Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin ordonanța din data de 16.09.2024 emisă în dosarul nr. x/P/2023 (x/98/P/2023) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de A cu privire la infracțiunile de favorizarea făptuitorului prev. de alt. 269 C. pen., abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen., sustragerea sau distrugerea de înscrisuri prev. de art. 275 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 C. pen., fals intelectual prev. de art. 321 C. pen., uz de fals prev. de art. 323 C. pen., înșelăciune prev. de art. 244 C. pen., respectiv instigare la comiterea acestor infracțiuni și trafic de influență prev. de art. 291 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că prin ordonanța nr. y/P/2023 din 06.12.2023 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind plângerea penală formulată de A în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, motivat de faptul că judecătorul împotriva căruia petentul a formulat plângerea, B, își desfășoară activitatea în cadrul Curții de Apel Pitești.
Astfel, la data de 15.09.2023, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a fost înregistrat dosarul penal nr. y/P/2023 privind plângerea formulată de A sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, înșelăciune, respectiv instigare la comiterea acestor infracțiuni și trafic de influență.
A reținut procurorul că din cuprinsul actului de sesizare reiese că persoana vătămată reclamă modul defectuos în care B, judecător la Judecătoria Pitești, a soluționat dosarul nr. x/280/2008*, aspect de natură a-i prejudicia drepturile și interesele legitime, faptul că a consemnat date nereale în sentința pronunțată, nr. 9687/15.10.2014, favorizând-o astfel pe numita C, persoană cu care A se află de multă vreme în litigiu asupra unor imobile, că magistratul ar fi distrus acte de proprietate depuse de persoana vătămată în cauză, ar fi falsificat o serie de documente pentru a putea pronunța hotărârea nelegală, ar fi atestat în sentința civilă fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ar fi folosit la motivare actele depuse de partea adversă despre care știa că sunt false, ar fi prezentat ca adevărate fapte mincinoase sau ca mincinoase fapte adevărate cu ocazia soluționării dosarului civil.
Examinând actul de sesizare, procurorul a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru presupusele infracțiuni ce ar fi fost săvârșite de magistratul judecător B, având în vedere perioada în care se reclamă că acestea ar fi fost săvârșite (2008-2014), termenul de prescripție pentru cele mai grave dintre infracțiunile sesizate fiind de 8 ani de la data săvârșirii lor, fiind așadar împlinite cel târziu la sfârșitul anului 2022.
Pentru aceste motive, prin ordonanța din data de 16.09.2024, procurorul a dispus clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de A, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța nr. x/P/2023 (x/98/P/2023) din data de 16.09.2024, petentul A a formulat plângere, în temeiul art. 339 C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior.
Prin ordonanța nr. x/II/2/2024 din data de 24.10.2024 a procurorului șef al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus respingerea plângerii formulată de petentul A împotriva ordonanței nr. x/2023 (x/98/P/2023) din data de 16 septembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, procurorul ierarhic superior a reținut că, la data de 11 octombrie 2024 s-a înregistrat pe rolul Secției de urmărire penală plângerea formulată de petentul A împotriva soluției de clasare nr. x/P/2023 (x/98/P/2023) din 16.09.2024, susținând, în esență, că procurorul de caz nu a efectuat cercetările care se impuneau, neefectuând o anchetă efectivă și, ca atare, ordonanța este netemeinică și nelegală.
Examinând plângerea, prin prisma dispozițiilor art. 339 alin. 1 C. proc. pen. și art. 68 alin. 3 din Legea nr. 304/2022, procurorul ierarhic superior a reținut că prin ordonanța nr. (x/98/P/2023) din 16.09.2024 a Secției de urmărire penală s-a dispus, în temeiul art. 327 alin. l, lit. b C. proc. pen. raportat la art. 315 alin. 1 lit. b C. proc. pen. și art. 16 alin. 1 lit. f clasarea cauzei având ca obiect plângerea formulată de A cu privire la infracțiunile de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 C. pen., abuz în serviciu prev. de art. 297 C. pen., sustragerea sau distrugerea de înscrisuri prev. de art. 275 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 C. pen., fals intelectual prev. de art. 321 C. pen., uz de fals prev. de art. 323 C. pen., înșelăciune prev. de art. 244 C. pen., respectiv instigare la comiterea acestor infracțiuni și trafic de influență prev. de art. 291 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale, pentru motivele arătate în ordonanța procurorului.
