Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 11 ianuarie 2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Timișoara – Secția penală în dosarul nr. x/59/2023/a1, în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/P/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
S-a dispune începerea judecății cauzei privind pe inculpatul A, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „trafic de influență”, prevăzută de art. 291 alin. l C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr.78/2000.
Pentru a se pronunța în acest sens, judecătorul de cameră preliminară a reținut că, prin rechizitoriul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, emis la data de 18.09.2023 în dosarul cu nr. x/P/2023 al acestui parchet și înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 03.10.2023, sub număr unic de dosar x/59/2023, inculpatul A a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de influență”, prevăzută de art. 291 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr.78/2000.
Prin actul de sesizare a instanței, în sarcina inculpatului A s-a reținut că, în cursul lunii decembrie 2016, fără a se putea preciza cu exactitate data, martorul denunțător B s-a întâlnit cu A, avocat în cadrul Baroului C, la acel moment, în parcarea din spatele magazinului X din municipiul Timișoara, ocazie cu care acesta i-ar fi pretins denunțătorului suma de 3.000 euro pentru a o remite mai departe judecătorului din cadrul Judecătoriei Timișoara, învestit cu soluționarea contestației la executare, formulată în favoarea debitorilor B și D și înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr. x/325/2016, spre a-l determina pe judecător să soluționeze favorabil contestația, în sensul anulării procesului-verbal de constatare a licitației imobiliare întocmit de B.E.J. E la data de 14.12.2016. Cu acea ocazie, denunțătorul a remis suma de 500 euro, iar după circa 2 săptămâni, A a primit și diferența de 2.500 euro.
Ulterior, în cursul lunii ianuarie 2017, fără a se putea preciza cu exactitate data, inculpatul A, avocat în cadrul Baroului C la acel moment, a pretins de la martorul denunțător B suma de 40.000 de euro, pentru a o remite mai departe judecătorului din cadrul Judecătoriei Timișoara, pe lângă care acesta va interveni spre a-l determina să admită, în favoarea denunțătorului, o acțiune civilă pe care urma să o promoveze, în vederea anulării (constatării nulității) contractelor de împrumut încheiate cu F.
În conformitate cu dispozițiile art. 344 alin. (2) C. proc. pen., la data de 04.10.2023 s-a emis comunicarea copiei certificate a rechizitoriului către inculpat, la adresa aleasă pentru comunicarea actelor de procedură, aducându-i-se la cunoștință obiectul procedurii în cameră preliminară și faptul că în termen de 30 zile poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, procedura de comunicare fiind îndeplinită prin afișarea înștiințării la data de 18.10.2023.
Întrucât inculpatul nu s-a prezentat la instanță în termenul legal pentru a i se comunica copia rechizitoriului, la data de 23.11.2023 s-a dispus recomunicarea copiei rechizitoriului către inculpat la adresa de domiciliu, aducându-i-se la cunoștință obiectul procedurii în cameră preliminară și faptul că în termen de 20 zile poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Conform dovezii de primire depusă la dosar, acestuia i-a fost comunicată copia rechizitoriului în data de 04.12.2023.
În data de 11.01.2024, judecătorul de cameră preliminară a constatat că inculpatul nu a formulat cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală și că nu se impun a fi invocate excepții nici din oficiu.
Procedând la verificarea actului de sesizare al instanței, judecătorul de cameră preliminară a constatat că acesta cuprinde elemente de identificare a datei emiterii, denumirea organului emitent și a persoanei semnatare, descrierea faptei ce face obiectul urmăririi penale, faptă este dezvoltată în materialitatea ei. De asemenea, rechizitoriul menționează încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului, descrierea detaliată a mijloacelor de probă pe care se sprijină acuzațiile, datele privind persoana inculpatului și dispoziția expresă de trimitere în judecată.
Totodată, rechizitoriul nr. x/P/2023 din 18.09.2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul general al unității de parchet emitente.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație, în termenul legal, inculpatul A.
În motivele contestației depuse la dosar, inculpatul a solicitat instanței sa dispună desființarea încheierii atacate și să trimită cauza spre rejudecare, cu reluarea procedurii de cameră preliminară.
Pe cale de excepție, a arătat că înțelege să invoce:
-excepția nulității absolute a încheierii de cameră preliminară din data de 11.01.2024, fiind încălcate prevederile art. 281 alin. (1) lit. e C. proc. pen., citarea și prezența inculpatului, în calitate de inculpat, fiind obligatorie.
