Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17.05.2022 pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/3/2022, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B S.R.L., anularea deciziei de concediere individuală nr. 313/13.04.2022 emisă de către pârâta B S.R.L.; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data de 14.04.2022 - data concedierii și până la data plății efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 941 din data de 21.02.2023, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâta B S.R.L. și a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 6000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată sub forma onorariului de avocat în cuantum redus.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând anularea în tot a hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, conform dispozițiilor art. 480 alin. (2) și (3) teza 2 C. proc. civ.; în subsidiar, a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, anularea în tot a hotărârii instanței de fond, reținerea cauzei spre judecare și, pe fond, admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 2061 din 22 aprilie 2024, Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins apelul formulat, ca nefondat.
Împotriva deciziei curții de apel, reclamantul A a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că există hotărâri potrivnice, iar decizia a cărei revizuire a solicitat-o încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei nr. 1051 din 24 noiembrie 2023 pronunțate în dosarul nr. x/30/2022 de către Curtea de Apel Timișoara – Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale.
După expunerea situației de fapt și a parcursului procesual atât al cauzei pendinte, cât și al dosarului nr. x/30/2022 de pe rolul Curții de Apel Timișoara – Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, revizuentul a arătat că ambele dosare au la bază aceeași pretinsă reorganizare, aceeași decizie a administratorului B, aceeași notă de fundamentare și aceleași organigrame multiple, între deciziile de concediere ce fac obiectul celor două dosare nefiind nicio deosebire în ceea ce privește motivarea în fapt și în drept, cu excepția denumirii postului pretins desființat și a denumirii posturilor propuse fiecăruia dintre cei doi salariați.
În opinia sa, constatările instanței în dosarul nr. x/30/2022 cu privire la nota de fundamentare întocmită la data de 13.01.2022, cu privire la organigrama valabilă începând cu data de 01.03.2022 și cu privire la inexistența unei cauze reale și serioase au autoritate de lucru judecat, astfel încât printr-o altă hotărâre judecătorească nu se poate stabili contrariul cu privire la aceleași chestiuni litigioase tranșate definitiv, conform dispozițiilor art. 430 C. proc. civ.
În continuare, revizuentul a afirmat că autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii și nu vizează doar considerentele decisive, ci și considerentele prin care a fost dezlegată o chestiune litigioasă dedusă judecății și a cărei rezolvare nu se regăsește în dispozitivul hotărârii, așa numitele considerente decizorii.
Făcând trimitere la conținutul art. 431 C. proc. civ., care dă expresie modalității în care se produc efectele lucrului judecat, titularul căii extraordinare de atac a considerat că în privința efectului pozitiv nu este necesară identitatea de acțiune, respectiv tripla identitate de elemente între cele două procese (obiect, cauză, părți), ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăți, în sensul de a nu nesocoti ceea ce o instanță a statuat deja jurisdicțional.
Potrivit revizuentului, terții vor putea invoca, pe calea excepției lucrului judecat, ceea ce o instanță a statuat printr-o hotărâre anterioară cu privire la părțile participante la acest proces.
În drept, a invocat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8, cele ale art. 510 alin. (2) ale art. 513 alin. (4) și cele ale art. 430-431 C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 mai 2024, sub nr. x/1/2024.
Prin întâmpinare, intimata B S.R.L. a solicitat, în principal, respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 513 alin. (3) din același act normativ, Înalta Curte reține următoarele:
În prezentul litigiu, revizuentul pretinde că soluția pronunțată prin decizia civilă nr. 2061 din 22 aprilie 2024 de către Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale contrazice cele stabilite cu autoritate de lucru judecat, sub aspect pozitiv, prin decizia civilă nr. 1051 din 24 noiembrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/30/2022 de Curtea de Apel Timișoara – Secția Litigii de muncă și asigurări sociale.
Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., temei de drept pe care revizuentul își întemeiază cererea, revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.