Astfel, analizând plângerea, ordonanța și actele dosarului, s-a apreciat că argumentele aduse de procurorul de caz, în ceea ce privește intervenirea prescripției răspunderii penale, sunt corecte, întrucât, prin raportare la momentul săvârșirii faptelor care au făcut obiectul cauzei, se constatată că termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit cel mai târziu în anul 2022.
Prin urmare, constatând că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, în prezenta cauză fiind incident cazul prevăzut de art. 16 alin.(l) lit. f din C.proc.pen., iar ordonanța nr. x/P/2023 (x/98/P/2023) din data de 16 septembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală este temeinică și legală, procurorul ierarhic superior a dispus respingerea plângerii formulată de petentul A, ca nefondată.
*****
Împotriva acestor ordonanțe, în termen legal, petentul A a formulat prezenta plângere, în temeiul art. 340 alin. (1) C. proc. pen..
Prin plângerea formulată, aflată la dosar, (filele 2-4 dosar ÎCCJ), petentul A a susținut că ordonanța dispusă în cauză de procuror este netemeinică și nelegală.
A menționat petentul că, în fapt, a formulat plângere împotriva doamnei judecător B, magistrat la Judecătoria Pitești, care a pronunțat sentința civilă nr. 9687/15.10.2014 în dosarul nr. x/280/2008*, cu încălcarea gravă a legii, favorizând-o pe intimata C în dosarul având ca obiect revendicare imobiliare mai sus precizat.
În esență, a susținut petentul că plângerea i-a fost clasată, neînțelegând respingerea plângerii sale de către procurorul superior ierarhic, precizând totodată că își menține în totalitate punctul de vedere exprimat prin plângerea inițială.
Astfel, a menționat că nu s-au cercetat și analizat toate aspectele semnalate în plângerea penală pe care a formulat-o, situația de fapt reținută în ordonanță, împotriva căreia a formulat prezenta plângere, nu corespunde probelor administrate în cauză, respectiv înscrisurilor depuse, iar cercetarea a fost incompletă.
S-a mai făcut referire în plângere la faptul că a fost distrusă proprietatea privată ocrotită de CEDO și Constituție; C, persoana care a fost favorizată în distrugerea proprietății private a petentului se folosește și în prezent de această sentință civilă 9687/15.10.2014 executându-l pe petent în baza titlului executoriu al acestei sentințe, aceasta neavând niciodată acest teren pe care nu îl poate justifica cu acte în curtea casei sale; după un lung șir de procese a fost pronunțată sentința civilă 9687/15.10.2014 de magistratul B care l-a obligat să lase acesteia suprafața de teren de 1426 m2 neindividualizată topografic și cadastral în comuna Mărăcineni județul Argeș de pe care să ridice o serie de construcții ce îi aparțin; a arătat că s-a folosit de toate căile de atac posibile pentru a atrage atenția asupra acestor abuzuri și din păcate nimeni nu a dorit analiza obiectivă a actelor de proprietate pentru a pronunța o hotărâre temeinică, legală bazată pe adevăr; a mai menționat că, ceea ce a dorit a lămuri este cum s-a putut revendica în altă proprietate, diferită una de cealaltă, în curtea casei sale la o distanță de 9 proprietăți distincte – circa 500 distanță de petent; a menționat petentul că aceste abuzuri în formă continuată au izvorât din s.c. 4819/2007 și revenind la ordonanța din 24.10.2024 nr. x/II/2/2024 prin care s-a reținut prescripția a solicitat a se motiva cele spuse, în final solicitând pronunțarea pe probele ce sunt la dosar și cele depuse.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței supreme la data de 21.11.2024, sub nr. de dosar x/1/2024, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 21.01.2025, pentru când, la solicitarea instanței, a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. x/P/2023 (x/98/P/2023) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, împreună cu lucrarea aferentă nr. x/II/2/2024 a procurorului ierarhic superior al aceleași unități de parchet.
