Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei:
1. Obiectul cauzei:
Prin cererea înregistrată la data de 18.08.2023 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul A S.R.L. – în faliment, prin lichidator judiciar B IPURL, în contradictoriu cu pârâtul C S.R.L., a solicitat numirea în calitate de lichidator al societății în participație, dizolvată ca urmare a încetării contractului de asociere în participațiune nr. 555 din 20.05.2019, încheiat între asociații A S.R.L. și C S.R.L., a practicianului în insolventă D IPURL și stabilirea remunerației lichidatorului, conform ofertei financiare a acestuia.
De asemenea, a solicitat obligarea asociaților A S.R.L. și C S.R.L. la predarea către lichidator a bunurilor asociației în participațiune dizolvate, împreună cu documentele aferente cheltuielilor și veniturilor obținute pe perioada asocierii, respectiv obligarea lichidatorului la îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art. 1942-1954 C. civ., precum și obligarea asociaților societății dizolvate la suportarea în mod solidar a cheltuielilor aferente procedurii de lichidare stabilite în bilanțul de lichidare întocmit de lichidator.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1941, 1943, 1953, 1954 C. civ.
2.Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență.
Prin sentința civilă nr. 169 din data de 26.03.2024, Tribunalul Buzău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A SRL, în faliment, reprezentat prin lichidator judiciar B IPURL, și pe pârâtul C S.R.L., în favoarea Tribunalului Bihor.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Buzău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut că împotriva asociatului A SRL a fost deschisă procedura de faliment, prin încheierea nr. 223/F/2022 din data de 24.05.2022, pronunțată în dosarul nr. x/111/2022, aflat pe rolul Tribunalului Bihor.
Drept urmare, tribunalul a apreciat că lichidatorul nu poate fi numit decât în cadrul dosarului de insolvență privind unul dintre asociați, iar în speță, Tribunalul Bihor este instanța care a dispus, prin încheierea nr. 223/F/2022 din data de 24.05.2022, pronunțată în dosarul nr. x/111/2022, deschiderea procedurii de faliment împotriva asociatului A SRL.
Învestit cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul Bihor – Secția a II-a civilă a pronunțat sentința civilă nr. 171/LP din data de 23.10.2024, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A SRL, în faliment, reprezentat prin lichidator judiciar B IPURL, și pe pârâtul C S.R.L., în favoarea Tribunalului Buzău.
În motivare, s-a reținut că reclamanta A SRL nu a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2014, iar competența judecătorului sindic este stabilită la art. 45 din Legea nr. 85/2014, nefiind de competența judecătorului sindic să soluționeze orice cerere formulată de debitoarea în insolvență, în contradictoriu cu terțe persoane fizice/juridice, cu atât mai puțin numirea unor lichidatori pentru acești pârâți.
De asemenea, Tribunalul Bihor a reținut că prezentul litigiu nu este guvernat de norme care să reglementeze o competență teritorială exclusivă, cauza urmând regula generală instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., la instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâta, iar din punctul de vedere al competenței materiale, litigiul intră în competența de primă instanță a tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C. proc. civ.
Totodată, a reținut și existența clauzei contractuale atributive de competență, stipulate la art. 12 din contract, care putea fi invocată numai de către pârâtă pe calea întâmpinării, având în vedere că reglementează o competență teritorială de ordine privată. Pârâta nu a înțeles să ridice excepția necompetenței teritoriale de ordine privată, iar instanțele de judecată nu pot să invoce din oficiu această necompetență. Pe cale de consecință, prin neinvocarea de către pârâtă a excepției necompetenței teritoriale de ordine privată, competența a rămas câștigată în favoarea Tribunalul Buzău, în a cărui circumscripție își are sediul pârâta.
II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.
În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale a instanței în judecarea cererii de numire a unui lichidator pentru o asociere în participațiune, în baza art. 1930 C. civ.
Astfel, Înalta Curte constată că a fost declinată reciproc competența de soluționare a cauzei între Tribunalul Buzău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Bihor – Secția a II-a civilă, prima instanță reținând că lichidatorul nu poate fi numit decât în cadrul dosarului de insolvență privind pe societatea reclamantă (unul dintre membrii asociației în participațiune), în baza art. 45 alin. (1) lit. d din Legea nr. 85/2014, în timp ce Tribunalul Bihor a stabilit competența de soluționare a pricinii prin raportare la dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu art. 95 pct. 1 C. proc. civ., în favoarea instanței de la sediul pârâtei, în contradictoriu cu care se solicită numirea unui lichidator al asocierii în participațiune, în temeiul art. 1930 C.civ.
