Şedinţa publică din data de 08 octombrie 2024
Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din data de 25 iunie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 alin. (2) din C. pen., formulată de inculpatul A..
În esenţă, pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reţinut că, prin cererea depusă la data de 07 mai 2024, inculpatul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 alin. (2) C. pen., învederând că acestea încalcă prevederile art. 23 alin. (9) din Constituţia României.
S-a reţinut că inculpatul a susţinut că infracţiunea prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen. face parte din categoria infracţiunilor de serviciu prevăzute la Cap. II - Titlul V din C. pen. şi se referă la răspunderea penală a funcţionarilor publici. Or, în cauză, inculpatul nu a exercitat prerogativa unei puteri publice, respectiv nu a avut nicio calitate în cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţeană Teleorman sau în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman.
Ca atare, a apreciat că sintagma "de către cel care ia la cunoştinţă" trebuie înlocuită cu sintagma "de către cel care are acces la informaţii prin exercitarea prerogativei de putere publică".
Inculpatul a considerat că dispoziţiile art. 304 alin. (2) C. pen. încalcă prevederile art. 23 alin. (9) din Constituţie, potrivit cărora "Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii", iar în cazul în care aceste dispoziţii nu ar fi analizate de către Curtea Constituţională, ar putea fi condamnat în baza unui text de lege care nu are corespondent juridic cu celelalte infracţiuni care fac parte din capitolul care reglementează infracţiunile de serviciu, deoarece nu avea nicio atribuţie de serviciu în acest sens, respectiv nu avea acces la informaţiile secrete de serviciu ale comisiei de concurs.
În vederea soluţionării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată a fost format dosarul asociat nr. x/2021
Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul A., cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 alin. (2) C. pen., Înalta Curte a constatat că aceasta este inadmisibilă, reţinând în ceea ce îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, faptul că, deşi excepţia a fost invocată în faţa unei instanţe de judecată învestită cu soluţionarea unei cauze de către inculpatul A., vizând un text de lege în vigoare, aspectele invocate în legătură cu dispoziţiile art. 304 alin. (2) C. pen. nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României.
Astfel, s-a reţinut că autorul excepţiei a invocat în mod formal că prevederile criticate contravin dispoziţiilor art. 23 alin. (9) din Constituţia României, având în vedere că acestea reglementează principiul legalităţii aplicării pedepsei, deşi, în realitate, tinde la modificarea elementelor de tipicitate ale infracţiunii incriminate în art. 304 alin. (2) C. pen., care, în opinia sa, ar trebui să reglementeze divulgarea fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii "de către persoana care are acces la informaţii prin exercitarea prerogativei de putere publică", nu "de către cel care ia la cunoştinţă" de aceste informaţii, cum prevede în prezent textul de lege.
Aşadar, a constatat instanţa că de fapt ceea ce urmăreşte inculpatul prin intermediul acestui mijloc procesual nu este armonizarea textului de lege criticat cu norma fundamentală, ci modificarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice în sensul restrângerii ilicitului penal doar la infracţiunile săvârşite de persoanele care exercită prerogative ale puterii publice, ceea ce ar echivala, însă, cu o încălcare a separaţiei puterilor în stat, întrucât instanţa de contencios constituţional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit de Constituţie şi de legea organică care-i reglementează organizarea şi funcţionarea.
Astfel, raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţia invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă [restrângerea subiecţilor activi ai infracţiunii prevăzute de art. 304 alin. (2) C. pen..], Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate de inculpat nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale.
În consecinţă, constând că nu sunt întrunite toate cerinţele prevăzute de normele legale, iar remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de inculpat în scopul şi finalitatea sa, situaţie în care un asemenea demers este inadmisibil, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţi Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 alin. (2) C. pen. formulată de inculpat, prin apărător ales.
*****
Împotriva încheierii din data de 25 iunie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, în termen legal, a declarat recurs recurentul inculpat A..
Prin motivele de recurs depuse la dosarul cauzei, recurentul A., prin apărător, a solicitat să se constate că excepţia formulată în cauză este admisibilă şi în consecinţă a solicitat să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale, arătând în esenţă, că dispoziţiile art. 304 alin. (2) din C. pen. sunt în contradicţie cu dispoziţiile art. 23 alin. (9) teza I din Constituţie care prevăd că "Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii" cu remarca că teza I a textului constituţional se referă la legiuitor, care stabileşte pedeapsa în condiţiile legii, iar teza II a se referă la instanţe, care aplică pedeapsa în temeiul legii.
Ori, consideră apărarea recurentului inculpat că dispoziţiile art. 304 alin. (2) din C. pen. stabilesc pedeapsa cu închisoarea sau amenda pentru "cel care ia la cunoştinţă de informaţiile de serviciu secrete sau nedestinate publicităţii şi le divulgă fără drept", adică pentru orice persoană.
În opinia apărării, condiţia legii este ca textul normativ să stabilească pedepse numai pentru "cel care exercită prerogativa unei puteri publice" deoarece art. 304 alin. (2) din C. pen. face parte din gama infracţiunilor de serviciu iar răspunderea penală nu o poate avea decât funcţionarul public sau asimilatul acestuia, adică cel care exercită prerogativa unei puteri publice şi are acces la informaţii secrete.
A menţionat că, în speţă, răspunderea trebuie să o aibă membrii comisiei de examinare care au divulgat confidenţialitatea subiectelor propuse.
De aceea, consideră apărarea că sintagma "de către cel care a luat la cunoştinţă" trebuie înlocuită cu sintagma "de către cel care are acces la aceste informaţii, prin exercitarea prerogativei de putere publică".