Cu prilejul dezbaterilor de la acest termen, s-au luat concluziile petentului și ale reprezentantului parchetului asupra plângerii de față, acestea fiind redate pe larg în parte introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând plângerea formulată de petentul A, în conformitate cu prevederile art. 340 și urm. C. proc. pen., pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este fondată, în limitele ce se vor arăta și în considerarea următoarelor argumente:
În procedura prevăzută de dispozițiile art. 341 C. proc. pen., Judecătorul de cameră preliminară trebuie să analizeze dacă aspectele sesizate de petent prin plângerea penală formulată au fost verificate de organele de urmărire penală, prin administrarea unor mijloace de probă utile în raport de faptele reclamate, iar soluția de clasare dispusă de procurorul de caz este susținută prin conținutul acestor probe.
În lipsa unor astfel de cercetări din partea organelor de urmărire penală, Judecătorul de cameră preliminară, sesizat cu plângere în temeiul art. 340 C. proc. pen., nu poate realiza un real control jurisdicțional cu privire la soluția parchetului.
Judecătorul de cameră preliminară are în vedere principiul anchetei efective și dreptul la o anchetă, care corelate obligațiilor ce reies din dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sunt în strânsă legătură cu principiul aflării adevărului, reglementat prin prevederile art. 5 alin. (1) C. proc. pen., normă legală din care reiese că „organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului”.
Prin intermediul acestui principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a instituit, pe cale jurisprudențială, o obligație procedurală pozitivă în sarcina statelor semnatare ale Convenției, de a efectua o anchetă efectivă, care să fie aptă să ducă la identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile atunci când este cazul, precum și de a crea convingerea persoanelor care au reclamat încălcări ale drepturilor lor că au beneficiat de un proces echitabil astfel cum prevăd dispozițiile art. 6 CEDO.
Reglementând obiectul urmăririi penale, dispozițiile art. 285 C. proc. pen. stabilesc că acesta constă în strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunii, identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și stabilirea răspunderii penale a acestora. Așadar, lămurirea acestor aspecte, care conduc la aflarea adevărului în procesul penal, este posibilă doar prin intermediul administrării unor probe, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 97 alin. (1) C. proc. pen..
Deopotrivă, reține Judecătorul de cameră preliminară că din dispozițiile art. 327 C. proc. pen. reiese că procurorul soluționează o cauză penală fie prin emiterea rechizitoriului, fie a unei ordonanțe de clasare sau de renunțare la urmărire, doar după ce constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă și există probe necesare și legal administrate.
Efectuarea cercetărilor de către organele abilitate în legătură cu chestiunile reclamate printr-o plângere penală trebuie să fie aptă să răspundă cerinței jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la obligația ce revine autorităților de a realiza o anchetă penală adecvată, fiind necesar ca organele implicate să acționeze într-un mod competent și eficient și să dea dovadă de diligență rezonabilă, ceea ce înseamnă că acestea trebuie să facă eforturi pentru a analiza ceea ce s-a întâmplat, neputându-se baza pe concluzii nefondate sau pripite pentru a încheia ancheta (Hotărârea din 29 iunie 2012, cauza El Masri împotriva fostei Republici Iugoslave a Macedoniei).
Examinând, din această perspectivă, actele și lucrările dosarului din prezenta cauză, Judecătorul de cameră preliminară, în acord cu susținerea petentului, apreciază o totală lipsă de aparență în ceea ce privește obligația instituită în sarcina organelor judiciare de a efectua o anchetă aptă să formeze convingerea unui observator independent că i-a fost analizată de o manieră rezonabilă, plângerea.
În acest coordonate, constată Judecătorul de cameră preliminară că niciunde din actele dosarului nu rezultă o verificare a elementelor existente în cuprinsul sesizării, mai mult decât atât, se constată că singura referire la conținutul plângerii petentului A este de fapt preluată întocmai din cuprinsul ordonanței de declinare a competenței dispusă la data de 06.12.2023 în dosarul nr. y/P/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, (fila 21 dosar u.p. nr. x/P/2023).
Astfel, examinând actele și lucrările dosarului, se constată că petentul din prezenta cauză, A a formulat o plângere penală împotriva magistratului judecător B, care inițial a fost înregistrată sub nr. x/VIII/1/2023 la data de 06.09.2023 la registratura generală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, (filele 23-26 dosar parchet), iar prin adresa cu același număr, x/VIII/1/2023 din data de 11.09.2024, această plângere a fost trimisă spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești (fila 22 dosar parchet).
Pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, plângerea petentului A, împreună cu înscrisurile anexate, a fost înregistrată sub numărul de dosar y/P/2023 la data de 15.09.2023, conform ștampilei de înregistrare aflată pe adresa de la fila 22 din dosarul parchetului.
Ulterior, prin ordonanța de declinare din data de 06.12.2024 emisă în dosarul nr. y/P/2023, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a dispus declinarea competenței de efectuare a urmării penale în favoarea Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, reținându-se că din adresa nr. x/BRU/05.1.2023 rezultă că în acest moment magistratul menționat în plângerea petentului își desfășoară activitatea în cadrul Secției I Civile a Curții de Apel Pitești, competența de soluționare a cauzei revenind astfel potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 49/2022 Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică.
Astfel, dosarul nr. y/P/2023 al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, împreună cu ordonanța de declinare din data de 06.12.2024, a fost transmis Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, fiind înregistrat la această unitate de parchet la data de 15.12.2023 sub numărul de dosar x/P/2023 (fila 20 dosar parchet).
Subsecvent înregistrării dosarului penal conținând plângerea petentului A pe rolul parchetului competent, procurorul de caz nu a efectuat, însă, niciun act de urmărire penală relevant sub aspectul acuzațiilor formulate în cuprinsul plângerii, nu a administrat nicio probă și nu a făcut o minimă analiză a conținutului plângerii petentului sub aspectul celor semnalate, dispunând apoi prin ordonanța din data de 16.09.2024, emisă în dosarul nr. x/P/2023 (x/98/P/2023), contestată în cauză, clasarea cauzei având ca obiect plângerea petentului, în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. proc. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Examinând ordonanța de clasare emisă în prezenta cauză, Judecătorul de cameră preliminară constată că aceasta are un caracter formal, ce denotă lipsa oricărei verificări a aspectelor prezentate în cuprinsul plângerii penale ce formează obiectul cauzei, iar actele dosarului nu au aptitudinea necesară formării convingerii că s-au efectuat demersurile necesare pe contextul sesizat.
Așa cum s-a arătat, prin ordonanța de clasare emisă în cauză, procurorul de caz s-a limitat la a prelua întocmai conținutul ordonanței de declinare a cauzei de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, anterior menționată, relativ la obiectul plângerii petentului A, fără vreo verificare sau analiză proprie asupra cadrului procesual și asupra încadrării juridice a faptelor reclamante de petent prin plângerea penală de la dosar, (filele 23-26 dosar parchet).
Chiar dacă eventual efectuarea de verificări, de cercetări, nu presupunea neapărat reținerea unei posibile comiteri a vreunei fapte penale dintre cele sesizate în cauză, pentru a crea aparența unui proces echitabil, pe caracterul de anchetă efectivă, ar fi fost necesar ca din ordonanța emisă în cauză să rezulte că datele inserate în ordonanță și motivele avute în vedere de procuror pot crea convingerea că faptele reclamate au fost verificate, iar ordonanța de clasare dispusă este rezultatul neechivoc și care se impunea fără dubiu a fi adoptată în cauză, așa cum prevăd dispozițiile legale incidente în materie, anterior redate.
Or, prin ordonanța atacată, sigurul aspect ce rezultă din conținutul acestui act al procurorului este faptul că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru presupusele infracțiuni ce ar fi fost săvârșite de magistratul judecător B, având în vedere perioada în care se reclamă că acestea ar fi fost săvârșite (2008-2014), termenul de prescripție pentru cele mai grave dintre infracțiunile sesizate fiind de 8 ani de la data săvârșirii lor, fiind așadar împlinite cel târziu la sfârșitul anului 2022.
Astfel, în cuprinsul ordonanței a reținut procurorul că „din cuprinsul actului de sesizare reiese că persoana vătămată reclamă modul defectuos în care B, judecător la Judecătoria Pitești, a soluționat dosarul nr. x/280/2008*, aspect de natură a-i prejudicia drepturile și interesele legitime, faptul că a consemnat date nereale în sentința pronunțată, nr. 9687/15.10.2014, favorizând-o astfel pe numita C, persoană cu care A se află de multă vreme în litigiu asupra unor imobile, că magistratul ar fi distrus acte de proprietate depuse de persoana vătămată în cauză, ar fi falsificat o serie de documente pentru a putea pronunța hotărârea nelegală, ar fi atestat în sentința civilă fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ar fi folosit la motivare actele depuse de partea adversă despre care știa că sunt false, ar fi prezentat ca adevărate fapte mincinoase sau ca mincinoase fapte adevărate cu ocazia soluționării dosarului civil” - acesta fiind paragraful menționat în ordonanța de declinare (singurul de altfel din ordonanța atacată conținând susținerile petentului), ca mai apoi, în următoarea frază, să constate că s-a împlinit termenul de prescripție „pentru cele mai grave dintre infracțiunile sesizate fiind de 8 ani de la data săvârșirii lor”, dispunând clasarea cauzei conform dispozitivului ordonanței.
