Examinând susţinerile recurentului prin raportare la actul de acuzare şi hotărârile de condamnare, Înalta Curte constată că, prin rechizitoriul nr. x/2023 din data de 11 mai 2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., s-a reţinut că, în cursul urmăririi penale acesta a depus un denunţ după care a facilitat şi înlesnit tragerea la răspundere penală a unei persoane sub aspectul comiterii unei infracţiuni prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, persoană care a fost trimisă în judecată, fiind incidente astfel, prevederile art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016.
Prin sentinţa penală nr. 174/20.12.2023 a Tribunalului Mureş, în baza art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din C. proc. pen., inculpatului A., i s-a aplicat pedeapsa de 20.000 RON amendă penală (adică 200 zile amendă a câte 100 RON ziua amendă) pentru comiterea infracţiunii de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, prev. şi ped. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - 5 acte materiale şi art. 41 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 43 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu aplicarea art. 61 alin. (1), (2), (4) lit. c) din C. pen., cu art. 374 alin. (4) din C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a avut în vedere, pe lângă celelalte probe administrate şi aspectul că, "în cursul urmăririi penale, inculpatul A. a depus un denunţ după care a facilitat şi înlesnit tragerea la răspundere penală a unei persoane sub aspectul comiterii unei infracţiuni prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, persoană care a fost trimisă în judecată, fiind astfel incidente prevederile art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016 şi, potrivit textului legal persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunii beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."
În considerarea şi a acestei cauze legale de reducere a pedepsei, pe lângă cea prevăzută de dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., de care inculpatul a înţeles să se prevaleze, deşi acesta a suferit multiple condamnări, Tribunalul Mureş, secţia Penală, în aplicarea pedepsei s-a orientat spre pedeapsa amenzii, în cuantumul menţionat mai sus.
Ulterior, prin decizia recurată, Curtea de Apel Târg- Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu referire la art. 396 alin. (2) şi (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, prev. şi ped. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. - 5 acte materiale şi art. 41 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 43 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011(anterior modificării survenite prin Legea nr. 45/2023) fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive se pedepsea, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, dacă fapta nu constituia infracţiune mai gravă.
Potrivit dispoziţiilor art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016 "Persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunii beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."
De asemenea, conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) din C. proc. pen., în caz de condamnare, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime.
Astfel, Înalta Curte reţine că limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, respectiv închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, reduse la jumătate, conform art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016 devin de la 3 luni la 1 an şi 6 luni sau amendă, iar în urma aplicării art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., devin de la 2 luni la 1 an închisoare sau amendă.
Or, pedeapsa principală de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, de către instanţa de apel, fără a se avea în vedere şi cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016, reţinută prin actul de inculpare, cât şi în considerentele hotărârilor pronunţate, este o pedeapsă nelegală, fiind aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv peste maximul prevăzut de lege, motiv pentru care instanţa de recurs constată incidenţa cazului de casare invocat, reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., cu consecinţa admiterii recursului în casaţie promovat şi casării deciziei pronunţate.
Totodată, Înalta Curte apreciază că nelegalitatea constatată nu poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanţa supremă, deoarece implică reluarea operaţiunii de individualizare judiciară a sancţiunii penale principale, în privinţa cuantumului acesteia, aspect care este atributul exclusiv al instanţelor de fond, singurele în măsură să stabilească o pedeapsă în limitele prevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., se va admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 361/A din data de 26 iunie 2024 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Se va casa decizia penală recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Se va anula mandatul de executare nr. x din data de 26 iunie 2024 emis de Tribunalul Mureş şi se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A. şi B. în sumă de câte 720 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Potrivit art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului formulat inculpatul A. vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 361/A din data de 26 iunie 2024 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia penală recurată şi trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Anulează mandatul de executare nr. x din data de 26 iunie 2024 emis de Tribunalul Mureş.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A. şi B. în sumă de câte 720 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de inculpatul A. rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2024.