În concluzie, prin motivele de recurs, s-a susţinut că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, solicitând admiterea cererii de sesizare şi suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 25.07.2024, sub nr. x/2021/a2.1, când s-a stabilit termen în cauză în vederea soluţionării recursului la data de 08.10.2024, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării recurentului şi ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind redate pe larg în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.
Examinând recursul formulat în cauză de recurentul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, se constată că în mod judicios prima instanţă, examinând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii de sesizare formulată în cauză de inculpatul A., a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 alin. (2) din C. pen. nu respectă cumulativ condiţiile reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât în concret, ceea ce se urmăreşte prin intermediul excepţiei invocate nu este înlăturarea vreunei neconcordanţe a textului legal cu Constituţia, ci modificarea acestuia, inculpatul fiind nemulţumit de modul de redactare a dispoziţiilor legale care incriminează infracţiunea privind divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen., ce face obiectul cercetărilor în cauza penală aflată pe rolul instanţei.
În concret, reţinând că inculpatul solicită prin intermediul excepţiei modificarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice în sensul restrângerii ilicitului penal doar la infracţiunile săvârşite de persoanele care exercită prerogative ale puterii publice, respectiv restrângerea subiecţilor activi ai infracţiunii prevăzute de art. 304 alin. (2) din C. pen., Înalta Curte, în recurs, apreciază că în mod întemeiat s-a concluzionat că, în speţă, excepţia invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă, astfel că, pentru argumentele prezentate, în mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă - art. 304 alin. (2) din C. pen. - prevăd că (2) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de acestea, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
În opinia apărării recurentului A., dispoziţiile legale criticate, anterior menţionate, nu sunt compatibile cu dispoziţiile constituţionale prevăzute de art. 23 alin. (9) din Constituţia României, potrivit cărora "Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii".
Consideră apărarea că, în baza acestor dispoziţii, "condiţia legii este ca acest text de lege să stabilească pedepse numai pentru cel care exercită prerogativa unei puteri publice, deoarece art. 304 alin. (2) din C. pen. face parte din gama infracţiunilor de serviciu, iar răspunderea penală nu o poate avea decât funcţionarul public sau asimilatul acestuia, adică cel care exercită prerogativa unei puteri publice şi are acces la informaţii secrete". În ceea ce îl priveşte pe inculpat, s-a susţinut că nu avea nicio atribuţie de serviciu în acest sens, respectiv nu avea acces la informaţiile secrete de serviciu ale comisiei de concurs, menţionând că, în speţă, răspunderea trebuie să o aibă membrii comisiei de examinare care au divulgat confidenţialitatea subiectelor propuse.
Ca atare, în raport de cele expuse, în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, apărarea inculpatului A. a concluzionat faptul că sintagma "de către cel care a luat la cunoştinţă" trebuie înlocuită cu sintagma "de către cel care are acces la aceste informaţii, prin exercitarea prerogativei de putere publică".
Rezultă astfel că, aşa cum a fost formulată în cauza de faţă cererea de sesizare, prin excepţia invocată se critică reglementarea legiuitorului în materia incriminării infracţiunii de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 304 alin. (2) din C. pen., apărarea urmărind modificarea conţinutul normei de incriminare întrucât, în opinia sa, art. 304 alin. (2) din C. pen. ar trebui să reglementeze divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii "de către persoana care are acces la informaţii prin exercitarea prerogativei de putere publică", nu "de către cel care ia la cunoştinţă" de aceste informaţii, cum prevede în prezent textul de lege.
Or, Înalta Curte, faţă de cele reţinute, în acord cu prima instanţă, constată că prin motivele aduse în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă că, în realitate, recurentul A. contestă conţinutul reglementărilor legiuitorului din cuprinsul dispoziţiilor legale ale art. 304 alin. (2) din C. pen., prin excepţia invocată tinzându-se la modificarea textului de lege în sensul dorit de acesta, cu consecinţa modificării conţinutului constitutiv al infracţiunii ce face obiectul cercătorilor în ceea ce îl priveşte.
Sesizarea Curţii Constituţionale este admisibilă numai în măsura în care prin excepţia invocată se tinde la constatarea neconformităţii unei prevederi dintr-o lege cu Constituţia României, iar nu şi atunci când se urmăreşte modificarea sau completarea acesteia, situaţie în care competenţa îi revine în exclusivitate, conform dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanţa de contencios constituţional este chemată să se pronunţe numai asupra constituţionalităţii actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, aşa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.
În aceste condiţii, în speţă, se constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul inculpat A. nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituţionalitate a textului de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestuia în sensul anterior menţionat, situaţie care însă este atributul exclusiv al legiuitorului, excedând obiectului sesizării Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, iar în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Aşadar, faţă de cele anterior reţinute, Înalta Curte constată că prin excepţia invocată nu se formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci se susţin aspecte care ţin de modificarea legislativă a unui text de lege pe care autorul excepţiei îl contestă, atribut care revine doar puterii legislative, nu şi Curţii Constituţionale, care nu poate modifica, adăuga sau abroga prevederi legale.
Ca urmare, având în vedere că remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de către recurentul inculpat A. în scopul şi finalitatea sa, respectiv pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, se constată neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, recursul de faţă fiind astfel apreciat ca neîntemeiat.
Pentru considerentele expuse, apreciind că nu există motive de reformare a soluţiei primei instanţe, instanţa de control judiciar va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 25 iunie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.
Faţă de soluţia dispusă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 25 iunie 2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2021.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 octombrie 2024.