Prin plângerea formulată, precum și prin notele scrise depuse la dosar pentru acest termen, dar și cu prilejul susținerilor orale ale petentului cu ocazia dezbaterilor din prezenta cauză, în esență, petentul A a criticat soluția de clasare din perspectiva faptului că procurorul de caz nu a motivat punctual faptele reclamate de petent prin plângerile sale, limitându-se la a constata că a intervenit prescripția răspunderii penale.
Astfel se reține că, în concret, prin plângerea formulată în prezenta cauză în baza art. 340 C. proc. pen., petentul A a susținut, în esență, lipsa unei anchete efective în legătură cu faptele pe care le-a sesizat, invocând nelegalitatea și netemeinicia ordonanței de clasare emisă la data de 16.09.2024 în dosarul nr. x/P/2023 (x/98/P/2023) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și a ordonanței nr. x/II/2/2024 din data de 24.10.2024 a procurorului șef al aceleiași secții.
Din această perspectivă Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte apreciază întemeiată plângerea petentului, urmând a fi admisă cu consecința trimiteri cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale, potrivit dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. b C. proc. pen..
Cu prioritate, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție precizează că, în acest cadru procesual, dispozițiile legale nu permit o cenzurare a hotărârii judecătorești ce a format obiectul dosarului instanței civile, respectiv Judecătoria Pitești, în cadrul căreia s-a pronunțat sentința civilă nr. 9687/2014 din 15.10.2024 în dosarul nr. x/280/2008*, pe care petentul din prezenta cauză o contestă.
Însă, în prezenta cauză, indiferent de soluția pe care procurorul de caz va considera că se impune a fi adoptată în speță în raport de actele și lucrările dosarului și probele administrate, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că o atare soluție, chiar și de clasare urmare a constatării împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, se poate dispune doar ulterior administrării unor probele utile care să fundamenteze o soluție prevăzută de lege în materia plângerilor penale.
Or, în speță, în lipsa unei anchete efective, necesare și absolut obligatorie, care impunea identificarea elementelor de fapt existente în cuprinsul sesizării, judecătorul de cameră preliminară apreciază că ordonanța atacată are un caracter formal, ce denotă lipsa oricărei verificări a aspectelor prezentate în cuprinsul plângerii penale, iar actele dosarului nu au aptitudinea de a forma convingerea instanței că s-au efectuat demersurile necesare pe contextul sesizat.
De altfel, în plus, se constată că din simpla lecturare a plângerii penale ce a format obiectul dosarului penal din prezenta cauză, filele 23-26 dosar parchet, că petentul A a expuse și alte împrejurări de fapt ce nu au fost reținute în ordonanța de clasare, iar în finalul plângerii a făcut referiri la despăgubirea și revenirea la normal; la faptul că se consideră parte civilă, cu pretenții, etc.
Judecătorul de cameră preliminară mai consideră necesar a preciza în privința faptelor neexaminate de procuror, că existența unor eventuale impedimente la exercitarea acțiunii penale, inclusiv intervenirea prescripției răspunderii penale, nu poate fi constatată însă fără o determinare prealabilă a conținutului faptelor de către procuror, a normelor de incriminare cărora teoretic li se pot subsuma și a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, aspecte care trebuie cel puțin minimal analizate de procurorul de caz.
Ca atare, judecătorul de cameră preliminară subliniază că doar după verificări efective și complete efectuate în condiții de legalitate de către organele de urmărire penală, se poate aprecia asupra unei soluții de clasare dispuse în cauză, în vederea unei investigații penale complete, în accepțiunea principiilor legale și teoretice anterior expuse, procurorului revenindu-i obligația de a examina și a soluționa, așa cum consideră util, cererile și apărările formulate de petent.