-excepția nulității relative, în speță nefiind îndeplinită procedura de citare prevăzută de art. 257 C. proc. pen., situație care atrage nulitatea relativă a actelor procesuale, conform prevederilor art. 282 alin. (1) C. proc. pen.
A subliniat faptul ca nu a avut cunostință de termenul de judecată, nefiind înștiintat în prealabil nici cu privire la vreun termen în care avea obligația de a formula cereri sau de a invoca excepții cu privire la rechizitoriul întocmit de către organul de cercetare penală, acesta fiindu-i comunicat, în copie, fără a fi însoțit de vreo încheiere prin care să-i fie aduse la cunoștință aceste obligații, conform prevederilor art. 344 alin. (2) – (4) C. proc.pen.
A arătat că, prin decizia Curții Constituționale nr. 641/2014 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 346 alin. (1) C. proc. pen., care prevedeau că judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere motivată în camera de consiliu, fără participarea procurorului sau a inculpatului, sintagma „fără participarea procurorului sau a inculpatului” fiind neconstituțională.
A susținut că art. 346 alin. (1) C. proc. pen. vine, însă, în totală contradicție cu decizia CCR nr. 641/2014, astfel încât trebuie sa se aplice legea în sensul stabilit prin aceasta, cu citarea tuturor părților și a persoanei vătămate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, sub nr. x/59/2023/a1.
Examinând contestația formulată de inculpatul A, în temeiul art. 347 C. proc. pen., Înalta Curte – Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:
În prealabil, Înalta Curte – Completul de 2 judecători de cameră preliminară menționează limitele și specificul obiectului procedurii pendinte, astfel cum sunt definite explicit în cuprinsul dispozițiilor art. 342 C. proc. pen., normă care statuează asupra prerogativelor judecătorului de a verifica, după trimiterea în judecată, chestiuni punctuale, enumerate limitativ, respectiv: competența instanței sesizate prin rechizitoriu, legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală, analiză care se realizează doar din perspectiva cazurilor de nulitate prevăzute de art. 281 - art. 282 C. proc. pen. și a condițiilor de incidență a acestora.
În primul rând, se constată că examenul judecătorului de cameră preliminară este limitat, prin voința legiuitorului, la chestiuni eminamente de drept, circumscrise exigențelor de formă și conținut ale actelor procedurale, de concordanță a acestora din urmă cu actele procesuale pe care le încorporează ori cu dispozițiile legale pertinente în faza de urmărire penală; totodată, un astfel de examen implică o evaluare a probelor din aceeași unică perspectivă a legalității (sau, după caz, a loialității), judecătorul analizând doar legalitatea, iar nu oportunitatea actului prin care s-a dispus/respins administrarea unei probe de către organul de urmărire penală.
În al doilea rând, în definirea limitelor verificărilor efectuate de judecătorul de cameră preliminară, sunt pertinente normele relative la nulități, ele disciplinând atât participanții procesuali îndreptățiți a invoca încălcări ale legii în faza de urmărire penală, cât și coordonatele procedurale în care astfel de încălcări pot fi invocate în camera preliminară.
Efectuând propriul demers analitic, Înalta Curte – Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată următoarele:
- cu privire la competența instanței, având în vedere calitatea de avocat a inculpatului A la data presupusei fapte (decembrie 2016 și ianuarie 2017), au fost respectate dispozițiile legale privind competența materială și teritorială, potrivit art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. (,,infracțiunile săvârșite de avocați…”).
- cu privire la legalitatea sesizării instanței, aceasta presupune examinarea îndeplinirii exigențelor instituite de art. 328 alin. (1) C. proc. pen., cu privire la conținutul actului de sesizare prin prisma prevederilor art. 371 C. proc. pen. raportat la art. 329 alin. (1) C. proc. pen.
Judecătorul de cameră preliminară verifică, prin prisma acestor dispoziții, claritatea acuzației, dacă fapta este descrisă în mod suficient, astfel încât să rezulte o concordanță cu norma penală, de natură a permite inculpatului să înțeleagă semnificația penală a conduitei sale ilicite. Importanța acestei descrieri rezultă din dispozițiile art. 371 C. proc. pen., care fixează obiectul judecății la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare.
Așadar, se verifică dacă s-a stabilit obiectul judecății prin descrierea faptelor și arătarea persoanelor la care actul de sesizare se referă, indicarea încadrării juridice, precum și a probelor/mijloacelor de probă care au fundamentat opțiunea procurorului de a da emite rechizitoriul și dispoziția de trimitere în judecată.
Din perspectiva verificării regularității actului de sesizare, legea de procedură obligă la verificarea elementelor circumscrise dispozițiilor art. 328 C. proc. pen., referitoare la condițiile de fond și de formă a rechizitoriului, pentru a se putea stabili obiectul și limitele judecății.