Notează Înalta Curte că revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat, prin care se valorifică efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești să fie potrivnice și să existe identitate de părți și legătură între respectivele litigii. De asemenea, se mai cere ca în fața celei din urmă instanțe să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat sau, dacă s-a invocat, instanța să fi omis a se pronunța asupra acesteia.
În egală măsură, se impune a se sublinia că, indiferent dacă se invocă efectul negativ al autorității de lucru judecat ori, dimpotrivă, efectul pozitiv, acestea implică identitatea de părți între cele două sau mai multe litigii. În caz contrar, nu se poate vorbi de autoritate de lucru judecat, în sensul art. 430 C. proc. civ., ci de opozabilitatea hotărârii judecătorești, instituită prin art. 435 alin. (2) C. proc. civ. care, însă, nu poate constitui temei pentru o cerere de revizuire.
De altfel, asupra problemei identității de părți în cazul autorității de lucru judecat în manifestarea sa pozitivă, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, prin decizia nr. 18/17.02.2020, în sensul că „principiul relativității hotărârii judecătorești, atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât și al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părțile în proces (și succesorii acestora), fundamentul și justificarea acestui principiu constituindu-le contradictorialitatea și dreptul la apărare” (paragraful 95).
Prin urmare, în cadrul prezentei decizii, Înalta Curte va examina împrejurarea dacă cerința identității de părți este întrunită.
Astfel, din analiza deciziei civile nr. 1051 din 24 noiembrie 2023 pronunțate în primul litigiu invocat de revizuent, în raport cu care s-a susținut incidența autorității de lucru judecat a aspectelor dezlegate, se constată că a avut calitate de reclamant domnul C, pârâtă fiind societatea B S.R.L.
În al doilea litigiu, soluționat prin decizia civilă nr. 2061 din 22 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a cărei revizuire se solicită, calitate de părți au avut domnul A și B S.R.L.
Așadar, litigiile în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice nu s-au derulat între aceleași părți, intimata B S.R.L. fiind singura entitate care a avut calitatea de parte în ambele dosare.
În acest context, constată Înalta Curte că revizuentul este un terț în raport cu hotărârea dată într-un proces similar purtat între alte persoane, care însă nu poate constitui temei pentru revizuire, nefiind înzestrată cu efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, prevăzut de art. 430 și art. 431 alin. (2) C. proc. civ., ci caracterizată de principiul relativității efectelor și al opozabilității, instituite prin art. 435 C. proc. civ.
Împrejurarea că în litigiile în care au fost pronunțate cele două decizii intimata, în calitate de angajator comun al celor doi reclamanți, s-a prevalat de aceleași înscrisuri, respectiv de nota de fundamentare din 13 ianuarie 2022, decizia de reorganizare din 2 februarie 2022 și organigrama cu valabilitate de la 1 martie 2022, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, de vreme ce au fost deduse judecății raporturi juridice distincte.
Prin fundamentarea demersului său judiciar pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autorul căii de atac își manifestă, în realitate, nemulțumirea față de soluția dispusă în cauza sa, care, însă, în considerarea principiului securității raporturilor juridice și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu poate fi remediată pe calea extraordinară de atac a revizuirii.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).
Prin urmare, nefiind invocată încălcarea unei hotărâri judecătorești definitive care să fi tranșat o chestiune litigioasă în legătură cu raportul juridic dintre revizuent și intimată, instanța supremă constată că, în cauză, cerința identității de părți nu este întrunită, sens în care încălcarea autorității de lucru judecat în manifestarea sa pozitivă nu poate fi reținută.
Ca atare, dezbaterile fiind limitate, în sensul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., la admisibilitatea revizuirii și constatându-se că nu sunt întrunite condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru a se pretinde că a avut loc, prin decizia atacată, o încălcare a efectului pozitiv al lucrului judecat, cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A împotriva deciziei civile nr. 2061 din 22 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. x/3/2022.
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 noiembrie 2024.