În lipsa unor minime activități de anchetă, judecătorul de cameră preliminară se află în imposibilitate de a examina temeinicia soluției dispusă în cauză. Aceasta în condițiile în care, așa cum s-a arătat, plângerea adresată judecătorului de cameră preliminară în baza dispozițiilor prevăzute de art. 340 C. proc. pen. - prin care persoana nemulțumită de modul în care sesizarea sa a fost soluționată de organul de urmărire penală, are natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc asupra soluției pronunțate de procuror sub aspectul legalității și temeiniciei acesteia.
Rolul judecătorului de cameră preliminară în această procedură este de a examina dacă aspectele sesizate de petent prin plângerea penală formulată au fost verificate de organele de urmărire penală, prin administrarea unor mijloace de probă, iar soluția de clasare dispusă de procuror este susținută prin conținutul acestora. În lipsa unor astfel de cercetări din partea organelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sesizat cu plângere, în temeiul art. 340 C. proc. pen., nu poate realiza un real control al soluției de clasare.
Deopotrivă, soluția de completare a urmăririi penale se impune și prin prisma deciziilor pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la obligația statului de a respecta dreptul la un proces echitabil.
Efectuarea întregii anchete penale în condiții de legalitate este esențială, în fiecare etapă a urmăririi penale, dat fiind că potrivit jurisprudenței CJUE, noțiunea de hotărâre definitivă nu este limitată numai la sentințele și deciziile pronunțate de instanța de judecată, putând intra în această categorie și acte emise de procuror, chiar dacă nu au fost supuse unui control judiciar. În acest sens, se au în vedere cauzele reunite Gozutok și Brugge (CJUE, hotărârea din 11.02.2003), cauza M. (05.06.2014) și cauza Kossowski (29.06.2016), în care CJUE a apreciat că principiul ne bis in idem se aplică și în privința soluțiilor de netrimitere în judecată, prin care Ministerul Public, pronunțându-se asupra fondului cauzei în urma unei proceduri aprofundate, pune capăt, fără intervenția instanței, procedurii penale angajate de stat.
Verificarea judecătorului de cameră preliminară în procedura prevăzută de art. 341 C. proc. pen. este condiționată de claritatea actelor și lucrărilor efectuate de procuror și a dispozițiilor acestuia în raport de fiecare infracțiune pentru care dispune soluția de clasare, iar considerentele ordonanței atacate trebuie să susțină fără echivoc fiecare soluție de clasare în parte, aceasta fiind o condiție esențială pentru a se putea efectua un control judecătoresc real și eficient în procedura plângerii împotriva soluției de clasare.
În consecință, în procedura prevăzută de art. 341 C. proc. pen., hotărârea definitivă a judecătorului de cameră preliminară conferă aspectelor de legalitate și temeinicie analizate o forță echivalentă autorității de lucru judecat.
De asemenea, în jurisprudență, s-a arătat că judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluționarea unei plângeri împotriva soluției de clasare, acționează în limitele stabilite de dispozițiile art. 341 C. proc. pen., respectiv, verifică legalitatea și temeinicia soluției în baza actelor și lucrărilor dosarului, iar nu cauza sub toate aspectele, judecătorul de cameră preliminară neputându-se substitui procurorului sesizat cu plângerea inițială, pentru a stabili, direct în procedura plângerii, conținutul obiectiv al faptelor sesizate, măsura în care ele sunt ori nu descrise suficient de clar și, cu atât mai puțin, dacă plângerea însăși îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de art. 289 C. proc. pen. ( încheierea nr.13 din 11.01.2024 a ICCJ – Secția penală, dosar nr.x/1/2023.).
Or, în aceste coordonate, revenind la conținutul ordonanței de clasare contestată în prezenta cauză și având în vedere totodată și conținutul plângerii penale inițiale formulată de petent, judecătorul de cameră preliminară apreciază că se impune completarea cercetărilor necesare pentru lămurirea situației de fapt, verificarea apărărilor petentului și aflarea adevărului, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile în faza de urmărire penală, cu atât mai mult că, în cuprinsul plângerii inițiale formulate, petentul A nu a invocat numai elemente referitoare la soluția în sine pronunțată de intimatul judecător în cauza civilă anterior menționată, ci a menționat și alte aspecte ce nu au fost avute în vedere în cuprinsul ordonanței de clasare dispuse în cauză, precum și faptul că se „consideră parte civilă, cu pretenții, referindu-se la despăgubiri”, chestiune ce nu a fost nici măcar amintită în ordonanța procurorului.