În speță, litigiul se desfășoară între foștii parteneri din contractul de asociere în participațiune nr. 555 din 20.05.2019. Reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul C S.R.L., cu sediul în raza teritorială a Tribunalului Buzău, în temeiul prevederilor art. 1930 și 1941-1954 C.civ., în vederea numirii unui lichidator al asocierii în participațiune dizolvate, respectiv pentru obligarea asociaților la predarea către lichidator a bunurilor asociației dizolvate, împreună cu documentele încheiate pe perioada asocierii.
Instanța supremă subliniază că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ.
În acest context, trebuie menționat că, așa cum judicios a reținut Tribunalul Bihor – Secția a II-a civilă, chiar dacă asupra reclamantului a fost deschisă procedura generală a insolvenței, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage automat competența judecătorului sindic, ale cărui atribuții sunt reglementate de art. 45 din Legea nr. 85/2014.
Procedura insolvenței este o procedură colectivă prin care se urmărește acoperirea datoriilor debitorului insolvent față de creditorii săi, desfășurată într-o succesiune de acte și operațiuni strict determinate de lege a căror finalitate este prestabilită.
Potrivit dispozițiilor speciale ale art. 41 și art. 45 din Legea nr. 85/2014, atribuțiile tribunalului învestit în primă instanță sunt exercitate de către judecătorul-sindic, deci de o instanță specializată.
Textul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privește doar principalele atribuții ale judecătorului-sindic, enumerarea legală a atribuțiilor jurisdicționale ale judecătorului-sindic nefiind limitativă. Astfel, orice situație litigioasă intervenită în cursul soluționării dosarului de insolvență a cărei finalitate este convergentă scopului Legii nr. 85/2014 poate intra în competența de soluționare a judecătorului-sindic, cu observația că nu s-ar putea interpreta că i-ar reveni judecătorului-sindic competența de soluționare a oricăror acțiuni de drept comun, doar în considerarea faptului că una dintre părțile în litigiu se află în procedura reglementată de legea specială.
Cum reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1942-1954 C.civ., competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în primă instanță nu se va stabili potrivit art. 120 din C. proc. civ. și dispozițiilor speciale privind procedura insolvenței, ci în virtutea dispozițiilor dreptului comun. Într-adevăr, în cauză, cererea de numire a lichidatorului dedusă judecății nu este o cerere în materia insolvenței, pentru a atrage competența de soluționare a judecătorului sindic învestit cu procedura insolvenței derulate împotriva societății reclamante, ci reprezintă o cerere întemeiată pe dispozițiile dreptului comun prin care se tinde la numirea unui lichidator al asocierii în participațiune, în care atât societatea reclamantă, cât și societatea pârâtă au fost asociați.
Totodată, prin demersul său judiciar, reclamanta urmărește obligarea asociatei pârâte la predarea către lichidator a bunurilor asociației dizolvate, împreună cu documentele încheiate pe perioada asocierii.
Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâta, coroborate cu dispozițiile art. 119 C. proc. civ., instanța în circumscripția căreia societatea își are sediul principal, și coroborate cu art. 95 pct. 1 C. proc. civ., din punctul de vedere al competenței materiale, litigiul este de competența Tribunalului Buzău.
Totodată, Înalta Curte urmează să aibă în vedere și clauza contractuală atributivă de competență stipulată la art. 12 din contract, care putea fi invocată numai de către pârâtă pe calea întâmpinării, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că reglementează o competență teritorială de ordine privată.
Din moment ce pârâta nu a înțeles să ridice excepția necompetenței teritoriale de ordine privată, iar instanțele de judecată nu pot să invoce din oficiu această necompetență, prin neinvocarea excepției necompetenței teritoriale de ordine privată, competența a rămas câștigată în favoarea Tribunalul Buzău, în a cărei circumscripție își are sediul pârâta.
În consecință, în raport de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) și 4 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea primei instanței învestite, respectiv în favoarea Tribunalului Buzău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2025.