Înalta Curte reține că, prin rechizitoriul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, emis la data de 18.09.2023 în dosarul cu nr. x/P/2023 al acestui parchet și înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 03.10.2023, sub număr unic de dosar x/59/2023, inculpatul A a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de influență”, prevăzută de art. 291 alin. l C.pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr.78/2000.
În fapt, prin actul de sesizare s-a arătat că, în cursul lunii decembrie 2016, fără a se putea preciza cu exactitate data, martorul denunțător B s-a întâlnit A, avocat în cadrul Baroului C, la acel moment, în parcarea din spatele magazinului X din municipiul Timișoara, ocazie cu care acesta i-ar fi pretins denunțătorului suma de 3.000 euro pentru a o remite mai departe judecătorului din cadrul Judecătoriei Timișoara, învestit cu soluționarea contestației la executare formulată în favoarea debitorilor B și D și înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr. x/325/2016, spre a-l determina pe judecător să soluționeze favorabil contestația, în sensul anulării procesului-verbal de constatare a licitației imobiliare întocmit de B.E.J. E la data de 14.12.2016. Cu acea ocazie, denunțătorul a remis suma de 500 euro, iar după circa 2 săptămâni, A a primit și diferența de 2.500 euro.
Ulterior, în cursul lunii ianuarie 2017, fără a se putea preciza cu exactitate data, inculpatul A, avocat în cadrul Baroului C la acel moment, a pretins de la martorul denunțător B suma de 40.000 de euro, pentru a o remite mai departe judecătorului din cadrul Judecătoriei Timișoara pe lângă care acesta va interveni spre a-l determina să admită, în favoarea denunțătorului, o acțiune civilă pe care urma să o promoveze, în vederea anulării (constatării nulității) contractelor de împrumut încheiate cu F.
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte – Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că actul de sesizare este apt să învestească în mod legal instanța de judecată, asigurând posibilitatea efectuării unei apărări concrete și efective, fiind stabilit obiectul și limitele judecății, astfel cum sunt prevăzute de normele procedurale.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în rechizitoriu sunt indicate în concret conduita apreciată ca ilicită, împrejurările de timp și de loc în care se susține că ar fi fost comisă, împrejurările producerii presupusei fapte, astfel încât aceasta poate fi analizată din perspectiva elementelor constitutive ale infracțiunii cercetate și permit stabilirea limitelor judecății în măsură ca inculpatului să-i fie asigurat dreptul la apărare în mod efectiv.
Astfel, Înalta Curte constată că rechizitoriul ce face obiectul cauzei este legal întocmit și cuprinde o descriere a faptelor reținute, conține toate elementele necesare pentru judecarea cauzei, caracterizându-se prin claritate și rigoare, descrierea faptelor nefiind echivocă sau lacunară și nu viciază stabilirea limitelor sesizării. Așadar, judecata va avea loc în limitele stabilite prin actul de sesizare urmând ca, în urma administrării/readministrării probatoriului și a interpretării dispozițiilor legale aplicabile, să se stabilească dacă faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul sunt dovedite și constituie infracțiune.
- cu privire la legalitatea administrării probelor și legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală, se constată că a fost respectată succesiunea etapelor obligatorii în urmărirea penală, au fost emise ordonanțele prin care s-a început urmărirea penală și s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul A, cu respectarea dispozițiilor de formă și existând concordanță între actele efectuate și dispozițiile legale ce reglementează modul în care sunt efectuate actele de către organul de urmărire penală, conform art. 286 art. 281 art. 282 C. proc. pen..
În această procedură, judecătorul de cameră preliminară nu are competența de a verifica dacă acuzațiile cu privire la faptele reținute sunt sau nu fondate, dacă există sau, dimpotrivă, nu sunt probe care să le susțină sau dacă acestea sunt insuficiente ori interpretate greșit de procuror. Cenzura instanței asupra pertinenței, concludenței și utilității probelor urmează a se realiza în cadrul cercetării judecătorești, neputând fi făcută o analiză în faza de cameră preliminară.
În cauză, Înalta Curte – Completul de 2 judecători constată că inculpatul nu a formulat critici asupra actului de sesizare în fața primei instanțe care să fie analizate prin prisma dispozițiilor art. 342 C. proc. pen. și nici nu se identifică vreo cauză de nulitate relativă sau absolută cu privire la legalitatea administrării probelor ori legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală, așa cum în mod corect a apreciat și judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond.