Ca atare, din această perspectivă, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte constată că se impune admiterea plângerii și desființarea soluției de clasare dispusă în cauză ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, întrucât a fost dispusă fără să se administreze mai întâi un probatoriu în baza căruia să se constate existența sau inexistența infracțiunilor reclamate de petent, în cauză nu s-a stabilit o situație de fapt și nu au fost aduse argumente referitoare la existența sau inexistența vreunei faptei sau eventual a vreunui prejudiciu, ce prevalează în analiză, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen..
Procurorul ar fi trebuit să analizeze din perspectiva susținerilor petentului activitatea infracțională ce face obiectul plângerii penale, chiar în contextul invocării prescripției răspunderii penale, având în vedere relevanța stabilirii elementelor de tipicitate ale infracțiunilor reclamate și a datei săvârșirii infracțiunii, pentru stabilirea termenului de prescripție a răspunderii penale și a datei de la care curge aceasta. Or, pentru determinarea exactă a termenului de prescripție a răspunderii penale, trebuie să se dea faptei presupus săvârșite justa calificare, ținând seama de toate împrejurările concrete de care depinde încadrarea acelei fapte.
Potrivit legii, prescripția înlătură răspunderea penală și stinge dreptul de a urmări penal pe infractor, iar dacă a fost urmărit stinge dreptul de a aplica o pedeapsă, însă efectele prescripției nu se răsfrâng asupra existenței și caracterului penal al faptei, ceea ce înseamnă că fapta săvârșită nu este considerată inexistentă sau că și-ar fi pierdut caracterul de faptă penală.
De principiu, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte subliniază că organul judiciar legal învestit are obligația să se pronunțe asupra acțiunii penale, dar și a celei civile, orice omisiune sub acest aspect afectând realizarea scopului procesului penal, respectiv soluționarea în întregime a conflictului juridic de drept penal dedus judecății, cu consecința stingerii acestuia în privința ambelor laturi ale sale (penală și civilă).
La nivel teoretic, chiar dacă în anumite situații nu există o solicitare de continuare a procesului penal, organul judiciar are obligația legală de a examina incidența mai întâi a cazurilor prevăzute de art. 16 C. proc. pen. în ordinea prevăzută de legea penală, prin raportare la probatoriul administrat până la acel moment în cauză, și numai în situația în care constată că nu sunt incidente cazurile determinate de lipsa de temei în fapt, dispune eventual o soluție de clasare în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b raportat la art. 16 alin. 1 lit. f C. proc. pen..
Potrivit art. 16 C. proc. pen., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă:
a) fapta nu există;
b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege;
c) nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea;
d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale;
f) a intervenit amnistia, prescripția, decesul suspectului sau al inculpatului; g) a fost retrasă plângerea prealabilă, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere;
h) există o cauză de nepedepsire; i) există autoritate de lucru judecat;
j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
Referitor la rezolvarea acțiunii civile în procesul penal, se rețin dispozițiile art. 25 C. proc. pen., potrivit cărora:
(1) Instanța se pronunță prin aceeași hotărâre atât asupra acțiunii penale, cât și asupra acțiunii civile.
(2) Când acțiunea civilă are ca obiect repararea prejudiciului material prin restituirea lucrului, iar aceasta este posibilă, instanța dispune ca lucrul să fie restituit părții civile.
(3) Instanța, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunță cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris sau la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.
(4) Abrogat.
(5) În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b teza întâi, lit. e f) - cu excepția prescripției, i) și j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2) instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.
Soluția de clasare ce poate fi dispusă de procuror este reglementată prin dispozițiile art. 315 C. proc. pen., astfel:
(1) Clasarea se dispune când:
a) nu se poate începe urmărirea penală, întrucât nu sunt întrunite condițiile de fond și formă esențiale ale sesizării;
b) există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1)
(2) Ordonanța de clasare cuprinde mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) precum și dispoziții privind: a) ridicarea sau menținerea măsurilor asigurătorii; aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției; b) restituirea bunurilor ridicate sau a cauțiunii; c) sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale; d) sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de desființare totală sau parțială a unui înscris; e) sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare ori, după caz, de confirmare, de înlocuire sau de încetare a măsurilor de siguranță prevăzute de art. 109 sau 110 C. pen., dispozițiile art. 246 alin. (13) aplicându-se în mod corespunzător; f) cheltuielile judiciare.
