Şedinţa publică din data de 10 ianuarie 2024
Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 447 din 28.02.2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi, în dosarul nr. x/2017, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (fapta nu e prevăzută de legea penală), a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen. cu referire la art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
II. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.
Prin decizia penală nr. 6 din data de 05.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, împotriva sentinţei penale nr. 447/2020 din 28.02.2020, pronunţate de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2017, pe care a desfiinţat-o în integralitate, şi rejudecând cauza, a constatat că prin încheierea din 09.08.2021 a Curţii de Apel Iaşi, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute de instanţa de fond în sarcina inculpatului A., din infracţiunea de complicitate la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 48 C. pen., cu referire la art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de complicitate la conflict de interese, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
În temeiul art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la conflict de interese.
Conform art. 71 C. pen. 1969, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
Potrivit art. 81 C. pen. 1969 a suspendat condiţionat executarea pedepsei închisorii pe o durată de 2 ani şi 6 luni, calculată potrivit art. 82 alin. (1) C. pen. 1969, care constituie termen de încercare pentru inculpat.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
A atras atenţia inculpatului atenţia asupra consecinţelor comiterii unei noi infracţiuni intenţionate în cursul termenului de încercare, prevăzute de art. 83 C. pen. 1969.
În fapt, s-a reţinut că în temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a participat la şedinţele Comisiei de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională din judeţul Iaşi, ce au avut loc în perioada 27.05.2010-09.08.2013 în calitate de membru votant şi preşedinte al comisiei, în cadrul cărora numita B., soţia inculpatului C., membru votant al aceleiaşi comisii, a fost desemnată să participe în diverse comisii de autorizare/evaluare/examinare pentru furnizorii de formare profesională din judeţ (210 desemnări), participări pentru care aceasta a obţinut/încasat sume de bani, fie de la bugetul de stat, fie de la furnizorii privaţi, deşi cunoştea faptul că aceasta este soţia inculpatului C. şi fără să pună în discuţie înlocuirea inculpatului C. cu supleantul său, emiţând în acest scop şi deciziile de desemnare a acesteia şi în temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a participat la şedinţele Comisiei de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională din judeţul Iaşi ce au avut loc în perioada 25.10.2010-10.06.2013, în calitate de membru votant şi preşedinte al comisiei, în cadrul cărora numita D., fiica inculpatului C. membru votant al aceleiaşi comisii, a fost desemnată să participe în diverse comisii de autorizare/evaluare/examinare pentru furnizorii de formare profesională din judeţ (66 desemnări), participări pentru care aceasta a obţinut/încasat sume de bani, fie de la bugetul de stat, fie de la furnizorii privaţi, deşi cunoştea legătura de rudenie a acesteia cu inculpatul C. şi fără să pună în discuţie înlocuirea inculpatului C. cu supleantul său, emiţând în acest scop deciziile de desemnare a acesteia.
III. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel a formulat contestaţie în anulare persoana condamnată A..
Prin decizia penală nr. 436 din data de 25 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 432 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 6 din 05.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2017.
A fost desfiinţată decizia penală nr. 6 din 05.01.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2017, şi a fost rejudecat apelul formulat de procuror împotriva sentinţei penale nr. 447/2020 din 28.02.2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi, în privinţa inculpatului A..
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 447/2020 din 28.02.2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2017, aceasta fiind desfiinţată în parte, în latură penală, în sensul înlăturării dispoziţiei de achitare a inculpatului.
A fost rejudecată cauza, în limitele desfiinţării şi, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 5 C. pen., raportat la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 358 din 26.05.2022 şi 297 din 26.04.2018 şi Decizia nr. 67 din 25.10.2022, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (H.P.), a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul A., pentru infracţiunea de complicitate la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 48 cu referire la art. 301 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii şi au fost înlăturate dispoziţiile contrare.
IV. Împotriva hotărârii pronunţate ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare şi rejudecării apelului a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi la data de 22.05.2023, dosar de recurs în casaţie.
Prin cererea formulată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin prisma căruia a invocat faptul că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale cu privire la inculpatul A. în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 48 cu referire la art. 301 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs în casaţie s-a arătat că decizia atacată este nelegală întrucât în rejudecarea cauzei, prin recalificarea faptei comise de inculpatul A. ca fiind infracţiunea de complicitate la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen., instanţa a analizat în mod indirect legea penală mai favorabilă aplicată inculpatului, aspect intrat în puterea lucrului judecat prin decizia nr. 6 din 05.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, încălcându-se autoritatea de lucru judecat sub acest aspect.
În aceeaşi ordine de idei instanţa a creat o lex terţia în cauză, aspect contrar Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 şi a jurisprudenţei în materie.