În ceea ce privește excepția nulității absolute a încheierii de cameră preliminară din data de 11.01.2024, invocată de inculpat, acesta arătând că au fost încălcate prevederile art. 281 alin. (1) lit. e C. proc. pen., întrucât citarea și prezența sa, în calitate de inculpat, erau obligatorii, Înalta Curte – Completul de 2 judecători de cameră preliminară constată că este neîntemeiată această excepție.
Astfel, se reține că, conform art. 281 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulității absolute încălcarea dispozițiilor privind prezența suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii. Or, astfel cum prevăd dispozițiile art. 346 alin. (1) C. proc. pen., participarea inculpatului nu era obligatorie, dispozițiile anterior menționate prevăzând că, dacă nu s-au formulat cereri și excepții în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) și 3) și nici nu a ridicat din oficiu excepții, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății. Judecătorul de cameră preliminară se pronunță în camera de consiliu, fără citarea părților și a persoanei vătămate și fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora.
În ceea ce privește faptul că inculpatul nu ar fi fost înștiintat în prealabil cu privire la vreun termen în care avea obligația de a formula cereri sau de a invoca excepții cu privire la rechizitoriul întocmit de către organul de cercetare penală, Înalta Curte nu poate primi această apărare, având în vedere că judecătorul de cameră preliminară al primei instanțe, după ce inculpatul nu s-a prezentat la sediul instanței pentru a-i fi comunicat rechizitoriul prima dată, a dispus, la data de 23.11.2023, recomunicarea copiei rechizitoriului către inculpat, la adresa de domiciliu, aducându-i la cunoștință obiectul procedurii în cameră preliminară și faptul că în termen de 20 zile poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, iar conform dovezii de primire depusă la dosar, acestuia i-a fost comunicată copia rechizitoriului în data de 04.12.2023.
În ceea ce privește susținerile inculpatului, în sensul că prin decizia Curții Constituționale nr. 641/2014 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 346 alin. (1) C. proc. pen., care prevedeau că judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere motivată în camera de consiliu, fără participarea procurorului sau a inculpatului, sintagma „fără participarea procurorului sau a inculpatului” fiind neconstituțională, astfel că art. 346 alin. (1) C. proc. pen, este în totală contradicție cu decizia CCR nr. 641/2014 și că trebuie sa se aplice legea în sensul stabilit prin aceasta, cu citarea tuturor părților și a persoanei vătămate, se reține că sunt neîntemeiate aceste apărări.
Astfel, procedura contradictorie la care a făcut referire contestatorul inculpat în motivele de contestație, asigurată prin citarea părților și a persoanei vătămate și prin participarea procurorului, este aplicabilă doar în cazul în care este acordat termen pentru discutarea cererilor și excepțiilor invocate sau ridicate din oficiu de judecătorul de cameră preliminară, astfel cum prevăd dispozițiile art. 344 alin. (4) C. proc. pen., decizia Curții Constituționale nr. 641/2014 referindu-se doar la această ipoteză; se reține că anterior pronunțării acestei decizii, indiferent dacă fuseseră sau nu formulate cereri sau excepții de către părți ori ridicate din oficiu de judecător, procedura era aceeași, fără participarea procurorului sau a inculpatului.
După pronunțarea deciziei CCR, legiuitorul a intervenit și a diferențiat cele două situații, modificând dispozițiile art. 344 alin. (4) C. proc. pen., în sensul că la expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) și (3), dacă s-au formulat cereri sau excepții ori dacă a ridicat excepții din oficiu, judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul pentru soluționarea acestora, cu citarea părților și a persoanei vătămate și cu participarea procurorului; a modificat, de asemenea, dispozițiile art. 346 alin. (1) C. proc. pen., stipulând în mod expres că, dacă nu s-au formulat cereri și excepții în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2) și 3) și nici nu a ridicat din oficiu excepții, Judecătorul de cameră preliminară se pronunță în camera de consiliu, fără citarea părților și a persoanei vătămate și fără participarea procurorului.
Pentru aceste considerente, constatând că încheierea judecătorului de cameră preliminară este legală și temeinică, în temeiul art. 347 C. proc. pen., Înalta Curte – Completul de 2 judecători de cameră preliminară va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul inculpat A împotriva încheierii din data de 11 ianuarie 2024 pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Timișoara – Secția penală în dosarul nr. x/59/2023/a1.
Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în cuantum de 680 lei, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul inculpat A împotriva încheierii din data de 11 ianuarie 2024 pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Timișoara – Secția penală în dosarul nr. x/59/2023/a1.
Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în cuantum de 680 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 20 martie 2024.