Aceste obligații de a soluționa atât acțiunea penală, cât și acțiunea civilă ori de a se pronunța asupra măsurilor de siguranță, etc, după caz, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, reprezintă o garanție a respectării exigențelor unui proces echitabil, consacrat atât ca drept fundamental, cât și ca principiu constituțional în art. 21 alin. 3 din Constituția României, fiind prevăzut în mod expres și în dispozițiile procedurale civile și penale.
Totodată, potrivit art. 6 paragr. 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa”.
Deopotrivă, unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul penal în toate etapele sale, este acela al aflării adevărului, prevăzut de art. 5 C. proc. pen.. Potrivit acestui principiu fundamental organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului, obligația de a strânge și a administra probe revenind în cursul urmăririi penale, organului de urmărire penală.
Așa cum s-a subliniat, mutatis mutandis, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru ca o anchetă penală să fie considerată efectivă, ea trebuie să fie independentă, desfășurată cu o promptitudine rezonabilă, capabilă să conducă la stabilirea caracterului licit sau ilicit al mijloacelor reclamate de victime și să ofere condiții suficiente pentru ca publicul să poată controla ancheta (cauza ”Hugh Jordan împotriva Regatului Unit”, nr. 24746/94, hotărârea din 04.05.2001).
Din perspectiva acestor argumente de principiu, Judecătorul de cameră preliminară al Înaltei Curți apreciază că soluția de clasare dispusă în cauza de față, întemeiată pe o analiză vădit incompletă a aspectelor factuale sesizate de petentul A este lipsită de suport legal, fiind consecința unei anchete formale, lipsite de efectivitate și inaptă a asigura în mod real aflarea adevărului.
Indiferent de temeiul său, soluția dată la finalul urmăririi penale reflectă însă întotdeauna existența sau inexistența unui raport juridic de conflict, astfel că ea trebuie să fie temeinic argumentată și susținută probator pentru a fi acceptată de destinatari ca reflectând adevărul judiciar.
Prin urmare, pentru a se asigura clarificarea faptelor ce fac obiectul cauzei și lămurirea completă a tuturor împrejurărilor necesare aflării adevărului, se impune trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea de verificări concrete sub aspectul faptelor real sesizate. În acest sens, se impune ca organul de urmărire penală să determine ab initio conținutul factual propriu-zis și complet al acuzațiilor real aduse de petent, urmând a administra, eventual, probele pe care le va considera necesare, iar dacă nu le consideră utile, să se pronunțe motivat și să le realizeze pe cele necesare lămuririi situației de fapt în raport cu care se poate stabili soluția.
Numai subsecvent unor atare verificări efective se poate concluziona cu privire la faptele existente în realitatea obiectivă și, eventual, la concordanța lor cu un anume tipar legal.
Concluzionând, în lumina tuturor aspectelor de fapt, teoretice și jurisprudențiale anterior menționate, având în vedere că în cauză nu s-a efectuat o anchetă efectivă iar urmărirea penală este incompletă, în respectarea principiilor aflării adevărului și a dreptului la un proces echitabil, pe caracterul de anchetă efectivă, Judecătorul de cameră preliminară al Înaltei Curți constată că se impune completarea cercetărilor de către organul de urmărire penală, fiind necesar ca acesta să verifice concret toate aspectele sesizate de petent în plângerea formulată, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile în faza de urmărire penală.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 341 alin. 6 lit. b C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară va admite plângerea formulată de petentul A.
Va desființa ordonanța din data de 16.09.2024 emisă în dosarul nr. x/P/2023 (x/98/P/2023) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. x/II/2/2024 din data de 24.10.2024 a procurorului șef al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și va trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cauze vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite plângerea formulată de petentul A împotriva ordonanței din data de 16.09.2024 emisă în dosarul nr. x/P/2023 (x/98/P/2023) al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. x/II/2/2024 din data de 24.10.2024 a procurorului șef al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Desființează soluția de clasare atacată și dispune trimiterea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința camerei de consiliu, astăzi, 21 ianuarie 2025.