Astfel, în identificarea legii penale mai favorabile, instanţa de apel a avut în vedere pe de o parte limitele de pedeapsă, iar pe de altă parte modalităţile de individualizarea judiciară a executării acesteia din reglementările succesive, şi a apreciat că legea veche este legea penală mai favorabilă inculpatului, deoarece prevede o limită minimă de 6 luni închisoare, comparativ cu 1 an închisoare, conform noului C. pen.
Prin urmare, întrucât legea penală mai favorabilă a fost stabilită în mod definitiv prin decizia penală nr. 6 din data de 05.01.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2017, ca fiind legea veche, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat A. trebuia să analizeze incidenţa prescripţiei în cauză prin raportare la dispoziţiile art. 123-124 C. pen. din 1969 şi nu la cele prevăzute de art. 154 lit. d) din Noul C. pen.. Stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond şi de apel), şi nu poate face obiectul cenzurii în contestaţia în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.
Totodată, având în vedere data săvârşirii faptei, respectiv momentul epuizării sale şi anume 09.08.2013, s-a constatat că la data pronunţării deciziei nr. 6 din 05.01.2022, termenul prescripţiei speciale de 10 ani pentru infracţiunea pentru care contestatorul a fost condamnat nu se împlinise.
S-a mai arătat că Decizia nr. 67/25.11.2022 pronunţată de Înalta Curte nu are aplicabilitate în prezenta cauză.
Concluzionând, a arătat că prin aplicarea în mod direct în calea de atac a contestaţiei în anulare a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. în vigoare, având ca principal efect încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 07.07.2023 sub nr. x/2022, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilităţii în principiu la data de 13.09.2023.
La data de 08.09.2023 a fost depus la dosarul cauzei raportul întocmit de magistratul-asistent raportor, acesta apreciind că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen.
V. Prin încheierea din 13.09.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2022 fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 436 din data de 25 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.
VI. Examinând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 13.09.2023, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege, având ca scop îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel.
Instanţa supremă, fiind învestită cu judecarea recursului în casaţie, verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Efectuând acest control, instanţa de recurs în casaţie porneşte de la situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel.
Motivul de casare invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal).
Din perspectiva acestui caz de cazare, devin incidente două ipoteze distincte şi anume: fie soluţia de încetare nu trebuia dispusă, întrucât temeiul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen. nu a existat, fie soluţia de încetare a procesului penal se întemeiază pe un alt temei decât cel reţinut.
În speţă, situându-se în prima dintre cele două ipoteze anterior menţionate, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţa de apel ulterior admiterii contestaţiei în anulare şi invocat de Ministerul Public este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale faţă de inculpatul A. cu privire la infracţiunea de complicitate la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 48 cu referire la art. 301 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.
În esenţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi invocă ca motiv de recurs în casaţie faptul că instanţa care a soluţionat contestaţia în anulare, în mod greşit, a reapreciat legea penală mai favorabilă, aspect ce nu poate face obiectul cenzurii în această cale extraordinară de atac. Astfel, prin acest artificiu, instanţa a creat o lex terţia, încălcând autoritatea de lucru judecat stabilită prin decizia instanţei de apel din primul ciclu procesual prin care se statuase în mod definitiv asupra legii penale mai favorabile, respectiv legea veche, inculpatul fiind condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la conflict de interese, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
În analiza acestui motiv de recurs în casaţie, instanţa supremă are în vedere că prin decizia penală nr. 6 din data de 05.01.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2017, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la conflict de interese, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
În raport de această soluţie, în acord cu Ministerul Public, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, în primul ciclu procesual, a fost legea veche, respectiv C. pen. din 1968.
Prin urmare, analiza oricărei căi extraordinare de atac exercitate ulterior împotriva acestei hotărâri trebuia să se raporteze la legea veche, ca lege penală mai favorabilă, stabilită în mod definitiv de instanţa de apel şi intrată sub puterea lucrului judecat, acest aspect neputând face obiectul cenzurii într-o cale extraordinară de atac.
Revenind la istoricul cauzei, ulterior, împotriva deciziei nr. 6 data de 05.01.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a formulat contestaţie în anulare persoana condamnată A..
Astfel, prin decizia penală nr. 436 din data de 25 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă contestaţia în anulare a persoanei condamnate, desfiinţată prima decizie din apel şi rejudecată cauza în apel.
În rejudecarea apelului, după admiterea contestaţiei în anulare, instanţa a reapreciat legea penală mai favorabilă, stabilind că aceasta este legea nouă, respectiv C. pen. din 2009 şi, subsecvent stabilirii legii penale mai favorabile, a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută şi pedepsită de art. 48 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.
Examinând critica parchetului, în sensul că instanţa care a soluţionat contestaţia în anulare a reevaluat legea penală mai favorabilă în această cale extraordinară de atac, aplicând în mod direct art. 155 alin. (1) C. pen., deşi inculpatul fusese condamnat conform C. pen. anterior (aceasta fiind legea penală mai favorabilă stabilită în mod definitiv prin decizia nr. 6/05.01.2022), contrar dispoziţiilor legale, deşi la prima vedere îndreptăţită, Înalta Curte o apreciază nefondată.
În argumentarea acestei soluţii, instanţa supremă porneşte de la logica şi modalitatea în care sunt reglementate de legiuitor căile de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost prevăzute hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea/retractarea hotărârii atacate.
De asemenea, are în vedere că în cauza de faţă rejudecarea apelului este rezultatul dezlegării date în contestaţia în anulare exercitate împotriva deciziei iniţiale din apel.
Revenind, Înalta Curte apreciază drept neîntemeiată critica parchetului întrucât, faţă de soluţia pronunţată, dar şi de motivele invocate, ceea ce se critică în prezenta cale de atac este o dispoziţie a instanţei care a soluţionat calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, nu o dispoziţie a instanţei care a rejudecat apelul, susceptibilă de a fi analizată în calea de atac a recursului în casaţie.
Practic, prin promovarea recursului în casaţie, parchetul urmăreşte să infirme soluţia ce a fost dată în contestaţia în anulare, promovată în considerarea aceluiaşi unic aspect, respectiv încetarea procesului penal.
Or, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu se poate pune în discuţie modalitatea prin care s-a soluţionat contestaţia în anulare şi, cu atât mai puţin, legea penală mai favorabilă, hotărârea supusă recursului în casaţie în cauza de faţă fiind reprezentată de decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, ca instanţă de apel, hotărâre dată în executarea deciziei prin care s-a admis pe fond contestaţia în anulare.
Cu alte cuvinte, decizia pronunţată în rejudecarea apelului nu poate fi privită distinct de hotărârea dată în procedura contestaţiei în anulare, în condiţiile în care aceasta practic nu face decât să aducă la îndeplinire dispoziţia luată în contestaţia în anulare.
În această manieră, recursul în casaţie este deturnat de la scopul său (acela de a reforma o hotărâre pronunţată de o curte de apel, ca instanţă de apel şi care vizează fondul cauzei, respectiv acţiunea penală), încercându-se a se înfrânge ceea ce s-a stabilit în mod definitiv şi cu autoritate de lucru judecat în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.
Practic, se doreşte a se trece peste prezumţia de legalitate a hotărârii pronunţate în contestaţie în anulare, nerecunoscându-se autoritatea de lucru judecat a acesteia.
Faţă de motivele invocate, în cauza de faţă, instanţa de casare poate cel mult să evalueze dacă, în raport de data săvârşirii faptei şi încadrarea juridică reţinută de instanţa care a rejudecat apelul, este incident cazul de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripţiei răspunderii penale, însă o atare critică nu formează obiectul cererii de recurs în casaţie.
Aşadar, în concepţia C. proc. pen., o hotărâre dată într-o cale de atac extraordinară, astfel cum este şi contestaţia în anulare, se bucură de autoritate de lucru judecat şi nu poate fi îndreptată printr-o altă cale extraordinară de atac.
Interpretând altfel, în sensul dorit de parchet, prin anularea dispoziţiei de admitere a contestaţiei în anulare, ar însemna recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală, aspect ce constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor.
Or, unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul stabilităţii raporturilor juridice, conform căruia soluţia data într-o manieră definitivă de către instanţa de judecată nu mai poate fi pusă în discuţie ulterior pe calea unui apel deghizat, astfel cum se încearcă în prezenta cauză în sensul reexaminării hotărârii prin care a fost admisă contestaţia în anulare.
Importanţa acestui principiu a fost subliniată inclusiv în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în Cauza Hornsby contra Greciei a reţinut că unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice care impune, printre altele, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă (cum este şi cazul de faţă, în care hotărârea prin care a fost admisă contestaţia în anulare este definitivă, nefiind supusă căilor de atac), soluţia lor să nu mai poată fi pusă în discuţie.
Concluzionând, instanţa sesizată cu judecarea unui recurs în casaţie nu verifică dacă hotărârea de admitere a contestaţiei în anulare care a avut ca urmare rejudecarea apelului a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale, o reexaminare a acestei hotărâri transformând calea extraordinară de atac a recursului în casaţie într-un apel deghizat, aspect ce apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 436 din data de 25 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva deciziei penale nr. 436 din data de 25 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2024.